ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6630/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1041 din 15 februarie 2012,

Curtea de Apel București a respins excepția inadmisibilității și a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC T.A. SA în contradictoriu

cu pârâtele A.N.A.F., cât și D.G.A.M.C. și a obligat pârâta A.N.A.F. -

D.G.A.M.C. la emiterea procesului verbal privind calculul dobânzilor aferente

rambursării cu întârziere T.V.A., dobânzi în suma de 725.880,93 lei.

Totodată, Curtea de

apel a respins, în rest, acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată,

obligând pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M.C. să plătească reclamantei suma de 6.500

lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanta a

solicitat obligarea pârâtelor la emiterea actului administrativ prin care să-i

fie soluționată cererea de acordare de dobânzi, cerere formulată în temeiul art.

124 C. proc. fisc. și a revenit cu această solicitare și prin adresele din

26 ianuarie 2010 și 07 aprilie 2010, solicitări la care nu a primit răspuns

nici până în prezent.

Judecătorul fondului

a apreciat că nu are relevanță, faptul că reclamanta a indicat greșit denumirea

actului administrativ prin care se soluționează cererea de acordare de dobânzi,

ca fiind „confirmare extras dobânzi aferente anului 2009 în sumă de 1.828.829

lei pentru sumele de rambursat din deconturile de T.V.A. cu sumă negativă de

opțiune de rambursare”, iar nu „proces verbal privind calculul dobânzilor

cuvenite contribuabilului”, astfel cum se prevede în cap. 2 din Ordinul M.F.P. nr.

1899/2004, întrucât din motivarea acțiunii și a cererilor adresate A.N.A.F. - D.G.A.M.C.,

rezultă clar solicitarea reclamantei de acordare de dobânzi potrivit art. 124 C.

proc. fisc.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că, în condițiile în care, pe baza

probelor administrate în cauză, se poate stabili atât dacă pârâtele au răspuns

sau nu la cererea reclamantei în termenul legal, cât și răspunsul ce trebuie

dat cererii reclamantului, (în cazul de față stabilirea cuantumului

dobânzilor), instanța de contencios administrativ poate obliga pârâtele nu

numai să emită actul administrativ, ci și ca acest act să aibă un anumit

conținut, o soluție contrară fiind de natură a tergiversa nejustificat

soluționarea conflictului dintre părți, astfel că este neîntemeiată excepția

inadmisibilității invocată de pârâta A.N.A.F., prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că și în situația în care, termenul de 45 de

zile în care pârâta era obligată să răspundă reclamantei se calculează de la ultima

dintre cererile reclamantei, în cauză acest termen a expirat, fără ca pârâta să

emită, nici până în prezent fie înștiințarea de respingere a cererii fie

procesul verbal de stabilire a cuantumului dobânzilor cuvenite reclamantei.

Din înscrisurile depuse

la dosar și raportul de expertiză întocmit în cauză, instanța de fond a

constatat că cererea reclamantei de acordare dobânzi este întemeiată, având în

vedere că în perioada septembrie 2008 - septembrie 2009, reclamanta a solicitat

soluționarea deconturilor cu sume negative de T.V.A. cu opțiune de rambursare,

ce au fost soluționate prin decizii de rambursare a taxei pe valoarea adăugată,

pentru suma totală de 30.917.269 lei, iar din această sumă, organele fiscale au

procedat la compensarea obligațiilor fiscale ale reclamantei pentru suma totală

de 18.928.391 lei, pentru sumele rămase după compensare, organele fiscale

întocmind note de restituire în sumă totală de 11.988.878 lei.

Curtea de apel a

constatat, însă, că deși deciziile de rambursare au fost emise în termenul

legal de 45 de zile, prev. de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc., întocmirea

notelor de restituire și încasarea efectivă a sumelor menționate în notele de

restituire, s-a făcut peste termenul legal de 45 de zile, astfel cum a fost

prelungit ca urmare a solicitării de informații suplimentare potrivit art. 70 alin.

(2) C. proc. fisc.

Cu privire la dobânda

solicitată de reclamantă, prima instanță a constatat că societatea are

acest drept de la expirarea termenului de soluționare, iar nu de la data soluționării

cererii, astfel că se va avea în vedere varianta a II-a raportului de expertiză

privind calculul dobânzilor și va reține că reclamanta are dreptul la dobânzi

în suma de 725.880,93 lei.

În fine, referitor la

capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de penalități în cuantum

de 1.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere, instanța de fond a

apreciat că acesta este nefondat, întrucât reclamanta nu a dovedit că prin

întârzierea în executarea obligației de emitere a actului administrativ de

stabilire a dobânzilor, i se cauzează un prejudiciu în cuantum de 1.000 lei pe

zi de întârziere.

De asemenea, în

temeiul art. 274 coroborat cu art. 276 din C. proc., Curtea de apel a obligat

pârâta A.N.A.F. - D.G.A.M. să plătească reclamantei suma de 6.500 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs A.N.A.F., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- Hotărârea instanței

de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii invocată de

A.N.A.F. prin întâmpinare. Cererea de acordare a dobânzilor se soluționează de

către organul fiscal competent în conformitate cu dispozițiile Cap. 2

„Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele

restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal” din Anexa 1 la O.M.F.P.

nr. 1899/2004 fie prin emiterea unei înștiințări, fie prin emiterea unui proces

- verbal;

- Hotărârea a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește termenul de la care

curge dreptul la dobândă al intimatei - reclamante, apreciind că acest termen curge

de la expirarea termenului de soluționare (45 de zile) și nu de la data soluționării

cererii. Totodată, în ceea ce privește termenul de soluționare prevăzut de art.

70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., acesta este un termen

de recomandare. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „În situațiile în

care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare

relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada

cuprinsă între data solicitării și data primiri informațiilor solicitate”;

- În mod nelegal s-a

dispus obligarea autorității pârâte (recurenta) la plata sumei de 6.500 lei

cheltuieli de judecată, având în vedere că nu s-a stabilit culpa sa procesuală,

iar complexitatea cauzei nu justifică un astfel de onorariu, instanța de fond,

dar și cea de recurs, putând face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În mod corect instanța

de fond a reținut faptul că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5)

din

Legea nr. 554/2004, privind

contenciosul administrativ („Legea nr. 554/2004”) și că nu există

obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile, singura obligație fiind

aceea de a formula o cerere la care nu s-a răspuns în termenul legal. De

asemenea au fost avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 conform cărora „Se asimilează actelor administrative unilaterale și

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în

termenul legal " În acest sens instanța de fond a reținut în mod corect

faptul că termenul de 45 de zile

stabilit

de C. proc. fisc. pentru aprobarea cererii de acordare de dobânzii a fost

depășit de A.N.A.F. și este de fapt singura condiție impusă de legiuitor

anterior formulării

acțiunii.

Față de condiția indicată

mai sus, T.M.K. a făcut pe deplin dovada

îndeplinirii

acesteia, solicitând A.N.A.F. - D.G.A.M.C. acordarea dobânzilor în temeiul art.

124 C. proc. fisc. prin cererea din data de 2 septembrie 2009, revenind cu

această solicitare prin adresele din data de 26 ianuarie

210

și din data de 7 aprilie 2010,

solicitări la care nu s-a răspuns nici de către recurenta A.N.A.F. și nici de

intimata D.G.A.M.C.

De asemenea, în mod

corect instanța a reținut incidența articolului 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

respectiv faptul că " Instanța, soluționând cererea la care se referă art.

8 alin. (1) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul

administrativ, să oblige autoritatea publica să emită un act administrativ, să

elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă".

În mod corect s-a reținut

că, atâta vreme cât se poate stabili faptul că A.N.A.F. nu a răspuns la

solicitarea T.M.K. în termenul legal, că exista un răspuns care trebuia

formulat de A.N.A.F. respectiv transmiterea unui proces verbal de calculare a

cuantumului dobânzilor care trebuie acordate, instanța poate obliga A.N.A.F. nu

numai să emită actul administrativ dar și ce conținut sa aibă acest act

administrativ. Orice soluție contrară nu ar duce decât la tergiversare

inutilă

a conflictului dintre părți.

În ceea ce privește

cea de-a doua critică formulat de recurent, în sensul că termenul de 45 de zile

prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. este unul de recomandare, aceasta

este neîntemeiată și neargumentată, existența alin. (2) al aceluiași articol

instituind doar o excepție, pentru situația în care, pentru soluționarea cererii

sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei.

Autoritatea pârâtă nu a dovedit existența acestei ultime ipoteze, astfel că

rezultă cu evidență că este aplicabil termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70

alin. (1) C. proc. fisc.

În privința obligării

la cheltuieli de judecată, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ., acordând părții care a câștigat procesul 1/2 din

cheltuielile efectuate, respectiv 6.500 lei din totalul de 12.955,58 lei,

proporțional cu pretențiile admise.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi

respins ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

Referitor la

cheltuielile de judecată din baza recursului, în sumă de 8.415,38 lei plus T.V.A.,

instanța va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., arătând că redactarea

și susținerea întâmpinării au presupus doar reluarea și dezvoltarea unor

apărări efectuate la fond, fără a exista un volum de muncă sau complexitate

deosebite, în acest sens cheltuielile acordate vor fi reduse la suma de 5.000

lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 1041 din 15 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta A.N.A.F.

la plata sumei de 5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea

intimatei-reclamante SC T.A. SA, stabilite potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.