ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5779/2008

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată

următoarele:

La data de 30 mai 2003,

Tribunalul Maramureș a pronunțat sentința civilă nr. 425 în dosarul nr.

5426/2001 prin care s-a admis plângerea formulată de reclamanții B.M. și B.C.R.

în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA și A.P.A.P.S.

A fost obligată

pârâta SC M. SA să emită decizie motivată asupra cererii de restituire în

natură a terenurilor ce au format proprietatea autorului reclamanților, numitul

B.G.

Totodată au fost

obligate ambele pârâte să facă reclamanților oferte de restituire prin

echivalent a contravalorii terenurilor, raportate la valoarea de piață a

acestora, și să indice contractele civile sau comerciale care afectează

terenurile solicitate.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au trimis pârâtei SC

M. SA notificare în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a

terenului în suprafață de 10618 mp, înscris în C.F. 12319, sub nr. top.

2708/274, în prezent identificat sub nr. top. 2708/274/a/4 și nr.top.

2708/274/a/3 din C.F. 13346 Baia-Mare.

S-a mai

reținut că pârâta nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001

și nu a emis dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură,

arătând, printr-o adresă, că terenul intra sub incidența legilor fondului

funciar.

Pe de altă parte s-a

mai reținut că SC M. SA nu s-a conformat nici prevederilor art. 24 din Legea

nr. 10/2001, în sensul de a face o ofertă de despăgubire prin echivalent, în

termenul de 60 de zile, reclamanții având calitatea de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii.

Apelurile declarate

de pârâtele SC M. SA și A.P.A.P.S. au fost admise prin decizia civila nr. 160

din 6 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, plângerea reclamanților fiind

respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive față de pârâta SC M. SA și

ca inadmisibilă în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S.

Nemulțumiți

fiind, reclamanții au atacat cu recurs decizia dată în apel, recurs ce a fost

admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 2641 din 10

martie 2006. A fost casată hotărârea recurată și cauza trimisă spre rejudecare

fiind date îndrumări referitoare la clarificarea situației juridice reale a

terenului în litigiu, prin prisma Legii nr. 10/2001 ori a prevederilor Legii

nr. 18/1991, a valabilității ori nevalabilității titlului statului, a

exproprierilor efectuate în privința imobilului ce a aparținut antecesorului

reclamanților, prin completarea probatoriului cu înscrisuri și refacerea

expertizei tehnice administrate în cauză.

Înalta Curte a

reținut totodată că neapelând sentința instanței de fond, reclamanții au

achiesat la soluția pronunțată, în concordanță cu precizarea de acțiune prin

care au învestit prima instanță, de obligare a pârâtei SC M. SA la emiterea

unei decizii motivate de restituire in natură sau efectuarea unei oferte de

restituire prin echivalent.

Formându-se dosarul

cu număr unic 20483/1/2003 în rejudecare, potrivit îndrumărilor din decizia de

casare, s-a dispus suplimentarea probatoriului prin completarea de către ing. Z.I.

a raportului de expertiza efectuat în fața primei instanțe (f. 143 - 171),

precum și depunerea unor înscrisuri de către apelanta SC M. SA, acte

justificative ale dreptului de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. MM/38/21 octombrie 1999, coli funciare in extenso privitoare la

dezmembrările survenite asupra parcelei inițiale cu nr.top. 2708/274,

transcrisă din C.F. 12319 Baia-Mare în C.F. 13346 Baia-Mare, cuprinzând

înstrăinările ce au intervenit pe parcursul derulării procesului, construcția

amplasată pe acest teren și parte din terenul intabulat pe numele pârâtei SC M.

SA (C.F. 13659, C.F. 14423).

Prin deciziei

nr. 316/A din 20 septembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis

apelul declarat de pârâta A.V.A.S., a respins ca nefondat apelul pârâtei SC M. SA

împotriva sentinței civile nr. 425 din 30 mai 2003 a Tribunalului Maramureș pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de

reclamanții B.M. și B.C.R. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., fosta A.P.A.P.S.,

fiind păstrate celelalte dispoziții din sentință.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut că terenul revendicat de reclamanți de 9.500

mp, nu a fost cuprins în titlul de proprietate, emis pe numele antecesorului

lor B.G. conform Legii nr. 18/1991 dar este situat în intravilanul municipiului

Baia Mare, astfel că a fost înlăturată apărarea pârâtei SC M. SA, fondată pe

dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma sa inițială.

În consecință

s-a statuat că în mod cert suprafața de teren în litigiu, de 9550 mp,

identificată sub nr. 2708/274/a/3 și 2708/274/a/4, nu a fost expropriată și a

trecut fără titlu valabil în proprietatea de stat, în concordanță cu

prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială.

Or, lipsa

valabilității titlului statului impune ca, din perspectiva dispozițiilor art. 2

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorului reclamanților, fostul proprietar

tabular B.G., să i se recunoască și în prezent calitatea de proprietar avută la

data preluării.

De altfel, expertul Z.I.

a arătat că pârâta S.C. M. SA mai este proprietară tabulară doar a unei

suprafețe de teren de 8.989 mp, diferența de 473 mp fiind înstrăinată către SC

Petra Plus SRL, iar diferența de 88 mp fiind înstrăinată către Fundația

Culturală Ecologică Maramureș, până la concurența întregii suprafețe de 9.550 mp

De asemenea, parcela

cu nr.top. 2708/274/a/3, în suprafață de 475 mp, a rămas proprietatea SC M. SA,

însă construcțiile amplasate pe acest teren au fost vândute unor terțe

persoane, societăți comerciale, iar parcela cu nr.top. 2708/274/a/4 a suferit

numeroase dezmembrări succesive, terenul, parțial înstrăinat de SC M. SA, fiind

ocupat de platforma betonată, depozite materie primă, magazine tip șopron.

Cu aplicarea

art. 2

7-31

din Legea nr. 10/2001 s-a

stabilit că unității deținătoare, persoana juridică SC M. SA, chiar privatizată

integral fiind, îi revine obligația de a emite decizie ori dispoziție motivată

asupra cererii de restituire în natură, așa cum corect a reținut tribunalul.

Cu privire la

apelul declarat de pârâta A.V.A.S., fosta A.P.A.P.S. instanța a reținut că

excepția de prematuritate invocată de această apelantă este întemeiată,

obligația de a face reclamanților ofertă de restituire prin echivalent a

contravalorii terenului neputând fi determinată prin prisma normelor exprese

cuprinse in art. 27 și urm. din Legea nr. 10/2001, concomitent cu cea care

incumbă unității deținătoare și prealabil soluționării notificării de către

aceasta.

În concluzie, în baza

art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul acestei pârâte fiind schimbată în

parte sentința, prin respingerea acțiunii reclamanților îndreptată împotriva

pârâtei A.V.A.S.

Împotriva

hotărârii pronunțate în apel a formulat recurs pârâta S.C. M. prin lichidator P.I.P.U.R.L.

prin care a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 425/2003 a Tribunalului

Maramureș și în consecință a respingerii plângerii formulate de reclamanți

împotriva răspunsului la notificarea cu nr. 2037 din 15 august 2001, critică

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 29

din Legea nr. 10/2001.

Dezvoltând motivele

de recurs se susține că instanța de apel a greșit atunci când a reținut că

imobilul în discuție a fost preluat tară titlu valabil, în realitate , din

probatoriul administrat în cauză trăgându-se concluzia că imobilul respectiv

este preluat în baza unui titlu valabil.

Pe de altă parte se

mai susține că în mod eronat au fost aplicate regulile privitoare la aplicarea

în timp a legii civile atunci când s-a stabilit incidența dispozițiilor

inițiale ale art. 27 din Legea nr. 10/2001, și nu a dispozițiilor art. 29 din

Legea nr. 10/2001.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în limitele criticilor formulate, înalta Curte

constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Este adevărat că

Legea nr. 10/2001 a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în cursul

procesului, în sensul că la acest moment legea nouă nu mai face distincție, în

privința societăților privatizate, deținătoare a unor imobile preluate abuziv

de stat, între cele preluate cu titlu valabil și cele preluate fără titlu

valabil, iar pentru aceste imobile, conform art. 29, persoanele îndreptățite au

dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale, chiar și în cazul în care

imobilele au fost înstrăinate, măsuri reparatorii în echivalent care se propun

de către instituția publică ce a efectuat privatizarea. Dar în speță nu pot fi

aplicate aceste reglementări din legea nouă, defavorabile reclamanților-intimați,

deoarece sunt în conflict cu principiile ce guvernează aplicarea legii civile

în timp, neretroactivitatea legii noi și nesupraviețuirea legii vechi.

Fiind vorba despre

raporturi juridice născute sub imperiul legii vechi, dar care produc efecte și

ulterior intrării în vigoare a legii noi, trebuie făcută deosebirea între

consecințele și efectele epuizate sau complet realizate ale unor acte

anterioare și consecințele și efectele viitoare, încă nerealizate, dar în

funcție de criteriul dreptului câștigat.

Acest drept,

consființit de legea în vigoare, nu poate fi declarat ca pierdut prin edictarea

ulterioară a altor dispoziții în materie, cu unicul argument al trecerii

timpului și modificării legislative survenite.

In ceea ce privește

susținerea recurentei, că din probatoriul administrat în cauză s-ar trage

concluzia că imobilul respectiv este preluat în baza unui titlu valabil, înalta

Curte, observă că recurenta nu a făcut nicio dovadă în acest sens, nedepunând

la dosar un titlu în baza căruia terenul ce face obiectul cauzei ar fi trecut

legal în proprietatea statului.

In consecință

reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii față de

împrejurarea că au trimis notificare în vederea restituirii în natură a

terenului, unitatea deținătoare, pârâta SC M. SA, nu a emis decizie ori

dispoziție motivată, deși imobilul revendicat, amplasat în intravilanul

localității, a constituit proprietatea tabulară a autorului acestora.

Ca atare pentru

considerentele expuse , recursul declarat in cauză se privește ca nefondat și

in baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins in consecință.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

R

espinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul S.C. M. prin lichidator P.I.P.U.R.L. împotriva

deciziei nr. 316/A din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Obligă

pârâții să plătească reclamantei T.L.A. 1.000

lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 13 octombrie 2008.