ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6175/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1151 din 13 octombrie

2008, Tribunalul Maramureș, secția civilă, a admis cererea formulată de

notificatoarele-reclamante T.C. și L.G. în nume propriu, precum și în calitate

de moștenitoare legale (fiice) ale notificatorului-reclamant F.V., decedat în

timpul procesului la data de 10 iulie 2007 în municipiul Baia Mare, cerere înaintată

la 15 iunie 2007 împotriva pârâtului Primarul municipiului Baia Mare și în

consecință, a fost modificată în parte dispoziția nr. 11346 din 7 mai 2007 emisă

de pârât în baza Legii nr. 10/2001, în sensul că s-a dispus restituirea în

natură în favoarea notificatoarelor T.C. și L.G. a terenului expropriat în

suprafață de 500 mp, situat în Baia Mare, înscris în C.F. 6168 Baia Mare, nr.

top 1593/15 de 500 mp și transcris în C.F. 10454 Baia Mare.

A fost menținută dispoziția atacată nr.

11346 din 7 mai 2007 în ceea ce privește despăgubirile propuse conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății pentru casa

construită de părinții reclamantelor în anul 1959 pe terenul menționat, casă

demolată de Statul Român în 1977.

A fost obligat pârâtul la 1500 lei

cheltuieli de judecată în favoarea reclamantelor.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, prin notificarea din 24 iulie 2001 adresată Primăriei municipiului

Baia Mare prin intermediul executorului judecătoresc S.A. notificatorii F.V., F.C.

căsătorită T. și F.G. căsătorită L. au solicitat în baza Legii nr. 10/2001

restituirea terenului expropriat în anul 1977 în suprafață de 500 mp, înscris

în C.F. 6168 Baia Mare și apoi în C.F. 10454 Baia Mare nr. top 1593/15 de 500

mp, teren „loc viran" situat în centrul municipiului Baia Mare, în spatele

magazinului universal „ Maramureș".

In cuprinsul notificării, petenții au

precizat că în anul 1959 au construit ol casă de locuit, compusă din 2 camere

și dependințe, având o suprafață „desfășurată" de 136, 47 mp, locuința

fiind demolată în anul 1977. După exproprierea terenului în baza Decretului nr.

341/1977 și după demolarea locuinței au primit suma de 22375 lei, însă valoarea

construcției la data întocmirii notificării, 24 iulie 2001 au apreciat-o la

600.000.000 lei.

Prin dispoziția nr. 11346 din 07 mai 2007,

Primarul municipiului Baia Mare a propus acordarea de despăgubiri în favoarea

notificatorilor F.V., T.C. și L.G. în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, atât pentru terenul solicitat a fi restituit în natură, cât și pentru

casa construită în anul 1959 pe acest teren și demolată în 1977.

In cuprinsul dispoziției privind

soluționarea notificării, emitentul acesteia precizează că, în urma verificării

în teren se constată faptul că terenul este ocupat de blocurile de locuințe

situate pe A. din Baia Mare însă tribunalul a reținut că această constatare nu

este confirmată și în concluziile expertizei efectuată în cauză de inginer P.C.G.,

expert tehnic în specialitatea topografie-cadastru.

Tribunalul a mai reținut că terenul ce

face obiectul notificării este liber și poate fi restituit în natură

reclamantelor, care au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare legale

ale părinților decedați, F.V. căsătorit cu C.V., care au fost deposedați prin

expropriere de imobilul dobândit prin cumpărare.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de

muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 57/A din

26 februarie 2010, a admis apelul declarat de pârâtul Primarul municipiului

Baia-Mare împotriva sentinței civile nr. 1151 din 13 octombrie 2008 a

Tribunalului Maramureș pe care a schimbat-o, în sensul că a respins ca

nefondată acțiunea reclamantelor T.C. și L.G. în nume propriu și în calitate de

moștenitoare ale reclamantului F.V. decedat în cursul procesului, având ca

obiect plângere împotriva dispoziției nr. 11.346 din 07 mai 2007 emisă de

Primarul municipiului Baia-Mare, pe care a menținut-o.

Instanța de apel a reținut că, în urma

suplimentării probatoriului în apel, prin solicitarea comunicării de către

furnizorii de utilități a împrejurării existenței și, în caz afirmativ, a

amplasamentului rețelelor de furnizare a utilităților, precum și prin

completarea raportului de expertiză, a reieșit că terenul în litigiu este

traversat de rețele subterane de furnizare a utilităților - curent, telefonie,

apă și gaz - totodată pe aceeași suprafață de teren este edificat un parc de

joacă și o parcare.

De asemenea, s-a reținut că pe teren

sunt amplasate trotuare și căi de acces spre două blocuri, edificate pe terenul

expropriat, acestea fiind necesare exploatării construcțiilor pentru amplasarea

cărora s-a dispus măsura exproprierii și demolării construcției vechi

proprietatea antecesorilor reclamantelor.

In consecință, instanța de apel a

reținut că terenul în suprafață de 500 mp este în totalitate ocupat funcțional

atât la suprafață, cât și în subteran de obiective care, potrivit art. 11 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001 fac imposibilă restituirea în natură.

S-a mai arătat că, o astfel de măsură

nu este posibilă nici din perspectiva Legii nr. 10/2001 și nici din punct de

vedere practic, dat fiind că, așa cum; a reieșit încă din probele administrate

în fața primei instanțe, din suprafața totală de 500 mp doar o mică suprafață

ar fi eventual liberă, ipoteză care a fost însă răsturnată de probațiunea

administrată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamantele T.C. și L.G., criticând-o pentru nelegalitate pentru

următoarele motive:

Hotărârea instanței de apel a fost

pronunțată cu aplicarea greșită ] a normelor legale incidente în materie,

respectiv a art. 1 alin. (1), art. 7, art. 9 și art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, recurentele au susținut că exproprierea

terenului și demolarea construcției s-a făcut pentru a se putea amplasa

macaraua utilizată la construirea blocurilor de locuințe din zonă, aceasta

fiind demontată la

finalizarea lucrărilor.

Au mai susținut că accesul locatarilor

se poate face și pe alt traseu, că parcul este în realitate un teren viran, pe

care s-au amplasat, ulterior înregistrării notificării, un leagăn și un

tobogan, și că parcarea nu este una amenajată și semnalizată în scopul

destinației corespunzătoare, nefăcându-se dovada că ar face parte din domeniul

public sau că ar fi destinată unei utilități publice.

Recurentele au mai arătat că nici

parcarea și nici așa - numitul spațiu verde nu sunt amenajări de utilitate

publică, ci servesc nevoilor unui grup restrâns de persoane, din rândul

locatarilor blocului și, în plus, parcul de joacă nu a fost amenajat de către

intimat.

Referitor la servituțile publice,

respectiv utilitățile curent electric, gaz, apă și telefonie, au arătat că

rețelele existente pot fi deviate pe cheltuiala beneficiarului și cu avizul

celor abilitați.

S-a concluzionat că, față de aceste

împrejurări, terenul poate fi restituit în natură.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat prin

cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru

următoarele considerente:

Prin criticile formulate, susținând că

terenul se poate restitui în natură, întrucât nu este afectat de detalii de

sistematizare sau de utilități publice în sensul Legii nr. 10/2001,

reclamantele au invocat că pronunțarea deciziei recurate s-a făcut cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 , art. 9 și art. 11 din Legea

nr. 10/2001.

Regimul juridic al terenului în litigiu

este reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată,

iar, potrivit art. 11 alin. (4) din lege „ în cazul în care lucrările pentru

care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil".

In speță, scopul pentru care s-a dispus

exproprierea, „construirea unor blocuri de locuințe și a lucrărilor tehnico -

edilitare aferente" s-a realizat, iar terenul în litigiu este ocupat de

elemente de sistematizare și are destinația de spațiu verde aferent blocurilor

de locuințe, trotuar de acces, cale de acces, parcare și parc de joacă.

Astfel, potrivit situației de fapt

stabilită pe deplin în baza probelor administrate în fața primei instanțe și

completate în apel, s-a stabilit că terenul este afectat de utilități publice,

atât la suprafață, cât și în subteran, unde există rețele de furnizare a

utilităților, respectiv două linii electrice subterane de joasă tensiune și o

linie electrică subterană de înaltă tensiune, rețea de telefonie, o conductă de

apă și o conductă de distribuție gaze naturale.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv a art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în raport de starea de fapt ce a fost pe

deplin lămurită, stabilind că măsura restituirii în natură a terenului, integral

sau parțial, nu este posibila, reclamantele urmând să beneficieze de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Celelalte critici formulate de

recurentele - reclamante, ce vizează greșita apreciere a probatoriului

administrat de către instanța de judecată, nu pot fi încadrate în motivele de

recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 pct. C. proc. civ., sancțiunea

fiind

neanalizării lor.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantele T.C. și L.G. împotriva deciziei nr. 57/A din 26

februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 noiembrie 2010.