ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 581/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 581/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 440 din 10 octombrie 2005,

Tribunalul Prahova, secția comercială, a respins excepțiile de necompetență

teritorială de soluționare a cauzei, a lipsei calității procesuale active a

reclamantei, a insuficienței timbrări a cererii de chemare în judecată, a

autorității de lucru judecat, a inadmisibilității și prematurității invocate de

pârâtă pe cale de întâmpinare și a admis în parte acțiunea precizată, formulată

de reclamanta SNP P. SA, sucursala P. Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC

O. SA București cu obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 3.454.597.661

lei reprezentând contravaloarea facturii și a sumei de 1.022.361.968 lei

penalități de întârziere de la data emiterii facturilor la 8 septembrie 2004,

calculate conform raportului de expertiză contabilă, expert Ș.Ș.

Respinge capătul de cerere

având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 28.000.000 lei reprezentând

expertiză extrajudiciară și obligă pârâta la 82.879.587 lei (8.288 ron)

cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxa de timbru, timbru

judiciar și onorariu expert.

Apelul declarat de pârâta SC

O. SA a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 89 din 3 aprilie

2006.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, pârâta a declarat recurs ce a fost respins de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr. 1456 din 24 aprilie 2007, ca

tardiv declarat.

Pârâta a formulat la data de

7 mai 2007 contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1456 din 24 aprilie

2007 (dosar 9600/1/2006) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precizând că

la data de 3 aprilie 2006 a declarat recurs semnat de reprezentantul societății

împotriva Deciziei nr. 89 din 3 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, decizie

comunicată la data de 20 aprilie 2006 la sediul ales de SC O. SA.

Ulterior, la data de 18 mai

2006, prin poșta simplă, cu confirmare de primire, s-a mai transmis un recurs,

semnat de această dată de Cabinetul de Avocatură L.R., recurs ce aducea

completări primului recurs, în motivarea acestuia, temeiul de drept al

declarării recursului fiind același.

Cu toate acestea, la

termenul de judecată din data de 20 februarie 2007, în dosarul nr. 9600/1/2006,

instanța din oficiu a invocat excepția tardivității formulării recursului,

acordându-se termen în vederea răspunsului la excepția formulată.

La termenul acordat, cu

toate că a fost depusă nota de transport ce dovedea faptul că recursul a fost

formulat în termenul legal, instanța a admis excepția tardivității invocată.

În drept, contestatoarea a

invocat dispozițiile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) și art. 319

indice 1 C. proc. civ.

De precizat că s-a solicitat

și suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere, fără ca aceasta să

fie timbrată legal respectiv 10,00 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei

timbru judiciar, astfel cum s-a dispus prin Încheierea de ședință din 12

octombrie 2007 și citarea contestatoarei cu această mențiune pentru termenul de

judecată din 15 februarie 2008.

De altfel, la acest termen

contestatoarea a menționat că renunță la cererea pentru suspendarea executării

silite.

Intimata SNP P. SA

București, sucursala P. Prahova, prin întâmpinarea formulată în temeiul

dispozițiilor art. 320 alin. (2)

C. proc. civ.

, a solicitat respingerea contestației în anulare ca fiind

nelegală și netemeinică.

Referitor la cererea

contestatoarei pentru suspendarea executării hotărârii a cărei anulare se cere

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (2), (3) din Legea nr. 146/1997

urmează să anuleze ca netimbrată cererea pentru considerentul sus menționat.

În ceea ce privește

contestația în anulare formulată în conformitate cu dispozițiile art. 317 alin.

(1) C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut

fi invocate pe calea apelului sau recursului:

a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii;

dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență.

(2) Cu toate acestea,

contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când

aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Și, în temeiul art. 318 alin.

(1) C. proc. civ. „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Astfel cum rezultă din

conținutul textelor legale, contestația în anulare formulată nu îndeplinește

cerințele prevăzute de acestea.

Greșelile la care se referă art.

318 C. proc. civ. trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a

omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale esențiale din dosarul

cauzei, contestația în anulare neputând fi exercitată pentru remedierea unor

greșeli de judecată.

Motivul prevăzut de art. 318

alin. (1) C. proc. civ. invocat de contestatoare nu vizează în speță erori

materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului care au

avut drept consecință darea unei soluții greșite.

Contestatoarea nu a precizat

în concret greșeala materială esențială ce a determinat soluția eronată.

Pentru considerentele expuse

se constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 317 alin. (2) și

art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și urmează a fi respinsă contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC O. SRL București împotriva Deciziei nr. 1456

din 24 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrată

cererea pentru suspendarea executării silite formulată de contestatoarea SC O.

SRL București.

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC O. SRL. București împotriva Deciziei nr.

1456 din 24 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2008.