ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1663/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 8 martie 2007 reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pârâta SC S. SA solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 66.759,35 lei reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale din 17 mai 2004 și a sumei de 102.141,80 lei reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. In motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că a livrat S.N.C. Ploiești opt bucăți produse a căror contravaloare a fost achitată doar parțial. Reclamanta arată și că, în urma procesului de reorganizare a S.N.C. Ploiești, pârâta a preluat debitul mai sus menționat. În drept s-au invocat dispozițiile art. 2 și art. 10 pct. 4 C. proc.

civ., art. 46 C. com. În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței să admită în parte acțiunea reclamantei cu motivarea, pe de o parte, că nu datorează penalități de întârziere și, pe de altă parte, că valoarea penalităților pretinse este mai mare decât valoarea sumei asupra căreia sunt calculate. Prin sentința civilă nr. 3661/C din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comerciala și de contencios administrativ, în dosar nr. 2604/62/2007 s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta SC S. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 66.759,35 lei reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale din 17 mai 2004, suma de 102.141,80 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 17 mai 2004 – 7 martie 2007 și suma de 4.630 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, între societatea reclamantă, în calitate de vânzător și S.N.C. Ploiești SA, în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 2004 conform căruia vânzătorul s-a obligat să execute și să livreze, iar cumpărătorul s-a obligat să primească și să plătească produsele de tipurile, în cantitățile și la termenele menționate în anexă, respectiv 12 autobasculante în valoare de 1.899.232.570 lei/buc. În temeiul contractului de vânzare - cumpărare din 2004 reclamanta a livrat S.N.C. Ploiești SA produsele prevăzute în anexă și a emis, pentru 2 buc. autobasculante, factura fiscală din 17 mai 2004 în valoare de 4.181.243.690 lei, care a fost achitată parțial rămânând de plată suma de 66.759,35 lei.

Prin H.G. nr. 877 din 28 iulie 2005 s-a înființat societatea pârâtă, ca filială a S.N.C. SA Ploiești, care se reorganizează, iar conform art. 6 alin. (1) societățile comerciale înființate vor prelua prin protocol toate drepturile și își vor asuma toate obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale S.N.C. SA Ploiești cu terții, cu excepția celor prevăzute la art. 7, inclusiv litigiile în curs. Potrivit adresei din 19 octombrie 2006 pârâta a făcut cunoscut reclamantei că figurează cu un sold de 66.759,35 lei reprezentând valoarea parțială a facturii din 17 mai 2004. Pârâta a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar existența debitului principal în sumă de 66.759,35 lei, contestă însă obligarea sa la plata penalităților de întârziere.

Susținerile pârâtei în sensul că nu a încheiat cu reclamanta niciun act juridic de natură să atragă obligarea sa la plata penalităților de întârziere, nefiind astfel îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ. și respectiv neputându-se vorbi despre un acord de voință valabil exprimat nu au putut fi reținute deoarece, prin reorganizarea S.N.C. SA Ploiești, SC S. SA este succesoarea în drepturile și obligațiile acesteia. Prin protocolul din 19 decembrie 2005 SC S. SA a preluat toate drepturile, și și-a asumat toate obligațiile S.N.C. SA Ploiești și s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale acesteia cu terții, inclusiv litigiile în curs.

Susținerile pârâtei referitoare la faptul că reclamanta pretinde plata de penalități de întârziere al căror cuantum depășește suma asupra căreia sunt calculate fiind încălcate astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 nu pot fi reținute deoarece s-a prevăzut în contract, la art. 7.3, că penalitățile se vor calcula de la data scadenței, în speță de la data de 17 mai 2004 și până la stingerea obligației. De altfel, valoarea penalităților de 102.141,80 lei, aferente perioadei 17 mai 2004 - 7 martie 2007, nu depășește valoarea facturii fiscale din 17 mai 2004. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca prematur introdusă.

În expunerea motivelor de apel, se arată că greșit s-a apreciat în speță că, s-a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii, față de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., față de adresa nr. din 2006 de recunoaștere a debitului și adresa din 22 mai 2006 de convocare la conciliere directă făcută cu S.N.C. SA Ploiești. Astfel, adresa de recunoaștere nu poartă semnătura reprezentanților legali, iar pe de altă parte între părți nu a existat nici o corespondență. În plus, în cauză, a operat o transmisiune cu titlu particular conform art. 9 alin. (2) din protocol. Astfel, SC S. SA nu s-a substituit niciunui litigiu dintre reclamantă și S.N.C. SA Ploiești, deoarece la data încheierii protocolului de predare primire nu există niciun litigiu, iar orice corespondență purtată ulterior intrării în vigoare a H.G.

nr. 877/2005 între reclamanta și S.N.C. SA Ploiești nu îi este opozabilă. Se mai precizează că reclamanta a avut cunoștință de H.G. nr. 877/2005 ca și de faptul că, debitoarea sumei de 66.759,35 lei este SC S. SA, astfel încât procedura concilierii nu a fost corect efectuată. Sub aspectul fondului se arată că, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ., întrucât E.M. Sălaj a fost subunitate fără personalitate și prin delegare de competență avea dreptul de a încheia în nume propriu contracte de terți. Ori, prin protocolul încheiat în cauză s-au predat la E.M. Sălajul drepturile și obligațiile din contracte, SC S. SA subrogându-se în drepturile și obligațiile ce decurg din aceste raporturi juridice.

Astfel, întrucât contractul în cauză nu a fost înregistrat niciodată nici la E.M. Sălaj și nici la SC S. SA ci a fost încheiat direct de S.N.C. SA Ploiești, nu se poate vorbi de acord de voință valabil exprimat, nefiind îndeplinite art. 1066 C. civ. privitoare la cauza penală. Pe de altă parte în speță a operat o novație prin schimbare de debitor și deci clauza penală a încetat odată cu nașterea obligației noi, iar scadența executării obligației noi coincide cu data încheierii protocolului de predare primire, respectiv 19 decembrie 2005. În fine, greșit s-au interpretat prevederile art. 7.3 din contract raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, întrucât clauza penală a stipulat că penalitățile se vor calcula de la data scadenței și până la stingerea obligației fără însă a se depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 32/AP din 25 martie 2008 a respins apelul declarat de pârâta SC S. SA împotriva sentinței civile nr. 3661/C din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosar nr. 2604/62/2007, pe care o păstrează, ca temeinică și legală. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC S. SA, criticând-o ca fiind nelegală, susținând, în esență, prin reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, prematuritatea acțiunii reclamantei pentru motivul neîndeplinirii procedurii concilierii directe întrucât simpla corespondență purtată între părți prin adresele din 19 octombrie 2006, 22 mai 2006, 3 aprilie 2008 și 14 aprilie 2008 nu acoperă lipsa procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc.

civ. O altă critică, pe fond, o aduce deciziei atacate cu privire la modul în care instanța de apel a înțeles să interpreteze anumite clauze ale contractului din 2004, susținând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ. cu privire la clauza penală, între părți neexistând un acord de voință valabil exprimat și că în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 7.3 din contractul de vânzare - cumpărare din 2004 raportat la dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 și ale art. 983 C. civ. În consecință, recurenta, solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în tot, ca fiind nelegală. Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale anterior menționate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., neprecizate de recurentă dar incidente conform dezvoltării criticilor, Curtea reține că este nefondat. Astfel, criticile formulate de recurentă analizate global sunt neîntemeiate, întrucât, ambele instanțe au apreciat în mod corect adevăratele raporturi juridice dintre părți și, că, în speță, conform H.G nr. 877 din 28 iulie 2005 prin înființarea societății pârâte ca filială a S.N.C. SA Ploiești care s-a reorganizat conform art. 6 alin. (1) aceasta a preluat, prin protocolul din 19 decembrie 2005 toate drepturile și obligațiile și s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale S.N.C. SA Ploiești, cu terții, inclusiv litigiile în curs.

Așa fiind, susținerile recurentei pârâte privind prematuritatea acțiunii și că nu datorează penalități în baza unui act juridic, nefiind îndeplinite, astfel, prevederile art. 1066 C. civ., sunt neîntemeiate și fără relevanță juridică, întrucât pârâta ca societate nou înființată a preluat, prin protocol, toate elementele de patrimoniu stabilite conform actelor contabile de la 31 august 2005 ce conțineau și factura din 17 mai 2004, izvor al debitului. De altfel, pârâta recurentă a și recunoscut prin întâmpinarea de la dosar existența debitului în sumă de 66.759,35 lei, iar prin adresa din 3 aprilie 2008 i-a făcut o propunere reclamantei de eșalonare a debitului principal, inclusiv a penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, propunere acceptată de aceasta prin adresa din 14 aprilie 2008, ceea ce echivalează și cu achiesarea la soluția pronunțată.

Neîntemeiată este și critica privind greșita interpretare de către instanța de apel, a unor clauze din contractele din 2004, respectiv a dispozițiilor art. 7.3 din contractul din 2004 raportat la dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în privința penalităților întrucât instanțele de judecată au reținut în mod judicios că penalitățile pot depăși cuantumul asupra sumei căreia se calculează, iar prin art. 7.3 din contract s-a statuat că majorările pot depăși valoarea facturii, ceea ce, în speță, valoarea penalităților de 102.141,80 lei nu depășesc valoarea facturii fiscale din 17 mai 2004. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC S. SA Sărmășag.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S. SA Sărmășag împotriva deciziei nr. 32/AP din 25 martie 2008 a Curții de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2009.