Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2010
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2407/2010

HOTĂRÂRE
22.04.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2407/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin plângerea formulată de K.L.Ș. împotriva pârâtului Primarul municipiului Baia Mare, s-a solicitat admiterea plângerii împotriva Dispoziției nr. 10266 din 19 februarie 2007, anularea în parte și să se dispună restituirea în natură a terenului liber de construcții și acordarea despăgubirilor pentru imobilele afectate de construcții, la valoarea de circulație din prezent, pentru imobilele situate în Baia Mare, înscrise în C.F. nr. 4163 și C.F. nr. 1164 Baia Mare. Prin Sentința civilă nr. 1093 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția civilă, s-a respins plângerea formulată de K.V., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Baia Mare, pentru anularea Dispoziției nr. 10266 din 19 februarie 2007 emisă de pârât.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin notificările nr. 282/N și 283/N din 4 octombrie 2001, reclamantul a solicitat restituirea terenurilor din CF nr. 4163 Baia Mare, nr. top. 4460/6/1 în suprafață de 370 mp, nr. 4462/5/1 în suprafață de 240 mp nr. 4461/5/1 în suprafață de 1426 mp, nr. 4462/4/1 în suprafață de 334 mp, și 4461/2 în suprafață de 2073 mp. Prin Decizia nr. 51 din 22 martie 2007 emisă de A.V.A.S. s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Ulterior, respectiv la 19 septembrie 2005 cu notificarea înregistrată la nr. 299 reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenurilor înscrise în CF. 4119 Baia Mare, CF. 4163 Baia Mare, și CF. 4169 Baia Mare.

Prin Dispoziția nr. 10266 din 19 februarie 2007 s-a respins notificarea cu motivarea că a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, republicată. S-a mai reținut că reclamantul nu a solicitat repunerea în termen și nu a dovedit vreo împrejurare obiectivă care să îl fi pus în imposibilitate de a cunoaște conținutul mențiunilor din cartea funciară și de a depune notificarea în termenul legal. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul K.V. solicitând modificarea ei, anularea dispoziției atacate și restituirea terenului liber de construcții, precum și a acordării despăgubirilor pentru construcții. Prin Decizia nr. 33/A/2009 din 11 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.V.

S-a reținut că obiectul Dispoziției nr. 10266 din 19 februarie 2007 emisă de intimatul Primarul Municipiului Baia Mare, l-a constituit notificarea nr. 20747 din 19 septembrie 2005 care a fost formulată după expirarea termenului de un an, începând cu 14 februarie 2001, cum corect a reținut și prima instanță. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamantul K.V., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate recurentul a susținut în esență următoarele: Sub un prim aspect, a solicitat constatarea nulității comunicării deciziei din apel la adresa din Baia Mare, în condițiile în care domiciliul său, actual este în Germania, iar pe parcursul procesului civil nu și-a ales un alt domiciliu procesual și nici nu l-a împuternicit pe mandatarul său pentru alegerea unui alt domiciliu procesual.

În absența unei comunicări legale a deciziei instanței de apel, apreciază că termenul de declarare a recursului nu a început să curgă. Pe fondul cauzei recurentul a invocat faptul că, instanțele nu au stabilit cadrul procesual adecvat considerând că în speță este vorba despre atacarea unui act administrativ. În realitate nu este vorba de nicio notificare ci adresele din 19 septembrie 2005 au fost întocmite și depuse ca o solicitare a acestora către autoritățile publice de a răspunde la notificările 282/N și 283/N depuse anterior. La termenul de judecată din data de 22 aprilie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția tardivității recursului, față de împrejurarea că decizia instanței de apel a fost comunicată reclamantului la data de 19 februarie 2009, iar recursul a fost înregistrat la data de 8 octombrie 2009 așa cum rezultă din ștampila poștei aplicate pe plicul aflat la fila 10, dosar recurs.

Conform art. 90 C. proc. civ., înmânarea actelor de procedură se face la domiciliu sau reședința celui citat. În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură comunicarea acestora se va face la aceasta iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții. Or, se constată că în cererea pe care reclamantul a adresat-o Tribunalului Maramureș și-a indicat domiciliul ales în Baia Mare. În procedura ce s-a derulat în fața instanței de fond și a curții de apel, reclamantul a fost citat la domiciliul ales, nesolicitând niciodată comunicarea actelor la domiciliul său din Germania. Dacă voința reclamantului ar fi fost aceea ca actele de procedură să-i fie comunicate la domiciliul său din Germania și-ar fi manifestat-o încă de la primul termen de judecată ce a avut loc în fața Tribunalului Maramureș.

De altfel, reclamantul a cunoscut întreaga derulare a procedurii, iar avocatul său ales T.Tr.V. la data de 14 ianuarie 2009 a solicitat Curții de Apel Cluj amânarea cauzei întrucât nu a avut posibilitatea unei documentări suficiente pentru susținerea apelului. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantului va fi respins.

D E C I D E: Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul K.L.Ș. împotriva Deciziei nr. 33A din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6155/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 156 din 14 martie 2005 A.V.A.S. a respins notificarea nr.211/2001 depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care P.M., M.E. și F.V. au sol
ÎCCJ 2008-10-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5779/2008
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 30 mai 2003, Tribunalul Maramureș a pronunțat sentința civilă nr. 425 în dosarul nr. 5426/2001 prin care s-a admis plângerea formula
ÎCCJ 2010-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6175/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1151 din 13 octombrie 2008, Tribunalul Maramureș, secția civilă, a admis cererea formulată de notificatoarele-reclamante T.C. și L.G. în nume propriu, precum și în calitate de m
ÎCCJ 2007-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6195/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1092 din 13 octombrie 2006 a Tribunalului Maramureș s-a respins plângerea formulată de T.E. împotriva pârâtului Munici
ÎCCJ 2010-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2926/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 436 din 21 aprilie 2009 a Tribunalului Maramureș a fost admisă plângerea formulată de petenții A.F.K., B.J., A.Z., A.B.Z. și A.P.C. în con
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă