ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Prahova la data de 5 martie 2010, reclamanta SC "F." SRL Poiana

Câmpina a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtei la plata dobânzilor în sumă de 1.276.799,30 RON, aferente sumelor de

651.968 RON și 739.757 RON, solicitate a fi rambursate și refuzate la

rambursare de către pârâtă.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat D.G.F.P. Prahova rambursarea de

T.V.A. pentru sumele de 651.968 RON și 739.757 RON, însă pârâta a efectuat

controale și a decis că operațiunile efectuate de reclamantă și pentru care a

solicitat rambursarea nu se încadrează în dispozițiile Codului fiscal, numai că

în urma contestării actelor fiscale încheiate de către pârâtă, prin Sentința

civilă nr. 168 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului și a Deciziei nr.

1580 din 31 martie 2009 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a decis restituirea sumelor. Între data la care a solicitat

rambursarea de T.V.A. și cea la care s-a efectuat plata există o perioadă lungă

de timp, aproape 3 ani, perioadă pentru care reclamanta consideră că este

îndreptățită să solicite dobânzi.

A arătat reclamanta

că a formulat cerere administrativă la D.G.F.P. solicitând plata dobânzilor,

însă cu adresa din februarie 2010, D.G.F.P. Dâmbovița i-a comunicat că

dobânzile se acordă numai în situația în care cererea contribuabilului de

restituire nu a fost soluționată în termenul legal de 45 zile, ori, în cazul

său, cererile de restituire a sumelor au fost soluționate favorabil în termenul

legal.

În drept, reclamanta

a invocat disp. art. 112, 115, 117, 120 și 124 din O.G. nr. 92/2003, privind

Codul de procedură fiscală.

Prin Sentința nr. 614

din 15 decembrie 2010, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ a admis excepția ridicată de către pârâta D.G.F.P. Dâmbovița și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Ploiești, reținând că potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de către autoritățile publice

centrale, precum și cele privind taxe și impozite, contribuții, datorii vamale

și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, astfel că

în temeiul disp. art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești. La Curtea de Apel Ploiești, cauza

a format obiectul Dosarului nr. 41/42/2011.

de apel

Prin Sentința nr. 104

din 23 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina, în contradictoriu cu pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- în ceea ce privește

suma de 651.968 RON, reprezentând TVA, reclamanta a formulat contestație

împotriva raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. 4606

din 21 iulie 2006 și prin Decizia nr. 274 din 12 decembrie 2006 a Ministerului

Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă ca neîntemeiată,

ulterior reclamanta formulând acțiune pentru anularea actelor fiscale și a

deciziei de soluționare a contestației și prin Sentința nr. 168 din 1 decembrie

2007 a Curții de Apel Ploiești, a fost admisă contestația, anulate ambele

decizii și exonerată contestatoarea de plata sumelor stabilite prin decizia de

impunere, iar prin Sentința nr. 49 din 20 februarie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, s-a dispus completarea Sentinței nr. 168 din 1 decembrie

2007, în sensul că pârâtele ANAF și DGFP Prahova au fost obligate să restituie

reclamantei suma de 651.968 RON, cu titlu de TVA, sentințele rămânând

irevocabile prin Decizia nr. 78 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

- în ceea ce privește

suma de 739.757 RON, reprezentând T.V.A., reclamanta a formulat contestație

împotriva raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. 211 din

27 martie 2007, contestație soluționată de DGFP Prahova prin Decizia nr. 51 din

29 mai 2007, prin respingerea contestației, reclamanta formulând acțiune în

contencios administrativ, soluționată de Curtea de Apel Ploiești prin Sentința

nr. 57 din 26 februarie 2008, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate,

împotriva acestei sentințe, declarându-se recurs care, prin Decizia nr. 1580

din 20 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis și

obligată pârâta la restituirea sumei de 739.757 RON.

A reținut instanța de

fond că din dispozițiile art. 124 C. proc. fisc. rezultă că se sancționează cu

plata de dobânzi depășirea termenului de soluționare a cererilor formulate de

contribuabili și nu modul de soluționare a cererilor, prin urmare, potrivit

acestor dispoziții legale, restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, se

face la cererea contribuabililor.

A constatat prima

instanță că și potrivit dispozițiilor art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, republicat, se restituie la cererea debitorului,

printre alte sume, și cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau

ale oricăror alte organe competente potrivit legii.

Concluzionând în

această privință, instanța de fond a reținut că sumele de restituit sau de

rambursat de la buget, se restituie la cererea contribuabililor, cereri care

trebuie soluționate de organul fiscal în termen de 45 de zile de la

înregistrare și că pentru nerestituirea sumelor se datorează dobânzi, acordarea

dobânzilor efectuându-se la cererea contribuabilului.

În speță, a apreciat

instanța de fond, reclamanta nu a formulat cerere de restituire sau rambursare

a celor două sume de la buget și nici cerere de plata dobânzilor, acțiunea prin

care a solicitat acordarea dobânzilor în cuantum de 1.276.799,30 RON, aferentă

sumelor de 651.968 RON și 739.757 RON, a fost formulată la data de 5 martie

2010.

În aceste condiții,

curtea de apel a stabilit că obligația de restituire a sumelor incumbă de la

data când sentințele Curții de Apel Ploiești au rămas irevocabile prin

Deciziile nr. 78 din 13 februarie 2009 și nr. 1580 din 20 martie 2009 ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar plata dobânzilor trebuia să se

efectueze tot la cererea reclamantei, aceasta solicitând dobânzile după

rămânerea irevocabilă a celor 3 sentințe ale Curții de Apel Ploiești, prin

acțiunea formulată la data de 5 martie 2010.

A mai constatat

curtea de apel că suma de 651.968 RON, reprezentând TVA, dispusă a fi restituită

prin Sentința nr. 168 din 1 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 78 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, a fost restituită prin nota de restituire din 3 aprilie

2009, în termen de o lună și 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii, în termenul legal prevăzut de art. 70 C. proc. fisc.

În ce privește suma

de 739.757 RON, reprezentând TVA dispusă a fi restituită prin Decizia nr. 1580

din 20 martie 2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost restituită

prin compensare suma de 166.547 RON, prin nota de restituire nr. 1580 din 16

iulie 2009 - suma de 451.421 RON și prin nota de restituire din 16 iulie 2009 -

suma de 87.789 RON, urmare cererii formulate de reclamantă la data de 11 iunie

2009.

A concluzionat

instanța de fond că cele două sume au fost restituite în termenul legal

calculat de la rămânerea irevocabilă a sentințelor prin Deciziile nr. 78 din 13

februarie 2009 și 1580 din 20 martie 2009 ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, astfel că nu i se cuvin reclamantei dobânzile prevăzute de art. 124

C. proc. fisc.

de către SC "F." SRL Poiana Câmpina

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina,

invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și solicitând, în

principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Structurând și

sistematizând criticile recurentei, Înalta Curte reține că hotărârea fondului

este combătută sub următoarele aspecte:

3.1. Ignorarea

dreptului la apărare al reclamantei și a adevărului judiciar

Potrivit recurentei,

cererile de amânare formulate de avocatul societății "nu au fost luate în

seamă", instanța preferând să judece cauza fără să administreze

probatoriul cerut. De altfel, mai arată recurenta, instanța nu s-a pronunțat

asupra modului de calcul al dobânzilor solicitate și nu a observat că nota de

compensare a fost anulată de Tribunalul Prahova.

3.2. Interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 117 și 124 din C. proc. fisc.

La acest punct,

recurenta afirmă că TVA solicitată la rambursare în cursul anului 2006 a fost

plătită abia în anul 2009, după parcurgerea întregii proceduri judiciare în

urma căreia s-a stabilit, pe baza opiniilor unor specialiști în materie, că

lingourile fabricate de societate sunt semifabricate iar nu produse finite, cum

susținea fiscul. Ca atare, în opinia recurentei, pentru acest interval de timp

de aproximativ 3 ani, intimata datorează dobânzile calculate în cerere.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și sub toate

aspectele, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

SC "F." SRL Poiana Câmpina a învestit instanța de contencios

administrativ și fiscal cu o cerere de plată a dobânzilor, corelativ

constatării că TVA solicitată la rambursare în cursul anului 2006, a fost

plătită abia în anul 2009, respectiv suma de 651.968 RON la data de 14 aprilie

2009 și suma de 739.757 RON la data de 17 iulie 2009.

Coroborând

dispozițiile procedural fiscale invocate, prima instanță a ajuns la concluzia

că acțiunea reclamantei este nefondată, considerentele fiind expuse la pct. I.2

din această decizie.

În esență, instanța

de recurs împărtășește concluzia adoptată, în sensul că dobânzile pretinse nu

sunt datorate, după cum se va arăta în continuare, cu unele nuanțări în privința

modului de aplicare a dispozițiilor art. 124 din C. proc. fisc.

1.1. Referitor la

cadrul normativ aplicabil

Potrivit

dispozițiilor art. 70 din C. proc. fisc.:

"(1) Cererile

depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către

organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în

care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare

relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada

cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor

solicitate."

Recurenta-reclamantă

a formulat în cursul anului 2006 două cereri de rambursare a TVA, înregistrate

la ACF Prahova sub nr. 8136 din 27 martie 2006 - pentru suma de 651.968 RON și

nr. 20252 din 25 iulie 2006 - pentru suma de 739.757 RON.

În ambele situații,

organul fiscal a dispus efectuarea unui control în ceea ce privește modul de

constituire, evidențiere și virare a TVA, rezultatele fiind consemnate în

rapoartele de inspecție fiscală din data de 14 iulie 2006, respectiv 26 martie

2007 care au conchis în sensul că societatea reclamantă nu are dreptul la

restituirea sumelor pretinse, care au fost calculate ca urmare a interpretării

eronate a prevederilor art. 160

1

din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, stabilindu-se totodată debite suplimentare de plată în sarcina

contribuabilului.

Actele

administrativ-fiscale întocmite ca urmare a celor două controale au fost supuse

contestării judiciare, în final, după cum s-a reținut și în sentința atacată,

recurenta-reclamantă obținând câștig de cauză.

De asemenea, cele

două sume au fost restituite în termen legal în raport de data pronunțării

soluției irevocabile, prin plată sau compensare cu debite bugetare restante.

Potrivit

dispozițiilor art. 124 din C. proc. fisc.:

"(1) Pentru

sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la

dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2)

și (2

1

) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin

oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la

cererea contribuabililor.

(2) Nivelul dobânzii

este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din

care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de

plătitori."

Problema supusă

dezlegării în cauza de față vizează stabilirea momentului de la care se

datorează dobândă în situația în care se dovedește că fiscul a soluționat

greșit decontul de TVA cu opțiune de rambursare.

Înalta Curte

consideră, în această privință, că nu se poate nega de plano dreptul

contribuabilului la dobândă pentru intervalul cuprins între exprimarea

refuzului și restituirea efectivă, fiind de principiu că neplata în termen (la

scadență) a oricărei sume de bani generează dobânzi (în sarcina statului)

respectiv majorări de întârziere (în sarcina contribuabilului).

Cu toate acestea, în

cauza de față, situația particulară a recurentei determină Înalta Curte să

adopte aceeași soluție ca și curtea de apel, în considerarea dificultăților

generate de interpretarea și aplicarea art. 160

1

alin. (2) lit. a)

din C. fisc., care în cele din urmă au putut fi tranșate de Înalta Curte doar

pe baza opiniilor unor specialiști de la Institutul de Cercetări Metalurgice și

de la Facultatea de Științe și Ingineria Materialelor din cadrul Universității

Transilvania din Brașov.

Cu alte cuvinte, s-a

putut stabili că lingourile din aliaje neferoase livrate de societatea

comercială sunt semifabricate iar nu produse finite, abia după derularea

procedurii judiciare, și, deci, nu se poate reține nicio culpă în sarcina

fiscului care în etapa administrativă a respins cererile de rambursare

considerând că din amestecul materiilor prime și deșeurilor au rezultat produse

finite, încadrabile într-un standard de fabricație și, prin aceasta, excluse de

la aplicarea măsurilor de simplificare fiscală.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte remarcă împrejurarea că în niciunul dintre cele două litigii având

ca obiect anularea actelor administrativ fiscale încheiate în urma controalelor

fiscale nu s-au solicitat dobânzi, recurenta limitându-se la restituirea

sumelor de 651.968 RON respectiv 739.757 RON, aceasta justificând o dată în

plus, soluția adoptată.

1.2. Referitor la

asigurarea dreptului la apărare

Susținerile

recurentei sunt, în această privință, lipsite de orice consistență.

Apărătorul său,

A.C.V., a beneficiat de un termen pentru a pregăti apărarea la data de 23

februarie 2011.

Ulterior, pentru

termenul de judecată de la 16 martie 2011, avocatul, prin înscrisul de la dosar

a cerut "judecarea cauzei la ultima strigare, întrucât la aceeași dată

susțin acte cauze aflate pe rolul Judecătoriei Câmpina; în cazul în care nu mă

voi putea prezenta în timp util, din motive întemeiate, vă rog să amânați

pronunțarea pentru a depune concluzii scrise".

Este exact ceea ce

instanța a făcut, amânând pronunțarea la 23 martie 2011, în acest interval, la

22 martie 2011 reclamanta formulând concluzii scrise.

Ca atare, dreptul la

apărare al recurentei a fost asigurat atât din perspectiva art. 156 C. proc.

civ. cât și a art. 6 §1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, neexistând

nicio bază pentru a se afirma contrariul.

1.3. Referitor la

probatoriul administrat

Potrivit recurentei,

instanța a pronunțat sentința pe baza unui probatoriu sumar, ignorând faptul că

nota de compensare a fost anulată de Tribunalul Prahova și omițând să dispună

efectuarea unei expertize fiscale pentru stabilirea dobânzilor cuvenite.

În privința notei de

compensare, Înalta Curte reține că soluția favorabilă părții, invocată prin

motivele de recurs, a fost modificată în calea de atac. Astfel, prin Decizia

nr. 919 din 19 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4483/105/2009, Curtea de

Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul

Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova și a modificat sentința

tribunalului, respingând acțiunea.

De asemenea, dată

fiind soluția preconizată, efectuarea unei expertize de specialitate nu era

utilă cauzei.

soluției instanței de control judiciar

Pentru toate considerentele

expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinței

atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC "F." SRL Poiana Câmpina, împotriva Sentinței civile

nr. 104 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.

Procesat

de GGC - NN