ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1663/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 8 martie 2007 reclamanta SC R. SA a chemat

în judecată pârâta SC S. SA solicitând instanței să dispună obligarea acesteia

la plata sumei de 66.759,35 lei reprezentând contravaloarea parțială a facturii

fiscale din 17 mai 2004 și a sumei de 102.141,80 lei reprezentând penalități de

întârziere, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii de

chemare în judecată reclamanta arată că a livrat S.N.C. Ploiești opt bucăți

produse a căror contravaloare a fost achitată doar parțial. Reclamanta arată și

că, în urma procesului de reorganizare a S.N.C. Ploiești, pârâta a preluat

debitul mai sus menționat.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 2 și

art.

10 pct.

4 C. proc. civ., art. 46 C. com.

În apărare, pârâta a depus

la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței să admită în

parte acțiunea reclamantei cu motivarea, pe de o parte, că nu datorează

penalități de întârziere și, pe de altă parte, că valoarea penalităților

pretinse este mai mare decât valoarea sumei asupra căreia sunt calculate.

Prin sentința civilă nr. 3661/C

din 14 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comerciala și de

contencios administrativ, în dosar nr. 2604/62/2007 s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta SC S. SA și a fost

obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 66.759,35 lei reprezentând

contravaloarea parțială a facturii fiscale din 17 mai 2004, suma de 102.141,80

lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 17 mai 2004 – 7

martie 2007 și suma de 4.630 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că, între societatea reclamantă, în calitate de

vânzător și S.N.C. Ploiești SA, în calitate de cumpărător s-a încheiat

contractul de vânzare - cumpărare din 2004 conform căruia vânzătorul s-a

obligat să execute și să livreze, iar cumpărătorul s-a obligat să primească și

să plătească produsele de tipurile, în cantitățile și la termenele menționate

în anexă, respectiv 12 autobasculante în valoare de 1.899.232.570 lei/buc.

În temeiul contractului de

vânzare - cumpărare din 2004 reclamanta a livrat S.N.C. Ploiești SA produsele

prevăzute în anexă și a emis, pentru 2 buc. autobasculante, factura fiscală din

17 mai 2004 în valoare de 4.181.243.690 lei, care a fost achitată parțial

rămânând de plată suma de 66.759,35 lei.

Prin H.G. nr. 877 din 28

iulie 2005 s-a înființat societatea pârâtă, ca filială a S.N.C. SA Ploiești,

care se reorganizează, iar conform art. 6 alin. (1) societățile comerciale

înființate vor prelua prin protocol toate drepturile și își vor asuma toate

obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale S.N.C. SA Ploiești cu

terții, cu excepția celor prevăzute la art. 7, inclusiv litigiile în curs.

Potrivit adresei din 19

octombrie 2006 pârâta a făcut cunoscut reclamantei că figurează cu un sold de

66.759,35 lei reprezentând valoarea parțială a facturii din 17 mai 2004.

Pârâta a recunoscut prin

întâmpinarea depusă la dosar existența debitului principal în sumă de 66.759,35

lei, contestă însă obligarea sa la plata penalităților de întârziere.

Susținerile pârâtei în

sensul că nu a încheiat cu reclamanta niciun act juridic de natură să atragă

obligarea sa la plata penalităților de întârziere, nefiind astfel îndeplinite

prevederile art. 1066 C. civ. și respectiv neputându-se vorbi despre un acord

de voință valabil exprimat nu au putut fi reținute deoarece, prin reorganizarea

S.N.C. SA Ploiești, SC S. SA este succesoarea în drepturile și obligațiile

acesteia.

Prin protocolul din 19

decembrie 2005 SC S. SA a preluat toate drepturile, și și-a asumat toate

obligațiile S.N.C. SA Ploiești și s-a subrogat în toate drepturile și

obligațiile ce decurg din raporturile juridice ale acesteia cu terții, inclusiv

litigiile în curs.

Susținerile pârâtei

referitoare la faptul că reclamanta pretinde plata de penalități de întârziere

al căror cuantum depășește suma asupra căreia sunt calculate fiind încălcate

astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 nu pot fi reținute

deoarece s-a prevăzut în contract, la art. 7.3, că penalitățile se vor calcula

de la data scadenței, în speță de la data de 17 mai 2004 și până la stingerea

obligației.

De altfel, valoarea

penalităților de 102.141,80 lei, aferente perioadei 17 mai 2004 - 7 martie

2007, nu depășește valoarea facturii fiscale din 17 mai 2004.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând

admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii

acțiunii ca prematur introdusă.

În expunerea motivelor de

apel, se arată că greșit s-a apreciat în speță că, s-a îndeplinit procedura

prealabilă a concilierii, față de dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., față de

adresa nr. din 2006 de recunoaștere a debitului și adresa din 22 mai 2006 de

convocare la conciliere directă făcută cu S.N.C. SA Ploiești. Astfel, adresa de

recunoaștere nu poartă semnătura reprezentanților legali, iar pe de altă parte

între părți nu a existat nici o corespondență.

În plus, în cauză, a operat

o transmisiune cu titlu particular conform art. 9 alin. (2) din protocol.

Astfel, SC S. SA nu s-a substituit niciunui litigiu dintre reclamantă și S.N.C.

SA Ploiești, deoarece la data încheierii protocolului de predare primire nu

există niciun litigiu, iar orice corespondență purtată ulterior intrării în

vigoare a H.G. nr. 877/2005 între reclamanta și S.N.C. SA Ploiești nu îi este

opozabilă. Se mai precizează că reclamanta a avut cunoștință de H.G. nr. 877/2005

ca și de faptul că, debitoarea sumei de 66.759,35 lei este SC S. SA, astfel

încât procedura concilierii nu a fost corect efectuată.

Sub aspectul fondului se

arată că, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ., întrucât

E.M. Sălaj a fost subunitate fără personalitate și prin delegare de competență

avea dreptul de a încheia în nume propriu contracte de terți. Ori, prin

protocolul încheiat în cauză s-au predat la E.M. Sălajul drepturile și

obligațiile din contracte, SC S. SA subrogându-se în drepturile și obligațiile

ce decurg din aceste raporturi juridice. Astfel, întrucât contractul în cauză

nu a fost înregistrat niciodată nici la E.M. Sălaj și nici la SC S. SA ci a

fost încheiat direct de S.N.C. SA Ploiești, nu se poate vorbi de acord de

voință valabil exprimat, nefiind îndeplinite art. 1066 C. civ. privitoare la

cauza penală.

Pe de altă parte în speță a

operat o novație prin schimbare de debitor și deci clauza penală a încetat

odată cu nașterea obligației noi, iar scadența executării obligației noi

coincide cu data încheierii protocolului de predare primire, respectiv 19

decembrie 2005.

În fine, greșit s-au interpretat

prevederile art. 7.3 din contract raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002,

întrucât clauza penală a stipulat că penalitățile se vor calcula de la data

scadenței și până la stingerea obligației fără însă a se depăși cuantumul sumei

asupra căreia sunt calculate.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, prin decizia nr. 32/AP din 25 martie 2008 a respins apelul declarat

de pârâta SC S. SA împotriva sentinței civile nr. 3661/C din 14 noiembrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în

dosar nr. 2604/62/2007, pe care o păstrează, ca temeinică și legală.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC S. SA,

criticând-o ca fiind nelegală, susținând, în esență, prin reiterarea motivelor

de apel sub forma criticilor în recurs, prematuritatea acțiunii reclamantei

pentru motivul neîndeplinirii procedurii concilierii directe întrucât simpla

corespondență purtată între părți prin adresele din 19 octombrie 2006, 22 mai

2006, 3 aprilie 2008 și 14 aprilie 2008 nu acoperă lipsa procedurii prevăzute

de art. 7201 C. proc. civ.

O altă critică, pe fond, o

aduce deciziei atacate cu privire la modul în care instanța de apel a înțeles

să interpreteze anumite clauze ale contractului din 2004, susținând că în cauză

nu sunt îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ. cu privire la clauza penală,

între părți neexistând un acord de voință valabil exprimat și că în mod greșit

instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 7.3 din contractul de vânzare - cumpărare

din 2004 raportat la dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 și

ale art. 983 C. civ.

În consecință, recurenta,

solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în tot, ca

fiind nelegală.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale anterior menționate

raportat la prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., neprecizate de

recurentă dar incidente conform dezvoltării criticilor, Curtea reține că este

nefondat.

Astfel, criticile formulate

de recurentă analizate global sunt neîntemeiate, întrucât, ambele instanțe au

apreciat în mod corect adevăratele raporturi juridice dintre părți și, că, în

speță, conform H.G nr. 877 din 28 iulie 2005 prin înființarea societății pârâte

ca filială a S.N.C. SA Ploiești care s-a reorganizat conform art. 6 alin. (1)

aceasta a preluat, prin protocolul din 19 decembrie 2005 toate drepturile și

obligațiile și s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile ce decurg din

raporturile juridice ale S.N.C. SA Ploiești, cu terții, inclusiv litigiile în

curs.

Așa fiind, susținerile

recurentei pârâte privind prematuritatea acțiunii și că nu datorează penalități

în baza unui act juridic, nefiind îndeplinite, astfel, prevederile art. 1066 C.

civ., sunt neîntemeiate și fără relevanță juridică, întrucât pârâta ca

societate nou înființată a preluat, prin protocol, toate elementele de

patrimoniu stabilite conform actelor contabile de la 31 august 2005 ce

conțineau și factura din 17 mai 2004, izvor al debitului.

De altfel, pârâta recurentă

a și recunoscut prin întâmpinarea de la dosar existența debitului în sumă de

66.759,35 lei, iar prin adresa din 3 aprilie 2008 i-a făcut o propunere

reclamantei de eșalonare a debitului principal, inclusiv a penalităților de

întârziere și a cheltuielilor de judecată, propunere acceptată de aceasta prin

adresa din 14 aprilie 2008, ceea ce echivalează și cu achiesarea la soluția

pronunțată.

Neîntemeiată este și critica

privind greșita interpretare de către instanța de apel, a unor clauze din

contractele din 2004, respectiv a dispozițiilor art. 7.3 din contractul din 2004

raportat la dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în privința

penalităților întrucât instanțele de judecată au reținut în mod judicios că

penalitățile pot depăși cuantumul asupra sumei căreia se calculează, iar prin art.

7.3 din contract s-a statuat că majorările pot depăși valoarea facturii, ceea

ce, în speță, valoarea penalităților de 102.141,80 lei nu depășesc valoarea

facturii fiscale din 17 mai 2004.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul pârâtei SC S. SA Sărmășag.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC S. SA Sărmășag împotriva deciziei nr. 32/AP din

25 martie 2008 a Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 mai 2009.