ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 712/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea reconvențională formulată în dosarul nr. 8110/2005 pârâta-reclamantă SC C. SRL a solicitat obligarea reclamantei-pârâte SC D.C. SRL la plata daunelor interese (penalități) pentru prejudiciul cauzat prin neachitarea în termen a mărfurilor achiziționate. Tribunalul Prahova, secția comercială, prin încheierea din 27 septembrie 2006 a dispus disjungerea cererii reconvenționale de acțiunea principală cu motivarea că judecarea acesteia ar întârzia soluționarea acțiunii principale și s-a format dosarul nr. 8563/105/2006. Prin sentința nr. 1040 din 26 iunie 2007 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis acțiunea precizată formulată de SC C. SRL și pârâta SC D.C.

SRL a fost obligată la 186.480,39 lei penalități de întârziere. Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 52 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. S-a reținut în considerentele deciziei ca pârâta la data recepției mărfurilor în calitate de cumpărător nu a formulat obiecțiuni în condițiile art. 7 din contract privind predarea unui alt sortiment decât cel contractat, așa încât livrarea este considerată contractuală. Pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea mărfurilor contractate și potrivit art. 9 din convenția părților aceasta datorează penalități de întârziere.

Împotriva acestei decizii pârâta SC D.C. SRL cu sediul în București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat admiterea modificarea hotărârii instanței de apel în sensul admiterii apelului și respingerea cererii reconvenționale formulată de

SC C. SRL.

A susținut recurenta că instanța de apel nu a reținut în considerentele deciziei motivele pentru care i s-au respins probele din care rezultă că intimata a făcut o livrare de marfă în afara prevederilor contractuale, împrejurare necontestată de aceasta. Contrar actelor depuse la dosar, instanța de apel a reținut că între părți ar fi existat o schimbare tacită a obiectului contractului, respectiv că ar fi acceptat livrarea unei cantități de vată minerală cu alte caracteristici decât cea prevăzută în contract de 120 mm. S-a invocat faptul că prin aceasta instanța a schimbat înțelesul vădit al actului dedus judecății respectiv contractul nr. 542/2004 în sensul că ar fi operat o modificare a clauzelor acestuia.

Instanța de apel și-a însușit opinia instanței de fond care este contrazisă de înscrisuri aflate la dosar și a calculat penalități de întârziere și după efectuarea plăților prin fila CEC. În final recurenta a precizat că în prezent se află în fața a două hotărâri pronunțate de Tribunalul Prahova privind aceeași situație de fapt, respectiv, derularea contractului nr. 542/2004 încheiat între părți. Prin sentința nr. 1683 din 10 noiembrie 2006 rămasă definitivă s-a stabilit că intimata-reclamantă SC C. SRL nu și-a respectat obligația asumată prin contractul nr. 542/2004 de a livra marfa comandată, iar prin sentința pronunțată în litigiul dedus judecății, aceeași instanță a reținut că a existat o modificare tacită a contractului dintre părți și ambele au fost de acord cu schimbarea caracteristicilor tehnice ale mărfii ce a format obiectul convenției.

În întâmpinare intimata-reclamantă SC C. SRL a solicitat respingerea recursului și a invocat că hotărârea instanței de fond a fost și executată silit. Referitor la excepția de ordine publică invocată de recurentă privind necompetența materială a instanțelor care au soluționat litigiul, acesta fiind de competența tribunalului arbitral, Înalta Curte o va respinge cu motivarea că nu a fost invocată până la primul termen de înfățișare așa cum prevăd dispozițiile art. 358 12 C. proc. civ. Recursul pârâtei este fondat pentru următoarele considerente: Prin contractul nr. 542 din 2 noiembrie 2004 reclamanta SC C. SRL în calitate de vânzător s-a obligat să-i livreze pârâtei SC D.C. SRL în calitate de cumpărător bunuri ale căror caracteristici și valori au fost menționate în anexele 1 și 2 la contract, prețul fiind stabilit la 3.618.667.939 lei vechi.

Cum între părți au apărut neînțelegeri pe parcursul derulării contractului, SC D.C. SRL s-a adresat instanței de judecată pentru soluționarea acestora. Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1683 din 10 noiembrie 2006 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta SC C. SRL la plata penalităților de întârziere de 123.509 Ron și s-a dispus rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 542/2004 cu motivarea că pârâta este în culpă pentru livrarea cu întârziere a mărfurilor contractate. Această hotărâre a rămas irevocabilă în timpul soluționării litigiului.

Cererea reconvențională formulată de pârâta SC C. SRL la acțiunea principală și prin care a solicitat penalități de întârziere în plată a mărfurilor livrate, a fost disjunsă de Tribunalul Prahova prin încheierea din 27 septembrie 2006. Această cerere ce formează obiectul litigiului dedus judecății a fost admisă și prin sentința nr. 1040 din 26 iunie 2007 a aceleiași instanțe, pârâta SC D.C. SRL a fost obligată la 186.480,39 lei penalități de întârziere în plată, hotărâre ce a fost confirmată de instanța de apel prin decizia atacată prin recursul de față. Recurenta a susținut că instanța de apel a schimbat înțelesul vădit al actului dedus judecății, respectiv prevederile contractului nr. 542/2004 și prin aceasta a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.

Criticile recurentei sunt întemeiate. Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Raportat la aceste dispoziții legale se impunea ca instanța de apel să analizeze clauzele contractuale precum și apărarea recurentei că a efectuat plata cu întârziere deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de livrare a mărfurilor conform caracteristicilor prevăzute în anexele la contract. De menționat că o caracteristică esențială a contractelor sinalagmatice din a cărei categorie face parte și contractul de vânzare-cumpărare o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a obligației corelative, implicând simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de neexecutare atunci când simultaneitatea nu este respectată.

În raport de cele reținute, instanța de apel nu a stabilit corect situația de fapt, adevăratele raporturi dintre părți, având în vedere modalitatea în care acestea și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contractul încheiat și care potrivit art. 969 C. civ. reprezintă legea părților. Cererea reconvențională ce formează obiectul litigiului dedus judecății trebuia să fie analizată în raport de acțiunea principală, deoarece între acestea existând o strânsă legătură, să verifice executarea obligațiilor în raport de clauzele inserate de părți în convenția lor, iar la interpretarea acestora să se aibă în vedere dispozițiile art. 977 C. civ. privind interpretarea contractelor după intenția comună a părților și ale art. 982 C. civ.

referitoare la interpretarea clauzelor convențiilor unele prin altele. Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 314 C. proc. civ., art. 304 alin. (9) și art. 312 alin. (4) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei instanței de apel ce se va casa și cauza se va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 52 din 17 martie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.