ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 96 din 19 iunie 2007,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

a respins ca nefondată acțiunea formulată de SC U. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F.

și D.G.F.P. Prahova, prin care reclamanta a solicitat:

- anularea deciziei

nr. 230 din 22 noiembrie 2006 emisă de A.N.A.F., prin care a fost soluționată contestația

formulată de societate împotriva deciziei de impunere din 03 mai 2006 întocmită

de D.G.F.P. Prahova;

- obligarea pârâtelor

la admiterea cererii de rambursare a TVA și menținerea convenției de eșalonare încheiată

între societate și A.N.A.F.

În motivarea sentinței

pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 230

din 22 noiembrie 2006, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

a anulat decizia de impunere, a respins contestația societății pentru suma de 575.629

RON, precum și contestația formulată de societate împotriva raportului de inspecție

fiscală din 08 iulie 2005 și a deciziei de impunere emisă în baza acestuia.

Raportul de inspecție

fiscală și decizia de impunere au fost întocmite ca urmare a deciziei nr. 21

din 10 februarie 2006 emisă de A.N.A.F. – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

prin care s-a dispus desființarea deciziei de impunere din 08 iulie 2005 pentru

suma totală de 575.629 RON reprezentând dobânzi (437.149 RON) și penalități de întârziere

în sumă de 138.480 RON, aferente TVA stabilită suplimentar, precum și recalcularea

cuantumului acestor accesorii.

Prin decizia nr. 21

din 10 februarie 2006 s-a reținut că organele de inspecție fiscală au calculat în

mod eronat dobânzile și penalitățile de întârziere la diferența de TVA stabilită

suplimentar în sumă de 7.500.000 RON, dispunându-se recalcularea accesoriilor la

suma de 6.841.792 RON, întrucât prin aceeași decizie a fost respinsă contestația

SC U. SA cu privire la cuantumul TVA, societatea datorează dobânzi și penalități

de întârziere în sumă de 575.629 RON, conform art. 114 alin. (1), art. 115 și

art. 120 C. proc. fisc.

Contestația formulată

de societate a fost admisă prin sentința civilă nr. 165 din 25 august 2006 a Curții

de Apel Ploiești, dar prin decizia nr. 1734 din 22 martie 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis

recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Prahova și A.N.A.F., a fost casată sentința

respectivă și, în fond, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația reclamantei

SC U. SA împotriva deciziei nr. 21 din 10 februarie 2006

În concluzie, Curtea de

apel a reținut că, întrucât decizia nr. 21 din 10 februarie 2006 a fost menținută

de Înalta Curte de Casație și Justiție, toate obligațiile fiscale născute în baza

acesteia sunt datorate de reclamanta SC U. SA.

Împotriva sentinței civile

nr. 96 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC U. SA, invocând prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea instanței de

fond este nelegală și netemeinică, iar „sumele cuprinse în decizia nr. 230 din 22

noiembrie 2006 sunt accesorii calculate la un T.V.A. nedatorat, fiind calculate

în mod eronat”.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, așa cum s-a

reținut și în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin decizia nr. 230 din 22

noiembrie 2006 organele fiscale, anulând parțial decizia de impunere din 03 mai

2006, pe care au menținut-o pentru suma de 575.629 RON reprezentând accesorii la

un TVA de 7.500.000 RON, au respins ca neîntemeiată contestația formulată de societatea

comercială recurentă în ceea ce privește accesoriile respective.

Potrivit susținerii recurentei,

aceasta nu ar datora suma respectivă, fiind calculată ca accesorii la un TVA nedatorat,

ceea ce este, însă, lipsit de temei.

Astfel, în ceea ce privește

suma de 7.500.000 RON, reprezentând TVA la care au fost calculate accesoriile de

575.629 RON, prin decizia nr. 1734 din 22 martie 2007 a secției de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițându-se recursul organelor

fiscale și fiind casată sentința civilă nr. 165 din 25 august 2006 a Curții de Apel

Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea societății comerciale

recurente a fost respinsă, cu consecința menținerii actului administrativ fiscal

atacat și a sumei de 7.500.000 RON ca TVA datorată.

Astfel fiind, potrivit

principiului general de drept accesorium sequitur principale, din moment ce debitul

principal este datorat, societatea comercială recurentă datorează și accesoriile

acestuia: penalitățile și dobânzile în sumă totală de 575.629 RON acestea fiind

calculate în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (1), art. 115 alin. (1)

și art. 120 alin. (1) C. proc. fisc., în forma republicată în M. Of. al României,

Partea I, nr. 560/24.06.2004.

În concluzie, motivul

de recurs invocat este lipsit de temei, astfel că recursul va fi respins, hotărârea

instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC

U. SA împotriva sentinței civile nr. 96 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 februarie 2008.