ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5638/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5638/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 100 din 28

februarie 2005 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC O.C. SRL, județ

Prahova, iar pârâta SC C.S. SRL Ploiești a fost obligată la plata sumei de

366.773.440 lei contravaloare facturi, plus 354.335.560 lei penalități de

întârziere, cu 59.467.180 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât reclamanta cât și pârâta.

Prin decizia nr. 142 din 16 mai 2005

a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

apelul reclamantei a fost respins, iar apelul pârâtei admis, sentința de fond

fiind modificată în parte în sensul înlăturării obligării pârâtei la plata

penalităților de întârziere, motiv pentru care și cheltuielile de judecată

datorate la fond au fost reduse la 40.847.558 lei, restul dispozițiilor

sentinței fiind menținute.

În apel, s-au stabilit în sarcina

reclamantei 10.225.000 lei cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește apelul

reclamantei instanța a apreciat că însăși întocmirea minutei din noiembrie 2004,

prin care pretențiile reclamantei au fost reduse la 450.000.000 lei, dovedește

nerealitatea sumelor înscrise în facturi, așa încât s-a apreciat că în mod

corect nu a fost validată de instanță, ci, conform concluziilor expertului, din

această sumă corect s-a dedus suma achitată în 2003 (62.335.210 lei) așa încât

pârâta a fost obligată doar la diferență.

În ceea ce privește apelul pârâtei,

s-a apreciat că acesta este întemeiat doar sub aspectul penalităților de

întârziere, penalități ce au fost înlăturate întrucât reclamanta a diminuat

valoarea facturilor pe care și-a întemeiat acțiunea.

S-a respins însă motivul de apel

privitor la neoperabilitatea clauzei penale din contract pe motiv că n-ar fi fost

semnat de reprezentantul legal al societății pârâte, deoarece în cauză nu s-a

făcut o asemenea dovadă, iar contractul își produce efectele între părți,

pârâta putându-se îndrepta împotriva persoanei vinovate în alte condiții legale

decât cele comerciale.

Nemulțumită de această decizie

reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și

nelegalitate, admiterea apelului său și obligarea pârâtei la 450.000.000 lei

contravaloare prestații plus 437.562.120 lei penalități de întârziere contractuale.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta

susține că în mod greșit instanțele n-au validat minuta încheiată de ea cu

pârâta la 4 noiembrie 2004, pe parcursul procesului la fond, minută prin care

s-a convenit ca din totalul datoriei pârâtei aceasta să achite 450.000.000 lei

cu titlu de prestații, motiv pentru care ea și-a și restrâns acțiunea la

această sumă, expertul urmând a mai calcula doar penalitățile contractuale datorate

de pârâtă.

Instanța de apel a schimbat natura

convenției părților, dând o soluție cu încălcarea acestei convenții, pe care,

de altfel, și pârâta a contestat-o ulterior.

Din această sumă greșit instanța de

fond a mai dedus cei 62.335.210 lei achitați de pârâtă în 2003, deoarece

această sumă fusese deja scăzută când s-a întocmit minuta în 4 noiembrie 2004,

motiv pentru care ea și-a și redus pretențiile inițiale la 518.835.940 lei,

față de 581.171.150 lei cât însumau facturile menționate în acțiune.

În ceea ce privesc penalitățile de

întârziere, recurenta apreciază că decizia din apel este lipsită de temei și

încalcă totodată convenția părților, ele fiind stipulate în contract.

Mai mult, decizia este și

contradictorie întrucât pe de-o parte înlătură, fără nici o motivare,

penalitățile, iar pe de altă parte validează clauza penală din contract.

În final recurenta critică obligarea

sa la plata cheltuielilor de judecată în apel câtă vreme apelanta pârâtă a

declarat expres că nu solicită cheltuieli de judecată, instanța dând astfel mai

mult decât s-a cerut.

În consecință solicită modificarea

deciziei din apel, admiterea apelului său și respingerea apelului pârâtei,

deoarece penalitățile au fost stipulate în contract, iar facturile emise au

fost acceptate de aceasta care a și achitat parțial, iar cu ocazia concilierii

prealabile pârâta le-a recunoscut, asumându-și obligația achitării debitului

până în iunie 2004, obligație nerespectată.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă a

solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recursul este întemeiat pentru

considerentele ce se vor arăta:

Reclamanta a solicitat inițial

obligarea pârâtei la plata sumelor cuprinse în patru facturi, una dintre ele

(cea din 8 august 2003) fiind parțial achitată, valoarea lor însumând

518.835.940 lei, plus penalități aferente calculate de la scadența facturilor

și până la 15 iulie 2004 (506.755.060 lei) toate aceste facturi fiind emise în

executarea raporturilor contractuale convenite în contractul din 6 iunie 2003,

pentru închirierea unor utilaje.

Pe parcursul procesului, la 4

noiembrie 2004 părțile au încheiat o „minută” prin care au convenit că suma

datorată de pârâtă este de 450.000.000 lei, pârâta asumându-și obligația să

achite această sumă până la 15 noiembrie 2004, obligație nerespectată ulterior.

În raport de această minută, la

termenul din 24 noiembrie 2004, reclamanta și-a restrâns pretențiile privind

contravaloare prestații la 450.000.000 lei solicitând ca expertul să calculeze

penalități aferente acestei sume începând cu scadența facturilor și până la 15

iulie 2004, după cum este consemnat în încheierea de la acea dată.

Nici instanța de fond și nici

instanța de apel n-au acordat suma convenită de părți, înțelegând să valideze

concluzia expertului care a dedus din suma convenită cei 62.335.210 lei

achitați în 2003 de pârâtă, din factura din 8 august 2003.

Procedând astfel atât instanța de

fond cât și cea de apel, care a menținut această sentință pe acest aspect, au

pronunțat o soluție greșită deoarece nu au verificat cu atenție calculele

expertului și nu au coroborat concluziile acestuia cu celelalte probe din dosar

(pârâta recunoscuse la interogatoriu, că își înregistrase în contabilitatea sa

valoarea facturilor, din care a achitat la 7 octombrie 2003 parțial, iar

ulterior a încheiat cu reclamanta minuta din 4 noiembrie 2004).

Întemeiată este și critica privind

penalitățile de întârziere, penalități înlăturate fără nici o argumentare din

partea instanței de apel. Reducerea cuantumului pretențiilor pentru care curg

penalitățile nu este un argument legal pentru înlăturarea lor, cu atât mai mult

cu cât însăși instanța de apel a validat clauza penală stipulată în contractul

părților, contract în executarea căruia s-au emis facturile în litigiu.

Și critica privind acordarea

cheltuielilor de judecată în apel apelantei pârâte este întemeiată, rezultând

din practicaua deciziei că aceasta nu a solicitat cheltuielile de judecată,

instanța pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut.

În raport de aceste considerente,

curtea va admite recursul și va modifica, în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C.

proc. civ., coroborat cu art. 312 C. proc. civ., decizia din apel în sensul

admiterii apelului reclamantei și respingerii apelului pârâtei, sentința de

fond a tribunalului urmând a fi schimbată în parte atât sub aspectul

cuantumului despăgubirilor cât și sub aspectul penalităților de întârziere.

Conform celor convenite de părți în

minuta încheiată la 4 noiembrie 2004, curtea reține că pârâta datorează

reclamantei 450.000.000 lei contravaloare prestații, sumă cu mult mai mică

decât valoarea celor patru facturi ce însumează 581.171.150 lei, sumă din care pârâta

a achitat 62.335.210 lei în octombrie 2003 și decât suma pretinsă de reclamantă

prin acțiune 518.835.940 lei (scăzând din totalul facturilor suma deja

achitată).

De asemenea curtea apreciază, în

raport de cele convenite de părți în art. 4 din contract, de faptul că

facturile au fost acceptate de pârâtă și înregistrate în contabilitatea sa și

de suma pretinsă de reclamantă, că pârâta datorează cu acest titlu 437.562.120

lei reclamantei, cuantum stabilit și prin concluziile expertului D.G. (dosar

fond) într-una din variantele expertizei, penalități aferente debitului de

450.000.000 lei, convenit de părți.

În ceea ce privește cererea privind

cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, curtea urmează, în temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., să oblige intimata pârâtă la 121.418.849

lei cu acest titlu pentru toate fazele procesuale, sumele reprezentând taxe de

timbru și onorarii avocat dovedite cu actele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC O.C. SRL Izvoarele, județul Prahova, împotriva deciziei nr. 142

din 16 mai 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o modifică în sensul că admite apelul reclamantei

declarat împotriva sentinței civile nr. 100 din 28 februarie 2005 a

Tribunalului Prahova, pe care o schimbă în sensul că obligă pârâta SC C.S. SRL

Ploiești la plata sumei de 450.000.000 lei preț neachitat, conform „minutei”

părților din 4 noiembrie 2004 și la 437.562.120 lei penalități.

Respinge ca nefondat apelul declarat

de pârâta SC C.S. SRL Ploiești, împotriva aceleiași sentințe.

Obligă intimata SC C.S. SRL Ploiești

la 121.418.849 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă, pentru

toate fazele procesuale.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2005.