ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 638/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la C.A.C. de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie Prahova reclamanta SC M.C.

SA Pucheni Mari a solicitat obligarea pârâtei SC M.I. SRL la plata sumei de

214.241,61 lei reprezentând contravaloarea unor lucrări executate în baza

contractului de execuție din 26 iunie 2007 și respectiv 9.697,01 lei

penalități de întârziere în plata prețului.

C.A.C. de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie Prahova prin hotărârea nr. 3 din

11 iulie 2008 cu opinie majoritară a admis în parte acțiunea reclamantei

și a obligat pârâta la plata sumei de 103.640,39 lei contravaloarea

lucrărilor executate și neachitate și la 40.108,81 lei

penalități de întârziere.

Reclamanta și pârâta au

formulat acțiuni în anulare a acestei hotărâri și prin

sentința nr. 269 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, au fost admise acțiunile conexate s-a anulat hotărârea

arbitrală s-a rejudecat cauza pe fond; s-a admis în parte acțiunea

reclamantei și pârâta a fost obligată la 95.559,35 lei contravaloare

lucrări executate; s-a respins cererea de penalități și

s-au compensat în parte cheltuielile de judecată.

S-a reținut de

instanță că pârâta nu a achitat reclamantei contravaloarea lucrărilor

executate pe care în parte le recunoaște.

Cererea reclamantei privind

penalitățile de întârziere a fost respinsă ca nefondată cu

motivarea că aceasta în calitate de executant nu a întocmit procese

verbale de recepție lucrări pe faze de execuție și nici

situații de plată pe care să le prezinte beneficiarului pentru

acceptare așa cum părțile au stipulat în contractul de

execuție din 26 iunie 2007.

Împotriva acestei

sentințe reclamanta SC M.C. SA Pucheni Mari a declarat recurs în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a solicitat

admiterea, modificarea hotărârii Curții de Apel Ploiești în

sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata

integrală a sumei respectiv 239.044,32 lei reprezentând contravaloare

lucrări și penalități de întârziere.

Recurenta invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a susținut că hotărârea

recurată este neîntemeiată întrucât instanța a anulat

hotărârea Tribunalului Arbitral, a rejudecat cauza și a obligat pârâta

numai la plata sumei de 95.559,35 lei reprezentând contravaloare lucrări

executate fără însă să arate care este raționamentul instanței

și cum s-a ajuns la această sumă în condițiile în care

pârâta a recunoscut datoria de 27.890 euro, ce echivalează cu 100.404 lei.

Hotărârea

instanței cuprinde o motivare contradictorie întrucât instanța a

respins cererea de penalități, și a reținut că în

lipsa proceselor verbale de recepție lucrări și a situațiilor

de lucrări nu se poate stabili dacă pârâta nu a respectat termenul contractual

privind plata prețului lucrărilor executate.

În același timp s-a

reținut că prin acordul părților s-au modificat verbal

anumite dispoziții contractuale referitoare la modalitatea de plată.

S-a susținut că

sentința recurată este nelegală și lovită de nulitate

conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece instanța

a încălcat dispozițiile art. 125 și urm. C. fisc. privind TVA, art.

969 C. civ. și art. 3 și urm. din Legea 469/2002 privind acele

măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale.

Instanța nu putea modifica

termenii contractuali și obliga pârâta la plata unui preț mai mic

decât cu încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

Prin soluția

pronunțată instanța a redus obligațiile contractuale ale

pârâtei deși aceasta era în culpă și astfel au fost nesocotite

prevederile art. 3 din legea nr. 469/2002 conform cărora

„părțile contractante au obligația efectuării tuturor

plăților la data scadenței”.

Recursul reclamantei este

fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

3041 C. proc. civ. „recursul declarat împotriva unei hotărâri care

potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de

casare prevăzute de art. 304 instanța putând să examineze cauza

sub toate aspectele”.

În această ipoteză

recursul este o cale de atac cu caracter devolutiv în care ca și în cazul

apelului instanța soluționează cauza atât sub aspectul

legalității, cât și sub acela al temeiniciei și nu se poate

limita la examinarea hotărârii pronunțate de prima instanță

exclusiv pentru motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speță, prin

sentința recurată Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat

asupra acțiunilor în anulare formulate de reclamantă și

pârâtă împotriva hotărârii arbitrale nr. 3 din 11 iulie 2008 care

potrivit legii poate fi atacată numai cu recurs.

Așa fiind, sunt

incidente în recursul de față dispozițiile art. 3041 C. proc.

civ.

Reclamanta SC M.C. SA a

solicitat prin acțiunea dedusă judecății obligarea pârâtei

SC M.I. SRL la plata sumei de 214.241,61 lei reprezentând contravaloare

lucrări executate în baza contractului de execuție  26 iunie 2007

și 9.697,01 lei cu titlu de penalități de întârziere în plata

prețului.

Curtea de Arbitraj Comercial

prin hotărârea nr. 3 din 11 iulie 2008 pronunțată cu opinia

majoritară a admis în parte acțiunea reclamntei pentru suma de

103.640,39 lei contravaloare lucrări și 40.108,81 lei

penalități de întârziere.

Reclamanta și pârâta au

formulat acțiune în anulare a acestei hotărâri, iar prin sentința

recurată Curtea de Apel Ploiești, deși în dispozitiv a admis

ambele acțiuni conexate din considerente rezultă că a fost

analizată numai acțiunea reclamantei.

Criticile invocate de

pârâtă în acțiunea în anulare formulată de aceasta împotriva

hotărârii arbitrale și care au format obiectul dosarului ce a fost

conexat la dosarul privind litigiul dedus judecății, nu au fost

examinate; instanța nu s-a pronunțat pe această acțiune

așa încât nu se poate exercita de instanța de recurs controlul

judiciar.

Trebuie menționat

că în accepțiunea legiuitorului, acțiunea în anulare este o cale

de atac și ca atare sunt incidente dispozițiile art. 2961 C. proc.

civ. conform cărora apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac

o situație mai grea decât acea din hotărârea atacată.

În speță, din

această perspectivă sentința recurată a fost

pronunțată cu încălcarea acestor prevederi legale.

Astfel, Tribunalul Arbitral

a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata

contravalorii lucrărilor executate și penalități de

întârziere.

Curtea de Apel Ploiești

soluționând acțiunile în anularea acestei hotărâri a respins

capătul de cerere privind penalitățile de întârziere și

prin aceasta i-a creat reclamantei-recurente în propria cale de atac o situație

mai grea decât acea din hotărârea arbitrală.

În raport de considerentele

reținute și având în vedere dispozițiile art. 314 C. proc. civ.

conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție se poate

pronunța asupra aplicării corecte a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, urmează ca

potrivit art. 312 alin. (4) C. proc. civ. să admită recursul declarat

de reclamantă să caseze sentința recurată și să

trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC M.C. SA Puchenii Mari împotriva sentinței nr. 269 din 15

decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.