ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2835/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 23 august 2007 pe rolul Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC R.R.M.R. SA Ploiești, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C.

(denumită în continuare A.N.A.F.) și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Prahova (denumită in continuare D.G.F.P. Prahova), a solicitat instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să constate, în principal, că decizia nr. 116/2007

emisă de către pârâta A.N.A.F. este nelegală și netemeinică, iar, în subsidiar,

să dispună revocarea sau anularea deciziilor de calcul accesorii, de la nr. 1392964/1

la nr. 1392964/143 din data de 17 ianuarie 2007, emise de către D.G.F.P.

Prahova, în sumă totală de 3.493.652 lei, reprezentând accesorii, dobânzi și

penalități de întârziere.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că decizia este nelegală, având în

vedere sentința civilă nr. 119 din 11 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care s-a dispus suspendarea

executării actelor administrative contestate.

Reclamanta a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1)

lit. c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pe perioada

cuprinsă între înregistrarea cererii și rambursarea efectivă a sumelor, organul

fiscal nu are dreptul de a calcula accesorii.

Totodată, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 114 din 28

aprilie 2007, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea formulată de societate

în contradictoriu cu A.N.A.F. și a dispus anularea măsurilor dispuse prin

adresa nr. 3964 din 02 februarie 2005 referitoare la anularea eșalonării de

plată a datoriilor, iar introducerea recursului împotriva acestei sentințe nu

suspendă executarea, hotărârea pronunțată în contencios fiind executorie de

drept potrivit art. 15 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta susține că sumele pentru care au fost calculate accesoriile

nu sunt datorate, întrucât societatea are de încasat sume cu titlu de TVA de la

D.G.F.P. Prahova, cu accesoriile aferente, care urmau să fie compensate.

Prin sentința civilă nr. l38 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția de necompetență teritorială invocată de pârâte și a declinat

competența în favoarea Curții de Apel București, reținând că ambele sedii,

atât al

reclamantei cât și al pârâtei A.N.A.F. sunt în raza de competență a acestei

instanțe.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 3106 din 3 decembrie 2007 a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești reținând

că este nerelevantă susținerea reclamantei referitoare la mutarea sediului care

a avut loc la 3 aprilie 2007, în condițiile în care la data introducerii

acțiunii - 23 august 2007, reclamanta și-a exprimat opțiunea în sensul de a

sesiza Curtea de Apel Ploiești.

Investită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. l050

din 13 martie 2008, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel Ploiești, reținând, în esență, că art. 10 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 instituie competența teritorială alternativă în funcție de

opțiunea reclamantului de a se adresa fie instanței de la domiciliul său, fie

instanței de la domiciliul pârâtului, iar în speță reclamanta a optat pentru

instanța de la domiciliul pârâtului, astfel că nu se mai poate invocate

excepția necompetenței teritoriale.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. 494/42/2008.

Prin sentința civilă nr. 196 din 2 octombrie 2008, pronunțată în acest

dosar, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC

R.R.M.R. SA. Ploiești, reținând, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 116 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. a fost

respinsă ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva

deciziilor de calcul a sumelor accesorii, de la nr. 1392964/1 la nr. 1392964/143

din data de 17 ianuarie 2007,

emise de către D.G.F.P. Prahova

privind suma de 3.493.652 lei.

S-a mai reținut că deși prin contestația formulată reclamanta a

solicitat anularea deciziilor respective întrucât sumele ce fac obiectul

acestora nu sunt datorate, invocând, în apărarea sa, dispozițiile sentinței

civile nr. 114 din 28 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în

dosarul nr. 2496/2006 o atare apărare nu poate fi primită întrucât această

sentință a fost modificată prin decizia nr. 1977 din 12 aprilie 2007 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost respinsă acțiunea

reclamantei.

Astfel,

prin respingerea acțiunii, reclamanta a fost repusă în situația anterioară formulării

acțiunii, constând în pierderea înlesnirilor la plată acordate prin convențiile

nr. 383 din 12 februarie 2004, nr. 385 din 02 martie 2004 și nr. 595 din 18

august 2003, așa cum i s-a comunicat prin adresa nr. 3964 din 02 februarie 2005.

Ca atare, întrucât nu au fost anulate de instanță și fiind neachitate,

debitele respective generează accesorii potrivit dispozițiilor art. 118 alin. (1)

lit. c) C. proc. fisc.

Totodată,

Curtea de apel a arătat că reclamanta datorează dobânzile și penalitățile de

întârziere, întrucât prin sentințele nr. 109 din 26 aprilie 2006 și nr. 119 din

11 mai 2006 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus doar suspendarea

executării acestor sume accesorii, ceea ce nu înseamnă că ele nu sunt datorate

pentru perioada respectivă, ci doar faptul că ele nu se execută până la

soluționarea în fond a cererii vizând debitul principal.

Împotriva

sentinței civile nr. 196 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, în termen legal a formulat recurs

reclamanta SC R.R.M.R. SA Ploiești criticând-o pentru nelegalitate, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivat de faptul că sumele

solicitate de către intimatul A.N.A.F. nu sunt datorate către bugetul de stat

de către SC R.R.M.R. SA și în consecință nu trebuiau calculate accesorii, cu

atât mai mult cu cât prin sentința nr. 119 din 11 mai 2006 a Curții de Apel

Ploiești s-a dispus suspendarea executării plății.

S-a

mai arătat că sumele pentru care s-au calculat accesoriile ce fac obiectul

deciziilor emise de D.G.F.P. - A.N.A.F. nu sunt datorate de către societatea

recurentă, întrucât aceasta are la rândul său de recuperat sume cu titlu de TVA,

ce urmau a se compensa cu accesoriile aferente, fiind făcute referiri și la

prevederile art. 86 lit. c) și respectiv art. 85 din O.G. nr. 92/2003 potrivit

cu care deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii sunt acte

administrativ fiscale asimilate deciziei de impunere.

Recursul

nu este fondat.

Analizând

hotărârea atacată ca și motivele de recurs invocate de recurent, prin prisma

dispozițiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar și

examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare sau de modificare a

sentinței date de prima instanță, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin

decizia nr. 116 din 24 aprilie 2007 emisă de intimata-pârâtă, contestată în

cauza de față, s-a examinat măsura în care societatea datorează cu titlu accesoriu,

calculată până la data de 31 decembrie 2006, suma de 3.493.652 lei, în

condițiile în care, debitele asupra cărora au fost calculate accesoriile nu au

fost anulate de către instanță prin hotărâre judecătorească.

Înalta

Curte apreciază că în mod legal și pe baza unei juste evaluări a actelor și

lucrărilor dosarului, prima instanță a determinat că Decizia nr. 116 din 27

aprilie 2007 este legală și urmează a fi menținută întrucât sumele accesorii

calculate de organele fiscale sunt aferente unor obligații fiscale, în vigoare

și neachitate în termen.

Nu

sunt fondate și relevante susținerile recurentei privitoare la existența unei

hotărâri judecătorești favorabile, respectiv sentința civilă nr. 114 din 28

aprilie 2006 a Curții de Apel Ploiești, prin care a avut câștig de cauză, câtă

vreme această sentință, printr-o decizie irevocabilă pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție nr. 1977 din 12 aprilie 2007, a fost casată iar pe fond

a fost respinsă o acțiune anterioară promovată de aceeași recurentă-reclamantă,

având drept consecință pierderea înlesnirilor de plată acordate societății prin

convențiile nr. 383 din 12 februarie 2004, nr. 385 din 2 martie 2004 și nr. 595

din 18 august 2003.

Drept

urmare, debitele asupra cărora au fost calculate sumele accesorii au rămas

valabile, nefiind anulate pe cale judecătorească.

Reținând

în plus și împrejurarea că recurenta-reclamantă nu a contestat nici modalitatea

de calcul a accesoriilor, susținând numai că nu le datorează, pentru alte

considerente, Înalta Curte reține că nici sub acest aspect Decizia nr. 16 din 27

aprilie 2007 nu apare ca fiind nelegală, astfel că în mod corect a fost

menținută de instanța de fond care, făcând aplicabilitatea dispozițiilor art. 118

alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., cu temei a stabilit că debitele neanulate de

instanță, chiar în condițiile în care hotărârea judecătorească în acest sens a

rămas irevocabilă la o dată ulterioară datei formulării contestației

administrative, sunt legal datorate.

La

data soluționării contestației administrative a recurentei reclamante,

respectiv la 27 aprilie 2007, hotărârea judecătorească având ca efect

menținerea debitelor principale era deja irevocabilă (decizia Înaltei Curți de

Casație și Justiție nr. 1077 din 12 aprilie 2007).

Față

de toate cele sus-arătate în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va

respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC R.R.M.R.

SA. Chitila împotriva sentinței civile nr. 196 din 2 octombrie 2008 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

mai 2009.