ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 777/2004

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București , secția I penală,

prin sentința nr. 815 din 4 septembrie 2003, a condamnat pe inculpatul D.R. la

10 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii  de trafic de droguri, prevăzută

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit.d

din aceeași lege și art.41 alin. (2) C.pen.

În

baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantității

de 0,41 g heroină.

A

dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 3 decembrie 2002 la zi și a

prelungit arestarea cu 30 zile.

Pentru

a pronunța această hotărâre, a reținut în fapt următoarele:

La 3

decembrie 2002, lucrători de poliție din cadrul IGP – Brigada de combatere a

crimei organizate și antidrog București au efectuat o percheziție în imobilul  locuit

de D.R. și familia acestuia, ocazie cu care sub una din pernele de pe o

canapea a fost găsită punga de celofan a unui pachet de țigări în care se afla

cantitatea de 0,41 g heroină împărțită în 7 pungulițe.

În

timpul percheziției a sosit la locuința inculpatului D.R. care, deși inițial a

negat săvârșirea infracțiunii, ulterior a recunoscut  și a declarat că la propunerea

concubinului mamei sale a acceptat să vândă heroină pentru acesta, iar din

banii obținuți, 200.000 lei pentru o doză, își reținea 50.000 lei.

Cu

aceeași ocazie, în locuință a venit și martorul B.R. care chestionat despre

scopul vizitei a declarat că este consumator de droguri și a venit la inculpat

să cumpere heroină.

Apelul

declarat de inculpat prin care a cerut să fie achitat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr.143/2000, deoarece este doar

consumator de droguri, a fost respins ca  nefondat, prin decizia nr. 643 din 2

octombrie 2003 pronunțată de Secția I penală de la Curtea de Apel București.

Declarând

recurs inculpatul a criticat decizia și sentința și a cerut casarea și

reducerea pedepsei, cu motivarea că a avut o atitudine sinceră, a regretat

fapta, iar la data săvârșirii infracțiunii avea 20 ani.

Recursul

este fondat.

Din

actele și lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o

situație de fapt corectă și au încadrat fapta în textele de lege

corespunzătoare, însă la motivele de analizarea pedepsei nu au fost avute în

vedere toate criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

Potrivit

art. 72 C.pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

La

stabilirea pedepsei, instanțele au avut în vedere numai gradul de pericol

social ridicat al faptei săvârșite și împrejurările care agravează răspunderea

penală  deși martorii audiați nemijlocit în instanță au retractat declarațiile

prin care în cursul urmăririi penale au arătat că au vândut, pentru inculpat

droguri, unul din martori fiind minor.

Așa

cum rezultă din actele dosarului, inculpatul tânăr, în vârstă de 20 ani, este

neșcolarizat, nu a mai fost condamnat și deși inițial a negat săvârșirea

faptei, a revenit, a recunoscut și în final a regretat fapta, susținând că a

recurs la vânzarea de heroină pentru că nu avea mijloace de întreținere și

pentru că fiind consumator de droguri nu avea bani ca să și le procure.

Având

în vedere scopul pedepsei, acela de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni,

dar și finalitatea ei, executarea urmărind formarea unei atitudini corecte față

de muncă, față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, se

impunea stabilirea unei pedepse ferme însă nu exagerate.

Existând

temeiuri că inculpatul poate fi reeducat, executând o pedeapsă privativă de

libertate în cuantum mai redus, urmează ca prin reținerea de circumstanțe

atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C.pen., pedeapsa să fie

reusă de la 10 ani la 5 ani închisoare și în mod corespunzător și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C.pen. de la 8 ani la 3 ani.

Recursul

urmează a fi admis și hotărârile recurate casate în baza art.385

15

pct.2 lit.d C.proc.pen.

În

temeiul art.385

17

alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2)

C.proc.pen., se va deduce arestul preventiv executat până la data deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul

D.R.

împotriva deciziei penale nr. 643

din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia penală atacată, precum

și sentința penală nr.815 din 4 septembrie 2003 a Tribunalului București, secția

I penală, cu privire la individualizarea pedepsei.

Face aplicarea dispozițiilor art. 74

lit. a) și c) și art. 76 C. pen. la infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2)

cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000 și reduce

pedeapsa de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Deduce din pedeapsă perioada executată

în arest preventiv de la   3 decembrie 2002 la 10 februarie 2004.

Onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu asigurată inculpatului în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 10 februarie 2004

.