ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3520/2013

I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3520 din 19 martie 2013 Prin Sentința nr. 5242 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL, în contradictoriu cu pârâții, M.F.P. – A.N.A.F. și D.G.A.M.C. - Serviciul rambursări T.V.A., compensări, restituiri alte impozite; pe cale de consecință, a fost obligată pârâta să emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor, avizat de conducătorul autorității, și referatul cuprinzând motivația depășirii termenului legal de soluționare a cererii de restituire, avizat de conducătorul autorității, conform Cap. II, pct. 6 alin. (3) și pct. 6 din Procedura aprobată prin O.M.F.P.

nr. 1899/2004, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii. De asemenea, a fost obligată pârâta să comunice reclamantei procesul verbal privind calculul dobânzilor și actele subsecvente, conform Cap. II, pct. 10 din Procedura aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004, în termen de 40 de zile de la pronunțare. A fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F. și a D.G.M.C.

la emiterea unui act administrativ de plată a sumei de 1.752.850 lei și la plata efectivă a sumei reprezentând dobândă aferentă sumei de 821.392 lei, reprezentând T.V.A., restituit în baza Sentinței Curții de Apel Constanța, nr. 897/ CA din 13 noiembrie 2008, calculată până la data de 30 aprilie 2010, data achitării sumei și pentru 2134 zile de întârziere. Reclamanta a depus la A.N.A.F., D.G.M.C. cererea de plată a dobânzii la data de 19 iulie 2010 (fila 71) și după expirarea celor 45 zile reglementate de art. 70 C. proc. fisc. în favoarea autorității publice, a solicitat instanței obligarea pârâților să emită actul administrativ și să-i achite suma cu titlu de dobânzi de întârziere.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Instanța soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă". Art. 8 alin. (1) teza ultimă reglementează expres ipoteza în care „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative „necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim". Autoritatea publică pârâtă A.N.A.F.

a formulat apărări în cauză numai pe excepția inadmisibilității acțiunii și a confirmat împrejurarea că reclamanta are înregistrată o cerere de acordare dobânzi cu privire la care a susținut că se află în curs de soluționare, (fila 37) termenul de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. fiind un termen de recomandare. Se constată că reclamanta a îndeplinit cerința Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea;termenului legal, în sensul că „plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai pe baza cererii exprese depuse de acesta la organul fiscal competent" (cap.II, Anexa 1, pct. 4). Potrivit Cap.II, Anexa 1, pct. 6 din Procedura de restituire (Ordinul M.F.P.

nr. 1899/2004) „după primirea cererii de plată a dobânzii, organul fiscal competent va verifica de ;îndată îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 199 alin. (1) și (2) sau a termenului prevăzut de art. 112 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, respectiv a termenului în care a fost soluționată cererea de restituire sau rambursare, pentru a cărei întârziere peste termenul legal contribuabilul solicită dobânda". În speță, reclamanta a depus cererea la data de 19 iulie 2010, iar autoritatea pârâtă A.N.A.F. nu a soluționat această cerere, lăsând să treacă un interval mai mare de un an, deși orice termen rezonabil care putea fi invocat de autoritate ca fiindu-i necesar în demersurile de soluționare nu poate depăși un interval de 6 luni de la înregistrare.

În Cap. II pct. 5 din Procedura de acordare a dobânzilor se prevede că organul fiscal competent soluționează cererea de plată a dobânzii în termenul prevăzut la art. 199 din O.G. nr. 92/2003, iar art. 199 C. proc. fisc., prevede că: „prescripția dreptului de a cere executarea silită operează în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare în statul membru în care se află sediul autorității solicitante". Pct. 5 din procedură se referă așadar la soluționarea acestor cereri dacă au fost formulate în termenul de prescripție. Intervalul în care organul fiscal are obligația să soluționeze cererea este prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. care stabilește imperativ și nu cu caracter de recomandare, termenul de 45 de zile de la înregistrare.

În speță, acest termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantei a fost depășit de pârâtă cu încălcarea art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. Atitudinea autorității pârâte de a nu oferit răspuns reclamantei în termenul legal a dobândit astfel caracterul de refuz nejustificat de soluționare a cererii. Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâților să emită un act administrativ de plată a dobânzii, se constată că în Cap.II pct. 6 alin. (3) din Procedura reglementată de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004 s-a prevăzut calea de urmat în ipoteza în care organul competent constată că cererea formulată de contribuabil pentru plata dobânzii este întemeiată. Organul fiscal competent trebuie să întocmească de îndată un proces verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului, al cărui model este aprobat prin Ordinul M.F.P..

Procesul verbal trebuie să fie însoțit de un referat avizat de conducătorul organului fiscal competent, referat care cuprinde motivația depășirii termenului legal de soluționare a cererii de restituire. Pct. 7, Cap. II din Procedură, prevede că procesul verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului se încheie în trei exemplare și se aprobă de conducătorul organului fiscal competent. Se constată, deci, că solicitarea reclamantei de obligare a pârâților să emită un act ca urmare a refuzului nejustificat de soluționare a cererii sale este întemeiată, acest capăt de cerere urmând a fi admis, cu obligarea pârâților să emită procesul verbal privind calculul dobânzilor avizat de conducătorul autorității și referatul care va cuprinde motivația depășirii termenului legal de soluționare a cererii de restituire avizat și aprobat de conducătorul unității, conform Cap. II pct. 6 alin. (3) și pct. 7 din Procedura aprobată prin Ordinul M.F.P.

nr. 1899/2004 și să comunice aceste acte conform pct. 10 din Procedură; în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, se vor stabili termene de executare de 30 și respectiv 40 de zile de la data pronunțării hotărârii, având în vedere intervalul mare de timp în care pârâții au lăsat cererea reclamantei în nelucrare. Cu privire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâților să menționeze în actul pe care îl vor emite suma de 1.752.850 lei și să se dispună obligarea la plata efectivă a acestei sume, se constată că acest capăt de cerere este neîntemeiat. Astfel, în baza Procedurii de acordare a dobânzilor, cap. II, pct. 3 „dobânda se calculează de organul fiscal competent". În speță suma de 1.752.850 lei a rezultat în urma unui calcul efectuat de reclamantă, iar instanța nu se poate substitui autorității pârâte prin stabilirea în mod unilateral și cu încălcarea competențelor organului fiscal a dobânzilor datorate.

După îndeplinirea atribuțiilor de către pârâtă prin emiterea actelor administrative arătate la analizarea primului capăt de cerere, reclamanta va avea posibilitatea de a contesta actele emise sub aspectul modului de acordare sau de calculare a dobânzilor în cazul în care va aprecia că nu au fost corect ori legal stabilite. În consecință, atât solicitarea de obligare a autorităților să emită acte în care să prevadă expres suma de 1.752.850 lei cât și solicitarea de obligare la plata efectivă a acestei sume, se constată că sunt neîntemeiate și vor fi respinse ca atare. Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, având în vedere că pretențiile au fost admise în parte, se va face aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. și va fi obligată pârâta la plata sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite că au fost făcute, conform contractului de asistență juridică nr. 149 din 12 mai 2010 și O.P. nr. 1102 din 11 iunie 2010. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamanta cât și pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. Recursul declarat de recurenta-pârâtă A.N.A.F. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii atât în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate cât și în ceea ce privește soluția pe fond dispusă de admitere în parte a acțiunii.

În raport de termenele de executare a sentinței atacate menționate în dispozitiv se invocă dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind efectul suspensiv al recursului. În ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate recurenta-pârâtă arată că în mod greșit prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii. În ceea ce privește excepția dreptului la acțiune se arată de recurentă că în raport de data formulării acțiunii 10 septembrie 2010, dreptul recurentei de a solicita dobânzi pentru achitarea cu întârziere a T.V.A. era prescris în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Se arată că termenul de 6 luni se calculează de la data comunicării refuzului de soluționare a cererii.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii recurenta arată că această excepție a fost respinsă în mod greșit de prima instanță, acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, fiind inadmisibilă, în raport de dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 aplicabile pe fond în raport de obiectul cererii reclamantei acordarea de dobânzi pentru restituirea cu întârziere a T.V.A. și soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Se apreciază că acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată este inadmisibilă deoarece autoritatea fiscală nu a dat o soluție administrativă cererii de acordare de dobânzi, iar reclamanta-intimată a solicitat plata sumei reprezentând dobânzi.

Pe fondul cauzei se invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 92/2003 în sensul că pe de o parte textul de lege invocat instituie un termen de 45 de zile, care este un termen de recomandare, iar în ceea ce privește calculul sumelor reprezentând dobânzi acesta se realizează conform Ordinul M.F.P. nr. 1899/2008, organul fiscal fiind competent în ceea ce privește calculul sumelor reprezentând dobânzi și nu reclamanta-intimată în calitate de contribuabil. Se solicită admiterea recursului, în principal în ceea ce privește soluționarea excepțiilor și în subsidiar modificarea și respingerea acțiunii ca nefondată. Recursul declarat de recurenta-reclamantă. Motivele de recurs invocată conform art. 304 1 C. proc.

civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea capătului de acțiune cu privire la obligarea pârâților la plata afectivă a sumei de 1.752.850 lei. Se arată că sentința atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 124 C. proc. fisc. prin respingerea capătului de cerere cu privire la obligarea pârâtelor la plata efectivă a sumei reprezentând dobânzi aferente unui număr de 2134 zile de întârziere înregistrate până la momentul achitării sumei de 821.392 lei reprezentând T.V.A. de rambursat pentru luna aprilie 2004 respectiv data restituirii efective 30 aprilie 2010. Se arată că prima instanță prin soluția dispusă nu a aplicat dispozițiile art. 124 C. proc.

fisc. care prevede atât modalitatea de solicitare a dobânzilor și modalitatea de calcul a perioadei pentru care reclamanta are dreptul la dobânzi, cât și cuantumul acestora. Astfel în ceea ce privește perioada reclamantei apreciază că avea dreptul la dobânzi pentru perioada 27 iunie 2004 - 30 aprilie 2010, iar în ceea ce privește modalitatea de calcul erau aplicabile dispozițiile art. 120 alin. (7) C. proc. fisc. Se arată că în mod greșit prima instanță a apreciat că dispunând obligarea pârâților și la plata efectivă a sumelor s-ar fi substituit organului fiscal în ceea ce privește competența de a calcula valoarea dobânzii solicitate. Aceasta deoarece dispozițiile legale aplicabile sunt clare și nu împiedica instanța a se pronunța asupra acestui capăt al acțiunii și a dispus obligarea pârâților la plata efectivă a sumei de 1.752.850 lei reprezentând dobânda aferentă unui număr de 2134 zile de întârziere înregistrate la momentul achitării sumei de 821.392 lei.

La dosar recurenta-reclamantă a depus întâmpinare față de recursul A.N.A.F. solicitând respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursurile declarate, în raport de motivele invocate, Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că ambele recursuri sunt nefondate, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. aplicarea greșită a legii. Recursul declarat de recurenta - pârâtă A.N.A.F. Criticile formulate prin motivele de recurs, care privesc soluționarea excepțiilor cât și soluționarea fondului cauzei, nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente. În mod corect prima instanță a respins conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția inadmisibilității acțiunii astfel cum a fost formulat.

Prima instanță a apreciat corect obiectul acțiunii respectiv refuz nejustificat de soluționare a cererii de dobânzi în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. În raport de acest obiect acțiunea reclamantei – intimate este admisibilă și este formulată în termen în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel reclamanta a formulat cerere de acordare a dobânzilor în baza art. 124 rap la art. 120 C. proc. fisc. la data de 19 iulie 2010 – filele 33 - 34 dosar fond. Cum nu a fost soluționată în termenul legal de 45 de zile prevăzută de art. 70 alin. (1) C. proc. civ.

și în consecință reclamanta a formulat prezenta acțiune în termen la data de 10 septembrie 2010, în cadrul termenului de 6 luni, fiind contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităților administrative pârâte de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile legale aplicabile în materie, acela de 45 de zile de la înregistrarea cererii de acordare a dobânzilor solicitate. În ceea ce privește fondul cauzei, soluția dată de prima instanță este corectă, în raport de calificarea corectă dată obiectului acțiunii. În mod corect prima instanță a calificat corect obiectul acțiunii ca fiind refuz nejustificat al părților – autorității administrative de a soluția – favorabil sau nu cererea reclamantei de acordare a dobânzilor din 19 iulie 2010 formulată de reclamantă în baza art. 124 C. proc.

fisc. În mod corect s-a constatat că reclamanta are un drept recunoscut de lege vătămat – dreptul de a-i fi soluționată administrativ cererea de acordare a dobânzilor solicitate în termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc. fisc. conform procedurii speciale prevăzute în Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004. Aceasta indiferent e poziția pe care organul fiscal o poate exprima prin decizie motivat cu privire la perioada cuvenită și cuantumul concret al dobânzilor de întârziere cuvenite reclamantei-intimate. Aceasta deoarece având în vedere izvorul cererii de plată a dobânzilor, temeiurile de fapt și de drept ale acesteia, complexitatea și tehnicitatea verificărilor în cauză nu există elemente consistente care să justifice evaluarea fondului raportului juridic fiscal respectiv soluționarea cererii de dobânzi de către instanță, în lipsa unei decizii de soluționare administrativă a cererii de acordare a dobânzilor.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 124 C. proc. fisc. și a dispozițiilor Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004. În cauză se critică de către reclamanta-recurentă faptul că deși instanța a recunoscut dreptul reclamantei de a-i fi soluționată cererea în baza art. 124 C. proc. civ. instanța nu a soluționat ea însăși aceasta cerere și a obligat pârâții – autorități fiscale la obligarea soluționării acestei cereri în condițiile prevăzute de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.

Analizând actele de legalitate invocate, Curtea împărtășește concluzia la care a ajuns curtea de apel, în sensul că atâta timp cât procedura administrativă nu a fost finalizată în sensul emiterii unei decizii motivate privind soluționarea cererii de dobânzi, instanța de judecată nu poate păși la analiza fondului cauzei și la stabilirea existenței sau inexistenței dreptului la plata dobânzilor și la întinderea acestora în condițiile în care calculul dobânzilor se realizează de organul fiscal competent conform procedurii stabilite prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004. În mod corect prima instanță a apreciat că nu se poate substitui autorității administrative prin stabilirea direct și unilateral a cuantumului dobânzii datorate și a respins cererea de obligarea la plata efectivă a sumei de 1.752.850 lei solicitată de reclamanta-recurentă.

În acest sens este și practica constatată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, exprimată prin Decizia nr. 1253 din 7 martie 2012 Decizia nr. 3351 din 29 iunie 2012, Decizia nr. 1084 din 29 februarie 2012, din care rezultă ca situație premisă a acordării cererii de dobânzi – soluționarea administrativă a cererii de dobânzi și de la caz la caz efectuarea unei raport de expertiză în cazul contestării cuantumului stabilit în faza administrativă a soluționării cererii. Față de cele expun mai sus, curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. a respins recursurile ca nefondate, și a menținut ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.