ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 526/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova la data de 5 martie 2010, reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor în sumă de 1.276.799,30 RON, aferente sumelor de 651.968 RON și 739.757 RON, solicitate a fi rambursate și refuzate la rambursare de către pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat D.G.F.P. Prahova rambursarea de T.V.A.

pentru sumele de 651.968 RON și 739.757 RON, însă pârâta a efectuat controale și a decis că operațiunile efectuate de reclamantă și pentru care a solicitat rambursarea nu se încadrează în dispozițiile Codului fiscal, numai că în urma contestării actelor fiscale încheiate de către pârâtă, prin Sentința civilă nr. 168 din 7 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului și a Deciziei nr. 1580 din 31 martie 2009 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a decis restituirea sumelor. Între data la care a solicitat rambursarea de T.V.A. și cea la care s-a efectuat plata există o perioadă lungă de timp, aproape 3 ani, perioadă pentru care reclamanta consideră că este îndreptățită să solicite dobânzi.

A arătat reclamanta că a formulat cerere administrativă la D.G.F.P. solicitând plata dobânzilor, însă cu adresa din februarie 2010, D.G.F.P. Dâmbovița i-a comunicat că dobânzile se acordă numai în situația în care cererea contribuabilului de restituire nu a fost soluționată în termenul legal de 45 zile, ori, în cazul său, cererile de restituire a sumelor au fost soluționate favorabil în termenul legal. În drept, reclamanta a invocat disp. art. 112, 115, 117, 120 și 124 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală. Prin Sentința nr. 614 din 15 decembrie 2010, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ a admis excepția ridicată de către pârâta D.G.F.P. Dâmbovița și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că potrivit disp.

art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de către autoritățile publice centrale, precum și cele privind taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, astfel că în temeiul disp. art. 158 C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești. La Curtea de Apel Ploiești, cauza a format obiectul Dosarului nr. 41/42/2011. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 104 din 23 martie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - în ceea ce privește suma de 651.968 RON, reprezentând TVA, reclamanta a formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. 4606 din 21 iulie 2006 și prin Decizia nr. 274 din 12 decembrie 2006 a Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă ca neîntemeiată, ulterior reclamanta formulând acțiune pentru anularea actelor fiscale și a deciziei de soluționare a contestației și prin Sentința nr. 168 din 1 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, a fost admisă contestația, anulate ambele decizii și exonerată contestatoarea de plata sumelor stabilite prin decizia de impunere, iar prin Sentința nr. 49 din 20 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus completarea Sentinței nr. 168 din 1 decembrie 2007, în sensul că pârâtele ANAF și DGFP Prahova au fost obligate să restituie reclamantei suma de 651.968 RON, cu titlu de TVA, sentințele rămânând irevocabile prin Decizia nr. 78 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- în ceea ce privește suma de 739.757 RON, reprezentând T.V.A., reclamanta a formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală și a Deciziei de impunere nr. 211 din 27 martie 2007, contestație soluționată de DGFP Prahova prin Decizia nr. 51 din 29 mai 2007, prin respingerea contestației, reclamanta formulând acțiune în contencios administrativ, soluționată de Curtea de Apel Ploiești prin Sentința nr. 57 din 26 februarie 2008, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, împotriva acestei sentințe, declarându-se recurs care, prin Decizia nr. 1580 din 20 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis și obligată pârâta la restituirea sumei de 739.757 RON. A reținut instanța de fond că din dispozițiile art. 124 C. proc.

fisc. rezultă că se sancționează cu plata de dobânzi depășirea termenului de soluționare a cererilor formulate de contribuabili și nu modul de soluționare a cererilor, prin urmare, potrivit acestor dispoziții legale, restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, se face la cererea contribuabililor. A constatat prima instanță că și potrivit dispozițiilor art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, se restituie la cererea debitorului, printre alte sume, și cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale oricăror alte organe competente potrivit legii. Concluzionând în această privință, instanța de fond a reținut că sumele de restituit sau de rambursat de la buget, se restituie la cererea contribuabililor, cereri care trebuie soluționate de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare și că pentru nerestituirea sumelor se datorează dobânzi, acordarea dobânzilor efectuându-se la cererea contribuabilului.

În speță, a apreciat instanța de fond, reclamanta nu a formulat cerere de restituire sau rambursare a celor două sume de la buget și nici cerere de plata dobânzilor, acțiunea prin care a solicitat acordarea dobânzilor în cuantum de 1.276.799,30 RON, aferentă sumelor de 651.968 RON și 739.757 RON, a fost formulată la data de 5 martie 2010. În aceste condiții, curtea de apel a stabilit că obligația de restituire a sumelor incumbă de la data când sentințele Curții de Apel Ploiești au rămas irevocabile prin Deciziile nr. 78 din 13 februarie 2009 și nr. 1580 din 20 martie 2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar plata dobânzilor trebuia să se efectueze tot la cererea reclamantei, aceasta solicitând dobânzile după rămânerea irevocabilă a celor 3 sentințe ale Curții de Apel Ploiești, prin acțiunea formulată la data de 5 martie 2010. A mai constatat curtea de apel că suma de 651.968 RON, reprezentând TVA, dispusă a fi restituită prin Sentința nr. 168 din 1 decembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 78 din 13 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost restituită prin nota de restituire din 3 aprilie 2009, în termen de o lună și 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în termenul legal prevăzut de art. 70 C. proc.

fisc. În ce privește suma de 739.757 RON, reprezentând TVA dispusă a fi restituită prin Decizia nr. 1580 din 20 martie 2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost restituită prin compensare suma de 166.547 RON, prin nota de restituire nr. 1580 din 16 iulie 2009 - suma de 451.421 RON și prin nota de restituire din 16 iulie 2009 - suma de 87.789 RON, urmare cererii formulate de reclamantă la data de 11 iunie 2009. A concluzionat instanța de fond că cele două sume au fost restituite în termenul legal calculat de la rămânerea irevocabilă a sentințelor prin Deciziile nr. 78 din 13 februarie 2009 și 1580 din 20 martie 2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu i se cuvin reclamantei dobânzile prevăzute de art. 124 C. proc.

fisc. 3. Recursul declarat de către SC "F." SRL Poiana Câmpina Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC "F." SRL Poiana Câmpina, invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și solicitând, în principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Structurând și sistematizând criticile recurentei, Înalta Curte reține că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte: 3.1. Ignorarea dreptului la apărare al reclamantei și a adevărului judiciar Potrivit recurentei, cererile de amânare formulate de avocatul societății "nu au fost luate în seamă", instanța preferând să judece cauza fără să administreze probatoriul cerut. De altfel, mai arată recurenta, instanța nu s-a pronunțat asupra modului de calcul al dobânzilor solicitate și nu a observat că nota de compensare a fost anulată de Tribunalul Prahova.

3.2. Interpretarea greșită a dispozițiilor art. 117 și 124 din C. proc. fisc. La acest punct, recurenta afirmă că TVA solicitată la rambursare în cursul anului 2006 a fost plătită abia în anul 2009, după parcurgerea întregii proceduri judiciare în urma căreia s-a stabilit, pe baza opiniilor unor specialiști în materie, că lingourile fabricate de societate sunt semifabricate iar nu produse finite, cum susținea fiscul. Ca atare, în opinia recurentei, pentru acest interval de timp de aproximativ 3 ani, intimata datorează dobânzile calculate în cerere. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă SC "F." SRL Poiana Câmpina a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de plată a dobânzilor, corelativ constatării că TVA solicitată la rambursare în cursul anului 2006, a fost plătită abia în anul 2009, respectiv suma de 651.968 RON la data de 14 aprilie 2009 și suma de 739.757 RON la data de 17 iulie 2009. Coroborând dispozițiile procedural fiscale invocate, prima instanță a ajuns la concluzia că acțiunea reclamantei este nefondată, considerentele fiind expuse la pct. I.2 din această decizie. În esență, instanța de recurs împărtășește concluzia adoptată, în sensul că dobânzile pretinse nu sunt datorate, după cum se va arăta în continuare, cu unele nuanțări în privința modului de aplicare a dispozițiilor art. 124 din C. proc.

fisc. 1.1. Referitor la cadrul normativ aplicabil Potrivit dispozițiilor art. 70 din C. proc. fisc.: "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate." Recurenta-reclamantă a formulat în cursul anului 2006 două cereri de rambursare a TVA, înregistrate la ACF Prahova sub nr. 8136 din 27 martie 2006 - pentru suma de 651.968 RON și nr. 20252 din 25 iulie 2006 - pentru suma de 739.757 RON.

În ambele situații, organul fiscal a dispus efectuarea unui control în ceea ce privește modul de constituire, evidențiere și virare a TVA, rezultatele fiind consemnate în rapoartele de inspecție fiscală din data de 14 iulie 2006, respectiv 26 martie 2007 care au conchis în sensul că societatea reclamantă nu are dreptul la restituirea sumelor pretinse, care au fost calculate ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art. 160 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, stabilindu-se totodată debite suplimentare de plată în sarcina contribuabilului. Actele administrativ-fiscale întocmite ca urmare a celor două controale au fost supuse contestării judiciare, în final, după cum s-a reținut și în sentința atacată, recurenta-reclamantă obținând câștig de cauză.

De asemenea, cele două sume au fost restituite în termen legal în raport de data pronunțării soluției irevocabile, prin plată sau compensare cu debite bugetare restante. Potrivit dispozițiilor art. 124 din C. proc. fisc.: "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2 1 ) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori." Problema supusă dezlegării în cauza de față vizează stabilirea momentului de la care se datorează dobândă în situația în care se dovedește că fiscul a soluționat greșit decontul de TVA cu opțiune de rambursare.

Înalta Curte consideră, în această privință, că nu se poate nega de plano dreptul contribuabilului la dobândă pentru intervalul cuprins între exprimarea refuzului și restituirea efectivă, fiind de principiu că neplata în termen (la scadență) a oricărei sume de bani generează dobânzi (în sarcina statului) respectiv majorări de întârziere (în sarcina contribuabilului). Cu toate acestea, în cauza de față, situația particulară a recurentei determină Înalta Curte să adopte aceeași soluție ca și curtea de apel, în considerarea dificultăților generate de interpretarea și aplicarea art. 160 1 alin. (2) lit. a) din C. fisc., care în cele din urmă au putut fi tranșate de Înalta Curte doar pe baza opiniilor unor specialiști de la Institutul de Cercetări Metalurgice și de la Facultatea de Științe și Ingineria Materialelor din cadrul Universității Transilvania din Brașov.

Cu alte cuvinte, s-a putut stabili că lingourile din aliaje neferoase livrate de societatea comercială sunt semifabricate iar nu produse finite, abia după derularea procedurii judiciare, și, deci, nu se poate reține nicio culpă în sarcina fiscului care în etapa administrativă a respins cererile de rambursare considerând că din amestecul materiilor prime și deșeurilor au rezultat produse finite, încadrabile într-un standard de fabricație și, prin aceasta, excluse de la aplicarea măsurilor de simplificare fiscală. Nu în ultimul rând, Înalta Curte remarcă împrejurarea că în niciunul dintre cele două litigii având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale încheiate în urma controalelor fiscale nu s-au solicitat dobânzi, recurenta limitându-se la restituirea sumelor de 651.968 RON respectiv 739.757 RON, aceasta justificând o dată în plus, soluția adoptată.

1.2. Referitor la asigurarea dreptului la apărare Susținerile recurentei sunt, în această privință, lipsite de orice consistență. Apărătorul său, A.C.V., a beneficiat de un termen pentru a pregăti apărarea la data de 23 februarie 2011. Ulterior, pentru termenul de judecată de la 16 martie 2011, avocatul, prin înscrisul de la dosar a cerut "judecarea cauzei la ultima strigare, întrucât la aceeași dată susțin acte cauze aflate pe rolul Judecătoriei Câmpina; în cazul în care nu mă voi putea prezenta în timp util, din motive întemeiate, vă rog să amânați pronunțarea pentru a depune concluzii scrise". Este exact ceea ce instanța a făcut, amânând pronunțarea la 23 martie 2011, în acest interval, la 22 martie 2011 reclamanta formulând concluzii scrise.

Ca atare, dreptul la apărare al recurentei a fost asigurat atât din perspectiva art. 156 C. proc. civ. cât și a art. 6 §1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, neexistând nicio bază pentru a se afirma contrariul. 1.3. Referitor la probatoriul administrat Potrivit recurentei, instanța a pronunțat sentința pe baza unui probatoriu sumar, ignorând faptul că nota de compensare a fost anulată de Tribunalul Prahova și omițând să dispună efectuarea unei expertize fiscale pentru stabilirea dobânzilor cuvenite. În privința notei de compensare, Înalta Curte reține că soluția favorabilă părții, invocată prin motivele de recurs, a fost modificată în calea de atac. Astfel, prin Decizia nr. 919 din 19 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 4483/105/2009, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova și a modificat sentința tribunalului, respingând acțiunea.

De asemenea, dată fiind soluția preconizată, efectuarea unei expertize de specialitate nu era utilă cauzei. 2. Temeiul legal al soluției instanței de control judiciar Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC "F." SRL Poiana Câmpina, împotriva Sentinței civile nr. 104 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012. Procesat de GGC - NN