ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6175/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1151 din 13 octombrie 2008, Tribunalul Maramureș, secția civilă, a admis cererea formulată de notificatoarele-reclamante T.C. și L.G. în nume propriu, precum și în calitate de moștenitoare legale (fiice) ale notificatorului-reclamant F.V., decedat în timpul procesului la data de 10 iulie 2007 în municipiul Baia Mare, cerere înaintată la 15 iunie 2007 împotriva pârâtului Primarul municipiului Baia Mare și în consecință, a fost modificată în parte dispoziția nr. 11346 din 7 mai 2007 emisă de pârât în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că s-a dispus restituirea în natură în favoarea notificatoarelor T.C. și L.G. a terenului expropriat în suprafață de 500 mp, situat în Baia Mare, înscris în C.F.

6168 Baia Mare, nr. top 1593/15 de 500 mp și transcris în C.F. 10454 Baia Mare. A fost menținută dispoziția atacată nr. 11346 din 7 mai 2007 în ceea ce privește despăgubirile propuse conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății pentru casa construită de părinții reclamantelor în anul 1959 pe terenul menționat, casă demolată de Statul Român în 1977. A fost obligat pârâtul la 1500 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin notificarea din 24 iulie 2001 adresată Primăriei municipiului Baia Mare prin intermediul executorului judecătoresc S.A. notificatorii F.V., F.C. căsătorită T. și F.G.

căsătorită L. au solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea terenului expropriat în anul 1977 în suprafață de 500 mp, înscris în C.F. 6168 Baia Mare și apoi în C.F. 10454 Baia Mare nr. top 1593/15 de 500 mp, teren „loc viran" situat în centrul municipiului Baia Mare, în spatele magazinului universal „ Maramureș". In cuprinsul notificării, petenții au precizat că în anul 1959 au construit ol casă de locuit, compusă din 2 camere și dependințe, având o suprafață „desfășurată" de 136, 47 mp, locuința fiind demolată în anul 1977. După exproprierea terenului în baza Decretului nr. 341/1977 și după demolarea locuinței au primit suma de 22375 lei, însă valoarea construcției la data întocmirii notificării, 24 iulie 2001 au apreciat-o la 600.000.000 lei.

Prin dispoziția nr. 11346 din 07 mai 2007, Primarul municipiului Baia Mare a propus acordarea de despăgubiri în favoarea notificatorilor F.V., T.C. și L.G. în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât pentru terenul solicitat a fi restituit în natură, cât și pentru casa construită în anul 1959 pe acest teren și demolată în 1977. In cuprinsul dispoziției privind soluționarea notificării, emitentul acesteia precizează că, în urma verificării în teren se constată faptul că terenul este ocupat de blocurile de locuințe situate pe A. din Baia Mare însă tribunalul a reținut că această constatare nu este confirmată și în concluziile expertizei efectuată în cauză de inginer P.C.G., expert tehnic în specialitatea topografie-cadastru.

Tribunalul a mai reținut că terenul ce face obiectul notificării este liber și poate fi restituit în natură reclamantelor, care au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare legale ale părinților decedați, F.V. căsătorit cu C.V., care au fost deposedați prin expropriere de imobilul dobândit prin cumpărare. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 57/A din 26 februarie 2010, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului Baia-Mare împotriva sentinței civile nr. 1151 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Maramureș pe care a schimbat-o, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea reclamantelor T.C.

și L.G. în nume propriu și în calitate de moștenitoare ale reclamantului F.V. decedat în cursul procesului, având ca obiect plângere împotriva dispoziției nr. 11.346 din 07 mai 2007 emisă de Primarul municipiului Baia-Mare, pe care a menținut-o. Instanța de apel a reținut că, în urma suplimentării probatoriului în apel, prin solicitarea comunicării de către furnizorii de utilități a împrejurării existenței și, în caz afirmativ, a amplasamentului rețelelor de furnizare a utilităților, precum și prin completarea raportului de expertiză, a reieșit că terenul în litigiu este traversat de rețele subterane de furnizare a utilităților - curent, telefonie, apă și gaz - totodată pe aceeași suprafață de teren este edificat un parc de joacă și o parcare.

De asemenea, s-a reținut că pe teren sunt amplasate trotuare și căi de acces spre două blocuri, edificate pe terenul expropriat, acestea fiind necesare exploatării construcțiilor pentru amplasarea cărora s-a dispus măsura exproprierii și demolării construcției vechi proprietatea antecesorilor reclamantelor. In consecință, instanța de apel a reținut că terenul în suprafață de 500 mp este în totalitate ocupat funcțional atât la suprafață, cât și în subteran de obiective care, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 fac imposibilă restituirea în natură. S-a mai arătat că, o astfel de măsură nu este posibilă nici din perspectiva Legii nr. 10/2001 și nici din punct de vedere practic, dat fiind că, așa cum; a reieșit încă din probele administrate în fața primei instanțe, din suprafața totală de 500 mp doar o mică suprafață ar fi eventual liberă, ipoteză care a fost însă răsturnată de probațiunea administrată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele T.C. și L.G., criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive: Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită ] a normelor legale incidente în materie, respectiv a art. 1 alin. (1), art. 7, art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001. Astfel, recurentele au susținut că exproprierea terenului și demolarea construcției s-a făcut pentru a se putea amplasa macaraua utilizată la construirea blocurilor de locuințe din zonă, aceasta fiind demontată la finalizarea lucrărilor. Au mai susținut că accesul locatarilor se poate face și pe alt traseu, că parcul este în realitate un teren viran, pe care s-au amplasat, ulterior înregistrării notificării, un leagăn și un tobogan, și că parcarea nu este una amenajată și semnalizată în scopul destinației corespunzătoare, nefăcându-se dovada că ar face parte din domeniul public sau că ar fi destinată unei utilități publice.

Recurentele au mai arătat că nici parcarea și nici așa - numitul spațiu verde nu sunt amenajări de utilitate publică, ci servesc nevoilor unui grup restrâns de persoane, din rândul locatarilor blocului și, în plus, parcul de joacă nu a fost amenajat de către intimat. Referitor la servituțile publice, respectiv utilitățile curent electric, gaz, apă și telefonie, au arătat că rețelele existente pot fi deviate pe cheltuiala beneficiarului și cu avizul celor abilitați. S-a concluzionat că, față de aceste împrejurări, terenul poate fi restituit în natură. Examinând decizia în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Prin criticile formulate, susținând că terenul se poate restitui în natură, întrucât nu este afectat de detalii de sistematizare sau de utilități publice în sensul Legii nr. 10/2001, reclamantele au invocat că pronunțarea deciziei recurate s-a făcut cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 , art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Regimul juridic al terenului în litigiu este reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, iar, potrivit art. 11 alin. (4) din lege „ în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil". In speță, scopul pentru care s-a dispus exproprierea, „construirea unor blocuri de locuințe și a lucrărilor tehnico - edilitare aferente" s-a realizat, iar terenul în litigiu este ocupat de elemente de sistematizare și are destinația de spațiu verde aferent blocurilor de locuințe, trotuar de acces, cale de acces, parcare și parc de joacă.

Astfel, potrivit situației de fapt stabilită pe deplin în baza probelor administrate în fața primei instanțe și completate în apel, s-a stabilit că terenul este afectat de utilități publice, atât la suprafață, cât și în subteran, unde există rețele de furnizare a utilităților, respectiv două linii electrice subterane de joasă tensiune și o linie electrică subterană de înaltă tensiune, rețea de telefonie, o conductă de apă și o conductă de distribuție gaze naturale. Prin urmare, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în raport de starea de fapt ce a fost pe deplin lămurită, stabilind că măsura restituirii în natură a terenului, integral sau parțial, nu este posibila, reclamantele urmând să beneficieze de măsuri reparatorii prin echivalent.

Celelalte critici formulate de recurentele - reclamante, ce vizează greșita apreciere a probatoriului administrat de către instanța de judecată, nu pot fi încadrate în motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. C. proc. civ., sancțiunea fiind neanalizării lor. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele T.C. și L.G. împotriva deciziei nr. 57/A din 26 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.