ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2921/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 septembrie 1998, la Tribunalul Prahova, reclamanta SC P. SA București, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Arad la plata sumei de 65.681.853,92 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neachitarea în termen a facturilor și 3.872.274 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 571 din 3 iunie 1999, Tribunalul Prahova a admis acțiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei și, în consecință, a compensat sumele datorate de către pârâtă de 65.681.854 lei penalități de întârziere plus 3.872.274 lei cheltuieli de judecată cu sumele datorate de către reclamantă pârâtei de 17.581.758 lei, reprezentând sumă plătită în plus de pârâtă și penalități de întârziere la suma achitată în plus, precum și la 2.299.895 lei cheltuieli de judecată și a mai obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei, după compensare, diferența de 48.100.096 lei penalități și 1.572.329 lei cheltuieli de judecată. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de fond a avut în vedere probele cu acte și expertiza contabilă A.S.

efectuată în cauză. Prin decizia nr. 707 din 15 octombrie 1999, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. Prin decizia nr. 81 din 17 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de pârâtă, a casat decizia nr. 707 din 15 octombrie 1999 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare la aceiași instanță, cu motivarea că instanța de apel nu a stabilit cu certitudine, în raport de obligațiile asumate de părți prin contractul încheiat, dacă penalitățile de întârziere au fost calculate de la data scadenței obligației, dacă părțile au încheiat o convenție privind livrarea în avans a cantității de 33,2 tone motorină.

Urmare rejudecării cauzei, prin decizia nr. 945 din 7 septembrie 2001, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, a admis apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței nr. 571 din 3 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția de contencios administrativ și comercial și, în consecință, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 26.791.264 lei, reprezentând penalități pe perioada 1 iulie 1998 – 31 august 1998 și 2.428.291 lei cheltuieli de judecată la fond.

A obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 6.788.254 lei achitată în plus, plus 73.788.321 lei penalități de întârziere la suma achitată în plus pe perioada 1 septembrie 1998 – 24 august 2001, plus 2.299.895 lei cheltuieli de judecată la fond, plus 3.050.503 lei cheltuieli de judecată în apel. A compensat datoriile reciproce și, după compensare, a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 56.707.410 lei rest după compensare, menținând restul dispozițiilor sentinței.

În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut că motivul de apel invocat de pârâtă, în sensul că greșit au fost acordate penalități de întârziere pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 1998, deoarece reclamanta a livrat în avans cantitatea de motorină de 33,2 tone și prin contract nu s-a stabilit livrarea în avans a vreunei cantități de produs petrolier, astfel încât penalitățile de întârziere nu pot fi datorate decât pentru perioada 1 iulie 1998 – 31 august 1998 este întemeiat. A mai reținut că din raportul de expertiză C.G. rezultă că între părți nu a fost încheiată vreo convenție cu privire la livrarea în avans a cantității de 33,2 tone. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate și, în fond, menținerea sentinței tribunalului, ca fiind legală și temeinică. Recurenta susține astfel în esență că greșit s-a reținut că pârâta nu datorează penalități pentru perioada 1 aprilie – 30 iunie 1998, motivat de faptul că reclamanta a livrat în avans cantitatea de 33,2 tone motorină, atât timp cât livrarea s-a făcut la cererea pârâtei, în condițiile stabilite de art. 1 și art. 5 din contract și nu la inițiativa P. Ploiești. Arată, de asemenea, că instanța de apel nu s-a conformat dispozițiilor deciziei de casare pronunțate de instanța supremă. Recursul este fondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanța de apel a ignorat prevederile art. 314 C. proc.

civ. și, într-adevăr, nu s-a conformat dispozițiilor deciziei nr. 81 din 17 ianuarie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, potrivit cărora trebuia să stabilească cu certitudine în raport de obligațiile asumate de părți prin contractul încheiat dacă penalitățile de întârziere au fost calculate de la data scadenței obligației și dacă părțile au încheiat o convenție privind livrarea în avans a cantității de 33,2 tone motorină. Astfel, având în vedere că cele dispuse de instanța de casare nu au fost menționate explicit în obiectivele expertizei ce a fost efectuată în apel de expertul C.G. s-a ajuns la exprimarea unor concluzii eronate și neconcludente soluționării cauzei, în dezacord cu restul probatoriului administrat în cauză.

În această împrejurare urmează să se dea relevanță actelor dosarului, din care rezultă că pârâta nu a refuzat cantitatea de marfă livrată anticipat, considerându-se acceptare tacită și, totodată, concluziilor formulate în prima expertiză efectuată la fond, de expertul A.S., în conformitate cu care pârâta datorează reclamantei suma de 65.681.853,92 lei, reprezentând penalități de întârziere, iar reclamanta datorează pârâtei 17.581.578 lei, formată din 6.788.254 lei sumă achitată în plus și 10.793.324 lei penalități de întârziere, sume ce în mod corect au fost compensate de instanța de fond. În consecință, față de cele mai sus arătate, se va admite recursul declarat de reclamantă, va fi modificată decizia recurată și se va respinge apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței tribunalului, care va fi menținută, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P. Ploiești, împotriva deciziei nr. 945 din 7 septembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia recurată și respinge apelul declarat de pârâta SC A. SA Arad, împotriva sentinței nr. 571 din 3 iunie 1999 a Tribunalului Prahova, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 mai 2005.