ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6630/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1041 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității și a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC T.A. SA în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., cât și D.G.A.M.C. și a obligat pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. la emiterea procesului verbal privind calculul dobânzilor aferente rambursării cu întârziere T.V.A., dobânzi în suma de 725.880,93 lei. Totodată, Curtea de apel a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, obligând pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. să plătească reclamantei suma de 6.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la emiterea actului administrativ prin care să-i fie soluționată cererea de acordare de dobânzi, cerere formulată în temeiul art. 124 C. proc. fisc. și a revenit cu această solicitare și prin adresele din 26 ianuarie 2010 și 07 aprilie 2010, solicitări la care nu a primit răspuns nici până în prezent. Judecătorul fondului a apreciat că nu are relevanță, faptul că reclamanta a indicat greșit denumirea actului administrativ prin care se soluționează cererea de acordare de dobânzi, ca fiind „confirmare extras dobânzi aferente anului 2009 în sumă de 1.828.829 lei pentru sumele de rambursat din deconturile de T.V.A.

cu sumă negativă de opțiune de rambursare”, iar nu „proces verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului”, astfel cum se prevede în cap. 2 din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, întrucât din motivarea acțiunii și a cererilor adresate A.N.A.F. - D.G.A.M.C., rezultă clar solicitarea reclamantei de acordare de dobânzi potrivit art. 124 C. proc. fisc.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că, în condițiile în care, pe baza probelor administrate în cauză, se poate stabili atât dacă pârâtele au răspuns sau nu la cererea reclamantei în termenul legal, cât și răspunsul ce trebuie dat cererii reclamantului, (în cazul de față stabilirea cuantumului dobânzilor), instanța de contencios administrativ poate obliga pârâtele nu numai să emită actul administrativ, ci și ca acest act să aibă un anumit conținut, o soluție contrară fiind de natură a tergiversa nejustificat soluționarea conflictului dintre părți, astfel că este neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâta A.N.A.F., prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că și în situația în care, termenul de 45 de zile în care pârâta era obligată să răspundă reclamantei se calculează de la ultima dintre cererile reclamantei, în cauză acest termen a expirat, fără ca pârâta să emită, nici până în prezent fie înștiințarea de respingere a cererii fie procesul verbal de stabilire a cuantumului dobânzilor cuvenite reclamantei. Din înscrisurile depuse la dosar și raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei de acordare dobânzi este întemeiată, având în vedere că în perioada septembrie 2008 - septembrie 2009, reclamanta a solicitat soluționarea deconturilor cu sume negative de T.V.A.

cu opțiune de rambursare, ce au fost soluționate prin decizii de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, pentru suma totală de 30.917.269 lei, iar din această sumă, organele fiscale au procedat la compensarea obligațiilor fiscale ale reclamantei pentru suma totală de 18.928.391 lei, pentru sumele rămase după compensare, organele fiscale întocmind note de restituire în sumă totală de 11.988.878 lei. Curtea de apel a constatat, însă, că deși deciziile de rambursare au fost emise în termenul legal de 45 de zile, prev. de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., întocmirea notelor de restituire și încasarea efectivă a sumelor menționate în notele de restituire, s-a făcut peste termenul legal de 45 de zile, astfel cum a fost prelungit ca urmare a solicitării de informații suplimentare potrivit art. 70 alin. (2) C. proc.

fisc. Cu privire la dobânda solicitată de reclamantă, prima instanță a constatat că societatea are acest drept de la expirarea termenului de soluționare, iar nu de la data soluționării cererii, astfel că se va avea în vedere varianta a II-a raportului de expertiză privind calculul dobânzilor și va reține că reclamanta are dreptul la dobânzi în suma de 725.880,93 lei. În fine, referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de penalități în cuantum de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, instanța de fond a apreciat că acesta este nefondat, întrucât reclamanta nu a dovedit că prin întârzierea în executarea obligației de emitere a actului administrativ de stabilire a dobânzilor, i se cauzează un prejudiciu în cuantum de 1.000 lei pe zi de întârziere.

De asemenea, în temeiul art. 274 coroborat cu art. 276 din C. proc., Curtea de apel a obligat pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M. să plătească reclamantei suma de 6.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A.N.A.F., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - Hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de A.N.A.F. prin întâmpinare. Cererea de acordare a dobânzilor se soluționează de către organul fiscal competent în conformitate cu dispozițiile Cap. 2 „Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal” din Anexa 1 la O.M.F.P.

nr. 1899/2004 fie prin emiterea unei înștiințări, fie prin emiterea unui proces - verbal; - Hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește termenul de la care curge dreptul la dobândă al intimatei - reclamante, apreciind că acest termen curge de la expirarea termenului de soluționare (45 de zile) și nu de la data soluționării cererii. Totodată, în ceea ce privește termenul de soluționare prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., acesta este un termen de recomandare.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primiri informațiilor solicitate”; - În mod nelegal s-a dispus obligarea autorității pârâte (recurenta) la plata sumei de 6.500 lei cheltuieli de judecată, având în vedere că nu s-a stabilit culpa sa procesuală, iar complexitatea cauzei nu justifică un astfel de onorariu, instanța de fond, dar și cea de recurs, putând face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În mod corect instanța de fond a reținut faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ („Legea nr. 554/2004”) și că nu există obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, singura obligație fiind aceea de a formula o cerere la care nu s-a răspuns în termenul legal. De asemenea au fost avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform cărora „Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal " În acest sens instanța de fond a reținut în mod corect faptul că termenul de 45 de zile stabilit de C. proc.

fisc. pentru aprobarea cererii de acordare de dobânzii a fost depășit de A.N.A.F. și este de fapt singura condiție impusă de legiuitor anterior formulării acțiunii. Față de condiția indicată mai sus, T.M.K. a făcut pe deplin dovada îndeplinirii acesteia, solicitând A.N.A.F. - D.G.A.M.C. acordarea dobânzilor în temeiul art. 124 C. proc. fisc. prin cererea din data de 2 septembrie 2009, revenind cu această solicitare prin adresele din data de 26 ianuarie 210 și din data de 7 aprilie 2010, solicitări la care nu s-a răspuns nici de către recurenta A.N.A.F. și nici de intimata D.G.A.M.C.

De asemenea, în mod corect instanța a reținut incidența articolului 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 respectiv faptul că " Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publica să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă". În mod corect s-a reținut că, atâta vreme cât se poate stabili faptul că A.N.A.F. nu a răspuns la solicitarea T.M.K. în termenul legal, că exista un răspuns care trebuia formulat de A.N.A.F. respectiv transmiterea unui proces verbal de calculare a cuantumului dobânzilor care trebuie acordate, instanța poate obliga A.N.A.F.

nu numai să emită actul administrativ dar și ce conținut sa aibă acest act administrativ. Orice soluție contrară nu ar duce decât la tergiversare inutilă a conflictului dintre părți. În ceea ce privește cea de-a doua critică formulat de recurent, în sensul că termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. este unul de recomandare, aceasta este neîntemeiată și neargumentată, existența alin. (2) al aceluiași articol instituind doar o excepție, pentru situația în care, pentru soluționarea cererii sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei. Autoritatea pârâtă nu a dovedit existența acestei ultime ipoteze, astfel că rezultă cu evidență că este aplicabil termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc. În privința obligării la cheltuieli de judecată, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., acordând părții care a câștigat procesul 1/2 din cheltuielile efectuate, respectiv 6.500 lei din totalul de 12.955,58 lei, proporțional cu pretențiile admise. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică. Referitor la cheltuielile de judecată din baza recursului, în sumă de 8.415,38 lei plus T.V.A., instanța va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că redactarea și susținerea întâmpinării au presupus doar reluarea și dezvoltarea unor apărări efectuate la fond, fără a exista un volum de muncă sau complexitate deosebite, în acest sens cheltuielile acordate vor fi reduse la suma de 5.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1041 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta A.N.A.F. la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante SC T.A. SA, stabilite potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.