ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2707/2006

Deliberând asupra recursului de față

în condițiile art. 256 C. proc. civ. constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

august 2004 pe rolul Tribunalului Maramureș reclamanta C.R. a chemat în

judecată pe pârâta SC R. SA (aflată în lichidare) prin lichidator SC P.C. SRL

Baia Mare pentru obligarea acesteia să-i plătească despăgubiri bănești pentru

clădirile primite în proprietate și demolate în perioada 1988-1990.

Tribunalul Maramureș, prin sentința

civilă nr. 154 din 14 martie 2005 a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluția

instanța a reținut că petenta a redobândit dreptul de proprietate asupra

imobilului în baza deciziei civile nr. 204/A din 18 februarie 1998 a

Tribunalului Maramureș și a deciziei nr. 1241 din 22 martie 1998 a Curții de

Apel Cluj. Petenta și-a intabulat dreptul de proprietate la 18 iunie 1999,

anterior Legii nr. 10/2001 (conform C.F. Cărbunari).

Demolările pretinse au fost făcute

după redobândirea proprietății de către reclamantă și, ca urmare, s-a apreciat

că în cauza în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 în

raport și de împrejurarea că pârâta nu mai deținea imobilul în numele statului nemaifiind,

în

sensul legii speciale, unitate deținătoare.

Curtea de Apel Cluj prin decizia nr.

756/A din 16 septembrie 2005 a respins apelul reclamantei reținând că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 numai că nu pârâta chemată în

judecată este cea care trebuie să rezolve cererea de pretenții a reclamantei.

În acest sens s-a constatat că în

mod greșit instanța de fond a reținut că imobilul revendicat de reclamantă a

fost demolat după 1989 și că dobândirea de către aceasta a proprietății înainte

de apariția Legii nr. 10/2001 face neaplicabilă această nouă lege în rezolvarea

prezentei cereri.

Din notificarea adresată de

petiționară atât pârâtei R. SA cât și Prefecturii Maramureș, se poate constata

că revendicarea se încadrează în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

10/2001. Pentru construcțiile demolate, măsurile reparatorii trebuiesc

stabilite prin echivalent. În această situație, reclamanta trebuia să se

adreseze Primăriei în a cărei rază teritorială s-a aflat bunul revendicat

această soluție fiind reglementată de art. 33 al legii.

Instanța a constatat însă că deși

reclamanta poate, în temeiul Legii nr. 10/2001, să solicite acordarea de

despăgubiri pentru imobilul ce a fost demolat, pârâta chemată în judecată nu

mai are calitatea de persoană deținătoare, în înțelesul Legii nr. 10/2001, și

deci nu mai este în măsură să rezolve notificarea adresată de reclamantă,

singura obligație ce-i revenea pârâtei fiind aceea de a face petiționarei comunicarea

prevăzută de art. 25 din aceeași lege.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat în termen legal recurs.

În fapt recurenta a invocat că a

respectat prevederile Legii nr. 10/2001 și s-a adresat cu notificare atât la SC

R. Baia Mare cât și Prefectură însă în mod nejustificat SC R. Baia Mare a

tergiversat soluționarea notificării și plata despăgubirilor pentru imobilul

demolat de aceasta astfel încât s-a ajuns în situația că nu a mai putut fi înregistrată

cu această sumă ca obligație a societății intrată deja în procedura

falimentului.

Recurenta a mai arătat că și

instanța de apel a constatat că pârâta și-a încălcat obligația de a trimite la

instituția corespunzătoare notificarea ei conform art. 25 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001. Reclamanta a solicitat să se constate că nu are nici o vină pentru

nerezolvarea notificării formulate, și, ca urmare, a cerut să fie obligată

pârâta la plata sumei de 1.181.100 lei despăgubiri pentru demolarea produsă iar

instituțiile notificate, la trimiterea notificării, primăriei competente pentru

rezolvare.

Recursul nu a fost motivat în drept.

Analizând hotărârea pronunțată de

curtea de apel, în raport de datele speței și cercetând criticile invocate de

reclamantă în motivarea în fapt, se constată că recursul este neîntemeiat, în

cauză neputându-se face aplicarea nici unui punct al art. 304 C. proc. civ.,

text în virtutea căruia se poate modifica sau casa soluția pronunțată în apel.

S-a constatat în mod corect că pentru

cererea de despăgubiri a reclamantei sunt incidente dispozițiile Legii nr.

10/2001. La situația de fapt existentă și anume acea că imobilul revendicat

este în prezent demolat, singura posibilitate de reparație pentru petiționară

rămâne acordarea de despăgubiri prin echivalent bănesc.

Instanța de apel a constatat, în

conformitate cu soluția preconizată de art. 27 al Legii nr. 10/2001 (în forma

republicată) pârâta SC R. Baia Mare trebuia să transmită notificarea către primăria

în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul, ea neputând, soluționa cererea

de despăgubiri.

Ca urmare, în mod corect s-a

stabilit că nu există temei juridic pentru obligarea pârâtei chemate în

judecată de reclamantă să plătească despăgubiri, urmare demolării.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. judecătorii sunt ținuți să hotărască numai asupra obiectului cererii

deduse judecății. Cum reclamanta și-a delimitat petitul acțiunii prin cererea

de chemare în judecată numai împotriva pârâtei SC R. SA, în mod corect s-a

respins, față de această pârâtă, acțiunea.

Condițiile în care cererea de

chemare în judecată se poate întregi sau modifica sunt expres arătate în art.

132 C. proc. civ. și, ca urmare, cererea formulată de reclamantă cu ocazia

declarării recursului, în sensul de a obliga persoanele notificate să trimită

notificarea la primăria competentă excede cadrul procesual stabilit prin

petitul acțiunii introductive prin care a fost chemată în judecată numai SC R. SA

Baia Mare numai pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1.187.100 lei.

Este de reținut că societatea

notificată prin lichidator judiciar i-a comunicat petiționarei la 26 iunie 2001

(fila 21 dosar de fond) că SC R. SA Baia Mare este declarată falimentară și ca

urmare a fost invitată să se înscrie la masa credală, iar la 26 august 2002

(adresa de la fila 22 din dosarul de fond) i s-a comunicat că a fost înscrisă

cu cererea de creanță pentru suma de 4.745.500 lei reprezentând cheltuieli de

judecată conform unor sentințe civile, dar că nu a fost reținută în tabelul

creanțelor suma de 275.700.000 lei reprezentând despăgubiri cuvenite în temeiul

Legii nr. 10/2001 pentru motivul că nu sunt întrunite condițiile art. 21 și 22

din această lege.

Dată fiind situația în care se află

în prezent pârâta, procedură de lichidare judiciară, și în raport de petitul

acțiunii se constată că nu se poate stabili în sarcina pârâtei nici o

obligație. În raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 reclamanta va urma

soluția preconizată de această lege și va pretinde beneficiul art. 22 alin. (4)

al legii republicate care reține notificarea ca fiind făcută în termenul

prevăzut la art. 1 al aceluiași articol, chiar dacă a fost adresată greșit

altei unități decât cea abilitată să rezolve cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.R. împotriva deciziei civile nr. 756 A din 16 septembrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 martie

2006.