ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 675/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC M.P. SRL a

solicitat obligarea pârâtei

SC S. SRL Costanța la plata sumei de 317.462,18 lei, din care 156.955,75

lei facturi restante neachitate, 154,202,43 lei penalități de întârziere

calculate până la data de 15 septembrie 2006.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că la data de 16 octombrie 2003, între părți s-a încheiat contractul de

cooperare, având ca obiect realizarea unor lucrări de confecție, asamblare și

montaj secții și elemente outfiting la locația specificată de pârâtă, respectiv

SN D.M.H.I. SA, contract în baza căruia au fost emise mai multe facturi

fiscale. În continuare, reclamanta a arătat că începând cu luna octombrie 2004,

pârâta a refuzat nejustificat plata serviciilor prestate de reclamantă. De

asemenea, pârâta a calculat penalități de întârziere în procent de 0,15% pe zi,

cuantumul total al acestora fiind de 154.202, 43 lei. Acțiunea a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 969 C. civ. și art. 35 C. com.

Prin sentința civilă nr. 448/Com din

22 februarie 2008 Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea

formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei

de 311.158,18 lei din care 156.955,75 lei facturi restante neachitate și 154.202,43

lei penalități de întârziere calculate până la data de 15 septembrie 2006,

precum și la plata în continuare a penalităților în cuantum de 0,15% pe zi de

întârziere, cu începere de la data de 15 septembrie 2006 până la data achitării

integrale a creanței principale, fără a depăși suma de 156.955,75 lei.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a

reținut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, potrivit căruia

facturile invocate de către reclamantă figurează în evidențele contabile ale

pârâtei ca neachitate, soldul fiind în sumă de 156.955,75 lei. În consecință,

în temeiul art. 969 C. civ. și art. 970 C. civ. și clauzelor contractuale,

tribunalul a admis acțiunea, obligând pârâta la plata facturilor restante și la

plata penalităților de întârziere conform art. 1066 C. civ., raportat la art. 2.4.

din contractul de cooperare.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel pârâta, care a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitate și

netemeinicie, iar Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială

contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot

sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Curtea de Apel, examinând acțiunea

prin prisma motivelor invocate și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei a

reținut că facturile nu pot fi considerate acceptate la plată, conform art. 46 C.

com., pentru a constitui probe ale obligațiilor de plată. În aceeași ordine de

idei, protocoalele nu au fost semnate și însușite de către pârâtă, acestea

nefiindu-i opozabile. În ceea ce privește decontarea lucrărilor s-a reținut că

nu au fost atașate procesele verbale de recepție a lucrărilor și situația de

plată. În aceste condiții, curtea a constatat că în raport de dispozițiile art.

1169 C. civ., reclamanta nu a justificat sumele de bani pretinse, și nu a făcut

dovada îndeplinirii obligațiilor sale contractuale.

Decizia sus menționată a fost recurată

de către reclamanta SC M.P. SRL Constanța, în cadrul termenului prevăzut de art.

301 C. proc. civ., fără a indica și dezvolta motivele de nelegalitate în susținerea

recursului.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte,

conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și 20 alin. (1)-(3) din

Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția netimbrării

cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează înaintea

oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața instanțelor

de judecată, și a reținut:

Art.

1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru

prevede că acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt

supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe

datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se

plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către

instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care

partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca

netimbrată.

Față de dispozițiile legale evocate se

constată că recursul declarat de către recurenta reclamantă SC M.P. SRL Constanța

nu a fost însoțit de dovada achitării taxei judiciare de timbru, recurenta

fiind citată pentru termenul de judecată din data de 19 februarie 2010 cu

mențiunea de a achita, taxa judiciară de timbru și de a depune timbrul judiciar

(filele 13, 16 și 17 dosar recurs).

În raport de împrejurarea că recurenta

nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă

pentru termenul de judecată din data de 19 februarie 2010, când procedura de

citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență

dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată

și respectiv art. 35 pct. 1 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a

legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, privind timbrul judiciar, cu

modificările ulterioare și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta

SC M.P. SRL Constanta

împotriva Deciziei comerciale nr. 17/Com

din 11 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială maritimă și

fluvială contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2010.