ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC S.A. SRL Ploiești a solicitat obligarea pârâtei SC P. SA Ploiești la plata sumei de 164.589 lei, reprezentând penalități contractuale datorate pentru întârzierea plății prețului mărfurilor livrate. Prin cererea înregistrată sub nr. 700/2006 din 25 ianuarie 2006, reclamanta SC P. SA Ploiești a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC S.A. SRL Ploiești, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească conținutul și întinderea obligațiilor reclamantei, cuprinse în contractul nr. 293 din 15 octombrie 2002. Prin încheierea de ședință, de la 6 februarie 2006, tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. 700/2006 la dosarul nr. 7022/2005, în temeiul dispozițiilor art. 164 C. proc.

civ. Prin sentința nr. 1113 din 25 septembrie 2006, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei și excepția lipsei de interes în formularea cererii conexe și pe fond, a admis acțiunea principală și a obligat pârâta SC P. SA Ploiești la plata sumei de 124.459,06 lei penalități de întârziere și 4.815,17 lei dobânzi legale. Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC P. SA Ploiești și cererea conexă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, că la data de 15 octombrie 2002, între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 293, având ca obiect, livrarea de produse petroliere pe bază de comandă.

În ceea ce privește acțiunea principală, tribunalul a reținut că s-au efectuat patru livrări de marfă, pe bază de comandă și două livrări, fără comandă, dar acceptate la plată și recunoscute. În baza probatoriului administrat, respectiv raportul de expertiză contabilă, a mai reținut tribunalul că pârâta SC P. SA Ploiești datorează reclamantei suma de 1.224.590.609 lei ROL și dobânzi legale în sumă de 48.151.774 lei ROL. Referitor la cererea reconvențională, tribunalul a apreciat că dobânda nu se datorează, atâta timp cât facturile emise au fost stinse din momentul emiterii lor cu contravaloarea obligației pe care pârâta o avea către reclamantă, potrivit art. 1144 C. civ. În ceea ce privește cererea conexă formulată de pârâtă, tribunalul a reținut că din redactarea acesteia nu rezultă existența echivocului, iar simpla promovare a acțiunii principale nu poate duce la concluzia existenței unor divergențe cu privire la interpretarea clauzelor contractuale.

Sentința instanței de fond a fost apelată de pârâta-reclamantă SC P. SA Ploiești, iar prin decizia nr. 50 din 28 martie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 28.867,5 lei penalități de întârziere, în loc de 124.459,06 lei și a obligat reclamanta SC S.A. SRL Ploiești la 2.634 lei cheltuieli de judecată. Ulterior, prin încheierea din 18 aprilie 2007, curtea a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de SC P. SA Ploiești și a dispus obligarea reclamantei SC S.A. SRL Ploiești, la 14.636,5 lei cheltuieli de judecată. Împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești, au declarat recurs ambele părți, criticând decizia recurată sub mai multe aspecte.

Astfel, recurenta-reclamantă SC S.A. SRL Ploiești a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului pârâtei SC P. SA Ploiești și menținerea sentinței fondului, ca fiind temeinică și legală. În argumentarea motivelor invocate, recurenta-reclamantă SC S.A. SRL Ploiești a susținut că decizia cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și că instanța a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus judecății. A mai susținut recurenta-reclamantă că în mod greșit instanța de apel a admis cererea pârâtei SC P. SA Ploiești privind cheltuielile de judecată, cuantumul acestora fiind greșit determinat, având în vedere că instanța de apel a schimbat doar în parte sentința fondului.

În dezvoltarea motivelor invocate, recurenta-pârâtă SC P. SA Ploiești a susținut în esență că, instanța a interpretat în mod greșit critica referitoare la aplicarea dispozițiilor art. 1144 C. civ. și nu a avut în vedere dispozițiile art. 1111 C. civ. și prevederile Codului Fiscal. A mai susținut recurenta-pârâtă că suma de 20.867,5 lei a fost deja achitată, iar instanța nu a reținut aspectul că în procesul verbal de compensare nu se face mențiunea că ar mai exista și alte sume de plată. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, reclamanta SC S.A. SRL Ploiești a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Pârâta SC P. SA Ploiești a formulat la rândul său întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. Asupra recursurilor de față. Recursul formulat de recurenta-reclamantă SC S.A. SRL Ploiești este nefondat pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Dispozițiile sus citate supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanța să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.

În susținerea acestui motiv, recurenta-reclamantă a invocat mai multe argumente, în sensul că instanța de apel, cu toate că și-a însușit punctul său de vedere, în mod greșit a apreciat excepția lipsei de interes referitor la cererea conexă ca fiind neîntemeiată, iar motivarea instanței pe acest aspect este contradictorie. Mai susține reclamanta că deși, în considerentele deciziei, instanța de apel face în mod corect interpretarea contractului, în sensul că nu se poate reține că ar fi fost încheiat doar pentru luna noiembrie 2002, ulterior, constată că aplicabilitatea clauzei penale ar fi incidentă doar pentru acea lună. Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, instanța de apel argumentează explicit și pertinent soluția privind cererea conexă și excepția lipsei de interes, constatând că instanța de fond a procedat corect și legal respingând atât cererea conexă cât și excepția invocată de reclamantă. Se constată că motivarea deciziei pronunțate de curtea de apel, a rațiunilor care au stat la baza adoptării hotărârii, în raport de situația de fapt reținută și dispozițiile legale incidente, este clară și pertinentă și nu cuprinde nicio contradicție în expunerea raționamentului interior. În ceea ce privește critica referitoare la aplicabilitatea clauzei penale, de asemenea, se constată a fi neîntemeiată, având în vedere că motivarea curții a avut în vedere penalitățile de întârziere, pentru facturile ce au avut la bază o comandă și nu încheierea contractului pe o perioadă determinată, respectiv luna noiembrie 2002, astfel cum susține recurenta-reclamantă.

În alți termeni, dezlegarea dată de curte nu s-a fundamentat pe durata contractului, respectiv luna noiembrie 2002, astfel cum susține reclamanta, ci pe un alt considerent, respectiv comanda ce ar fi trebuit să stea la baza livrării produselor. Referitor la critica circumscrisă pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a susținut în esență că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a contractului nr. 293 din 15 octombrie 2002, în sensul că efectele clauzei penale s-ar aplica numai pentru produsele livrate pe bază de comandă. Și această critică se dovedește a fi nefondată, având în vedere dispozițiile cuprinse în contract, prin care părțile au înțeles să-și exprime voința, în sensul că livrarea produselor se face urmare a comenzilor emise de SC P. SA Ploiești.

Or, în speță, în mod corect a constatat instanța de apel că numai pentru sumele cuprinse în facturile ce au avut la bază comanda SC P. SA Ploiești, se pot aplica penalități de întârziere. Trecând la analiza criticilor aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 980, 981 și 982 C. civ., în sensul că în ipoteza existenței unei clauze echivoce, aceasta ar trebui interpretată apelând la obiceiul activității comerciale existent la locul încheierii contractului. Analizând decizia recurată și sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o soluție temeinică și legală reținând că din dispozițiile contractului rezultă fără putință de tăgadă că livrările se făceau numai în baza comenzilor emise de cumpărător, astfel încât nu poate fi pusă în discuție echivocitatea clauzelor contractuale.

Referitor la critica formulată împotriva încheierii din 18 aprilie 2007, Înalta Curte constată că este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește cuantumul acestora, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanța este în măsură a aprecia dacă se impune diminuarea sau majorarea onorariului avocațial, proporțional cu munca depusă și tabloul onorariilor minimale. Față de aceste considerente, examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei și în raport de soluția pronunțată în apel, Înalta Curte constată și această critică a fi nefondată. Referitor la recursul pârâtei SC P. SA Ploiești, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. În raport de aceste precizări prealabile, se constată că prin recursul pârâtei, aceasta reiterează susținerile făcute în fața instanței de apel, referitoare la aplicarea art. 1144 C. civ., privind compensarea datorilor reciproce, art. 1111 C. civ. și dispozițiile Codului Fiscal. Analizând criticile formulate, se constată că motivarea și dezvoltarea acestora nu se încadrează în cerințele prevăzute de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. indicat, având în vedere și faptul că nu s-a argumentat în mod concret motivul de recurs invocat. În realitate, pârâta a supus spre analiză chestiuni de fond, arătându-și nemulțumirea în legătură cu interpretarea și aprecierea probelor, critici ce nu pot fi examinate în recurs, întrucât această cale extraordinară își propune un control judiciar numai asupra nelegalității hotărârii atacate.

Cum din dezvoltarea criticilor formulate nu reiese niciun alt motiv ce ar putea fi invocat din oficiu de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc. civ., se constată că recursul astfel formulat este nefondat, criticile formulate neputând fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.A. SRL Ploiești, împotriva deciziei nr. 50 din 28 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, și a încheierii din 18 aprilie 2007, ca nefondat. Respinge recursul pârâtei SC P. SA Ploiești, declarat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 februarie 2008.