ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

de instanță, reclamanta SC S.A. SRL Ploiești a solicitat obligarea pârâtei SC P.

SA Ploiești la plata sumei de 164.589 lei, reprezentând penalități contractuale

datorate pentru întârzierea plății prețului mărfurilor livrate.

Prin cererea înregistrată

sub nr. 700/2006 din 25 ianuarie 2006, reclamanta SC P. SA Ploiești a solicitat

în contradictoriu cu pârâta SC S.A. SRL Ploiești, ca prin hotărârea ce se va

pronunța, să se stabilească conținutul și întinderea obligațiilor reclamantei,

cuprinse în contractul nr. 293 din 15 octombrie 2002.

Prin încheierea de ședință,

de la 6 februarie 2006, tribunalul a dispus conexarea dosarului nr. 700/2006 la

dosarul nr. 7022/2005, în temeiul dispozițiilor art. 164 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 1113 din

25 septembrie 2006, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

a respins excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantei și excepția

lipsei de interes în formularea cererii conexe și pe fond, a admis acțiunea

principală și a obligat pârâta SC P. SA Ploiești la plata sumei de 124.459,06

lei penalități de întârziere și 4.815,17 lei dobânzi legale. Prin aceeași

sentință, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta SC P. SA

Ploiești și cererea conexă, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, că la data de 15 octombrie 2002, între

părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 293, având ca obiect,

livrarea de produse petroliere pe bază de comandă. În ceea ce privește acțiunea

principală, tribunalul a reținut că s-au efectuat patru livrări de marfă, pe

bază de comandă și două livrări, fără comandă, dar acceptate la plată și

recunoscute.

În baza probatoriului

administrat, respectiv raportul de expertiză contabilă, a mai reținut

tribunalul că pârâta SC P. SA Ploiești datorează reclamantei suma de

1.224.590.609 lei ROL și dobânzi legale în sumă de 48.151.774 lei ROL.

Referitor la cererea

reconvențională, tribunalul a apreciat că dobânda nu se datorează, atâta timp

cât facturile emise au fost stinse din momentul emiterii lor cu contravaloarea

obligației pe care pârâta o avea către reclamantă, potrivit art. 1144 C. civ.

În ceea ce privește cererea

conexă formulată de pârâtă, tribunalul a reținut că din redactarea acesteia nu

rezultă existența echivocului, iar simpla promovare a acțiunii principale nu

poate duce la concluzia existenței unor divergențe cu privire la interpretarea

clauzelor contractuale.

Sentința instanței de fond a

fost apelată de pârâta-reclamantă SC P. SA Ploiești, iar prin decizia nr. 50

din 28 martie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat

pârâta la plata sumei de 28.867,5 lei penalități de întârziere, în loc de 124.459,06

lei și a obligat reclamanta SC S.A. SRL Ploiești la 2.634 lei cheltuieli de

judecată. Ulterior, prin încheierea din 18 aprilie 2007, curtea a admis cererea

de îndreptare eroare materială formulată de SC P. SA Ploiești și a dispus

obligarea reclamantei SC S.A. SRL Ploiești, la 14.636,5 lei cheltuieli de

judecată.

Împotriva deciziei Curții de

Apel Ploiești, au declarat recurs ambele părți, criticând decizia recurată sub

mai multe aspecte.

Astfel, recurenta-reclamantă

SC S.A. SRL Ploiești a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea

recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului

pârâtei SC P. SA Ploiești și menținerea sentinței fondului, ca fiind temeinică

și legală.

În argumentarea motivelor

invocate, recurenta-reclamantă SC S.A. SRL Ploiești a susținut că decizia

cuprinde motive contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

legii și că instanța a făcut o greșită interpretare a actului juridic dedus

judecății.

A mai susținut

recurenta-reclamantă că în mod greșit instanța de apel a admis cererea pârâtei

SC P. SA Ploiești privind cheltuielile de judecată, cuantumul acestora fiind

greșit determinat, având în vedere că instanța de apel a schimbat doar în parte

sentința fondului.

În dezvoltarea motivelor

invocate, recurenta-pârâtă SC P. SA Ploiești a susținut în esență că, instanța

a interpretat în mod greșit critica referitoare la aplicarea dispozițiilor art.

1144 C. civ. și nu a avut în vedere dispozițiile art. 1111 C. civ. și

prevederile Codului Fiscal.

A mai susținut

recurenta-pârâtă că suma de 20.867,5 lei a fost deja achitată, iar instanța nu

a reținut aspectul că în procesul verbal de compensare nu se face mențiunea că

ar mai exista și alte sume de plată.

Prin întâmpinarea depusă la

dosarul cauzei, reclamanta SC S.A. SRL Ploiești a invocat excepția nulității

recursului, în raport de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Pârâta SC P. SA Ploiești a

formulat la rândul său întâmpinare la recursul reclamantei, solicitând

respingerea acestuia ca nefondat.

Asupra recursurilor de față.

Recursul formulat de

recurenta-reclamantă SC S.A. SRL Ploiești este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Potrivit art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motive de nelegalitate, atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura

pricinii.

Dispozițiile sus citate

supun spre analiză prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care obligă

instanța să arate în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care

au format convingerea sa.

În susținerea acestui motiv,

recurenta-reclamantă a invocat mai multe argumente, în sensul că instanța de

apel, cu toate că și-a însușit punctul său de vedere, în mod greșit a apreciat

excepția lipsei de interes referitor la cererea conexă ca fiind neîntemeiată,

iar motivarea instanței pe acest aspect este contradictorie. Mai susține

reclamanta că deși, în considerentele deciziei, instanța de apel face în mod

corect interpretarea contractului, în sensul că nu se poate reține că ar fi

fost încheiat doar pentru luna noiembrie 2002, ulterior, constată că

aplicabilitatea clauzei penale ar fi incidentă doar pentru acea lună.

Analizând decizia recurată,

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea sunt

nefondate.

Astfel, instanța de apel argumentează

explicit și pertinent soluția privind cererea conexă și excepția lipsei de

interes, constatând că instanța de fond a procedat corect și legal respingând atât

cererea conexă cât și excepția invocată de reclamantă. Se constată că motivarea

deciziei pronunțate de curtea de apel, a rațiunilor care au stat la baza

adoptării hotărârii, în raport de situația de fapt reținută și dispozițiile

legale incidente, este clară și pertinentă și nu cuprinde nicio contradicție în

expunerea raționamentului interior.

În ceea ce privește critica

referitoare la aplicabilitatea clauzei penale, de asemenea, se constată a fi

neîntemeiată, având în vedere că motivarea curții a avut în vedere penalitățile

de întârziere, pentru facturile ce au avut la bază o comandă și nu încheierea

contractului pe o perioadă determinată, respectiv luna noiembrie 2002, astfel

cum susține recurenta-reclamantă. În alți termeni, dezlegarea dată de curte nu

s-a fundamentat pe durata contractului, respectiv luna noiembrie 2002, astfel

cum susține reclamanta, ci pe un alt considerent, respectiv comanda ce ar fi

trebuit să stea la baza livrării produselor.

Referitor la critica

circumscrisă pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a susținut în esență

că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a contractului nr. 293 din 15

octombrie 2002, în sensul că efectele clauzei penale s-ar aplica numai pentru

produsele livrate pe bază de comandă.

Și această critică se

dovedește a fi nefondată, având în vedere dispozițiile cuprinse în contract,

prin care părțile au înțeles să-și exprime voința, în sensul că livrarea

produselor se face urmare a comenzilor emise de SC P. SA Ploiești. Or, în

speță, în mod corect a constatat instanța de apel că numai pentru sumele

cuprinse în facturile ce au avut la bază comanda SC P. SA Ploiești, se pot

aplica penalități de întârziere.

Trecând la analiza

criticilor aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 980,

981 și 982 C. civ., în sensul că în ipoteza existenței unei clauze echivoce,

aceasta ar trebui interpretată apelând la obiceiul activității comerciale existent

la locul încheierii contractului.

Analizând decizia recurată

și sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o

soluție temeinică și legală reținând că din dispozițiile contractului rezultă

fără putință de tăgadă că livrările se făceau numai în baza comenzilor emise de

cumpărător, astfel încât nu poate fi pusă în discuție echivocitatea clauzelor

contractuale.

Referitor la critica

formulată împotriva încheierii din 18 aprilie 2007, Înalta Curte constată că

este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit

cărora partea care cade în pretenții, va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată. În ceea ce privește cuantumul acestora, potrivit art. 274 alin. (3) C.

proc. civ., instanța este în măsură a aprecia dacă se impune diminuarea sau

majorarea onorariului avocațial, proporțional cu munca depusă și tabloul

onorariilor minimale. Față de aceste considerente, examinând înscrisurile

aflate la dosarul cauzei și în raport de soluția pronunțată în apel, Înalta

Curte constată și această critică a fi nefondată.

Referitor la recursul

pârâtei SC P. SA Ploiești, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 304 alin. (1) C.

proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru

motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.

În raport de aceste

precizări prealabile, se constată că prin recursul pârâtei, aceasta reiterează

susținerile făcute în fața instanței de apel, referitoare la aplicarea art. 1144

C. civ., privind compensarea datorilor reciproce, art. 1111 C. civ. și

dispozițiile Codului Fiscal.

Analizând criticile

formulate, se constată că motivarea și dezvoltarea acestora nu se încadrează în

cerințele prevăzute de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. indicat, având

în vedere și faptul că nu s-a argumentat în mod concret motivul de recurs

invocat.

În realitate, pârâta a supus

spre analiză chestiuni de fond, arătându-și nemulțumirea în legătură cu

interpretarea și aprecierea probelor, critici ce nu pot fi examinate în recurs,

întrucât această cale extraordinară își propune un control judiciar numai

asupra nelegalității hotărârii atacate.

Cum din dezvoltarea

criticilor formulate nu reiese niciun alt motiv ce ar putea fi invocat din

oficiu de către instanță, potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc. civ., se

constată că recursul astfel formulat este nefondat, criticile formulate

neputând fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, pentru

considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficiență dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ. și va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC S.A. SRL Ploiești, împotriva deciziei nr. 50 din 28 martie

2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, și a încheierii din 18 aprilie 2007, ca nefondat.

Respinge recursul pârâtei SC

P. SA Ploiești, declarat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 7 februarie 2008.