Decizia nr. 1006/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2010, sub nr. x/2/2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. LTD, societate comercială de naționalitate britanică, a chemat în judecată pe pârâta B. a Municipiului București, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâta la plata următoarelor sume: - suma de 8.417.997,19 lei, reprezentând totalul dobânzii calculate potrivit art. 124 C. proc. fisc. pentru întârzierea cu care pârâta a rambursat T.V.A. aferentă lunilor septembrie 2008 și ianuarie - mai 2009; - suma de 428.905,01 euro, reprezentând prejudiciul pe care pârâta l-a produs prin plata cu întârziere a sumei T.V.A. aferentă lunilor septembrie 2008 și ianuarie - mai 2009, respectiv diferența de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluționare a deconturilor de T.V.A. și datele de 6 noiembrie și, respectiv, 24 noiembrie 2009, când rambursarea a avut loc efectiv (calculul detaliat în tabelul din anexa 1). Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată. Prin cererea înregistrată la data de 16 februarie 2011, sub nr. x/2/2011, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. LTD a chemat în judecată pe pârâta B. a Municipiului București, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să anuleze Decizia nr. 27 din 4 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, susținând că este tardivă, nelegală și netemeinică.

Hotărârea primei instanțe; Prin încheierea de ședință din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București a dispus conexarea Dosarului nr. x/2/2011 la Dosarul nr. x/2/2010. Prin sentința civilă nr. 7726 din 19 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunile conexe, a anulat Decizia nr. 27 din 04 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.692.402 lei, reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A., a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubirile rezultând din diferența de curs valutar și a obligat-o pe pârâtă la 31.545,41 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe și hotărârea instanței de recurs Împotriva sentinței civile nr. 7726 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta B.. Prin Decizia nr. 6045 din 5 iulie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta B., a casat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând, în esență, următoarele: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unor cereri conexe ce au vizat, pe de o parte, anularea Deciziei nr. 27 din 04 ianuarie 2011 emisă de B. și, pe de altă parte, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 8.417.997,19 lei, reprezentând dobânzi pentru rambursarea T.V.A. cu întârziere și a diferenței de curs valutar. Referitor la obiectul cauzei, în fața instanței de fond, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubiri rezultând din diferența de curs valutar, iar, cu privire la suma reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere, a fost depusă la dosar cerere de restrângere a pretențiilor la suma de 5.692.402 lei, sumă calculată fără a fi luată în considerare perioada de suspendare a inspecției fiscale. În cauză, instanța de fond, în motivarea soluției a preluat concluziile raportului de expertiză, dar fără a observa că, pentru a motiva înlăturarea apărărilor pârâtei, era necesar să se solicite părților suplimentarea probatoriilor. Atât în fața instanței de fond, cât și în cadrul motivelor de recurs, B. a justificat întârzierea în rambursarea sumelor aferente prin erorile materiale cuprinse în deconturile de T.V.A. Și în raportul de expertiză întocmit s-a recunoscut existența erorii materiale la decontul trim. III/2008 și s-au făcut referiri la cererea adresată de reclamantă pentru corectarea acesteia (adresa din 18 noiembrie 2008), cât și la Decizia nr. 51063 din 20 noiembrie 2008 emisă de B., prin care s-a corectat eroarea, dar suma de rambursat a fost de 6.290.884 lei (adică T.V.A. aferentă lunii septembrie 2008) și fără opțiunea de rambursare. Judecătorul fondului nu a solicitat să fie depuse aceste înscrisuri și au fost preluate automat concluziile raportului de expertiză. Raportul de expertiză nu a lămurit aspectul legat de incidența asupra cuantumului penalităților, a faptului că cererea de corectare a erorilor a fost formulată în luna noiembrie 2008, iar, ca urmare a eventualei schimbări a opțiunii de rambursare a decontului aferent trim. III/2008, depus inițial în octombrie 2008, sumele au fost solicitate în luna martie 2009, limitându-se în a preciza că acestea nu au influență asupra sumelor de rambursat. Concluzia este corectă, a conchis instanța de control judiciar, dar aceste aspecte trebuie lămurite pentru că pot influența cuantumul penalităților și instanța de fond trebuia să analizeze dacă pentru decontul lunii septembrie 2008 depus în octombrie 2008 există culpă a autorității fiscale în cazul în care, ca urmare a corectării erorii materiale, s-ar fi comunicat către reclamantă o Decizie (nr. 51063 din 20 noiembrie 2009) pentru suma de 6.290.884 lei și fără opțiune de rambursare, decizie necontestată de reclamantă, iar suma aferentă a fost solicitată de către reclamantă în luna martie 2009, odată cu decontul pentru luna februarie 2009.

Derularea procedurilor judiciare și hotărârea instanței de rejudecare Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 septembrie 2013, sub nr. x/2/2010*. În rejudecare, Curtea de Apel București a dispus - în considerarea art. 315 C. proc. civ. și a conținutului deciziei de casare - suplimentarea probelor cu înscrisuri și expertiză financiar-contabilă, la dosar fiind depuse cererea de îndreptare a erorilor materiale din 17 noiembrie 2008, înregistrată la pârâtă din 18 noiembrie 2008, și Decizia de corecție nr. 1860 din 20 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, precum și o completare a raportului inițial de expertiză financiar-contabilă. Prin sentința civilă nr. 1119 din 3 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis, în parte, acțiunea principală completată și acțiunea conexă formulate de reclamanta SC A. LTD, în contradictoriu cu pârâta B.; - a anulat Decizia nr. 27/4 ianuarie 2011 emisă de pârâta B.; - a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.276.284 lei, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A.; - a obligat pârâta la plata sumei de 24793,60 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de rejudecare a reținut, în esență, următoarele: În perioada 23 octombrie 2008 - 19 iunie 2009, reclamanta a depus la autoritatea pârâtă 6 deconturi lunare de T.V.A. cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a T.V.A. (Formular 300), aferente lunilor septembrie 2008 și ianuarie-mai 2009, conform Metodologiei aprobate prin Ordinului ministrului finanțelor nr. 1957/2007. Ulterior, reclamanta a formulat Cererea de corectare a erorilor materiale din 17 noiembrie 2008, înregistrată la pârâtă din 18 noiembrie 2008. Pârâta a emis Decizia de corecție (formular 305) sub nr. 1860 din 20 noiembrie 2008, în cuprinsul acesteia fiind bifată varianta NU la opțiunea de rambursare T.V.A. Suma aferentă a fost cerută de reclamantă la plată în cursul lunii martie 2009. La datele de 6 și 14 noiembrie 2009 a fost achitată suma considerată ca fiind datorată la rambursare, stabilită prin Raportul de inspecție fiscală nr. 23730 din 28 septembrie 2009. Prin Decizia nr. 27 din 04 ianuarie 2011, B. a respins, ca neîntemeiată, contestația reclamantei împotriva refuzului nejustificat de emitere a procesului-verbal privind calculul dobânzii cuvenite pentru rambursarea T.V.A. cu depășirea termenului legal. Pentru întârzierea în rambursarea T.V.A., reclamanta a introdus la data de 26 iulie 2012 (data poștei) acțiune, solicitând plata dobânzii aferente, iar, printr-o cerere completatoare și, respectiv, o acțiune conexă a solicitat și constatarea nulității Deciziei nr. 27/04 ianuarie 2011 (de soluționare a contestației administrative) ca fiind tardivă, nelegală și nefondată. Reținând incidența prevederilor art. 147 3 alin. (6) din C. fisc., Curtea de apel a constatat că pârâta nu a respectat termenul de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. pentru soluționarea cererilor de rambursare a T.V.A., iar solicitarea reclamantei de plată a dobânzii pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. a rămas fără răspuns. Justificarea depășirii termenului prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. a fost aceea că decontul aferent lunii septembrie a cuprins erori materiale care au fost rezolvate prin Decizia de corecție (formular 305) sub nr. 1860 din 20 noiembrie 2008. În raport cu dispozițiile art. 124 C. proc. fisc., pârâta este obligată să plătească reclamantei dobândă pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A., dobândă care, potrivit legii, curge începând cu data expirării termenului de 45 zile, prevăzut de art. 70 C. proc. fisc. Însă, Curtea de apel a reținut că data în raport cu care urmează să se calculeze termenul este data de 25 martie 2009 pentru decontul lunii septembrie (întrucât societatea reclamantă a preluat suma aferentă lunii septembrie 2008 ca urmare a deciziei de corecție necontestate abia în decontul lunii februarie 2009), iar la calculul perioadei de acordare a dobânzilor se va lua în considerare faptul că, în perioada 7 iulie - 15 septembrie 2009, inspecția fiscală a fost suspendată, conform art. 70 alin. (2) C. proc. fisc. Nu se poate reține lipsa de culpă invocată de organul fiscal în întârzierea la rambursarea T.V.A., în condițiile în care, emițând Decizia de corecție nr. 1860 din 20 noiembrie 2008, aferentă decontului trim. 3/2008, aceasta a considerat că propria mențiune privind nesolicitarea rambursării sumei cuprinse în decont ar semnifica o schimbare de opțiune a reclamantei, deși opțiunea de rambursare T.V.A. aparține contribuabilului, era cuprinsă în decontul inițial și lipsea orice alt act emanând de la reclamantă care să exprime voința acesteia de a schimba această opțiune. În ceea ce privește anularea Deciziei nr. 27 din 04 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, Curtea de apel a constatat că, în mod legal, a fost luată în considerare o schimbare a opțiunii reclamantei de rambursare a T.V.A. care nu a existat, iar suma considerată ca fiind datorată la rambursare, deși stabilită prin Raportul de inspecție fiscală nr. 23730 din 28 septembrie 2009, a fost achitată la datele de 6 și 14 noiembrie 2009, cu mult peste termenele prevăzute de lege pentru soluționarea cererii de rambursare, chiar în măsura în care se ține seama de suspendarea inspecției fiscale și de necesitatea efectuării corecției decontului aferent lunii septembrie 2008. În baza art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei totale de 24.793,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru pentru cererile conexe de 43 lei și timbru judiciar de 0,60 lei (cu excluderea taxei aferente cererii de despăgubiri, la care s-a renunțat), onorariu de expert de 3.500 lei, precum și onorariu de avocat de 21.250 lei, redus în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în raport cu gradul de complexitate al cauzei și munca depusă de avocat, fără ca prin aceasta să se aducă atingere raporturilor contractuale dintre reclamantă și avocat.

Calea de atac exercitată; Împotriva sentinței civile nr. 1119 din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta SC A. LTD și pârâta B., reorganizată ca C. București. 5.1. Recursul SC A. LTD; Recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7, 8, 9, 304 1 C. proc. civ. solicitând modificarea parțială a sentinței în sensul admiterii integrale a acțiunii, cu consecința obligării intimatei la plata sumei de 8.417.997,19 lei, în principal și numai în subsidiar la plata sumei de 5.692.402 lei, în măsura în care instanța de recurs ar reține că dobânda legală nu curge pe durata suspendării inspecției fiscale; de asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în integralitatea lor. Criticile formulate la adresa sentinței fondului vizează următoarele aspecte: - interpretarea eronată ori contradictorie a probelor administrate; toate cele 6 deconturi au fost completate și depuse în termen legal; nu s-a dovedit existența vreunei schimbări a opțiunii pozitive de rambursare a T.V.A. pentru formularul de decont aferent trim. III 2008, împrejurare confirmată neechivoc prin raportul de expertiză contabilă și chiar de către intimată prin decizia de nemodificare a bazei de impunere și raportul de inspecție fiscală; - nu a fost luată în considerare prezumția legitimă că fiscul achiesează la pretențiile sale, dedusă din atitudinea procesuală pasivă manifestată în primul ciclu procesual; - nu a fost valorificată jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, soluția fiind contrară deciziilor pronunțate în cauzele C-107/10 și C-431/12; - aplicarea greșită a legii, respectiv a art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 1857/2007; - cheltuielile de judecată au fost nemotivat reduse la aprox. 5.000 euro, în condițiile în care numai onorariul avocațial a fost de 20.000 euro și, prin raportare la obiectul judecății, i s-a acordat jumătate din valoarea pretențiilor solicitate. 5.2. Recursul C. București; La rândul său, recurenta-pârâtă C. București a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii sale, în subsidiar, obligarea sa la plata sumei de 232.351 lei cu titlu de dobânzi, conform calculului din adresa din 23 decembrie 2013 emisă de către D. din cadrul C. București. În acest sens, sentința este criticată sub următoarele aspecte: - au fost greșit interpretate dispozițiile art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, termenul de 45 de zile fiind un termen de recomandare, după cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 182/2008; - nu s-a ținut seama de complexitatea activității desfășurate de societate și de cuantumul T.V.A. solicitate la rambursare: 38.974.603 lei, ceea ce a impus efectuarea unor controale încrucișate de către alte autorități, dispunându-se suspendarea inspecției fiscale până la finalizarea acestora, respectiv 15 septembrie 2009; - nu s-a observat că deconturile aferente perioadei septembrie 2008, ianuarie-februarie 2009 au fost întocmite eronat de către reprezentantul legal al reclamantei; or, conform Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 1857/2007, numai deconturile de T.V.A. corecte se preiau în baza de date; - nu există temei legal pentru acordarea dobânzilor de la finalizarea inspecției fiscale până la restituirea efectivă a sumei, potrivit Instrucțiunilor nr. 802.520 din 3 iulie 2009 privind rambursarea lunară a T.V.A., aprobate de E.; - cheltuielile de judecată nu pot fi acordate, nefiind întrunite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme nu se găsește în culpă procesuală; în subsidiar se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3), onorariul de avocat fiind nejustificat de mare față de obiectul pricinii. 6.Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a concluziilor scrise depuse de recurenta-reclamantă în ședința de dezbateri, cât și sub toate aspectele, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune reformarea parțială a acesteia, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. SC A. LTD este o societate comercială de naționalitate britanică, înregistrată în România în scopuri de T.V.A. începând cu 12 februarie 2008. În perioada 23 octombrie 2008-19 iunie 2009 a depus la registratura B. un număr de 6 deconturi de T.V.A., cu opțiune de rambursare a soldului sumei negative a T.V.A.(formular 300), din care un decont trimestrial aferent trim. III 2008 (septembrie 2008) și cinci deconturi lunare aferente lunilor ianuarie - mai 2009; plata sumelor admise prin decizia de rambursare s-a realizat de către recurenta-pârâtă la 6, respectiv 24 noiembrie 2009. La data de 1 martie 2010 SC A. LTD a înregistrat la organul fiscal o cerere având ca obiect repararea prejudiciului cauzat prin rambursarea cu întârziere a sumelor datorate, indicând două categorii de debite: dobânzi calculate conform art. 124 C. proc. fisc., în cuantum de 8.417.997, 19 lei și diferența de curs valutar în cuantum de 428.905,01 euro. Împotriva refuzului de emitere a procesului-verbal privind calculul dobânzilor datorate pentru rambursarea cu depășirea termenului legal a sumei reprezentând T.V.A. aferentă deconturilor în discuție, de către F. - Serviciul Reprezentanțe G., recurenta-reclamantă a formulat contestația administrativă, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. fisc., respinsă prin Decizia nr. 27 din 4 ianuarie 2011 a B. Cadrul procesual inițial configurat de SC A. LTD a fost restrâns din perspectiva obiectului cauzei, reclamanta renunțând în primul ciclu procesual la a mai pretinde și despăgubirile constând în diferența de curs valutar. De asemenea, prezintă relevanță pentru stabilirea limitelor în care se poate exercita controlul de legalitate de către instanța de recurs, împrejurarea că, în primul ciclu procesual reclamanta nu a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinței prin care partea adversă fusese obligată la plata sumei de 5.692.402 lei, dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A., achiesând la considerentul potrivit căruia nu este datorată dobândă pe perioada 7 iulie-15 septembrie 2009, în care inspecția fiscală a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. În aceste coordonate, reevaluând probele administrate în condițiile îndrumărilor date potrivit art. 315 C. proc. civ. de prima instanță de recurs, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este principial corectă, în sensul că organul fiscal este în culpă pentru rambursarea cu întârziere a sumelor aferente deconturilor și datorează dobânzi în condițiile art. 124 C. proc. fisc. Singurul aspect asupra căruia instanța de recurs a adoptat o altă concluzie, vizează momentul de la care se calculează dobânzile. Pentru a răspunde la criticile formulate de ambele recurente într-o manieră care să confere coerență raționamentului judiciar, Înalta Curte va aborda mai întâi chestiunea existenței dreptului la dobânzi, recursul organului fiscal fiind structurat pe ideea că termenul de 45 zile este un termen de recomandare, a cărui depășire, mai ales în cazuri complexe, cum este cel de față, nu poate avea vreo consecință. Această abordare nu are suport normativ. Dimpotrivă, art. 70 C. proc. fisc. dispune că: „(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate”, în timp ce art. 124 din același cod sancționează întârzierea organului fiscal, stabilind că: „(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.” Hotărârea invocată de recurenta-pârâtă cu titlu de jurisprudență (Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 182/2008) nu poate fi relevantă câtă vreme este pronunțată într-o cauză având ca obiect „suspendare executare act administrativ”. În schimb, în sensul că organul fiscal datorează dobânzi pentru soluționarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A., Înalta Curte s-a pronunțat prin mai multe Decizii (e.g. nr. 4167/2010, nr. 7494/2013). De asemenea, CJUE prin mai multe hotărâri preliminare și, mai ales, în cea pronunțată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C-431/12 (Steaua Română) a subliniat că din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de T.V.A. a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță (par. 25); atunci când rambursarea excedentului de T.V.A. intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al T.V.A. impune ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere (parag. 23). În fine, invocarea de către recurenta-pârâtă a Instrucțiunilor Ministrului Finanțelor Publice nr. 802.520 din 3 iulie 2009 privind rambursarea lunară a T.V.A., prin care s-au stabilit, începând cu luna noiembrie 2009, „principiile utilizate în selecția de rambursare” nu pot avea vreo relevanță, câtă vreme nu erau în vigoare la data formulării cererilor de rambursare și, de altfel, contravin reglementărilor cu forță juridică superioară citate anterior. Cea de-a doua problemă asupra căreia părțile au avut abordări divergente, odată depășită chestiunea de principiu, vizează perioada pentru care se calculează dobânzi în cazul concret. Potrivit fiscului, dobânda legală în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere nu curge pe perioada în care deconturile T.V.A. cu opțiune de rambursare conțineau erori materiale pentru că „numai deconturile de T.V.A. corecte se preiau în baza de date”. Prima instanță, pe baza înscrisurilor și a raportului de expertiză contabilă administrate nemijlocit, a constatat corect că singura eroare de acest tip a vizat decontul aferent lunii septembrie 2008. Prin adresa din 17 noiembrie 2008, SC A. LTD a solicitat efectuarea corecției, iar organul fiscal a confirmat operațiunea prin adresa nr. 51063/20 noiembrie 2008. De asemenea, curtea de apel a reținut cu temei că adresa de corecție nu cuprinde o opțiune negativă de rambursare, teza fiscului neavând suport în manifestarea de voință a părții. Singura eroare semnalată (fila 20, dosar fond după casare) viza preluarea unei sume de pe un rând/coloană pe alt rând/coloană ale formularului de decont. Însă, deși raționamentul judecătorului fondului a fost corect, considerentele care îl expun sunt contradictorii. Astfel, după ce reține că nu a existat o schimbare a opțiunii reclamantei, curtea de apel arată că pârâta datorează dobânzi numai începând de la un termen de 45 zile calculat de la data de 25 martie 2009 „căci societatea reclamantă a preluat suma aferentă lunii septembrie 2008 ca urmare a deciziei de corecție necontestate abia în decontul lunii februarie 2009”. Or, câtă vreme a reținut că nu s-a demonstrat că recurenta-reclamantă și-a schimbat opțiunea de rambursare a T.V.A. din decontul de T.V.A. aferent lunii septembrie 2008, prima instanță nu putea exonera de răspundere organul fiscal, stabilind ca reper data de 25 martie 2009. Mai mult, lipsa oricărui efect al solicitării de corectare a erorilor materiale poate fi dedusă și din constatările raportului de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009, care nu a inclus nicio mențiune în această privință, cât și din continuarea procedurii de rambursare a T.V.A. aferente decontului din luna septembrie 2008. Ca urmare, dobânzile datorate de recurenta-reclamantă sunt în cuantum de 5.692.402 lei, conform calculelor efectuate de expertul contabil H., în primul ciclu procesual, cu excluderea perioadei 7 iulie 2009 - 15 septembrie 2009, când inspecția fiscală a fost suspendată, după cum s-a argumentat în partea introductivă a acestor considerente. În fine, în privința cheltuielilor de judecată, soluția fondului este la adăpost de orice critică. Teza afirmată de recurenta-pârâtă C. București, a lipsei de culpă procesuală, este contrazisă de considerentele ce preced. Ca parte „căzută în pretenții” în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată în mod legal la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă. La stabilirea cuantumului acestora, curtea de apel a avut în vedere în mod justificat dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., micșorând onorariul de avocat în raport de criteriile indicate în prevederea legală. Conchizând, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pentru argumentele arătate, Înalta Curte va admite recursul reclamantei și va modifica, în parte, sentința în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 5.692.402 lei, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A., menținând celelalte dispoziții ale sentinței. Totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. București împotriva aceleiași sentințe. În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și al art. 276 din același cod, apreciind asupra cheltuielilor de judecată dovedite de către recurenta-reclamantă SC A. LTD, va obliga partea adversă să-i plătească suma de 5.000 lei cu acest titlu.