ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
I.C.C.J., secția
de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3520 din 19 martie 2013
Prin Sentința nr. 5242
din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC
F. SRL, în contradictoriu cu pârâții, M.F.P. – A.N.A.F. și D.G.A.M.C. -
Serviciul rambursări T.V.A., compensări, restituiri alte impozite; pe cale de
consecință, a fost obligată pârâta să emită procesul-verbal privind calculul
dobânzilor, avizat de conducătorul autorității, și referatul cuprinzând
motivația depășirii termenului legal de soluționare a cererii de restituire,
avizat de conducătorul autorității, conform Cap. II, pct. 6 alin. (3) și pct. 6
din Procedura aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004, în termen de 30 de zile de
la pronunțarea hotărârii. De asemenea, a fost obligată pârâta să comunice
reclamantei procesul verbal privind calculul dobânzilor și actele subsecvente,
conform Cap. II, pct. 10 din Procedura aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004, în
termen de 40 de zile de la pronunțare. A fost respinsă, în rest, acțiunea, ca
neîntemeiată și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de
5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. și a D.G.M.C. la
emiterea unui act administrativ de plată a sumei de 1.752.850 lei și la plata
efectivă a sumei reprezentând dobândă aferentă sumei de 821.392 lei,
reprezentând T.V.A., restituit în baza Sentinței Curții de Apel Constanța, nr. 897/
CA din 13 noiembrie 2008, calculată până la data de 30 aprilie 2010, data
achitării sumei și pentru 2134 zile de întârziere.
Reclamanta
a depus la A.N.A.F., D.G.M.C. cererea de plată a dobânzii la data de 19 iulie 2010
(fila 71) și după expirarea celor 45 zile reglementate de art. 70 C. proc.
fisc. în favoarea autorității publice, a solicitat instanței obligarea
pârâților să emită actul administrativ și să-i achite suma cu titlu de dobânzi
de întârziere.
Potrivit
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Instanța soluționând cererea la care
se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să oblige autoritatea publică să
emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o
anumită operațiune administrativă".
Art.
8 alin. (1) teza ultimă reglementează expres ipoteza în care „se poate adresa
instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un
drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul
nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare
a unei anumite operațiuni administrative „necesare pentru exercitarea sau
protejarea dreptului sau interesului legitim".
Autoritatea
publică pârâtă A.N.A.F. a formulat apărări în cauză numai pe excepția
inadmisibilității acțiunii și a confirmat împrejurarea că reclamanta are
înregistrată o cerere de acordare dobânzi cu privire la care a susținut că se
află în curs de soluționare, (fila 37) termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70
alin. (1) C. proc. fisc. fiind un termen de recomandare.
Se
constată că reclamanta a îndeplinit cerința Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru
aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget,
precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele
restituite sau rambursate cu depășirea;termenului legal, în sensul că „plata
dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai pe baza cererii exprese depuse
de acesta la organul fiscal competent" (cap.II, Anexa 1, pct. 4).
Potrivit
Cap.II, Anexa 1, pct. 6 din Procedura de restituire (Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004)
„după primirea cererii de plată a dobânzii, organul fiscal competent va
verifica de ;îndată îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 199 alin. (1) și
(2) sau a termenului prevăzut de art. 112 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003,
respectiv a termenului în care a fost soluționată cererea de restituire sau
rambursare, pentru a cărei întârziere peste termenul legal contribuabilul
solicită dobânda".
În
speță, reclamanta a depus cererea la data de 19 iulie 2010, iar autoritatea
pârâtă A.N.A.F. nu a soluționat această cerere, lăsând să treacă un interval
mai mare de un an, deși orice termen rezonabil care putea fi invocat de
autoritate ca fiindu-i necesar în demersurile de soluționare nu poate depăși un
interval de 6 luni de la înregistrare.
În
Cap. II pct. 5 din Procedura de acordare a dobânzilor se prevede că organul
fiscal competent soluționează cererea de plată a dobânzii în termenul prevăzut
la art. 199 din O.G. nr. 92/2003, iar art. 199 C. proc. fisc., prevede că:
„prescripția dreptului de a cere executarea silită operează în conformitate cu
dispozițiile legale în vigoare în statul membru în care se află sediul
autorității solicitante".
Pct.
5 din procedură se referă așadar la soluționarea acestor cereri dacă au fost
formulate în termenul de prescripție. Intervalul în care organul fiscal are
obligația să soluționeze cererea este prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.
fisc. care stabilește imperativ și nu cu caracter de recomandare, termenul de
45 de zile de la înregistrare.
În
speță, acest termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantei a
fost depășit de pârâtă cu încălcarea art. 70 alin. (1) C. proc. fisc.
Atitudinea
autorității pârâte de a nu oferit răspuns reclamantei în termenul legal a
dobândit astfel caracterul de refuz nejustificat de soluționare a cererii.
Cu
privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâților să emită un act administrativ
de plată a dobânzii, se constată că în Cap.II pct. 6 alin. (3) din Procedura
reglementată de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 s-a prevăzut calea de urmat în
ipoteza în care organul competent constată că cererea formulată de contribuabil
pentru plata dobânzii este întemeiată. Organul fiscal competent trebuie să
întocmească de îndată un proces verbal privind calculul dobânzilor cuvenite
contribuabilului, al cărui model este aprobat prin Ordinul M.F.P.. Procesul
verbal trebuie să fie însoțit de un referat avizat de conducătorul organului
fiscal competent, referat care cuprinde motivația depășirii termenului legal de
soluționare a cererii de restituire.
Pct.
7, Cap. II din Procedură, prevede că procesul verbal privind calculul
dobânzilor cuvenite contribuabilului se încheie în trei exemplare și se aprobă
de conducătorul organului fiscal competent.
Se
constată, deci, că solicitarea reclamantei de obligare a pârâților să emită un
act ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a cererii sale este
întemeiată, acest capăt de cerere urmând a fi admis, cu obligarea pârâților să
emită procesul verbal privind calculul dobânzilor avizat de conducătorul
autorității și referatul care va cuprinde motivația depășirii termenului legal
de soluționare a cererii de restituire avizat și aprobat de conducătorul
unității, conform Cap. II pct. 6 alin. (3) și pct. 7 din Procedura aprobată
prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 și să comunice aceste acte conform pct. 10
din Procedură; în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004,
se vor stabili termene de executare de 30 și respectiv 40 de zile de la data
pronunțării hotărârii, având în vedere intervalul mare de timp în care pârâții
au lăsat cererea reclamantei în nelucrare.
Cu
privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâților să menționeze în
actul pe care îl vor emite suma de 1.752.850 lei și să se dispună obligarea la
plata efectivă a acestei sume, se constată că acest capăt de cerere este
neîntemeiat.
Astfel,
în baza Procedurii de acordare a dobânzilor, cap. II, pct. 3 „dobânda se
calculează de organul fiscal competent".
În
speță suma de 1.752.850 lei a rezultat în urma unui calcul efectuat de
reclamantă, iar instanța nu se poate substitui autorității pârâte prin
stabilirea în mod unilateral și cu încălcarea competențelor organului fiscal a
dobânzilor datorate. După îndeplinirea atribuțiilor de către pârâtă prin
emiterea actelor administrative arătate la analizarea primului capăt de cerere,
reclamanta va avea posibilitatea de a contesta actele emise sub aspectul
modului de acordare sau de calculare a dobânzilor în cazul în care va aprecia
că nu au fost corect ori legal stabilite.
În
consecință, atât solicitarea de obligare a autorităților să emită acte în care
să prevadă expres suma de 1.752.850 lei cât și solicitarea de obligare la plata
efectivă a acestei sume, se constată că sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca
atare.
Cu
privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, având în vedere
că pretențiile au fost admise în parte, se va face aplicarea art. 274 alin. (3)
C. proc. civ. și va fi obligată pârâta la plata sumei de 5000 lei reprezentând
cheltuieli de judecată, dovedite că au fost făcute, conform contractului de
asistență juridică nr. 149 din 12 mai 2010 și O.P. nr. 1102 din 11 iunie 2010.
Împotriva
acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât
reclamanta cât și pârâtul M.F.P. – A.N.A.F.
Recursul declarat de
recurenta-pârâtă A.N.A.F.
Motivele de recurs
invocate conform art. 304
1
C. proc. civ. se încadrează în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a
legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate cât și în ceea
ce privește soluția pe fond dispusă de admitere în parte a acțiunii.
În raport de
termenele de executare a sentinței atacate menționate în dispozitiv se invocă
dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind efectul suspensiv
al recursului.
În ceea ce privește
soluționarea excepțiilor invocate recurenta-pârâtă arată că în mod greșit prima
instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția
inadmisibilității acțiunii.
În ceea ce privește
excepția dreptului la acțiune se arată de recurentă că în raport de data
formulării acțiunii 10 septembrie 2010, dreptul recurentei de a solicita
dobânzi pentru achitarea cu întârziere a T.V.A. era prescris în raport de
dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
Se arată că termenul
de 6 luni se calculează de la data comunicării refuzului de soluționare a
cererii.
În ceea ce privește
excepția inadmisibilității acțiunii recurenta arată că această excepție a fost
respinsă în mod greșit de prima instanță, acțiunea reclamantei astfel cum a
fost formulată, fiind inadmisibilă, în raport de dispozițiilor art. 24 alin. (1)
din O.G. nr. 92/2003 aplicabile pe fond în raport de obiectul cererii
reclamantei acordarea de dobânzi pentru restituirea cu întârziere a T.V.A. și
soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ
conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se apreciază că
acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată este inadmisibilă deoarece
autoritatea fiscală nu a dat o soluție administrativă cererii de acordare de
dobânzi, iar reclamanta-intimată a solicitat plata sumei reprezentând dobânzi.
Pe fondul cauzei se
invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003
în sensul că pe de o parte textul de lege invocat instituie un termen de 45 de
zile, care este un termen de recomandare, iar în ceea ce privește calculul
sumelor reprezentând dobânzi acesta se realizează conform Ordinul M.F.P. nr. 1899/2008,
organul fiscal fiind competent în ceea ce privește calculul sumelor
reprezentând dobânzi și nu reclamanta-intimată în calitate de contribuabil.
Se solicită admiterea
recursului, în principal în ceea ce privește soluționarea excepțiilor și în
subsidiar modificarea și respingerea acțiunii ca nefondată.
Recursul declarat de
recurenta-reclamantă.
Motivele de recurs
invocată conform art. 304
1
C. proc. civ. se încadrează în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a
legii în ceea ce privește soluționarea capătului de acțiune cu privire la
obligarea pârâților la plata afectivă a sumei de 1.752.850 lei.
Se arată că sentința
atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 124 C. proc. fisc. prin
respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea pârâtelor la plata
efectivă a sumei reprezentând dobânzi aferente unui număr de 2134 zile de
întârziere înregistrate până la momentul achitării sumei de 821.392 lei
reprezentând T.V.A. de rambursat pentru luna aprilie 2004 respectiv data
restituirii efective 30 aprilie 2010.
Se arată că prima instanță
prin soluția dispusă nu a aplicat dispozițiile art. 124 C. proc. fisc. care
prevede atât modalitatea de solicitare a dobânzilor și modalitatea de calcul a
perioadei pentru care reclamanta are dreptul la dobânzi, cât și cuantumul
acestora.
Astfel în ceea ce
privește perioada reclamantei apreciază că avea dreptul la dobânzi pentru
perioada 27 iunie 2004 - 30 aprilie 2010, iar în ceea ce privește modalitatea
de calcul erau aplicabile dispozițiile art. 120 alin. (7) C. proc. fisc.
Se arată că în mod
greșit prima instanță a apreciat că dispunând obligarea pârâților și la plata
efectivă a sumelor s-ar fi substituit organului fiscal în ceea ce privește
competența de a calcula valoarea dobânzii solicitate. Aceasta deoarece
dispozițiile legale aplicabile sunt clare și nu împiedica instanța a se
pronunța asupra acestui capăt al acțiunii și a dispus obligarea pârâților la
plata efectivă a sumei de 1.752.850 lei reprezentând dobânda aferentă unui
număr de 2134 zile de întârziere înregistrate la momentul achitării sumei de
821.392 lei.
La dosar
recurenta-reclamantă a depus întâmpinare față de recursul A.N.A.F. solicitând
respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursurile
declarate, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele
considerente că ambele recursuri sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a
legii.
Recursul declarat de
recurenta - pârâtă A.N.A.F.
Criticile formulate
prin motivele de recurs, care privesc soluționarea excepțiilor cât și
soluționarea fondului cauzei, nu sunt întemeiate pentru următoarele
considerente.
În mod corect prima
instanță a respins conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția
prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii astfel
cum a fost formulat.
Prima instanță a
apreciat corect obiectul acțiunii respectiv refuz nejustificat de soluționare a
cererii de dobânzi în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin.
(1) C. proc. fisc. În raport de acest obiect acțiunea reclamantei – intimate
este admisibilă și este formulată în termen în raport de dispozițiile art. 11
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel reclamanta a formulat cerere
de acordare a dobânzilor în baza art. 124 rap la art. 120 C. proc. fisc. la
data de 19 iulie 2010 – filele 33 - 34 dosar fond.
Cum nu a fost
soluționată în termenul legal de 45 de zile prevăzută de art. 70 alin. (1) C.
proc. civ. și în consecință reclamanta a formulat prezenta acțiune în termen la
data de 10 septembrie 2010, în cadrul termenului de 6 luni, fiind contestat
actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităților
administrative pârâte de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de
dispozițiile legale aplicabile în materie, acela de 45 de zile de la înregistrarea
cererii de acordare a dobânzilor solicitate.
În ceea ce privește
fondul cauzei, soluția dată de prima instanță este corectă, în raport de
calificarea corectă dată obiectului acțiunii.
În mod corect prima
instanță a calificat corect obiectul acțiunii ca fiind refuz nejustificat al
părților – autorității administrative de a soluția – favorabil sau nu cererea
reclamantei de acordare a dobânzilor din 19 iulie 2010 formulată de reclamantă
în baza art. 124 C. proc. fisc.
În mod corect s-a
constatat că reclamanta are un drept recunoscut de lege vătămat – dreptul de
a-i fi soluționată administrativ cererea de acordare a dobânzilor solicitate în
termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. conform procedurii
speciale prevăzute în Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004. Aceasta indiferent e
poziția pe care organul fiscal o poate exprima prin decizie motivat cu privire
la perioada cuvenită și cuantumul concret al dobânzilor de întârziere cuvenite
reclamantei-intimate.
Aceasta deoarece
având în vedere izvorul cererii de plată a dobânzilor, temeiurile de fapt și de
drept ale acesteia, complexitatea și tehnicitatea verificărilor în cauză nu
există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului
juridic fiscal respectiv soluționarea cererii de dobânzi de către instanță, în
lipsa unei decizii de soluționare administrativă a cererii de acordare a
dobânzilor.
Recursul declarat de
recurenta-reclamantă este nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu
aplicarea corectă a dispozițiilor art. 124 C. proc. fisc. și a dispozițiilor Ordinul
M.F.P. nr. 1899/2004.
În cauză se critică
de către reclamanta-recurentă faptul că deși instanța a recunoscut dreptul
reclamantei de a-i fi soluționată cererea în baza art. 124 C. proc. civ.
instanța nu a soluționat ea însăși aceasta cerere și a obligat pârâții –
autorități fiscale la obligarea soluționării acestei cereri în condițiile
prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.
Analizând actele de
legalitate invocate, Curtea împărtășește concluzia la care a ajuns curtea de
apel, în sensul că atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată
în sensul emiterii unei decizii motivate privind soluționarea cererii de
dobânzi, instanța de judecată nu poate păși la analiza fondului cauzei și la
stabilirea existenței sau inexistenței dreptului la plata dobânzilor și la
întinderea acestora în condițiile în care calculul dobânzilor se realizează de
organul fiscal competent conform procedurii stabilite prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.
În mod corect prima
instanță a apreciat că nu se poate substitui autorității administrative prin
stabilirea direct și unilateral a cuantumului dobânzii datorate și a respins
cererea de obligarea la plata efectivă a sumei de 1.752.850 lei solicitată de
reclamanta-recurentă.
În acest sens este și
practica constatată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, exprimată prin Decizia nr. 1253 din 7
martie 2012 Decizia nr. 3351 din 29 iunie 2012, Decizia nr. 1084 din 29
februarie 2012, din care rezultă ca situație premisă a acordării cererii de
dobânzi – soluționarea administrativă a cererii de dobânzi și de la caz la caz
efectuarea unei raport de expertiză în cazul contestării cuantumului stabilit
în faza administrativă a soluționării cererii.
Față de cele expun
mai sus, curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a respins recursurile
ca nefondate, și a menținut ca legală și temeinică sentința pronunțată de
instanța de fond.