ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 4654/com din 14 septembrie 2010 Tribunalul Constanța, secția comercială,

a admis acțiunea

reclamantei SC B.P. SRL și a obligat pârâta SC G.P.I. SA la plata către

reclamantă a sumei de 199.458,46 lei reprezentând preț al lucrărilor și la plata

sumei de 30.914,75 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru

perioada 24 martie 2008 – 7 mai 2010, precum și la plata în continuare a

penalităților de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere calculate la valoarea

de 199.458,46 lei de la data de 8 mai 2010 și până la data achitării integrale

a debitului.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut, în esență, că s-a făcut dovada executării

obligațiilor asumate prin contractul de antrepriză nr. 4/2007, motiv pentru

care nu a fost reținută excepția de neexecutare a contractului invocată de

pârâtă.

În raport de art. 969

C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante, raportat la aprobarea situației de lucrări din 11

februarie 2008 și acceptarea tacită a facturii fiscale nr. 2/2008, instanța a

constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale (fapta

ilicită constând în nerespectarea obligațiilor contractuale, prejudiciul produs

părții contractante care și-a îndeplinit obligația contractuală, legătura de

cauzalitate și vinovăția debitoarei fiind prezumată) și, în consecință, a fost

antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, considerându-se ca aceasta are

obligația contractuală de a achita contravaloarea lucrărilor executate astfel

încât acțiunea a fost admisă și a fost obligată pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 199.458,46 lei reprezentând preț al lucrărilor.

În conformitate cu

art. 10 lit. a) din contract raportat la art. 1069 C. civ., a obligat pârâta și

la plata penalităților de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere.

Prin decizia nr. 107

din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal,

s-a admis apelul declarat de pârâta

SC G.P.I. SA împotriva sentinței ce

a fost schimbată, în sensul că acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut în esență – în urma probatoriilor

administrate în cauză – că reclamanta nu justifică o creanță certă și lichidă,

nefiind făcută dovada lucrărilor pentru care s-a pretins obligarea pârâtei la

plata sumelor cuprinse în factura fiscală nr. 2 din 17 martie 2008, caz în care

nu poate fi aplicată clauza referitoare la calculul penalităților.

Instanța a constatat

că excepția de neexecutare a contractului invocată de beneficiatul SC G.P.I. SA

este fondată, motiv pentru care acțiunea reclamantei a fost respinsă ca atare.

Împotriva deciziei,

reclamanta SC B.P. SRL prin administrator judiciar a declarat recurs, solicitând

admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului

pentru următoarele motive:

- În mod nelegal s-a

anulat convenția părților privitoare la acceptarea tacită a situațiilor de

plată printr-o motivare sumară, reținându-se nerealizarea acordului de voință

pentru situația de plată din 11 februarie 2008, cu încălcarea art. 969 C. civ.,

respectiv a art. 8 din contract prin care s-a prevăzut posibilitatea acceptării

tacite a situației de lucrări de către beneficiar.

Recurenta, după ce a

făcut referire la doctrină și jurisprudență în materia acceptării tacite,

susține că eventuala omisiune a beneficiarului de a formula obiecțiuni

referitoare la situația de lucrări, în termenul convenit, nu o poate exonera de

răspundere pentru că, așa cum a returnat factura fiscală în aceeași zi în care

a fost recepționată, putea face același lucru și în cazul situației de lucrări.

Se arată de asemenea,

că factura fiscală nu a fost emisă la expirarea termenului de 2 zile prevăzut

de art. 8, ci a așteptat mai bine de o lună un răspuns cu privire la situația

de lucrări.

În ce privește

termenul de 2 zile agreat de beneficiar se consideră că este unul de decădere,

în cadrul căruia beneficiarul avea dreptul să formuleze obiecțiuni la

situațiile de lucrări, fiind irelevantă neacceptarea și contestarea facturii

nr. 2 din 17 martie 2008, în condițiile în care părțile au stabilit că

decontarea lucrărilor se face pe baza situațiilor lunare emise de antreprenor

verificate și aprobate (expres sau tacit).

- În mod nelegal a

fost înlăturată valența probatorie a procesului – verbal pe motiv că s-ar fi

refuzat prezentarea originalelor câtă vreme instanța nu a solicitat prezentarea

acestora în original și nici nu rezultă că recurenta nu s-ar fi conformat unei

astfel de solicitări.

În atare situație,

recurenta consideră că instanța a refuzat să ia în considerare probele care au

determinat alte instanțe să constate că și-a îndeplinit obligațiile.

Se susține că

instanța a reținut că pârâta a contestat procesul-verbal pentru că s-ar fi

făcut adăugiri în cuprinsul acestora ulterior semnării fără a solicita SC

G.P.I. SA să depună la dosar exemplarul său pentru a fi confruntat cu cel depus

la dosar, fiind evident că pârâta și-a invocat propria culpă pentru a justifica

faptul că nu are un exemplar original al procesului – verbal pe care l-a

semnat, ceea ce denotă că instanța de apel a dat prioritate unor simple

afirmații în contra unor înscrisuri certificate.

- În mod nelegal

instanța a permis efectuarea unei expertize de către un expert ce nu avea

specialitatea necesară conform obiectivelor expertizei, încălcându-se

prevederile O.G. nr. 2/2000.

Recurenta consideră

că în cauză trebuia numit un expert cu specialitatea termo-energetic, iar nu

unul având specialitatea în construcții civile și industriale.

- Raționamentul

instanței prin care a reținut că lucrările au fost executate de

subantreprenorii recurentei este bizar, iar sub acest aspect, aceasta face o

analogie cu situația vânzării bunurilor de către un proprietar către mai mulți

cumpărători, concluzionând că toate contractele de lucrări încheiate de către SC

G.P.I. SA cu antreprenorii săi au fost întocmite

pro causa

.

În susținere,

recurenta aduce în discuție situațiile de lucrări întocmite de SC P.T.I. SRL

pentru perioada 15 noiembrie 2007 – 30 noiembrie 2007 și pentru perioada 1

decembrie 2007 – 15 ianuarie 2008.

Mai mult, se

apreciază că instanța nu a ținut cont de susținerile sale conform cu care,

montarea corpurilor de încălzire era imposibilă ulterior efectuării

verificărilor la rece, la cald și de eficacitate, punct de vedere exprimat și

de un expert tehnic atestat.

- Un alt aspect

considerat de recurentă a fi important este acela că

SC

B.P. SRL i-au fost necesare 4 luni pentru efectuarea lucrărilor, în timp ce

SC

C.A. & C. SRL i-au fost necesare 2 luni pentru efectuarea aceleiași lucrări

cu un efectiv de 3 muncitori.

- Referitor la

depozițiile martorilor, recurenta consideră că declarația martorului propus de

pârâtă este în contradicție cu situația de lucrări întocmită de

SC B.P. SRL.

Cât privește

contractul încheiat între SC G.P.I. SA cu SC P.T.I. SRL se susține că nici

acesta nu a avut un obiect determinat și un preț stipulat, fiind întocmit

superficial, în condiții neclare și nu au fost prezentate situații de lucrări

și plăți.

Mai mult, se susține

că pentru niciunul dintre cele două contracte nu există o notă de comandă emisă

de beneficiar și care să cuprindă cu exactitate lucrările de instalații termice

solicitate.

Examinând cererea

Înalta Curte constată următoarele:

În principiu, în

cadrul cererii de recurs trebuie să se regăsească critici propriu-zise

împotriva deciziei ce face obiectul recursului ceea ce presupune ca motivele de

nelegalitate să fie indicate punctual și prin raportare strictă la soluția

pronunțată, precum și la argumentele folosite în fundamentarea acesteia.

În cauza dedusă

judecății, deși recurenta a indicat motivul de nelegalitate ca fiind cel

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la art. 969 C. civ.

argumentele aduse în susținere vizează aprecierea probelor administrate în

cauză și valoarea dată acestora în stabilirea situației de fapt.

În condițiile în care

soluția instanței de apel a fost fundamentată pe admiterea excepției de

neexecutare ce-și găsește temei în interdependența obligațiilor reciproce

asumate prin contractul părților, respectiv anexa 3 din contractul de

antrepriză nr. 4 din 3 februarie 2008 ceea ce i-a format convingerea că

reclamanta – recurentă nu a justificat o creanță certă și lichidă pentru că nu

a făcut dovada lucrărilor pentru care a pretins plata sumelor cuprinse în

factura nr. 2 din 17 martie 2008, criticile recurentei trebuiau să fie

structurate pe aspectele de nelegalitate.

Deși se invocă o

aplicare greșită a dispozițiilor art. 8 din contractul anterior menționat, o

înlăturare a acestora, recurenta aduce în discuție chestiuni de fapt legate: de

omisiunea beneficiarului de a formula obiecțiuni la situația de lucrări în

termenul acceptat; de faptul că factura nu a fost emisă la expirarea termenului

de 2 zile, așteptându-se o lună răspunsul cu privire la situația de lucrări; de

valența probatorie a proceselor-verbale pe motiv că nu s-au depus originalele;

de faptul că s-ar fi putut constata existența unor adăugiri în procesele-verbale

numai în situația în care i s-ar fi pus în vedere pârâtei să depună la dosar

exemplarul său pentru a putea fi comparat.

De asemenea, nici

susținerile relative la statuările instanței cu privire la faptul că lucrările

au fost executate de subantreprenori deși s-ar fi învederat – în cursul

judecății – că acele contracte de lucrări încheiate de SC G.P.I. SA cu

subantreprenorii reclamantei au fost întocmite „

pro causa

” nu pot

constitui motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., întrucât, ar însemna ca instanța de recurs să facă o reapreciere a

probelor, ceea ce ar excede competențelor sale.

Aceeași situație se

regăsește și în cazul celorlalte susțineri relative la situațiile de lucrări

întocmite de SC P.T.I. SRL pentru perioadele 15 noiembrie 2007 – 30 noiembrie

2007 și 1 noiembrie 2007 – 15 ianuarie 2008, la depozițiile martorilor audiați

în cauză și la punctele de vedere exprimate de experți, care nu ar fi avut

specializarea necesară.

Cum, potrivit art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre alte

mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității, iar criticile recurentei nu se

subsumează niciunui motiv de nelegalitate dintre cele reglementate la pct. 1 –

9 ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va da eficiență sancțiunii

reglementate de textul de lege, în sensul că va constata nulitatea cererii de

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC B.P. SRL PRIN CABINET

INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T.T.C. împotriva deciziei civile nr. 107/COM din 14

septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, conform art. 302

ind.1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

7 martie 2012.