ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1307/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 5 martie 2001, reclamanta SC N.C.H. SRL

București a chemat în judecată pe pârâta SC S.R. SA Azuga, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 40.010.298 lei,

cu titlu de rest de plată a facturii nr. 3104 din 31 mai 2000, și suma de 48.612.512

lei, cu titlu de penalități de întârziere.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 619 din

20 aprilie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă

la plata sumei de 40.010.298 lei, cu titlu de rest contravaloare marfă, și suma

de 915.618 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge capătul de cerere

privind penalitățile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că, față de recunoașterea pârâtei că a primit marfa, datorează suma

pretinsă de reclamantă, însă, în ceea ce privește penalitățile de întârziere,

între părți, nu au existat o clauză penală, care să oblige pe pârâtă la plata

acestora, întrucât condițiile generale de pe verso-ul contractului, în care era

inclusă și clauza penală, nu au fost semnate de părți, astfel că nu pot fi

aplicate acestora.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei

hotărâri, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 944 din 6 septembrie

2001, reținând, pe lângă considerentele primei instanțe, și faptul că verso-ul

comenzii nr. 074 din 31 mai 2000, în care există inserată și clauza penală, nu

poate fi luată în seamă, întrucât nu a fost semnată de pârâtă și nici

ștampilată, pentru a se aprecia că a fost de acord cu aceasta.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs,

în termen legal, motivat și timbrat reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, susținând, în esență, prin reiterarea motivelor de apel sub

forma criticilor în recurs, că, în mod greșit, ambele instanțe au interpretat

greșit actul juridic dedus judecății, reținând că, între părți, s-a încheiat un

contract semnat de pârâtă numai pe fața contractului, nu și pe verso-ul

acestuia, unde sunt incluse condițiile generale de vânzare, respectiv, și clauza

penală.

În consecință, fără a preciza temeiul de drept, dar,

potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., acesta se încadrează la art. 304 pct.

8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și

motivat, casarea deciziei atacate, iar pe fond, obligarea pârâtei și la plata

penalităților de 48.612.512 lei.

Recursul este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma

motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, rezultă că

ambele instanțe, în mod greșit, au apreciat actul juridic dedus judecății și

probatoriile administrate în cauză, pronunțând hotărâri netemeinice și

nelegale.

În speță, izvorul raportului juridic dintre părți

este comanda de livrare marfă nr. 074 din 31 mai 2000, instanțele reținând în

mod corect situația de fapt, în sensul că reclamanta a livrat pârâtei produse

în valoare de 40.010.298 lei, așa cum rezultă că din factura nr. 3104 din 31

mai 2000, precum și din recunoașterea pârâtei că a primit această marfă, cu a

cărei plată este de acord, mai puțin penalitățile, pe motiv că nu a putut

utiliza produsele achiziționate, nicidecum că nu ar exista clauza penală în

acest sens.

Constatările primei instanțe, menținute și de

instanța de apel, că, nefiind semnate, condițiile generale, incluzând și clauza

penală, nu sunt aplicabile în relațiile comerciale dintre părți, sunt total

neîntemeiate.

Curtea, verificând comanda nr. 674 din 31 mai 2000,

constată că lângă semnătura unității pârâte există mențiunea, conform căreia

plata produselor se face în termen de 10 zile de la facturarea și că,

condițiile generale de vânzare sunt pe verso.

Așa fiind, în mod greșit, s-a reținut de ambele instanțe

că pârâta nu și-a dat acordul cu privire la clauza penală, exonerând-o de plata

penalităților.

Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute

au putere de lege între părțile contractante.

Pentru cele ce preced, Curtea, în temeiul art. 304 pct.

8 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite

recursul declarat de reclamantă, va modifica decizia atacată, va admite apelul

reclamantei și schimbată în parte sentința civilă nr. 619 din 20 aprilie 2001 a

Tribunalului Prahova, în sensul că pârâta va fi obligată și la plata sumei de

48.623.512 lei penalități.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC N.C.H. SRL

București. Modifică decizia nr. 944 din 6 septembrie 2001 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, admite apelul

reclamantei și schimbă în parte sentința civilă nr. 619 din 20 aprilie 2001 a

Tribunalului Prahova, și obligă pârâta și la plata sumei de 48.623.512 lei

penalități.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 4 martie 2003.