ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2357/2011

Ședința publică de la 16 iunie 2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 6845/105/2007

reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.M. SA, a solicitat

instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la

plata sumei totale de 126.109,80 lei, din care suma de 73.003,70 lei

reprezentând contravaloare facturi neachitate și suma de 53.106,10 lei

reprezentând penalități contractuale de 0,15%/zi întârziere în favoarea

facturilor neachitate la termen, calculate până la data de 18 octombrie 2007,

în conformitate cu prevederile pct. 4 și 10 din contractul anexat și conform

anexei, la plata penalităților contractuale de 0,15%/zi de întârziere la suma

datorată până la stingerea debitului principal, definitivarea calculului

penalităților contractuale urmând a fi stabilite în cursul executării silite,

conform art. 371 alin. (2) C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC B.M. SA a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,

arătând că între cele două societăți au existat raporturi comerciale, în baza

unor contracte de antrepriză pentru care s-au emis facturi fiscale și că în mod

greșit reclamanta afirmă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale

și că nu a efectuat plățile datorate.

Prin sentința nr. 300

din 21 iunie 2010, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta

SC P. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.M. SA și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 267.350,27 lei compusă din suma de 254.537,56 lei

reprezentând contravaloare lucrări executate, suma de 4.476,73 lei reprezentând

penalități de întârziere pentru perioada 22 martie 2010 – 21 aprilie 2010 și

suma de 8.335,98 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 22

aprilie 2010 – 14 iunie 2010, penalități de întârziere în cuantum de 0,15% pe

zi întârziere la suma de 102.919,34 lei, calculate de la data de 15 iunie 2010

și până la data plății efective și suma de 40.517,08 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC B.M.

SA care a fost respins prin decizia nr. 110 din 26 octombrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut în principal că în cauza de față pârâta nu a

invocat lipsa concilierii directe, nici la prima zi de înfățișare și nici prin

întâmpinarea pe care a depus-o la dosar și în care își face apărare pe fond,

nici după precizarea cererii de chemare în judecată.

Instanța de apel a

mai reținut că lucrările au fost efectuate fiind acceptate de beneficiar, au

fost corect facturate și s-a solicitat corect contravaloarea acestora, refuzul

pârâtei-apelante nefiind justificat, iar motivele invocate în apel sunt

nefondate având în vedere obligațiile pe care și le-a asumat prin contractul

încheiat, care potrivit art. 969 C. civ. reprezintă legea părților.

Împotriva deciziei

nr. 110 din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat

recurs SC B.M. SA invocând ca motive de nelegalitate punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale

art. 304 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora recurenta arată că: hotărârea instanței de fond și apel se bazează pe

o hotărâre fără ca părțile să fi fost citate la fața locului și fără ca

expertul să se prezinte la fața locului; s-a omis indicarea obiectului cererii

și susținerilor complete ale părților; a fost încălcat principiul rolului activ

al judecătorului, administrarea probelor în fața instanței de fond a fost

defectuoasă și nelegală; intimata nu a îndeplinit procedura prealabilă a

concilierii directe prevăzută în mod imperativ de art. 720

1

C. proc.

civ.; nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 469/2002

referitoare la totalul penalităților pentru întârziere.

Intimata SC P. SA a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca legală și temeinică a sentinței Tribunalului Prahova și a

deciziei Curții de Apel Ploiești.

La data de 16 iunie

2011 intimata a invocat excepția nulității recursului în raport de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. arătând că motivele prezentate de recurentă nu sunt

motive de nelegalitate și că acestea nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304

C. proc. civ.

Față de excepția

invocată Înalta Curte reține următoarele:

Este adevărat că deși

recurenta invocă ca motive de nelegalitate punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C.

proc. civ. nu dezvoltă punctual fiecare motiv de recurs în parte tratând

problemele într-o manieră globală fără a face distincție între motivele de

recurs și criticile de netemeinicie, însă din dezvoltarea acestora Înalta Curte

apreciază că criticile referitoare la rolul activ al judecătorului, aplicarea

dispozițiilor legale privind procedura prealabilă și ale art. 4 din Legea nr. 469/2002

pot fi încadrate în motivul prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarele:

Așa cum am arătat

deja recurenta a invocat punctele 5, 6, 7, 8, 9 ale art. 304 C. proc. civ.,

însă nu a dezvoltat punctual fiecare motiv de nelegalitate, cunoscut fiind

faptul că simplele afirmații în acest sens nefiind suficiente pentru ca

instanța de recurs să dea curs motivelor de nelegalitate și în consecință să

admită recursul. Din motivarea căii de atac recurenta nu arată concret în ce

constă nelegalitatea hotărârii recurate raportată la motivele prevăzute de

punctele 5, 6, 7, 8, dimpotrivă rezultă că recurenta critică hotărârea

raportând-o la modul în care s-au administrat probele și omisiunea susținerilor

complete ale părților. Or, aprecierea probelor administrate în cauză și

interpretarea lor este o chestiune de fapt care nu poate fi criticată în recurs.

În ceea ce privește omisiunea susținerilor părților acest aspect nu poate fi

obiect de nelegalitate partea având la îndemână instituția îndreptării erorii

materiale.

Referitor la

criticile recurentei privind rolul activ al judecătorului, aplicarea greșită a

dispozițiilor legale care reglementează procedura prealabilă și ale art. 4 din

Legea nr. 469/2009 Înalta Curte reține că sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Este adevărat că față

de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii sunt datori să

stăruie prin toate mijloacele legale pentru a descoperi adevărul și a preveni

orice greșeală în cunoașterea faptelor dând părților ajutor activ în ocrotirea

drepturilor și intereselor lor, dar principiul rolului activ al judecătorului nu

trebuie absolutizat deoarece s-ar ajunge la desființarea unor hotărâri pe

motivul că instanța nu a ordonat anumite dovezi deși părțile aveau mijloacele

procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau.

Nu este lipsit de

relevanță de a sublinia faptul că în prezenta cauză la termenul din 23 ianuarie

2008 a fost încuviințată proba cu înscrisuri, interogatoriul reciproc precum și

efectuarea unei expertize tehnice (cu specialitatea în construcții) și a unei

expertize contabile.

Faptul că o parte nu

este mulțumită de concluziile unui raport de expertiză sau de faptul cum

judecătorul a apreciat o anumită probă nu înseamnă că a fost încălcat

principiul rolului activ al judecătorului.

În ceea ce privește

critica recurentei în sensul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă,

Înalta Curte o va înlătura față de înscrisurile existente la dosarul

Tribunalului filele 9-26 care dovedesc că a fost îndeplinită această procedură

fiind respectate dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. Astfel,

reclamanta a convocat pârâta prin notificare pentru data de 17 octombrie 2007

arătându-se suma care formează obiectul concilierii. De asemenea s-a arătat că

dacă nu se dă curs notificării va formula cerere de chemare în judecată pentru

suma de 73.003,70 lei precum și pentru penalități indicate în anexă (filele 14,

15).

Faptul că ulterior

reclamanta și-a precizat acțiunea în funcție de concluziile raportului de

expertiză nu înseamnă că au fost ignorate dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ.

În ceea ce privește

critica referitoare la penalitățile de întârziere Înalta Curte reține că este

neîntemeiată față de faptul că verificând cuantumul penalităților din

dispozitivul hotărârii nu se constată vreo depășire până la data pronunțării

sentinței, astfel că în mod corect a reținut instanța de apel că acestea

(penalitățile) au fost calculate în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere

conform art. 2 alin. (29 din Contract.

Având în vedere

considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității cererii de

recurs.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC B.M. SA București împotriva deciziei nr. 110 din

26 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.