ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de SC ”A” SA   împotriva sentinței

civile nr.269 din 10 decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești –

Secția de contencios administrativ și comercial.

La

apelul nominal s-au prezentat recurenta reclamantă SC ”A” SA  reprezentată

de avocatul C.B. și intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice

prin consilierul juridic A.L., lipsind intimata pârâtă Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova.

Procedura

completă.

In

prealabil, avocatul C.B. a depus un set de acte necesar soluționării

cauzei precum : un raport de expertiză contabilă extrajudiciară

; un tablou centralizator cu situația plăților la impozitul pe

profit și TVA precum și un număr de 19 ordine de plată.

Având

cuvântul cu privire la recurs, l-a susținut și a solicitat admiterea

acestuia făcând referire și la motivele scrise aflate la dosarul

cauzei.

Consilierul

juridic A.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus

concluzii de admitere a recursului.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC ”A” SA, a formulat acțiune la 11 februarie 2000 solicitând ca în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și

Direcția Generală a Finanțelor și Controlului Financiar de

Stat Prahova  să se anuleze decizia 78 din 25.01.2000 emisă de de

prima pârâtă și respectiv dispoziția 82 din 3.12.1999

pronunțată de pârâta II și pe cale de consecință

și anularea procesului verbal de control nr.1294/1999 și nota de

completare nr.1499/1999 prin care nelegal a fost obligată să

plătească la buget 328.166.004 lei majorări de întârziere TVA

și 295.945.771 lei majorări întârziere impozit pe profit, precum

și penalitățile aferente celor două sume. Acțiunea a

fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios

administrativ și comercială.

A

susținut reclamanta că organele de control cu încălcarea

prevederilor O.U.G.nr.68/1999 au stabilit greșit în sarcina sa

obligațiile financiare către stat.

Prin

sentința 107/2000 Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea

reclamantei, a anulat decizia 78/2000 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice și a trimis dosarul organelor financiare pentru rezolvarea pe fond

a acțiunii. Această soluție a fost menținută de Curtea

Supremă de Justiție prin Decizia 1032/13.03.2001 Secția

contencios administrativ, cu excepția împrejurării că dosarul a

fost trimis spre soluționare Ministerului Finanțelor Publice, conform

noilor competențe stabilite prin O.U.G.r.13/2001.

Ministerul

Finanțelor Publice soluționând contestația a emis decizia 1618

din 16 ocotmbrie 2001, respingând contestația cu motivarea că

reclamanta a încălcat prevederile art.8 din O.G.nr.11/1996.

Impotriva

acestei decizii cu nr.1618/2001, reclamanta a formulat acțiune

înregistrată la Curtea de Apel Ploiești – Secția contencios

administrativ și comercială, dosar 6998/2001, reiterând

susținerile și criticile aduse actelor de control și jurisdicționale

emise de organele financiare, pivind nelegalitatea obligării sale la plata

sumei de 624.111.720 lei la bugetul de stat, cu încălcarea prevederilor

pct.1 din O.M.F.608/1999 și Ordonanța de Guvern nr.68/1999.

Curtea

de Apel Ploiești – Secția contencios administrativ și

comercială prin sentința nr.269 din 10 decembrie 2001 a respins

acțiunea, apreciind că reclamanta avea obligația să aplice

prevederile art.8 din O.G.nr.11/1996.

Impotriva

acestei sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând soluția

instanței de fond ca fiind dată cu aplicarea greșită a

legii, că soluția reprezintă o însușire mecanică a

opiniilor organelor financiare care este netemeinică și

nelegală.

Verificând

cauza în raport de motivele recursului declarat în conformitate cu prevederile

art.304

1

Cod procedură civilă, Curtea constată

că acesta este întemeiat și urmează a fi admis pentru

următoarele considerente:

Potrivit

art.261 alin.5 Cod procedură civilă, hotărârea

judecătorească trebuie să fie motivată, să

cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

și susținerile părților.

Aceste

dispoziții legale nu au fost respectate de instanța de fond care,

fără a motiva și-a însușit sintetic apărarea pârâtelor

deși pe parcursul procesului și aceasta a solicitat, și

fără a analiza susținerile reclamantei, a probelor administrate,

și fără a motiva de ce respinge aplicarea actelor normative

invocate constant de reclamantă și anume O.G.nr.68/1999 și pct.1

din O.M.F. 608/1999.

Dispozițiile

art.261 alin.5 au fost adoptate în scopul de a asigura o bună administrare

a justiției, de a întări încrederea justițiabililor în

hotărârea judecătorească din care să înțeleagă

corect aplicarea legii, dar și de a da posibilitatea instanțelor

să exercite controlul judiciar.

Sub

acest aspect prevederile art.261 alin.5 au caracter imperativ, iar

nerespectarea lor atrage casarea hotărârii, pentru că fără

arătarea motivelor și probelor, soluția este netemeinică.

In

consecință, pentru corecta soluționare a cauzei urmează a se

admite recursul, a se casa sentința recurată și a se trimitecauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de SC ”A” SA  împotriva sentinței civile nr.269 din 10

decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești – Secția de contencios

administrativ și comercial.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 februarie 2003.