ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6045/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Sesizarea instanței de fond Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A.I. L., în contradictoriu cu D.G.F.P. București a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 8.417.997,19 RON reprezentând totalul dobânzii calculate potrivit art. 124 C. proc. fisc. pentru întârzierea cu care pârâta le-a rambursat T.V.A. aferentă lunilor septembrie 2008 și ianuarie – mai 2009, suma de 428.905,01 euro reprezentând prejudiciul pe care pârâta i l-a produs prin plata cu întârziere a sumei T.V.A. aferentă lunilor septembrie 2008 și ianuarie – mai 2009, respectiv diferența de curs valutar între data la care rambursarea trebuia să aibă loc potrivit termenelor legale de soluționare a deconturilor T.V.A.

și datele de 6 noiembrie și 24 noiembrie 2009, când rambursarea a avut loc efectiv și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. La termenul din 21 septembrie 2011 la acest dosar a fost conexat Dosarul nr. 1440/2/2011 ce avea ca obiect cererea aceleiași reclamante, formulată împotriva D.G.F.P. București prin care se solicita anularea deciziei din 4 ianuarie 2011 prin care s-a soluționat contestația reclamantei din 3 iunie 2010. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 7726 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, au fost admise, în parte, acțiunile conexe formulate de reclamanta A.I. L. în contradictoriu cu D.G.F.P.

a Municipiului București a fost anulată decizia din 4 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.692.402 RON reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A., s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubirile reprezentând diferența de curs valutar și obligată pârâta la plata sumei de 31.545,41 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că în perioada 23 octombrie 2008 – 19 iunie 2009, reclamanta, societate comercială de naționalitate străină, înregistrată în România în scop de T.V.A. începând cu 12 februarie 2008, a depus la registratura pârâtei un număr de 6 deconturi T.V.A., cu opțiunea rambursării soldului sumei negative a T.V.A.

(formular 300) din care un decont trimestrial aferent trimestrului III 2008 și 5 deconturi lunare aferente lunilor ianuarie – mai 2009. Curtea a constatat că pârâta nu a respectat termenul de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 pentru soluționarea cererilor de rambursare a T.V.A., iar solicitarea reclamantei de plată a dobânzii pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. a rămas fără răspuns. Prin decizia din 04 ianuarie 2011, D.G.F.P.M.B. a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei împotriva refuzului nejustificat de emitere a procesului verbal privind calculul dobânzii cuvenite pentru rambursarea T.V.A. cu depășirea termenului legal. Curtea a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 124 din O.G.

nr. 92/2003, pârâta este obligată să plătească reclamantei dobândă pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. și că, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, împotriva căruia nu au fost formulate obiecțiuni în termenul prevăzut de legea procedurală, dobânda datorată de pârâtă pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. este în cuantum de 5.692.402 RON, calculul regăsindu-se în anexa 3 a raportului de expertiză. Pentru fiecare dintre deconturile T.V.A. soluționate cu întârziere, dobânda curge începând cu data expirării termenului de 45 zile prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, cu luarea în considerare a perioadei 7 iulie – 15 septembrie 2009 în care inspecția fiscală a fost suspendată potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003. Curtea a considerat drept neîntemeiate susținerile pârâtei conform cărora deconturile T.V.A. nu ar fi fost completate cu respectarea tuturor dispozițiilor legale întrucât, așa cum se precizează în raportul de expertiză, prin decizia de corectare a erorilor materiale din decontul de T.V.A. al reclamantei aferent trimestrului III din 2008, pârâta a schimbat în mod eronat opțiunea de rambursare T.V.A., fără consimțământul reclamantei. Această eroare a fost însă recunoscută de pârâtă în mod tacit prin nemenționarea în raportul de inspecție fiscală din 28 septembrie 2009 a erorilor materiale decurgând din schimbarea opțiunii de rambursare și prin continuarea procedurii de rambursare.

Față de aceste împrejurările expuse, prima instanță în baza dispozițiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a anulat decizia din 04 ianuarie 2011 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.692.402 RON, reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. a Municipiului București. Ca motive de recurs au fost invocate: - dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. pentru că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină Deși motivarea trebuie să cuprindă motivele pentru care apărările părților au fost reținute sau înlăturate, în motivarea sentinței atacate apărările recurentei-pârâte au fost înlăturate printr-o frază preluată din raportul de expertiză contabilă judiciară și anume „prin decizia de corectare a erorilor materiale din decontul de T.V.A.

al reclamantei aferent trimestrului III din 2008, pârâta a schimbat în mod eronat opțiunea de rambursare T.V.A., fără consimțământul reclamantei”. S-a apreciat că chiar dacă a fost admisă proba cu expertiză contabilă, acest aspect nu echivalează automat cu omologarea respectivului raport, ci Curtea avea obligația să verifice și să cenzureze concluziile acesteia în raport de susținerile și probele părților. - dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece hotărârea a fost dată, în parte, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, iar acțiunea reclamantei trebuia respinsă. La soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare, organul fiscal a avut în vedere prevederile O.M.F.P.

nr. 1857/2007, care nu prevede acordarea dobânzii pentru rambursarea cu întârziere a T.V.A.-ului. Același act normativ a fost avut în vedere și de expertul desemnat în cauză, dar acesta a calculat dobânzi pentru rambursarea cu întârziere. În afară de acest aspect, recurenta a arătat că se impune respingerea cererii de acordare a dobânzilor deoarece deconturile aferente perioadei septembrie 2008, ianuarie 2009 și februarie 2009 au fost întocmite eronat de reprezentantul legal al societății acestea necesitând corecție prin depunerea cererilor de corectare a erorilor materiale din decontul de T.V.A., iar conform O.M.F.P. nr. 1857/2007 numai deconturile de T.V.A. corecte se preiau în baza de date.

Astfel, în ceea ce privește decontul aferent lunii septembrie 2008 s-a trimis societății decizia de corecție aferentă decontului trimestrului III 2008, decizie în care se preciza că nu se solicită rambursarea sumei cuprinse în decontul respectiv. Decizia de corecție, deși a fost comunicată societății în luna noiembrie 2008, societatea nu a preluat această sumă aferentă lunii septembrie 2008 decât în decontul lunii februarie 2009, înregistrat la D.G.F.P. a Mun. București la 18 martie 2009. Mai mult, s-a invocat de recurentă și faptul că deconturile au fost depuse prin poștă și nu au fost completate conform Ordinului A.N.A.F. nr. 1746/2008 pentru aprobarea modelului și formularului 300 „Decont de taxă pe valoare adăugată”.

Pentru că nu au fost depuse documentele solicitate de organele fiscale și pentru că erau necesare informații suplimentare a fost prelungit termenul de soluționare a cererii de rambursare până la 24 iunie 2009, dată la care a fost începută inspecția fiscală pentru soluționarea deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare. În ceea ce privește durata inspecției fiscale, s-a învederat de către recurentă că în cazul contribuabililor nerezidenți care nu au pe teritoriul României un sediu permanent, există dispoziții speciale, respectiv, Ordinul M.F.P. nr. 2157 din 18 decembrie 2006 care nu prevede o limitare a duratei inspecției fiscale, dar în cazul reclamantei, inspecția fiscală a fost finalizată într-un termen mai mic de 3 luni.

În urma inspecției fiscale s-au întocmit notele de restituire la 30 octombrie 2009 și a fost rambursată reclamantei-intimate suma de 39.937.073 RON în două tranșe (6 noiembrie 2009 și 24 noiembrie 2009), astfel că se poate considera că finalizarea cu întârziere a deconturilor de T.V.A. este justificată. Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată s-a arătat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ. deoarece nu suntem în fața unui proces câștigat irevocabil și nu pot fi reținute aspecte privind reaua-credință a pârâtei, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamanta A.I.

L.: 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea unor cereri conexe ce au vizat, pe de o parte, anularea deciziei din 4 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P. a municipiului București și, pe de altă parte, cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 8.417,19 RON, reprezentând dobânzi pentru rambursarea T.V.A. cu întârziere și a diferenței de curs valutar.

Referitor la aceste capete de cerere, în fața instanței de fond, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubiri rezultând din diferența de curs valutar, iar cu privire la suma reprezentând dobânzi pentru rambursarea cu întârziere, la Dosar nr. 6811/2/2010 se află depusă restrângerea pretențiilor la suma de 5.692.402 RON, sumă calculată fără a fi luată în considerare perioada de suspendare a inspecției fiscale. Primul motiv de recurs invocat este cel prevăzut de aart. 304 pct. 7 C. proc. civ. ce vizează nelegalitatea hotărârii pentru că nu ar fi motivată. Potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare. De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (vezi cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

A nu motiva o hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate susținerile părților, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. În cauză, instanța de fond, în motivarea soluției a preluat concluziile raportului de expertiză dar fără a observa că pentru a motiva înlăturarea apărărilor pârâtei era necesar să se solicite părților suplimentarea probatoriilor. Conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe cale de consecința necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”.

Este de necontestat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003 și art. 70 din același act normativ, precum și O.M.F.P. nr. 1899/2004 privind Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Ordinul nr. 1857/2007 privind aprobarea Metodologiei de soluționare a deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opțiune de rambursare și Ordinul nr. 179/2007 pentru aprobarea instrucțiunilor de corectare a erorilor materiale. Atât în fața instanței de fond, cât și în cadrul motivelor de recurs, D.G.F.P. a Municipiului București a justificat întârzierea în rambursarea sumelor aferente de erorile materiale cuprinse în deconturile de T.V.A.

Și în raportul de expertiză întocmit s-a recunoscut existența acestei erori materiale la decontul trimestrului III/2008 și s-au făcut referiri la cererea adresată de reclamantă pentru corectarea erorii materiale (adresa din 18 noiembrie 2008) cât și la decizia din 20 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. a Mun. București, prin care s-a corectat eroarea, dar suma de rambursat a fost de 6.290.884 RON (adică T.V.A. aferentă lunii septembrie 2008) și fără opțiunea de rambursare. Instanța de fond nu a solicitat să fie depuse aceste înscrisuri și au fost reluate concluziile raportului de expertiză, bazate pe acestea fără să fie depuse la dosar.

Deși în raportul de expertiză nu a fost lămurit aspectul legat de incidența asupra cuantumului penalităților, a faptului că cererea de corectare a erorilor a fost formulată în luna noiembrie 2009, iar ca urmare a eventualei schimbări a opțiunii de rambursare a decontului aferent trimestrului III/2008, depus inițial în octombrie 2008, sumele au fost solicitate în luna martie 2009, raportul de expertiză s-a limitat în a preciza că acestea nu au influență asupra sumelor de rambursat.

Concluzia este corectă, dar aceste aspecte trebuie lămurite pentru că pot influența cuantumul penalităților și instanța de fond trebuia să analizeze dacă pentru decontul lunii septembrie 2008 depus în octombrie 2008 există culpă a autorității fiscale în cazul în care, ca urmare a corectării erorii materiale, s-ar fi comunicat către reclamantă o decizie din 20 noiembrie 2009 pentru suma de 6.290.884 RON, și fără opțiune de rambursare, decizie necontestată de reclamantă, iar suma aferentă a fost solicitată de către reclamantă în luna martie 2009, odată cu decontul pentru luna februarie 2009. Toate acestea dovedesc și că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită de instanța de fond, iar art. 314 C. proc.

civ. prevede că „Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite”, astfel că instanța supremă nu poate hotărî asupra fondului pricinii și se impune casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 7726 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2013.