ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1965/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

30 iulie 2001, reclamanta SC C. SA Ploiești a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova,

solicitând anularea deciziei nr. 983 din 29 iunie 2001 și parțial, a procesului-verbal

nr. 210 din 28 februarie 2001, respectiv cap. III pct. 1 lit. a) și pct. 2 lit.

a) și obligarea pârâților, la restituirea sumei de 1.689.598.222 lei,

reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că și-a exercitat în condițiile legii, dreptul de deducere a T.V.A.,

pentru facturile emise de subcontractanții SC P. Ploiești și D.I.P. C. SRL

București, întrucât aceste două societăți au colectat și virat la bugetul

statului, T.V.A. - ul corespunzător serviciilor prestate pentru SC C. SA, care

a efectuat plățile în lei.

Prin sentința nr. 78 din 13 iunie

2002, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial,

a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 893/2001 și parțial procesul-verbal de control

și a dispus exonerarea reclamantei, de plata sumei de 1.689.598.222 lei

reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere și obligarea pârâților, la

restituirea acestei valori.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamanta, primind facturile contractantului principal,

a plătit subcontractanților, contravaloarea prestațiilor, iar aceștia au

colectat și virat la bugetul de stat, T.V.A. datorată, taxă pe care SC C. SA a

dedus-o în mod corect.

Instanța a constatat că reclamanta

nu a prejudiciat bugetul statului, prin deducerea sumei de 703.461.341 lei, cu

titlu de T.V.A., având în vedere faptul că societatea a efectuat plata în lei

către firmele românești care încheiaseră contracte de consultanță cu partenerul

extern.

Cu privire la suma de 744.886.945

lei reprezentând T.V.A. colectabil și majorările de întârziere aferente,

această valoare reprezintă taxa aferentă acelorași servicii prestate, despre

care organul de control a stabilit că reclamanta avea obligația să o colecteze

și să o vireze la bugetul statului.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, pârâții au învederat că hotărârea

nu cuprinde temeiurile de fapt avute în vedere și nici motivarea în drept a

soluției adoptate care contravine prevederilor O.U.G. nr. 17/2000, privind T.V.A.

și ale H.G. nr. 401/2000, de aprobare a Normelor de aplicare a ordonanței.

Pe fondul cauzei, pârâții au arătat

că reclamanta a dedus T.V.A., în sumă de 703.461.343 lei, în baza facturilor

externe emise de partenerul german, încălcând prevederile art. 8 din O.U.G. nr.

17/2000 și pct. 6.1 din H.G. nr. 401/2000, întrucât firma străină nu a avut desemnat

un reprezentant fiscal pe teritoriul României și nu este plătitoare de T.V.A.

Faptul că subcontractanții au

colectat și achitat T.V.A. reprezintă, au precizat pârâții, îndeplinirea

obligațiilor ce reveneau celor două societăți și nu are influență asupra

inițiativei reclamantei care nu avea dreptul de a deduce T.V.A., cât timp

facturile subcontractanților au fost emise către partenerul extern și nu

constituie documente justificative pentru înregistrarea în evidența contabilă a

SC C. SA.

Referitor la suma de 744.886.945 lei

reprezentând T.V.A. aferentă facturilor de prestări servicii efectuate de firma

germană, reclamanta nu a plătit T.V.A. datorată, conform pct. 11.15 din H.G. nr.

512/1998 și ale pct. 7.7 din H.G. nr. 401/2000, în termen de 7 zile de la data

primirii facturii externe.

Examinând cauza, în raport cu

motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Astfel, din actele dosarului rezultă

că reclamanta a beneficiat de un credit acordat de Banca Mondială, pentru

finalizarea proiectului de reabilitare și modernizare a sistemului național de

transport țiței și pentru a finaliza acest proiect, a încheiat un contract de

prestări servicii de consultanță cu P.E. GmbH, finanțat din credite externe.

Pentru realizarea parțială a acestor servicii, partenerul extern a perfectat

subcontracte cu SC P. Ploiești și D.I.P. C. SRL București, valoarea acestora

fiind achitată în lei, din fonduri proprii, de către SC C. SA.

Instanța a reținut în mod întemeiat

că reclamanta nu a prejudiciat bugetul de stat, întrucât firma germană a

facturat societății, în valută, sumele datorate, care conțin și T.V.A.

aferentă, anexând și facturile în lei și în valută, întocmite de

subcontractanți, contravaloarea acestor facturi fiind înregistrată în

contabilitatea SC C. SA, T.V.A. fiind deductibilă.

De menționat că la judecata în fond,

a formulat cerere de intervenție accesorie, în favoarea reclamantei SC P. SA

Ploiești, care a învederat că potrivit clauzelor 7 și 10 din contractul

încheiat de ea, cu firma germană, conforme prevederilor clauzelor din

contractul de bază încheiat între partenerul extern și reclamantă, plata

serviciilor prestate de intervenientă urma să se facă direct, în lei, de către

reclamantă, iar facturile întocmite de subcontractant să fie trimise către

firma germană, aceasta urmând să emită facturi către SC C. SA.

Intervenienta a mai arătat că a

evidențiat T.V.A. în facturi, a colectat T.V.A. aferentă și a virat-o către

bugetul de stat.

Susținerile reclamantei și ale

intervenientei, privind modalitatea de facturare a serviciilor prestate și de

plată a T.V.A., au fost probate cu documentele contabile și contractele

invocate, care au fost verificate și de expertizele contabile efectuate în

cauză.

Astfel, în cele două lucrări se

menționează că atât reclamanta, cât și firmele românești subcontractante au

respectat legislația privind T.V.A. colectată, taxă pe care au vărsat-o la

bugetul de stat, SC C. SA achitând prin ordine de plată, facturile emise de SC P.

SA și de D.I.P. C. SRL, valoarea facturilor incluzând T.V.A., taxă colectată și

virată.

Într-adevăr, susținerea pârâților,

în sensul că, deducând suma de 703.461.343 lei, din T.V.A. datorată, fără ca în

contractul de bază să se prevadă ca subcontractanții să emită facturile către

reclamantă, aceasta nu a respectat prevederile H.G. nr. 512/1998, preluate în

O.U.G. nr. 17/2000 și H.G. nr. 401/2000, referitoare la dreptul de deducere a T.V.A.,

cu documente legal întocmite.

Dar, astfel cum se arată în

rapoartele de expertiză contabilă, concluzii împărtășite în mod justificat de

instanța de fond, bugetul statului nu a fost prejudiciat, obligațiile privind

plata T.V.A. fiind achitate de reclamantă, către firmele românești, deducerea T.V.A.,

de 703.461.343 lei, deși fără respectarea prevederilor legale în materie,

putând fi sancționată contravențional, și nu printr-o dublă impunere la plată.

Cât privește diferența suplimentară

de T.V.A., stabilită ca datorată de organul de control, la suma de 744.886.945

lei, această taxă este aferentă serviciilor facturate de partenerul extern P.E.

GmbH, în perioada iulie 1999 – octombrie 2000, aceleași facturi contestate și

cu privire la T.V.A. deductibilă.

Și în acest caz, deși reclamanta nu

a respectat prevederile pct. 7.7 din H.G. nr. 401/2000, privind plata T.V.A. în

termen de 7 zile de la data primirii facturii externe, aceste facturi nefiind

înregistrate în contabilitate, iar plata lor făcându-se firmelor românești

subcontractante și partenerului german, bugetul de stat nu a fost prejudiciat.

Astfel cum s-a menționat în ambele

rapoarte de expertiză, în evidența contabilă a reclamantei au fost înregistrate

facturile emise de cei doi subcontractanți, chiar dacă erau către firma

germană, aceasta nefiind plătitoare de T.V.A. și neavând desemnat reprezentant

fiscal în România.

Facturile, inclusiv T.V.A., au fost

achitate în lei, de către reclamantă, către cele două societăți românești,

astfel încât critica privind necesitatea plății sumei de 744.886.945 lei, ca T.V.A.

datorată, nu este întemeiată.

În concluzie, prin constatarea, ca

nelegală a deducerii de către reclamantă, a T.V.A. de 703.461.343 lei și prin

obligarea de a vira la bugetul de stat, suma de 744.886.945 lei, ca fiind T.V.A.

aferentă facturilor de prestări servicii efectuate de nerezidenți, SC C. SA a

fost obligată să plătească de două ori această taxă, soluția instanței de

anulare parțială a actelor administrative, cu privire la cele două sume, fiind

legală și temeinică.

În consecință, criticile formulate

pe fondul cauzei fiind neîntemeiate, ca și susținerea pârâților privind

nemotivarea sentinței, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, în nume propriu și pentru

Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 78 din 13 iunie

2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ

și comercial, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 mai 2004.