ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1601 din 22 decembrie 2010, Tribunalul Maramureș a respins excepția tardivității, a admis contestația, a dispus anularea Dispoziției nr. 1094 din 23 martie 2009 emisă de primarul municipiului Baia Mare, cu consecința repunerii în vigoare a Dispoziției nr. 1898 din 09 iunie 2008 emisă de primarul municipiului Baia Mare. În fapt, s-a reținut că numita M.P.P. (în prezent, decedată) a avut calitatea persoană îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu - casă și teren în suprafață de 438 m.p. - situat în municipiul Baia Mare, str. O., imobil expropriat prin Decretul nr. 111/1951 și sentința civilă nr. 1154/1970 a Tribunalului Maramureș.

Întrucât imobilul nu a fost solicitat în temeiul Legii nr. 112/1995, acesta a fost vândut numitei K.P.L., prin contractul de vânzare - cumpărare nr. X/1977, în privința terenului, fiind incidente dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991. S-a reținut totodată că numita M.P.P. a împuternicit două persoane să se ocupe de restituirea, prin echivalent, a imobilelor naționalizate: pe fiul său, M.I., respectiv pe numitul V.M. Fiul defunctei și contestatorul din prezenta cauză a depus în termen notificarea înregistrată sub nr. 8499 din 14 august 2001 la Prefectura Maramureș și sub nr. 16190 din 23 iulie 2003 la Primăria Baia Mare. Avocatul, redactor al notificării, nu știa la acea dată că mama contestatorului era în viață, însă de îndată ce a aflat a înștiințat Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Comisia a emis dispoziția nr. 2898 din 09 iunie 2008, prin care a dispus acordarea de despăgubiri. Ulterior, în urma unor verificări suplimentare, Instituția Prefectului, prin adresa din 24 februarie 2009, a semnalat primarului municipiului Baia Mare că notificarea nu a fost formulată în numele numitei M.P.P., singura care avea calitatea de persoană îndreptățită, sancțiunea acestui fapt fiind pierderea dreptului la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, precum și a dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Pârâtul a emis astfel Dispoziția nr. 1094 din 24 martie 2009, prin care, revocând Dispoziția nr. 1898 din 09 iunie 2008, a respins notificarea numitului M.I.

pentru acordarea de despăgubiri. Această dispoziție a fost apreciată ca fiind nelegală, întrucât nu s-a ținut seama de faptul că M.I. a formulat notificarea nu în nume propriu, ci în numele mamei sale, M.P.P., având mandat din partea acesteia. Existența mandatului din partea persoanei îndreptățite era cunoscută de pârât, situația fiindu-i adusă la cunoștință de însăși avocata contestatorului. S-a reținut că referiri la existența mandatului există în însăși dispoziția atacată, la alin. 2 și 3. În privința numitei M.P.P., s-a apreciat drept certă și necontestată calitatea acesteia de persoană îndreptățită, fiind îndeplinite astfel cerințele art. 1 alin. (2) și alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. e), art. 20 alin. (4) și alin. (7), art. 22, art. 32 din Legea nr. 10/2001.

Referitor la excepția tardivității formulării contestației, aceasta a fost respinsă, raportat la împrejurarea că Dispoziția nr. 1094 din 24 martie 2009 a fost comunicată celuilalt împuternicit al defunctei, V.M., la data de 08 aprilie 2009, iar contestația a fost depusă de contestator la Poșta israeliană, la data de 05 mai 2009, cu respectarea termenului de 30 zile.

Numărul recomandatei menționat în dovada poștei israeliene (RA24653750212) coincide cu numărul aplicat pe plicul sosit la instanță și atașat la dosar la fila 36. Prin decizia civilă nr. 183/ A din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul pârâtului, a schimbat sentința, în sensul că a respins plângerea reclamantului împotriva dispoziției nr. 1094 din 23 martie 2009. Instanța de apel a apreciat că reținerile instanței de fond sunt greșite, pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți, în înțelesul legii, la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin. (2) din lege, de prevederile legii beneficiază moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite.

În speță, persoana fizică îndreptățită era mama contestatorului, numita M.P.P., în viață până la data de 20 octombrie 2008, conform certificatului de deces depus la dosarul cauzei. Prin urmare, persoana îndreptățită care trebuia și putea să formuleze notificare era numai aceasta, M.P.P., și nu contestatorul M.I. Din notificarea formulată rezultă că M.I. a solicitat în nume propriu acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, susținând că în ce privește „calitatea mea de moștenitor arăt că sunt fiul proprietarei tabulare M.P.P., născută L., în prezent decedată, în acest sens fiind repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, conform art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001”.

Certificatul de deces, declarația sub jurământ, au fost traduse și apostilate la data de 04 mai 2009, astfel că depunerea acestora la Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a făcut, față de data emiterii dispoziției nr. 1094 din 23 martie 2009, ulterior emiterii acesteia. Susținerea intimatului că mama sa ar fi ratificat mandatul, nu poate fi primită, întrucât acest lucru se putea realiza doar în condițiile în care notificarea ar fi fost făcută în numele mamei sale, fără existența mandatului la data notificării. În speță, așa cum s-a reținut, notificarea a fost făcută în numele său și pentru el de către M.I., și nu în numele mamei sale. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 23 iulie 2010, reclamantul M.I., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: S-a apreciat corect că numita M.P.P.

are calitatea de persoană îndreptățită, însă intenția acesteia a fost ca fiul său, M.I., să formuleze notificarea în numele ei, și pentru aceasta i-a dat mandat verbal și mai apoi, în scris. Aceasta a fost și intenția recurentului, însă avocata care a redactat notificarea, a greșit. Greșeala a fost reparată la timp, de aceeași avocată, și pe această bază intimatul a confirmat de mai multe ori că persoana îndreptățită este M.P.P. Intimatul nu avea dreptul legal de a schimba decizia fără a recurge la o procedură juridică prin care recurentul să fie citat la judecată pentru schimbarea deciziei. Cu toate că mama recurentului a fost persoană îndreptățită pentru a primi despăgubiri conform Legii nr. 10/2001, Curtea a ajuns la concluzia greșită că nu se poate plăti nici o despăgubire pentru bunurile preluate abuziv.

Protocolul adițional nr. 1 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului reglementează în chiar primul său articol protecția dreptului de proprietate. Recunoscând fiecăruia dreptul la respectarea bunurilor sale, art. 1 garantează, în principiu, dreptul de proprietate. Dreptul de a dispune de bunurile sale, constituie un element tradițional al dreptului de proprietate. S-a evidențiat și tendința Curții de a identifica protecția prevăzută în acest text ca fiind mult mai largă decât cea tradițională, acoperită de dreptul de proprietate din dreptul intern, apropiindu-se mai degrabă de accepțiunea din dreptul internațional, unde este considerat bun și orice drept dobândit.

Raportând această jurisprudență la dreptul intern, intră sub incidența art. 1, drepturile reale principale (dreptul de proprietate și desmembrămintele sale), drepturile reale accesorii și drepturile reale corespunzătoare drepturilor reale principale, cum ar fi dreptul real de folosință sau dreptul de concesiune, corespunzător dreptului de proprietate publică a statului, în măsura în care au ca titular subiecte de drept privat. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În fapt, instanța anterioară a reținut corect că prin notificarea formulată, reclamantul a solicitat în nume propriu acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul în litigiu, susținând în mod expres următoarele: în ce privește „calitatea mea de moștenitor arăt că sunt fiul proprietarei tabulare M.P.P., născută Lax, în prezent decedată, în acest sens fiind repus de drept în termenul de acceptare a succesiunii, conform art. 4 pct. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001”.

Conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, (1) sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, iar conform art. 4 alin. (2) din lege, (4) de prevederile legii beneficiază moștenitorii legali sau testamentari ai persoanei fizice îndreptățite. În speță, persoana fizică îndreptățită era mama contestatorului, numita M.P.P., în viață până la data de 20 octombrie 2008, conform certificatului de deces depus la dosarul cauzei. Prin urmare, persoana îndreptățită care trebuia și putea să formuleze notificare era numai aceasta, M.P.P., și nu contestatorul M.I.

Susținerile recurentului-reclamant referitoare la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 1 din Primul Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi reținute, întrucât protecția dreptului de proprietate și garanțiile ce însoțesc conținutul acestui drept devin pe deplin aplicabile în contextul deținerii unui bun în sensul Convenției, în cazul de față prin recunoașterea efectivă a pretenției patrimoniale a reclamantului în condițiile legii speciale naționale. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.I. împotriva deciziei nr. 183/ A din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.