ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 712/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 712/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea reconvențională formulată în dosarul nr. 8110/2005
pârâta-reclamantă SC C. SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte SC D.C. SRL
la plata daunelor interese (penalități) pentru prejudiciul cauzat prin neachitarea
în termen a mărfurilor achiziționate.
Tribunalul Prahova, secția comercială, prin încheierea din
27 septembrie 2006 a dispus disjungerea cererii reconvenționale de acțiunea
principală cu motivarea că judecarea acesteia ar întârzia soluționarea acțiunii
principale și s-a format dosarul nr. 8563/105/2006.
Prin sentința nr. 1040 din 26 iunie 2007 a Tribunalului
Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea precizată
formulată de SC C. SRL și pârâta SC D.C. SRL a fost obligată la 186.480,39 lei
penalități de întârziere.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de
fond a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 52 din 17 martie 2008 a Curții
de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.
S-a reținut în considerentele deciziei ca pârâta la data
recepției mărfurilor în calitate de cumpărător nu a formulat obiecțiuni în
condițiile art. 7 din contract privind predarea unui alt sortiment decât cel
contractat, așa încât livrarea este considerată contractuală.
Pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea mărfurilor
contractate și potrivit art. 9 din convenția părților aceasta datorează
penalități de întârziere.
Împotriva acestei decizii pârâta SC D.C. SRL cu sediul în
București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.
proc. civ. și a solicitat admiterea modificarea hotărârii instanței de apel în
sensul admiterii apelului și respingerea cererii reconvenționale formulată de
SC C. SRL.
A susținut recurenta că instanța de apel nu a reținut în
considerentele deciziei motivele pentru care i s-au respins probele din care rezultă
că intimata a făcut o livrare de marfă în afara prevederilor contractuale, împrejurare
necontestată de aceasta.
Contrar actelor depuse la dosar, instanța de apel a reținut că
între părți ar fi existat o schimbare tacită a obiectului contractului,
respectiv că ar fi acceptat livrarea unei cantități de vată minerală cu alte
caracteristici decât cea prevăzută în contract de 120 mm.
S-a invocat faptul că prin aceasta instanța a schimbat înțelesul
vădit al actului dedus judecății respectiv contractul nr. 542/2004 în sensul că
ar fi operat o modificare a clauzelor acestuia.
Instanța de apel și-a însușit opinia instanței de fond care
este contrazisă de înscrisuri aflate la dosar și a calculat penalități de
întârziere și după efectuarea plăților prin fila CEC.
În final recurenta a precizat că în prezent se află în fața
a două hotărâri pronunțate de Tribunalul Prahova privind aceeași situație de
fapt, respectiv, derularea contractului nr. 542/2004 încheiat între părți.
Prin sentința nr. 1683 din 10 noiembrie 2006 rămasă
definitivă s-a stabilit că intimata-reclamantă SC C. SRL nu și-a respectat
obligația asumată prin contractul nr. 542/2004 de a livra marfa comandată, iar
prin sentința pronunțată în litigiul dedus judecății, aceeași instanță a
reținut că a existat o modificare tacită a contractului dintre părți și ambele
au fost de acord cu schimbarea caracteristicilor tehnice ale mărfii ce a format
obiectul convenției.
În întâmpinare intimata-reclamantă SC C. SRL a solicitat
respingerea recursului și a invocat că hotărârea instanței de fond a fost și
executată silit.
Referitor la excepția de ordine publică invocată de
recurentă privind necompetența materială a instanțelor care au soluționat litigiul,
acesta fiind de competența tribunalului arbitral, Înalta Curte o va respinge cu
motivarea că nu a fost invocată până la primul termen de înfățișare așa cum
prevăd dispozițiile art. 358
12
C. proc. civ.
Recursul pârâtei este fondat pentru următoarele
considerente:
Prin contractul nr. 542 din 2 noiembrie 2004 reclamanta SC
C. SRL în calitate de vânzător s-a obligat să-i livreze pârâtei SC D.C. SRL în
calitate de cumpărător bunuri ale căror caracteristici și valori au fost
menționate în anexele 1 și 2 la contract, prețul fiind stabilit la
3.618.667.939 lei vechi.
Cum între părți au apărut neînțelegeri pe parcursul derulării
contractului, SC D.C. SRL s-a adresat instanței de judecată pentru soluționarea
acestora.
Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios
administrativ, prin sentința nr. 1683 din 10 noiembrie 2006 a admis acțiunea
reclamantei și a obligat pârâta SC C. SRL la plata penalităților de întârziere
de 123.509 Ron și s-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 542/2004
cu motivarea că pârâta este în culpă pentru livrarea cu întârziere a mărfurilor
contractate.
Această hotărâre a rămas irevocabilă în timpul soluționării
litigiului.
Cererea reconvențională formulată de pârâta SC C. SRL
la acțiunea principală și prin care a solicitat penalități de întârziere în
plată a mărfurilor livrate, a fost disjunsă de Tribunalul Prahova prin
încheierea din 27 septembrie 2006.
Această cerere ce formează obiectul litigiului dedus
judecății a fost admisă și prin sentința nr. 1040 din 26 iunie 2007 a aceleiași
instanțe, pârâta SC D.C. SRL a fost obligată la 186.480,39 lei penalități de
întârziere în plată, hotărâre ce a fost confirmată de instanța de apel prin
decizia atacată prin recursul de față.
Recurenta a susținut că instanța de apel a schimbat înțelesul vădit al
actului dedus judecății, respectiv prevederile contractului nr. 542/2004 și
prin aceasta a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.
Criticile recurentei sunt întemeiate.
Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege
între părțile contractante.
Raportat la aceste dispoziții legale se impunea ca instanța de apel să
analizeze clauzele contractuale precum și apărarea recurentei că a efectuat
plata cu întârziere deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de livrare
a mărfurilor conform caracteristicilor prevăzute în anexele la contract.
De menționat că o caracteristică esențială a contractelor sinalagmatice
din a cărei categorie face parte și contractul de vânzare-cumpărare o
constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților,
împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a
obligației corelative, implicând simultaneitatea de executare a acestor
obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de neexecutare atunci
când simultaneitatea nu este respectată.
În raport de cele reținute, instanța de apel nu a stabilit corect
situația de fapt, adevăratele raporturi dintre părți, având în vedere
modalitatea în care acestea și-au îndeplinit obligațiile asumate prin
contractul încheiat și care potrivit art. 969 C. civ. reprezintă legea
părților.
Cererea reconvențională ce formează obiectul litigiului dedus judecății
trebuia să fie analizată în raport de acțiunea principală, deoarece între
acestea existând o strânsă legătură, să verifice executarea obligațiilor în
raport de clauzele inserate de părți în convenția lor, iar la interpretarea
acestora să se aibă în vedere dispozițiile art. 977 C. civ. privind
interpretarea contractelor după intenția comună a părților și ale art. 982 C.
civ. referitoare la interpretarea clauzelor convențiilor unele prin altele.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 314 C.
proc. civ., art. 304 alin. (9) și art. 312 alin. (4) C. proc. civ., se va admite
recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanței de apel ce se va casa
și cauza se va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL
BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 52 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, casează decizia
recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.