ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2672/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune reclamanta S.N.P. P. SA

București, sucursala Prahova, a chemat în judecată pe pârâta SC R.V. SA și a

solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligată la plata sumei

de 553.519.638 lei penalități de întârziere, dobândă legală și cheltuieli de

judecată.

Judecătoria Ploiești prin sentința nr.

2517 din 22 aprilie 2004, a respins acțiune ca inadmisibilă, cu motivarea că

reclamanta nu a respectat procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

Sentința a fost apelată de reclamanta

S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, iar Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 589

din 11 iunie 2004, a admis apelul, a anulat sentința nr. 2517 din 22 martie

2004, și a fixat termen pentru judecarea fondului.

Curtea a reținut că reclamanta a

încercat concilierea prealabilă, că a convocat-o pe pârâtă pentru soluționarea

litigiului pe cale amiabilă însă aceasta a refuzat să dea curs convocării.

Procedând la judecarea în fond a

litigiului, instanța de apel a completat probatoriile cu o expertiză contabilă

în urma căreia, după examinarea actelor dosarului, a reținut că prețul cuprins

în facturile reclamate a fost achitat cu întârziere, astfel că debitoarea,

potrivit clauzei penale prevăzută în art. 4 din contract, datorează, penalități

de întârziere în sumă de 471.918.573 lei.

Curtea a respins pretențiile pentru

plata dobânzilor cu motivarea că acestea nu se pot cumula cu penalitățile

pentru că ambele reprezintă daune pentru executarea cu întârziere a

obligațiilor.

Împotriva ultimei decizii pronunțată,

de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr. 5446/2004 au declarat recurs pârâta

SC R.V. SA Râmnicu Vâlcea și reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova.

Recurenta pârâtă și-a întemeiat

recursul pe invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în

argumentarea căruia a invocat greșita aplicare a art. 4 alin. (2) din Legea nr.

469/2002, în temeiul căruia s-a apreciat că penalitățile de întârziere acordate

au depășit cuantumul sumei care a fost achitată cu întârziere. Al doilea motiv

a vizat respingerea de către instanța de fond a excepției privind necompetența

teritorială cu argumentul că într-o altă pricină această excepție a fost

admisă.

În subsidiar, a precizat că

penalitățile de întârziere care se puteau acorda sunt în sumă de 95.412.054 lei

astfel că, în fond, a solicitat admiterea în parte a acțiunii numai pentru

această sumă.

Înalta Curte înainte de a examina

motivele de recurs invocate de pârâtă a constatat că aceasta nu a respectat

prevederile art. 302

1

C. proc. civ., prin care se stabilește obligația

pentru recurenți de a anexa la cererea de recurs dovezile de plată a taxei

judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

În consecință, Curtea a luat în

examinare excepția netimbrării recursului de către pârâta recurentă SC R.V. SA

Râmnicu Vâlcea și a reținut:

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997,

modificată stabilește obligația plății anticipate a taxei judiciare de timbru

și a timbrului judiciar. Întrucât s-a constatat că recursul nu era însoțit de

dovezile de plată, potrivit art. 20 alin. (2) din aceeași lege, recurenta

pârâtă a fost citată cu mențiunea de a prezenta dovezile de plată a taxelor

până la data de 15 aprilie, când s-a fixat termen de judecată.

Recurenta pârâtă nu a respectat

dispoziția Curții privind prezentarea dovezilor, prevăzute de legea timbrului,

astfel că în conformitate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, raportat

la art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1996,

recursul său va fi anulat, ca netimbrat.

Al doilea recurs a fost declarat de

reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Prahova, care a criticat decizia nr. 777/2004

numai în partea care privește neacordarea dobânzii legale.

În susținerea acestei critici

încadrată în motivele prevăzute de art. 304 alin. (9) și (10) C. proc. civ.,

care nu au fost dezvoltate și argumentate separat, reclamanta a susținut că

penalitățile de întârziere produc dobândă din ziua în care au devenit exigibile

și că societatea a fost păgubită prin neîncasarea penalităților odată cu

contravaloarea mărfii. În drept a invocat prevederile art. 43 C. com. și art. 3

din O.G. nr. 9/2000.

Recursul reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala

Prahova, este nefondat.

Din examinarea actelor dosarului în

raport de criticile formulate, Curtea a reținut că părțile în proces au

procedat la evaluarea convențională a daunelor interese. Cu alte cuvinte, art. 4

din contract constituie convenția prin care părțile au determinat anticipat

echivalentul eventualului prejudiciu, pe care creditorul l-ar suferi în urma

executării cu întârziere a obligației de plată. Fiind o convenție accesorie,

stipulația privind sancționarea plății cu întârziere a debitului, este

obligatorie astfel că părțile nu pot trece peste ceea ce au convenit. Deși a

obținut această reparație în conformitate cu convenția încheiată cu intimata,

care pune în valoare dispozițiile art. 1066 C. civ., recurenta a solicitat încă

o reparație în baza altui temei legal care operează în materie comercială. Art.

43 C. com., citat de recurentă în acest scop prevede că datoriile comerciale

lichide și plătibile în bani produc dobândă din ziua în care devin exigibile.

Din textul redat rezultă condițiile stabilite de lege pentru curgerea de drept

a dobânzilor comerciale dar și scopul reparațiilor urmărite prin plata

dobânzii. Atât penalitățile de întârziere stipulate de părți în contract cât și

dobânzile sunt menite să-l sancționeze pe debitor pentru încălcarea obligației

de plată și totodată să repare prejudiciul suferit de creditor datorită

întârzierii în executarea obligației. Ceea ce desparte cele două sancțiuni este

în principal modul de evaluare, iar ceea ce le apropie este finalitatea

sancțiunii care constă în „reparația” pentru care creditorul nu trebuie să facă

dovada vreunui prejudiciu.

În contextul mai sus arătat s-a

apreciat corect prin decizia pronunțată că penalitățile de întârziere nu se pot

cumula cu dobânzile, întrucât s-ar realiza o dublă reparație pentru aceeași

abatere de la provederile contractului. Mai trebuie reținut că părțile au

stipulat în contract o penalitate de întârziere în executarea obligațiilor

bănești, așa încât creditorul are dreptul numai la plata acestora nu și a

dobânzilor întrucât ceea ce prevalează este voința părților contractante.

Nici susținerea recurentei privind

faptul că a înțeles să calculeze dobânda pentru că penalitățile nu au fost

achitate odată cu contravaloarea mărfii nu poate fi primită întrucât abaterea,

întârzierea în plată, a fost deja sancționată prin obligația de plata

penalităților de întârziere, care au fost calculate până la data de 5 mai 2003,

când au fost achitate facturile.

Revenind la prevederile art. 43 C.

com., mai este de reținut că numai datoriile produc dobândă de drept din ziua

în care au devenit exigibile, înțelegând prin aceasta debitul creat ca urmare a

neefectuării plății unei contraprestații contractuale nu și sumele rezultate

din aplicarea unei sancțiuni legale sau contractuale, așa încât și sub acest

aspect critica recurentei este nefondată. În realitate, recurenta a încercat să

inducă ideea că penalitățile la care a fost obligată intimata nu acoperă paguba

și că a fost păgubită prin neîncasarea penalităților odată cu plata facturilor,

numai că o astfel de solicitare pune o altă problemă care ține de proba pagubei

de care se prevalează aceasta, întrucât în contextul arătat nu poate avea

beneficiul care funcționează în cazul dobânzilor comerciale, care îl scutește

pe creditor de dovada prejudiciului.

În consecință, potrivit art. 312 C.

proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Prahova, în prezent SC P. SA

București, sucursala Prahova, împotriva deciziei nr. 777 din 5 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Anulează, ca netimbrat, recursul

declarat de pârâta SC R.V. SA Râmnicu Sărat, împotriva deciziei nr. 777 din 5

noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 22 aprilie 2005.