ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1033/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11 din 26 ianuarie 2007,

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea reclamantei SC U. SA Ploiești formulată în

contradictoriu cu A.N.A.F., având ca obiect suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 2797 din 3 mai 2006 până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a acțiunii în anularea acesteia.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 iar executarea imediată a deciziei

de impunere ar aduce grave prejudicii de natură economică și socială

reclamantei și implicit ar conduce la perturbarea activității societății.

Împotriva acestei hotărâri, la

data de 31 ianuarie 2007, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova, în nume

propriu și pentru A.N.A.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de recurs

depuse la data de 21 noiembrie 2007, recurentele au arătat că au fost nevoite

să solicite instanței de recurs comunicarea sentinței atacate, nr. 11 din data

de 26 ianuarie 2007, întrucât, nu au luat cunoștință de conținutul motivării,

neexistând în dosarul de fond nici o dovadă de comunicare.

S-a mai arătat că motivele

de recurs au fost înregistrate și depuse direct, în cursul soluționării

recursului, de vreme ce Înalta Curte, prin încheierea din data de 15 noiembrie

2007, constatând că sentința atacată în cauză nu a fost comunicată părților, a admis

cererea de comunicare și a acordat un nou termen, tocmai pentru a da

posibilitatea recurentelor să depună la dosar motivele de recurs.

În dezvoltarea motivelor

formulate, recurentele, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

au susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a

legii, fără a avea în vedere că măsura suspendării actelor administrative are

un caracter excepțional și nu se poate dispune decât atunci când sunt

îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, ceea ce nu se aplică însă

în cazul concret al reclamantei-intimate.

Recurentele au mai arătat că

nu s-a demonstrat de către reclamanta - intimată existența unor motive

temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor

administrative atacate, în legătură cu care nu există nici nu fel de indicii de

nelegalitate, după cum nu s-a făcut nici dovada pagubei iminente, simplele

afirmații nefiind susținute probator.

În fine, s-a mai învederat

că acțiunea de fond, până la soluționarea căreia a fost dispusă suspendarea

executării, a fost soluționată definitiv și irevocabil, în sensul respingerii

acțiunii reclamantei-intimate.

Intimata - reclamanta a

formulat întâmpinare față de recursul declarat, invocând, pe cale de excepție,

nulitatea recursului pentru mai multe motive.

Astfel, s-a susținut că

recursul nu a fost motivat în termenul legal, chiar în raport de data de 15

noiembrie 2007, fixată de Înalta Curte prin încheierea de ședință de la acea

dată, că motivele de recurs ar fi trebuit oricum depuse la Curtea de Apel

Ploiești care urma să le transmită apoi Înaltei Curți de Casație, conform art. 302

C. proc. civ. și, în fine, că recursul formulat și semnat de recurenta D.G.F.P.

Prahova a fost declarat de o persoană fără calitate, la dosar neexistând mandatul

acordat de recurenta A.N.A.F.

Cu privire la aspectele de

fond ale cauzei, intimata - reclamantă a menționat că în opinia sa, instanța de

fond a apreciat în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a dispune

suspendarea executării actelor administrative atacate, confirmând că în recurs,

dosarul de fond ce vizează contestația împotriva Deciziei nr. 2707 din 3 mai 2006

a avut termen de soluționare la data de 14 februarie 2008.

În conformitate cu

prevederile art. 137 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța mai întâi

asupra excepțiilor invocate de părți, respectiv cele menționate de intimata - reclamantă

prin întâmpinare ca și asupra lipsei obiectului recursului de față, învederată

de recurenta A.N.A.F., în raport de înscrisurile noi depuse la termenul de

astăzi.

Examinând excepțiile

invocate de intimata - reclamantă vizând nulitatea recursului comun formulat în

cauză, Înalta Curte, le va respinge ca neîntemeiate, în conformitate cu

prevederile art. 302, art. 303, art. 306, art. 103 și art. 101 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate susține

că recursul a fost declarat de D.G.F.P. Prahova, în numele și pe seama A.N.A.F.,

de către o persoană fără calitate, în condițiile în care pârâta - recurentă, A.N.A.F.,

în contradictoriu cu care a fost soluționată acțiunea de fond, a acordat mandat

de reprezentare încă din acea fază procesuală, D.G.F.P. Prahova (fila 84 Dosar

fond nr. 7501/42/2006), mandat prin care i se permitea expres mandatarului și

să exercite toate căile de atac necesare pentru apărarea intereselor statului.

Nu este întemeiată nici

susținerea potrivit căreia motivele de recurs au fost depuse peste termen,

chiar în raport de data repunerii în termen de către Înalta Curte, căci

potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. termenele procedurale se socotesc pe

zile libere.

În raport de data de 15

noiembrie 2007, când instanța de recurs a repus A.N.A.F. în termenul de

motivare a recursului, pentru considerentele deja arătate, depunerea motivelor

la data de 21 noiembrie 2007 (fila 27 dosar recurs) apare ca fiind realizată cu

respectarea termenului legal de recurs incident în cauză și potrivit art. 103 alin.

(2) C. proc. civ.

În fine, câtă vreme Înalta

Curte a repus recurenta, în temeiul art. 103 C. proc. civ., în termenul legal

de motivare a recursului, nu se mai impunea depunerea motivelor, separat, la

instanța de fond, recursul fiind declarat și înregistrat cu respectarea

dispozițiilor art. 302 C. proc. civ.

Apreciind așadar că toate

excepțiile de procedură invocate de reclamanta - intimată sunt neîntemeiate,

urmând a fi respinse ca atare față de argumentele mai sus arătate, argumentele

mai sus arătate, Înalta Curte va reține însă că prezentul recurs a rămas fără

obiect, în raport de înscrisurile noi depuse, respectiv sentința nr. 96 din 13

iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă ca nefondată

acțiunea de fond, în contencios administrativ, formulată de reclamanta - intimată

SC U. SA Ploiești, soluție menținută prin Decizia Înaltei Curți nr. 553 din 14

februarie 2008, prin care o fost respins recursul aceleiași intimate (filele

38-43 dosar recurs).

Cum suspendarea actului

administrativ atacat, ce formează obiectul prezentului dosar a fost dispusă

numai până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anulare ce a

format obiectul Dosarului nr. 7500/42/2006 și care a intervenit la data de 14

februarie 2008, când a fost pronunțată decizia în recurs, este evident că a

încetat de drept durata suspendării, astfel că nici recursul de față nu mai are

obiect, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312 C. proc. civ., după cum

au solicitat de altfel și recurentele prezente la soluționarea recursului de

față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

invocate.

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Prahova, în nume

propriu și în numele A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 11 din 26 ianuarie

2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.