ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1228/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4654/com din 14 septembrie 2010 Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei SC B.P. SRL și a obligat pârâta SC G.P.I. SA la plata către reclamantă a sumei de 199.458,46 lei reprezentând preț al lucrărilor și la plata sumei de 30.914,75 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 24 martie 2008 – 7 mai 2010, precum și la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere calculate la valoarea de 199.458,46 lei de la data de 8 mai 2010 și până la data achitării integrale a debitului. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut, în esență, că s-a făcut dovada executării obligațiilor asumate prin contractul de antrepriză nr. 4/2007, motiv pentru care nu a fost reținută excepția de neexecutare a contractului invocată de pârâtă.

În raport de art. 969 C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, raportat la aprobarea situației de lucrări din 11 februarie 2008 și acceptarea tacită a facturii fiscale nr. 2/2008, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale (fapta ilicită constând în nerespectarea obligațiilor contractuale, prejudiciul produs părții contractante care și-a îndeplinit obligația contractuală, legătura de cauzalitate și vinovăția debitoarei fiind prezumată) și, în consecință, a fost antrenată răspunderea contractuală a pârâtei, considerându-se ca aceasta are obligația contractuală de a achita contravaloarea lucrărilor executate astfel încât acțiunea a fost admisă și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 199.458,46 lei reprezentând preț al lucrărilor.

În conformitate cu art. 10 lit. a) din contract raportat la art. 1069 C. civ., a obligat pârâta și la plata penalităților de întârziere de 0,02 % pe zi de întârziere. Prin decizia nr. 107 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC G.P.I. SA împotriva sentinței ce a fost schimbată, în sensul că acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în esență – în urma probatoriilor administrate în cauză – că reclamanta nu justifică o creanță certă și lichidă, nefiind făcută dovada lucrărilor pentru care s-a pretins obligarea pârâtei la plata sumelor cuprinse în factura fiscală nr. 2 din 17 martie 2008, caz în care nu poate fi aplicată clauza referitoare la calculul penalităților.

Instanța a constatat că excepția de neexecutare a contractului invocată de beneficiatul SC G.P.I. SA este fondată, motiv pentru care acțiunea reclamantei a fost respinsă ca atare. Împotriva deciziei, reclamanta SC B.P. SRL prin administrator judiciar a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia și modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pentru următoarele motive: - În mod nelegal s-a anulat convenția părților privitoare la acceptarea tacită a situațiilor de plată printr-o motivare sumară, reținându-se nerealizarea acordului de voință pentru situația de plată din 11 februarie 2008, cu încălcarea art. 969 C. civ., respectiv a art. 8 din contract prin care s-a prevăzut posibilitatea acceptării tacite a situației de lucrări de către beneficiar.

Recurenta, după ce a făcut referire la doctrină și jurisprudență în materia acceptării tacite, susține că eventuala omisiune a beneficiarului de a formula obiecțiuni referitoare la situația de lucrări, în termenul convenit, nu o poate exonera de răspundere pentru că, așa cum a returnat factura fiscală în aceeași zi în care a fost recepționată, putea face același lucru și în cazul situației de lucrări. Se arată de asemenea, că factura fiscală nu a fost emisă la expirarea termenului de 2 zile prevăzut de art. 8, ci a așteptat mai bine de o lună un răspuns cu privire la situația de lucrări.

În ce privește termenul de 2 zile agreat de beneficiar se consideră că este unul de decădere, în cadrul căruia beneficiarul avea dreptul să formuleze obiecțiuni la situațiile de lucrări, fiind irelevantă neacceptarea și contestarea facturii nr. 2 din 17 martie 2008, în condițiile în care părțile au stabilit că decontarea lucrărilor se face pe baza situațiilor lunare emise de antreprenor verificate și aprobate (expres sau tacit). - În mod nelegal a fost înlăturată valența probatorie a procesului – verbal pe motiv că s-ar fi refuzat prezentarea originalelor câtă vreme instanța nu a solicitat prezentarea acestora în original și nici nu rezultă că recurenta nu s-ar fi conformat unei astfel de solicitări.

În atare situație, recurenta consideră că instanța a refuzat să ia în considerare probele care au determinat alte instanțe să constate că și-a îndeplinit obligațiile. Se susține că instanța a reținut că pârâta a contestat procesul-verbal pentru că s-ar fi făcut adăugiri în cuprinsul acestora ulterior semnării fără a solicita SC G.P.I. SA să depună la dosar exemplarul său pentru a fi confruntat cu cel depus la dosar, fiind evident că pârâta și-a invocat propria culpă pentru a justifica faptul că nu are un exemplar original al procesului – verbal pe care l-a semnat, ceea ce denotă că instanța de apel a dat prioritate unor simple afirmații în contra unor înscrisuri certificate. - În mod nelegal instanța a permis efectuarea unei expertize de către un expert ce nu avea specialitatea necesară conform obiectivelor expertizei, încălcându-se prevederile O.G.

nr. 2/2000. Recurenta consideră că în cauză trebuia numit un expert cu specialitatea termo-energetic, iar nu unul având specialitatea în construcții civile și industriale. - Raționamentul instanței prin care a reținut că lucrările au fost executate de subantreprenorii recurentei este bizar, iar sub acest aspect, aceasta face o analogie cu situația vânzării bunurilor de către un proprietar către mai mulți cumpărători, concluzionând că toate contractele de lucrări încheiate de către SC G.P.I. SA cu antreprenorii săi au fost întocmite pro causa . În susținere, recurenta aduce în discuție situațiile de lucrări întocmite de SC P.T.I.

SRL pentru perioada 15 noiembrie 2007 – 30 noiembrie 2007 și pentru perioada 1 decembrie 2007 – 15 ianuarie 2008. Mai mult, se apreciază că instanța nu a ținut cont de susținerile sale conform cu care, montarea corpurilor de încălzire era imposibilă ulterior efectuării verificărilor la rece, la cald și de eficacitate, punct de vedere exprimat și de un expert tehnic atestat. - Un alt aspect considerat de recurentă a fi important este acela că SC B.P. SRL i-au fost necesare 4 luni pentru efectuarea lucrărilor, în timp ce SC C.A. & C. SRL i-au fost necesare 2 luni pentru efectuarea aceleiași lucrări cu un efectiv de 3 muncitori. - Referitor la depozițiile martorilor, recurenta consideră că declarația martorului propus de pârâtă este în contradicție cu situația de lucrări întocmită de SC B.P.

SRL. Cât privește contractul încheiat între SC G.P.I. SA cu SC P.T.I. SRL se susține că nici acesta nu a avut un obiect determinat și un preț stipulat, fiind întocmit superficial, în condiții neclare și nu au fost prezentate situații de lucrări și plăți. Mai mult, se susține că pentru niciunul dintre cele două contracte nu există o notă de comandă emisă de beneficiar și care să cuprindă cu exactitate lucrările de instalații termice solicitate. Examinând cererea Înalta Curte constată următoarele: În principiu, în cadrul cererii de recurs trebuie să se regăsească critici propriu-zise împotriva deciziei ce face obiectul recursului ceea ce presupune ca motivele de nelegalitate să fie indicate punctual și prin raportare strictă la soluția pronunțată, precum și la argumentele folosite în fundamentarea acesteia.

În cauza dedusă judecății, deși recurenta a indicat motivul de nelegalitate ca fiind cel reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la art. 969 C. civ. argumentele aduse în susținere vizează aprecierea probelor administrate în cauză și valoarea dată acestora în stabilirea situației de fapt. În condițiile în care soluția instanței de apel a fost fundamentată pe admiterea excepției de neexecutare ce-și găsește temei în interdependența obligațiilor reciproce asumate prin contractul părților, respectiv anexa 3 din contractul de antrepriză nr. 4 din 3 februarie 2008 ceea ce i-a format convingerea că reclamanta – recurentă nu a justificat o creanță certă și lichidă pentru că nu a făcut dovada lucrărilor pentru care a pretins plata sumelor cuprinse în factura nr. 2 din 17 martie 2008, criticile recurentei trebuiau să fie structurate pe aspectele de nelegalitate.

Deși se invocă o aplicare greșită a dispozițiilor art. 8 din contractul anterior menționat, o înlăturare a acestora, recurenta aduce în discuție chestiuni de fapt legate: de omisiunea beneficiarului de a formula obiecțiuni la situația de lucrări în termenul acceptat; de faptul că factura nu a fost emisă la expirarea termenului de 2 zile, așteptându-se o lună răspunsul cu privire la situația de lucrări; de valența probatorie a proceselor-verbale pe motiv că nu s-au depus originalele; de faptul că s-ar fi putut constata existența unor adăugiri în procesele-verbale numai în situația în care i s-ar fi pus în vedere pârâtei să depună la dosar exemplarul său pentru a putea fi comparat. De asemenea, nici susținerile relative la statuările instanței cu privire la faptul că lucrările au fost executate de subantreprenori deși s-ar fi învederat – în cursul judecății – că acele contracte de lucrări încheiate de SC G.P.I.

SA cu subantreprenorii reclamantei au fost întocmite „ pro causa ” nu pot constitui motive de nelegalitate în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât, ar însemna ca instanța de recurs să facă o reapreciere a probelor, ceea ce ar excede competențelor sale. Aceeași situație se regăsește și în cazul celorlalte susțineri relative la situațiile de lucrări întocmite de SC P.T.I. SRL pentru perioadele 15 noiembrie 2007 – 30 noiembrie 2007 și 1 noiembrie 2007 – 15 ianuarie 2008, la depozițiile martorilor audiați în cauză și la punctele de vedere exprimate de experți, care nu ar fi avut specializarea necesară. Cum, potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității, iar criticile recurentei nu se subsumează niciunui motiv de nelegalitate dintre cele reglementate la pct. 1 – 9 ale art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va da eficiență sancțiunii reglementate de textul de lege, în sensul că va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta SC B.P. SRL PRIN CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ T.T.C. împotriva deciziei civile nr. 107/COM din 14 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, conform art. 302 ind.1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.