ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6281/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6281/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Cu notificarea nr. 1128/2001,

Z.K.A. a cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Baia

Mare, str. Gheorghe Șincai, ce se identifică în CF 3088 Baia Mare, sub nr. top

604/1 și 605/26, în calitate de moștenitoare a defunctei D.I. și care a fost

preluat în mod abuziv de stat.

Cu notificările nr. 192/2001

și 327/N/2001, C.I.E., C.A.V.G. și C.I.I., respectiv, V.A.A.M. au cerut

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce se identifică

în CF 3088 Baia Mare sub nr. top 604/1 și 605/26 – casă P+1, în prezent

supraetajată P+2, și teren în suprafață de 576 mp – ce a aparținut autorilor

lor I. și G.D. și care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 218/1960.

Prin Ordinul nr. 341

din 3 noiembrie 2006, Curtea de Conturi a României a propus acordarea de

despăgubiri, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 către

notificatorii mai sus arătați, apreciind că imobilul situat în municipiul Baia

Mare, str. Gheorghe Șincai, nu poate fi restituit în natură.

În motivarea

ordinului s-a reținut că imobilul situat la adresa mai sus arătată nu a fost

preluat de stat în mod abuziv ci cu titlu valabil, că a fost transmis din

administrarea Primăriei Municipiului Baia Mare în administrarea Curții de

Conturi a județului Maramureș, prin H.G. nr. 654/1994 și că, în prezent,

aparține domeniului public al statului, potrivit dispozițiilor art. 136 din

Constituția României și a prevederilor Legii nr. 213/1998, caz în care este

exclus de la restituirea în natură, soluție ce se impune cu atât mai mult cu

cât notificatorii nu au formulat o astfel de solicitare după modificarea art. 16

din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005.

Prin cererea înregistrată

sub nr. 40975/3/2006, reclamanta V.A. a solicitat anularea Ordinului nr. 341

din 3 noiembrie 2006 și restituirea în natură a imobilului situat la adresa mai

sus arătată, susținând că a fost preluat, în mod abuziv, de către stat, prin

Decretul nr. 218/1960, și că poate fi restituit în natură, în raport de

prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 41504/3/2006, reclamanta Z.K.A. a solicitat modificarea Ordinului

nr. 341 din 3 noiembrie 2006 și, în principal, restituirea în natură a imobilului

sau, în subsidiar, acordarea de despăgubiri în favoarea sa, în calitate de

nepoată de frate al proprietarei tabulare a imobilului, R.I., care a fost

căsătorită cu D.G. și care a dobândit dreptul de proprietate prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 2 aprilie1939 – cu mențiunea că ceilalți

solicitanți nu au făcut dovada calității de moștenitori ai fostei proprietare.

Reclamanta Z.K.A. a

susținut că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului D.G. a revenit, în

lipsa unor descendenți, soției acestuia, D.I., în baza testamentului

autentificat sub nr. 60 din 5 mai 1947, al cărei moștenitor a fost fratele, R.I.J.,

tatăl său, conform mențiunilor certificatului de moștenitor nr. 654/1981, pe

care l-a moștenit, după decesul intervenit la data de 6 mai 1995, conform mențiunilor

certificatului de moștenitor nr. 547 din 12 mai 1995.

Reclamanta a mai

arătat că a solicitat restituirea în natură prin notificarea nr. 1128/2001 și

că dispozițiile Legii nr. 247/2005 nu condiționează aplicarea art. 16 din Legea

nr. 10/2001 de formularea unei noi cereri, de restituire în natură, astfel cum

eronat a invocat pârâta.

Pârâta Curtea de

Conturi a României a susținut, în justificarea refuzului de restituire în

natură, că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, după anul 1957, de

la numita R.I., ulterior fiind trecut din administrarea Primăriei municipiului

Baia Mare în administrarea Curții de Conturi a României, pentru Camera de

Conturi Maramureș, prin H.G. nr. 654/1994.

Pârâta afirmă că la

data de 15 martie 1991, când tatăl reclamantei, R.I.J. a solicitat Primăriei

Baia Mare restituirea imobilului, această instituție a emis o adresă de răspuns

și a întocmit un proces verbal în baza căruia dreptul de proprietate al lui R.I.

a fost anulat și în cartea funciară s-a intabulat dreptul de proprietate al

statului, prin indicarea ca temei al preluării Decretul nr. 218/1960.

Mai arată că, deși

potrivit hotărârii de guvern anterior menționate s-a transmis în administrare o

suprafață de teren de numai 306 mp, în cartea funciară a fost înscris dreptul de

proprietate și asupra unei suprafețe de 270 mp teren.

La data de 2 aprilie

2007, pârâta Curtea de Conturi a României a indicat ca titular al dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu pe Statul Român și a solicitat

chemarea în proces a reprezentantului acestuia, Ministerul Finanțelor.

La data de 3 aprilie

2007, reclamanta Z.K.A. a chemat în judecată pe V.A.A.M., C.I.E., C.A.V.G. și C.I.I.,

în condițiile art. 57 C. proc. civ.

Prin încheierea din 3

aprilie 2007, tribunalul a respins, ca tardiv formulată, cererea de chemare în

judecată a titularului dreptului formulată de pârâtă și a introdus în proces,

în calitate de intervenienți principali, pe numiții V.A.A.M., C.I.E., C.A.V.G. și

C.I.I. (fila 103 – ds. nr. 41504/3/2006).

Prin încheierea de

ședință din 29 iunie 2007, Tribunalul București - secția a IV – a civilă a

dispus conexarea dosarului nr. 41504/2010 la dosarul nr. 40975/2010, cu

următoarele calități procesuale pentru părțile litigante: contestatori: Z.K.A. și

V.A.A.M.; intimați Curtea de Conturi a României și Ministerul Finanțelor

Publice și intervenienți în nume propriu: V.A.A.M., C.I.E., C.A.V.G. și C.I.I.

Prin încheierea de

ședință din 28 septembrie 2007, tribunalul a dispus suspendarea judecării

cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea

dosarului nr. 6559/182/2007 al Judecătoriei Baia Mare, având ca obiect

constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de calitate de moștenitor

emis de BNP C.C.R. – V.C.M., referitor la moștenitorii defuncților D.G. și D.I.

Cauza a fost repusă pe

rol la cererea reclamantei Z.K.A., prin încheierea din 5 decembrie 2008.

Prin sentința civilă nr.

186 din 6 februarie 2009, Tribunalul București - secția a IV a civilă a admis

cererea conexă formulată de reclamanta Z.K.A., în dosarul nr. 41504/3/2006, și

a dispus modificarea Ordinului nr. 341 din 03 noiembrie 2006 emis de pârâta Curtea

de Conturi a României, în sensul că a dispus restituirea în natură către

reclamantă a imobilului situat în municipiul Baia Mare, str. Gheorghe Șincai,

ce se identifică în CF 3088 Baia Mare, sub nr. top 604/1 și 605/26, cu

aplicarea art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, modificată prin O.U.G. nr. 209/2005

și Legea nr. 74/2007.

Prin aceeași sentință,

instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a ordinului mai sus

arătat formulată de reclamanta V.A.A.M., precum și cererea de intervenție în

interes propriu formulată de V.A.M., C.I.E.M., C.A.V. și C.I.I., în

contradictoriu cu Z.K.A., și, totodată, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei Z.K.A.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că reclamanta Z.K.A. are calitate calitatea de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în procedura Legii nr. 10/2001, în

calitate de fiică a lui R.I.J., la rândul său, unicul moștenitor al defunctei R.I.,

căsătorită D., în calitate de frate al defunctei, ca urmare a renunțării la

succesiunea acesteia a celorlalți succesori.

Prima instanță a constatat

că nici reclamanta V.A. și nici intervenienții C.I.E.M., C.A.V. și C.I.I. nu au

dovedit calitatea de moștenitori ai defunctei D.I., cu precizarea că mențiunile

certificatului de calitate de moștenitor nr. 35 din 11 martie 2003, invocate

prin cererea dedusă judecății, au fost anulate prin sentința civilă nr. 6411

din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Maramureș.

Prima instanță a

apreciat că se impune restituirea în natură a imobilului în litigiu către

reclamanta Z.K.A., în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001, cu

obligarea acesteia de a menține destinația dată în prezent imobilului timp de 3

ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în condițiile art. 16 alin. (4)

din Legea nr. 10/2001.

Referitor la proba cu

expertiză topografică solicitată de pârâtă, prima instanța a apreciat că nu se

impune a fi încuviințată, întrucât „nu s-a contestat ordinul prefectului” (fila

143).

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Curtea de Conturi a României, arătând că

instanța de fond nu a ținut cont de faptul că imobilul face parte din domeniul

public al statului, fiind în administrarea sa și că din actele depuse la dosar

rezultă că actuala construcție este un imobil nou în raport cu cel preluat de

la proprietarul tabular, caz în care nu se poate dispune decât acordarea de

despăgubiri.

Prin decizia civilă nr.

512/A din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel București - Secția a III a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul.

În motivarea

hotărârii instanța a reținut că pârâta nu a administrat probatorii în sensul apărării

invocate prin apel, potrivit căreia actualul imobil este unul nou în raport de

cel preluat de stat.

Instanța de apel a

statuat că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanta Z.K.A. a dovedit

calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, sub forma

restituirii în natură, precum și faptul că apărarea pârâtei, potrivit căreia imobilul

este folosit de către o instituție publică, nu împiedică restituirea în natură.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, invocând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului pârâta susține că hotărârile instanțelor de fond au fost pronunțate

cu încălcarea prevederilor art. 2, art. 10, art. 16 și art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, precum și a dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 12 alin. (4)

și (5) din legea nr. 213/1998 privind proprietate publică și regimul juridic al

acesteia, respectiv a dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Constituția

României.

Anume, pârâta susține

că instanțele de fond nu au avut în vedere că imobilul în litigiu aparține domeniului

public al statului, sens în care se impunea chemarea în proces a Statul Român,

prin Ministerul Economiei și Finanțelor (art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998),

că acest imobil este dat doar în administrarea Curții de Conturi a României, în

baza H.G. nr. 654 din 19 septembrie 2004, și că astfel de bunuri, afectate

activităților de interes public, sunt caracterizate de o inalienabilitate

absolută și nelimitată, caz în care nu pot face obiectul procedurilor de

restituire în natură către foștii proprietari.

Deosebit de aceasta,

pârâta susține că instanțele de fond nu au ținut cont de faptul că imobilul

revendicat este un imobil nou, în raport cu cel preluat de la proprietarul

tabular.

În acest sens, pârâta

reiterează apărarea potrivit căreia la nivelul anilor 1950, pe amplasamentul construcției

preluată din patrimoniul autoarei reclamantei, care a fost dezafectată, s-a

construit de către fostul Trust de Construcții o clădire nouă, pentru sediul

acestuia, iar după terminare, în clădirea respectivă a funcționat Consiliul

Județean al pionierilor, Comitetul Județean și Municipal UTM și apoi UTC și BTT,

pentru ca, în final, să fie transmisă în administrarea sa.

Pârâta susține că a

solicitat în apel, pentru clarificarea situației de fapt mai sus arătate, încuviințarea

probei cu expertiză tehnică, care însă nu a fost primită, în mod nejustificat,

cu încălcarea astfel a principiului rolului activ, în baza căruia instanța de

judecată este datoare să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni

orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

În fine, pârâta

susține că au fost încălcate prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora reclamanta avea dreptul de a primi doar măsuri reparatorii prin

echivalent, restituirea în natură putând fi dispusă doar pentru partea de teren

rămasă liberă, adică neafectatată de construcțiile noi, autorizate, instanțele

de fond dispunând în mod greșit restituirea către reclamantă a unei construcții

noi, autorizate, în condițiile în care vechea clădire, naționalizată de stat, în

prezent, nu mai există, fiind dezafectată.

În recurs, pârâta a

depus înscrisuri noi, anume autorizațiunea de construire nr. 8823 din 19

noiembrie 1953 emisă de Sfatul popular al orașului de subordonare Baia Mare,

prin care Întreprinderea Regională de construcții a fost autorizată să execute

un bloc – cu birouri și locuințe – în str. 17 octombrie din orașul Baia Mare,

precum și autorizația de construire nr. 477 din 22 noiembrie 1994 emisă de

Primăria municipiului Baia Mare, prin care Curtea de Conturi a județului Maramureș

a fost autorizată să efectueze reparații capitale și amenajări funcționale la

demisol, parter, etaj și modernizare mansardă la clădirea din str. Gheorghe

Șincai, edificată în anii 1953- 1955 ca sediu al Întreprinderii locale de

construcții.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art.

314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin

stabilite.

În speță, instanțele

de fond nu au stabilit și motivat, prin trimitere la probatoriile apreciate a

fi relevante, situația de fapt în baza căreia au concluzionat că imobilul

construcție în litigiu este unul și același cu cel preluat de stat, în mod

abuziv, din patrimoniul autoarei reclamantei Z.K.A. și că acesta are regimul

juridic prevăzut de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, în redactarea

inițială a legii, cu consecința restituirii în natură.

De asemenea, se

constată că instanța de apel nu a analizat apărarea formulată de pârâtă

potrivit căreia raportului juridic dedus judecății în prezenta cauză îi sunt aplicabile

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât actuala

construcție ar fi un imobil nou, care nu se identifică cu construcția preluată

de stat din patrimoniul autoarei reclamantei, care a fost dezafectată și pe

amplasamentului căreia s-a edificat o construcție nouă, autorizată, de către fostul

Trust de construcții al județului Maramureș, în anul 1950, și nu a răspuns

criticii potrivit căreia prima instanță a refuzat, în mod nejustificat, încuviințarea

probei cu o expertiză tehnică având ca obiectiv clarificarea acestui fapt.

Referitor la administrarea

probei cu o expertiză tehnică a imobilului în litigiu, se constată că a fost

propusă de pârâtă prin cererea de apel, în conformitate cu prevederile art. 292

alin. (1) C. proc. civ. și că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra sa,

în condițiile impuse de dispozițiile procedurale.

Simplu fapt că pârâta

nu s-a prezentat în fața instanței de apel la cel de-al doilea termen de

judecată pentru a reitera solicitarea de încuviințare a probei cu expertiză

tehnică, formulată prin cererea de apel, nu este de natură să conducă la

concluzia reținută în considerentele hotărârii recurate, relative la lipsa de

diligență a pârâtei în a-și dovedi apărările.

De altminteri, este

de observat că dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. impun instanței de

apel obligația de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației

de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, aceasta putând încuviința,

potrivit alin. (2), refacerea sau completarea probelor administrate la prima

instanță, precum și administrarea probelor noi, propuse în condițiile art. 292,

dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

Așa fiind, constatând

că împrejurările de fapt ale cauzei sub aspectele criticate pe calea apelului, relative

la lipsa de identitate între actuala construcție a cărei retrocedare se cere –

construcție pretins a fi una nouă - și cea preluată de stat din patrimoniul

autoarei reclamantei Z.K.A. – pretins a fi fost demolată după momentul

deposedării - nu au fost verificate și clarificate de instanțele de fond, în

raport de dispozițiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite

recursul, a casa hotărârea instanței de apel și a trimite cauza spre rejudecare

aceleași instanțe.

Aceasta, întrucât o astfel

de omisiune echivalează cu o lipsă de cercetare efectivă a fondului

pretențiilor deduse judecății și, respectiv, a apărărilor formulate de pârâtă

pe calea apelului și este de natură să pună instanța de recurs în

imposibilitate de a exercita controlul judiciar cu privire la aplicarea corectă

a legii raportului juridic dedus, în concret, judecății.

În rejudecare,

instanța de trimitere va stabili motivat momentul la care a avut loc

deposedarea autoarei reclamantei de imobilul în litigiu și dacă actuala clădire

se identifică, în tot sau în parte, cu clădirea care a fost deținută în

proprietate de autoarea reclamantei Z.K.A.

În acest scop,

instanța de trimitere va solicita părților să depună înscrisuri relevante

pentru identificarea clădirii și va administra proba cu expertiză tehnică

solicitată de pârâtă, având ca obiective identificarea imobilului – clădire și

teren – care a fost deținut în proprietate de autoarea reclamantei, în raport

de mențiunile contractului de vindere – cumpărare datat 2 aprilie 1939 și de

mențiunile din cartea funciară, precum și stabilirea identității, în tot sau în

parte, a imobilului astfel identificat cu imobilul – teren și clădire – deținut

în administrare de pârâtă, prin predare de către Prefectura județului Baia

Mare, astfel cum acesta a fost identificat prin H.G. nr. 655 din 19 septembrie

1994, cu analizarea și a mențiunilor înscrisurilor noi depuse în recurs (autorizațiunea

de construire nr. 8823 din 19 noiembrie 1953 emisă de Sfatul popular al

orașului de subordonare Baia Mare și autorizația de construire nr. 477 din 22

noiembrie 1994 emisă de Primăria municipiului Baia Mare), precum și a oricăror

altor mențiuni ale unor înscrisuri depuse de părțile litigante, apreciate a fi

relevante sub acest aspect.

Celelalte critici

formulate de pârâtă, prin intermediul recursului, se dovedesc a fi nefondate.

Anume, se constată că

prevederile legale pretins a fi încălcate de instanțele de fond, anume

prevederile art. 2, art. 10, art. 16 și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 12 alin. (4) și (5) din Legea nr. 213/1998

privind proprietate publică și regimul juridic al acesteia, respectiv ale art. 136

alin. (4) din Constituția României - nu interzic restituirea către foștii

proprietari, în cadrul procedurilor prevăzute de legea de reparație – Legea nr.

10/2001 – a imobilelor care, în prezent, aparțin domeniului public al statului

sau al unităților administrativ teritoriale, respectiv, care sunt afectate

desfășurării unei activități de interes public, fiind irelevant că acestea au

fost preluate cu sau fără un titlu valabil, cât timp preluarea a fost una

abuzivă.

Dimpotrivă,

se constată că potrivit dispozițiilor art. 9 din lege,

imobilele preluate în

mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în

natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de

orice sarcini.

Mai mult,

potrivit prevederilor cap. 2 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989, sintagma „unitate deținătoare” semnifică entitatea cu personalitate

juridică care exercită, în numele statului, în condițiile legii, dreptul de

proprietate publică sau privată cu privire la un bun, astfel cum este și cazul

pârâtei care exercită asupra imobilului în litigiu un drept de administrare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei civile nr. 512/A

din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București – Secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2010.