ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5779/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 30 mai 2003, Tribunalul Maramureș a pronunțat sentința civilă nr. 425 în dosarul nr. 5426/2001 prin care s-a admis plângerea formulată de reclamanții B.M. și B.C.R. în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA și A.P.A.P.S. A fost obligată pârâta SC M. SA să emită decizie motivată asupra cererii de restituire în natură a terenurilor ce au format proprietatea autorului reclamanților, numitul B.G. Totodată au fost obligate ambele pârâte să facă reclamanților oferte de restituire prin echivalent a contravalorii terenurilor, raportate la valoarea de piață a acestora, și să indice contractele civile sau comerciale care afectează terenurile solicitate.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au trimis pârâtei SC M. SA notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 10618 mp, înscris în C.F. 12319, sub nr. top. 2708/274, în prezent identificat sub nr. top. 2708/274/a/4 și nr.top. 2708/274/a/3 din C.F. 13346 Baia-Mare. S-a mai reținut că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 și nu a emis dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, arătând, printr-o adresă, că terenul intra sub incidența legilor fondului funciar. Pe de altă parte s-a mai reținut că SC M. SA nu s-a conformat nici prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a face o ofertă de despăgubire prin echivalent, în termenul de 60 de zile, reclamanții având calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Apelurile declarate de pârâtele SC M. SA și A.P.A.P.S. au fost admise prin decizia civila nr. 160 din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, plângerea reclamanților fiind respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâta SC M. SA și ca inadmisibilă în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. Nemulțumiți fiind, reclamanții au atacat cu recurs decizia dată în apel, recurs ce a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2641 din 10 martie 2006. A fost casată hotărârea recurată și cauza trimisă spre rejudecare fiind date îndrumări referitoare la clarificarea situației juridice reale a terenului în litigiu, prin prisma Legii nr. 10/2001 ori a prevederilor Legii nr. 18/1991, a valabilității ori nevalabilității titlului statului, a exproprierilor efectuate în privința imobilului ce a aparținut antecesorului reclamanților, prin completarea probatoriului cu înscrisuri și refacerea expertizei tehnice administrate în cauză.

Înalta Curte a reținut totodată că neapelând sentința instanței de fond, reclamanții au achiesat la soluția pronunțată, în concordanță cu precizarea de acțiune prin care au învestit prima instanță, de obligare a pârâtei SC M. SA la emiterea unei decizii motivate de restituire in natură sau efectuarea unei oferte de restituire prin echivalent. Formându-se dosarul cu număr unic 20483/1/2003 în rejudecare, potrivit îndrumărilor din decizia de casare, s-a dispus suplimentarea probatoriului prin completarea de către ing. Z.I. a raportului de expertiza efectuat în fața primei instanțe (f. 143 - 171), precum și depunerea unor înscrisuri de către apelanta SC M. SA, acte justificative ale dreptului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. MM/38/21 octombrie 1999, coli funciare in extenso privitoare la dezmembrările survenite asupra parcelei inițiale cu nr.top.

2708/274, transcrisă din C.F. 12319 Baia-Mare în C.F. 13346 Baia-Mare, cuprinzând înstrăinările ce au intervenit pe parcursul derulării procesului, construcția amplasată pe acest teren și parte din terenul intabulat pe numele pârâtei SC M. SA (C.F. 13659, C.F. 14423). Prin deciziei nr. 316/A din 20 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S., a respins ca nefondat apelul pârâtei SC M. SA împotriva sentinței civile nr. 425 din 30 mai 2003 a Tribunalului Maramureș pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții B.M. și B.C.R. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., fosta A.P.A.P.S., fiind păstrate celelalte dispoziții din sentință.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că terenul revendicat de reclamanți de 9.500 mp, nu a fost cuprins în titlul de proprietate, emis pe numele antecesorului lor B.G. conform Legii nr. 18/1991 dar este situat în intravilanul municipiului Baia Mare, astfel că a fost înlăturată apărarea pârâtei SC M. SA, fondată pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma sa inițială. În consecință s-a statuat că în mod cert suprafața de teren în litigiu, de 9550 mp, identificată sub nr. 2708/274/a/3 și 2708/274/a/4, nu a fost expropriată și a trecut fără titlu valabil în proprietatea de stat, în concordanță cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială.

Or, lipsa valabilității titlului statului impune ca, din perspectiva dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorului reclamanților, fostul proprietar tabular B.G., să i se recunoască și în prezent calitatea de proprietar avută la data preluării. De altfel, expertul Z.I. a arătat că pârâta S.C. M. SA mai este proprietară tabulară doar a unei suprafețe de teren de 8.989 mp, diferența de 473 mp fiind înstrăinată către SC Petra Plus SRL, iar diferența de 88 mp fiind înstrăinată către Fundația Culturală Ecologică Maramureș, până la concurența întregii suprafețe de 9.550 mp De asemenea, parcela cu nr.top. 2708/274/a/3, în suprafață de 475 mp, a rămas proprietatea SC M. SA, însă construcțiile amplasate pe acest teren au fost vândute unor terțe persoane, societăți comerciale, iar parcela cu nr.top.

2708/274/a/4 a suferit numeroase dezmembrări succesive, terenul, parțial înstrăinat de SC M. SA, fiind ocupat de platforma betonată, depozite materie primă, magazine tip șopron. Cu aplicarea art. 2 7-31 din Legea nr. 10/2001 s-a stabilit că unității deținătoare, persoana juridică SC M. SA, chiar privatizată integral fiind, îi revine obligația de a emite decizie ori dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, așa cum corect a reținut tribunalul. Cu privire la apelul declarat de pârâta A.V.A.S., fosta A.P.A.P.S. instanța a reținut că excepția de prematuritate invocată de această apelantă este întemeiată, obligația de a face reclamanților ofertă de restituire prin echivalent a contravalorii terenului neputând fi determinată prin prisma normelor exprese cuprinse in art. 27 și urm. din Legea nr. 10/2001, concomitent cu cea care incumbă unității deținătoare și prealabil soluționării notificării de către aceasta.

În concluzie, în baza art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul acestei pârâte fiind schimbată în parte sentința, prin respingerea acțiunii reclamanților îndreptată împotriva pârâtei A.V.A.S. Împotriva hotărârii pronunțate în apel a formulat recurs pârâta S.C. M. prin lichidator P.I.P.U.R.L. prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 425/2003 a Tribunalului Maramureș și în consecință a respingerii plângerii formulate de reclamanți împotriva răspunsului la notificarea cu nr. 2037 din 15 august 2001, critică întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 29 din Legea nr. 10/2001. Dezvoltând motivele de recurs se susține că instanța de apel a greșit atunci când a reținut că imobilul în discuție a fost preluat tară titlu valabil, în realitate , din probatoriul administrat în cauză trăgându-se concluzia că imobilul respectiv este preluat în baza unui titlu valabil.

Pe de altă parte se mai susține că în mod eronat au fost aplicate regulile privitoare la aplicarea în timp a legii civile atunci când s-a stabilit incidența dispozițiilor inițiale ale art. 27 din Legea nr. 10/2001, și nu a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Verificând legalitatea deciziei recurate în limitele criticilor formulate, înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente: Este adevărat că Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în cursul procesului, în sensul că la acest moment legea nouă nu mai face distincție, în privința societăților privatizate, deținătoare a unor imobile preluate abuziv de stat, între cele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu valabil, iar pentru aceste imobile, conform art. 29, persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, chiar și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate, măsuri reparatorii în echivalent care se propun de către instituția publică ce a efectuat privatizarea.

Dar în speță nu pot fi aplicate aceste reglementări din legea nouă, defavorabile reclamanților-intimați, deoarece sunt în conflict cu principiile ce guvernează aplicarea legii civile în timp, neretroactivitatea legii noi și nesupraviețuirea legii vechi. Fiind vorba despre raporturi juridice născute sub imperiul legii vechi, dar care produc efecte și ulterior intrării în vigoare a legii noi, trebuie făcută deosebirea între consecințele și efectele epuizate sau complet realizate ale unor acte anterioare și consecințele și efectele viitoare, încă nerealizate, dar în funcție de criteriul dreptului câștigat. Acest drept, consființit de legea în vigoare, nu poate fi declarat ca pierdut prin edictarea ulterioară a altor dispoziții în materie, cu unicul argument al trecerii timpului și modificării legislative survenite.

In ceea ce privește susținerea recurentei, că din probatoriul administrat în cauză s-ar trage concluzia că imobilul respectiv este preluat în baza unui titlu valabil, înalta Curte, observă că recurenta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, nedepunând la dosar un titlu în baza căruia terenul ce face obiectul cauzei ar fi trecut legal în proprietatea statului. In consecință reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii față de împrejurarea că au trimis notificare în vederea restituirii în natură a terenului, unitatea deținătoare, pârâta SC M. SA, nu a emis decizie ori dispoziție motivată, deși imobilul revendicat, amplasat în intravilanul localității, a constituit proprietatea tabulară a autorului acestora.

Ca atare pentru considerentele expuse , recursul declarat in cauză se privește ca nefondat și in baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins in consecință. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.C. M. prin lichidator P.I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 316/A din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Obligă pârâții să plătească reclamantei T.L.A. 1.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2008.