ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 553/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 96 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de SC U. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.F.P. Prahova, prin care reclamanta a solicitat: - anularea deciziei nr. 230 din 22 noiembrie 2006 emisă de A.N.A.F., prin care a fost soluționată contestația formulată de societate împotriva deciziei de impunere din 03 mai 2006 întocmită de D.G.F.P. Prahova; - obligarea pârâtelor la admiterea cererii de rambursare a TVA și menținerea convenției de eșalonare încheiată între societate și A.N.A.F.

În motivarea sentinței pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia nr. 230 din 22 noiembrie 2006, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a anulat decizia de impunere, a respins contestația societății pentru suma de 575.629 RON, precum și contestația formulată de societate împotriva raportului de inspecție fiscală din 08 iulie 2005 și a deciziei de impunere emisă în baza acestuia. Raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere au fost întocmite ca urmare a deciziei nr. 21 din 10 februarie 2006 emisă de A.N.A.F. – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a dispus desființarea deciziei de impunere din 08 iulie 2005 pentru suma totală de 575.629 RON reprezentând dobânzi (437.149 RON) și penalități de întârziere în sumă de 138.480 RON, aferente TVA stabilită suplimentar, precum și recalcularea cuantumului acestor accesorii.

Prin decizia nr. 21 din 10 februarie 2006 s-a reținut că organele de inspecție fiscală au calculat în mod eronat dobânzile și penalitățile de întârziere la diferența de TVA stabilită suplimentar în sumă de 7.500.000 RON, dispunându-se recalcularea accesoriilor la suma de 6.841.792 RON, întrucât prin aceeași decizie a fost respinsă contestația SC U. SA cu privire la cuantumul TVA, societatea datorează dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 575.629 RON, conform art. 114 alin. (1), art. 115 și art. 120 C. proc. fisc. Contestația formulată de societate a fost admisă prin sentința civilă nr. 165 din 25 august 2006 a Curții de Apel Ploiești, dar prin decizia nr. 1734 din 22 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P.

Prahova și A.N.A.F., a fost casată sentința respectivă și, în fond, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația reclamantei SC U. SA împotriva deciziei nr. 21 din 10 februarie 2006 În concluzie, Curtea de apel a reținut că, întrucât decizia nr. 21 din 10 februarie 2006 a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, toate obligațiile fiscale născute în baza acesteia sunt datorate de reclamanta SC U. SA. Împotriva sentinței civile nr. 96 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC U. SA, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, iar „sumele cuprinse în decizia nr. 230 din 22 noiembrie 2006 sunt accesorii calculate la un T.V.A.

nedatorat, fiind calculate în mod eronat”. Recursul este nefondat. Într-adevăr, așa cum s-a reținut și în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin decizia nr. 230 din 22 noiembrie 2006 organele fiscale, anulând parțial decizia de impunere din 03 mai 2006, pe care au menținut-o pentru suma de 575.629 RON reprezentând accesorii la un TVA de 7.500.000 RON, au respins ca neîntemeiată contestația formulată de societatea comercială recurentă în ceea ce privește accesoriile respective. Potrivit susținerii recurentei, aceasta nu ar datora suma respectivă, fiind calculată ca accesorii la un TVA nedatorat, ceea ce este, însă, lipsit de temei.

Astfel, în ceea ce privește suma de 7.500.000 RON, reprezentând TVA la care au fost calculate accesoriile de 575.629 RON, prin decizia nr. 1734 din 22 martie 2007 a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, admițându-se recursul organelor fiscale și fiind casată sentința civilă nr. 165 din 25 august 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, acțiunea societății comerciale recurente a fost respinsă, cu consecința menținerii actului administrativ fiscal atacat și a sumei de 7.500.000 RON ca TVA datorată. Astfel fiind, potrivit principiului general de drept accesorium sequitur principale, din moment ce debitul principal este datorat, societatea comercială recurentă datorează și accesoriile acestuia: penalitățile și dobânzile în sumă totală de 575.629 RON acestea fiind calculate în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (1), art. 115 alin. (1) și art. 120 alin. (1) C. proc.

fisc., în forma republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 560/24.06.2004. În concluzie, motivul de recurs invocat este lipsit de temei, astfel că recursul va fi respins, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC U. SA împotriva sentinței civile nr. 96 din 19 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.