ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2898/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2898/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr.

41504/3/2006 la data de

05

decembrie

2006, reclamanta Z.K.A.

a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună modificarea Ordinului din 03 noiembrie 2006 emis

de Curtea de Conturi și să se dispună restituirea către reclamantă a imobilului

situat în Baia Mare, județul Maramureș, înscris în CF a localității Baia Mare

iar dacă se va aprecia că nu este posibilă restituirea în natura a bunului, s-a

solicitat să se dispună ca despăgubirile să-i fie acordate reclamantei, motivat

de faptul că ceilalți solicitanți nu au făcut dovada calității de moștenitori

ai fostei proprietare tabulare D.I..

În motivarea cererii,

s-a arătat că prin Ordinul emis, Curtea de Conturi propune acordarea de despăgubiri

pentru imobilul situat în Baia Mare, județul Maramureș tuturor celor care au formulat

notificări în baza Legii 10/2001 respectiv: Z.K.A., V.A.A.M., C.I.E., C.A.V. și

C.I.I.. Soluția pronunțată este netemeinică și nelegală, întrucât, în primul rând,

reclamanta este singura persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în natură sau

prin echivalent, pentru imobilul situat în Baia Mare, județul Maramureș, iar nu

și celelalte persoane care au formulat notificări.

Reclamanta a arătat că,

pârâta Curtea de Conturi apreciază că este imposibilă restituirea în natură a imobilului

întrucât după apariția Legii nr. 247/2005, petenții nu și-au reconsiderat poziția

în sensul cererii de restituire în natură al imobilului.

Aceasta motivare nu poate

fi primită, întrucât reclamanta prin notificarea din 2001 a solicitat reconstituirea

dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Baia Mare, județul Maramureș,

înscris în CF, casa și teren și 306 mp teren.

În concluzie, reclamanta

a apreciat că preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără titlu, în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 "Persoanele ale căror

imobile au fost preluate rară titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar

avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii

judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi".

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 2, art. 16, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

La data de 03 aprilie

2007, contestatoarea a depus o cerere de chemare în judecată a altor persoane care

ar putea pretinde aceleași drepturi ca și contestatoarea.

În ședința publică din

data de 15 mai 2007 intervenienții în interes propriu au depus la dosarul cauzei

o cerere prin care solicită conexarea cauzei prezentului dosar cu cauza din Dosarul

nr. 40975/312006, aflat pe rolul Tribunalului București, cerere la care sunt anexate

înscrisuri.

Prin încheierea de ședință

din data de 29 iunie 2007, tribunalul în temeiul art. 164 C. proc. civ., a dispus

conexarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 41504/3/2006 la Dosarul nr.

40975/312006, urmând ca toate părțile din Dosarul nr. 41504/3/2006 să fie citate

în Dosarul nr. 40975/3/2006, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 164 C. proc. civ., față de împrejurarea că ambele dosare au același obiect.

Prin sentința civilă

nr. 186 din 06 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea V.A.A.M.;

s-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu; s-a respins

excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei Z.K.A., ca neîntemeiată;

a fost admisă cererea conexă formulată de contestatoarea Z.K.A. în Dosarul nr. 41504/3/2006;

s-a dispus modificarea Ordinului din 03 noiembrie 2006 emis de Curtea de Conturi

a României, în sensul că s-a dispus restituirea în natură către contestatoarea Z.K.A.

a imobilului situat în Baia Mare, județ Maramureș.

Împotriva sentinței civile

de mai sus, a formulat apel intimata Curtea de Conturi a României.

În motivarea apelului,

se arată că instanța nu a ținut cont la pronunțarea sentinței în cauză de faptul

că imobilul face parte din domeniul public al statului, fiind în administrare Curții

de Conturi a României în baza H.G. nr. 654/2004.

Se mai arată că din probele

administrate în dosarul cauzei, mai precis înscrisurile depuse în dosarul constituit

pe Legea nr. 10/2001, respectiv Nota din 26 martie 2004 a Camerei de Conturi a Județului

Maramureș și adresa din 22 septembrie 2004 a Comisiei județene pentru aplicarea

Legii nr. 10/2001 constituită pe lângă Prefectura Județului Maramureș, reiese faptul

că imobilul actual este un imobil nou în raport cu cel preluat de la proprietarul

tabular.

La pct. 5 din Nota menționată

a Camerei de Conturi, aceasta comunică apelantei faptul că din informațiile pe care

le deține, în anii 1950, pe amplasamentul imobilului revendicat, imobil care a fost

dezafectat, s-a construit de către fostul Trust de Construcții, din organizare de

șantier o clădire pentru sediu acestuia, iar după terminare în acea clădire a funcționat

Consiliul județean al pionierilor, Comitetul Județean și Municipal UTM și apoi UTC,

BTT-uI.

De asemenea, Prefectura

Județului Maramureș prin adresa sus menționată privind remiterea spre soluționare

a notificărilor numiților Z.K.A. și C.I.E. ș.a., fiind persoana juridică din a cărei

administrare a trecut imobilul în administrarea Curții de Conturi a României a precizat

că nu deține în arhivele ale acte din care să reiasă structura și valoarea casei

ce s-a preluat de către Statul Român, nefiind identificate astfel de acte nici în

Primăria municipiului Baia Mare, ținând cont de faptul că imobilul actual este un

imobil nou în raport cu cel preluat.

Apelanta a solicitat instanței,

să încuviințeze proba cu expertiză tehnică, având ca obiectiv, în principal, stabilirea

cu exactitate a faptului dacă imobilul situat în Baia Mare, județul Maramureș, este

unul și același cu cel asupra căruia contestatorii au solicitat reconstituirea dreptului

de proprietate, mai precis stabilirea anului de construcție al clădirii și a faptului

dacă actualul imobil a fost construit după dezafectarea clădirii naționalizate,

așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În mod greșit prima instanta

a respins proba cu expertiza tehnică a clădirii, considerând-o nerelevantă, deși

nu era clară situația imobilului a cărui retrocedare s-a dispus prin sentința apelata.

Prin sentința civilă pronunțată,

fără a cunoaște starea de fapt a imobilului a cărui retrocedare a dispus-o, a obligat

practic apelantul de a restitui în natură nu imobilul naționalizat, care nu mai

există, fiind dezafectat, așa cum rezultă din adresele aflate la dosar, ci un imobil

nou construit pe terenul respectiv, în care își are în prezent sediul Camera de

Conturi a Județului Maramureș.

În situația dată, apelanta

consideră că în mod evident nu se putea dispune restituirea în natură a imobilului,

ci doar acordarea de despăgubiri, fiind incidente prevederile înscrise în art. 10

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

Prin decizia civilă

nr. 512A din 22 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a r

espins ca nefondat apelul declarat de apelanta

intimată împotriva sentinței civile nr. 186 din 06 februarie 2009, pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40975/3/2006.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut î

n ceea ce privește necesitatea efectuării unei expertize tehnice

în cauză că la instanța de fond s-a solicitat efectuarea unei expertize topografice,

cerere respinsă însă cu motivarea că nu s-a contestat ordinul prefectului.

La instanța de apel, la

termenul din 25 iunie 2009 s-a solicitat amânarea cauzei pentru a se lua cunoștință

de motivele de apel de către intimata contestatoare, iar apelanta Curtea de Conturi

a României a lipsit. La termenul din 08 octombrie 2009, de asemenea, apelanta a

lipsit nemotivat, fără a depune o cerere în acest sens.

Rezultă astfel că, deși

în motivele de apel se arată că imobilul în cauză este un imobil noi în raport cu

cel preluat, apelanta nu s-a prezentat în instanță pentru a solicita o expertiză

și nici nu a depus o cerere în acest sens.

Prin decizia civilă

nr. 6281 din 24 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul

declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei civile nr. 512

din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

Pentru a pronunța această

decizie, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat întrucât

instanțele de fond nu

au stabilit și motivat, prin trimitere la probatoriile apreciate a fi relevante,

situația de fapt în baza căreia au concluzionat că imobilul construcție în litigiu

este unul și același cu cel preluat de stat, în mod abuziv, din patrimoniul autoarei

reclamantei Z.K.A. și că acesta are regimul juridic prevăzut de dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 10/2001, în redactarea inițială a legii, cu consecința restituirii

în natură.

De asemenea, s-a constatat

că instanța de apel nu a analizat apărarea formulată de pârâtă potrivit căreia raportului

juridic dedus judecății în prezenta cauză îi sunt aplicabile prevederile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât actuala construcție ar fi un imobil nou,

care nu se identifică cu construcția preluată de stat din patrimoniul autoarei reclamantei,

care a fost dezafectată și pe amplasamentului căreia s-a edificat o construcție

nouă, autorizata, de către fostul Trust de Construcții al Județului Maramureș, în

anul 1950 și nu a răspuns criticii potrivit căreia prima instanță a refuzat, în

mod nejustificat, încuviințarea probei cu o expertiză tehnică având ca obiectiv

clarificarea acestui fapt.

Referitor la administrarea

probei cu o expertiză tehnică a imobilului în litigiu, s-a constatat că a fost propusă

de pârâtă prin cererea de apel, în conformitate cu prevederile art. 292 alin.

(1) C. proc. civ. și că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra sa, în condițiile

impuse de dispozițiile procedurale.

Simplu fapt că pârâta

nu s-a prezentat în fața instanței de apel la cel de-al doilea termen de judecată

pentru a reitera solicitarea de încuviințare a probei cu expertiză tehnică, formulată

prin cererea de apel, nu este de natură să conducă la concluzia reținută în considerentele

hotărârii recurate, relative la lipsa de diligență a pârâtei în a-și dovedi apărările.

Așa fiind, constatând

că împrejurările de fapt ale cauzei sub aspectele criticate pe calea apelului, relative

la lipsa de identitate între actuala construcție a cărei retrocedare se cere - construcție

pretins a fi una nouă - și cea preluată de stat din patrimoniul autoarei reclamantei

Z.K.A. - pretins a fi fost demolată după momentul deposedării - nu au fost verificate

și clarificate de instanțele de fond, în raport de dispozițiile art. 314 C.

proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea instanței de apel și

a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Aceasta, întrucât o astfel

de omisiune echivalează cu o lipsă de cercetare efectivă a fondului pretențiilor

deduse judecății și, respectiv, a apărărilor formulate de pârâtă pe calea apelului

și este de natură să pună instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul

judiciar cu privire la aplicarea corectă a legii raportului juridic dedus, în concret,

judecării.

Celelalte critici formulate

de pârâtă, prin intermediul recursului, au fost găsite nefondate de instanța supremă.

Prin decizia civilă

nr. 351 A de la 11 octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul a schimbat, în parte, sentința

apelată în sensul că a admis, în parte, cererea conexă formulată de contestatoarea

Z.K.A., a modificat, în parte, Ordinul din 03 noiembrie 2006 emis de Curtea de Conturi

a României, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent se vor acorda în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, numai contestatoarei Z.K.A., au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței, a fost obligată contestatoarea Z.K.A. la 2.400

RON cheltuieli de judecată către apelantă.

În motivarea deciziei

s-au re

ț

inut în esen

ț

ă, următoarele.

Referitor la prima critică

din apel, vizând încălcarea prevederilor art. 2, art. 10, art. 16 și art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, dispozițiile art. 3 alin. (1) și art. 12 alin. (4)

și (5) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia, respectiv ale art. 136 alin. (4) din Constituția României, Curtea reține

că această susținere din apel a făcut obiectul analizei instanței de recurs, prin

decizia civilă nr. 6281 din 24 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție,

stabilind irevocabil că aceste norme nu interzic restituirea către foștii proprietari,

în cadrul procedurilor prevăzute de legea de reparație - Legea nr. 10/2001 - a imobilelor

care, în prezent, aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ

teritoriale, respectiv, care sunt afectate desfășurării unei activități de interes

public, fiind irelevant că acestea au fost preluate cu sau fără un titlu valabil,

cât timp preluarea a fost una abuzivă. Dimpotrivă, potrivit dispozițiilor art. 9

din lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în

prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini.

De asemenea, prin decizia

sus menționată s-a statuat că potrivit prevederilor cap. 2 din H.G. nr. 250/2007

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, sintagma "unitate deținătoare" semnifică entitatea cu

personalitate juridică care exercită, în numele statului, în condițiile legii, dreptul

de proprietate publică sau privată cu privire la un bun, astfel cum este și cazul

pârâtei care exercită asupra imobilului în litigiu un drept de administrare.

Prin urmare, analiza astfel

realizată de instanța de recurs a răspuns primului motiv de apel, dezlegarea dată

de instanța supremă acestor chestiuni, intrată în putere de lucru judecat impunându-se

instanței de rejudecare, conform art. 315 din C. proc. civ.

Tot astfel, față de împrejurarea

că împotriva sentinței instantei de fond a declarat apel doar apelanta pârâtă, iar

potrivit art. 295 din C. proc. civ, instanța de apel verifică, în limitele cererii

de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță,

rezultă că soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată

a contestației formulate de contestatoarea V.A.A.M. și respingerea ca neîntemeiată

a cererii de intervenție formulată de V.A.A.M., C.I.E., C.A.V. și C.I.I. ca și statuarea

în sensul că, în raport de puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 6411

din 21 decembrie 20107, pronunțată de Judecătoria Baia Mare, doar contestatoarea

Z.K.A. are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Baia Mare, județ Maramureș, aspecte

necontestate în apel, au intrat în putere de lucru judecat.

Referitor la motivul de

apel vizând faptul că imobilul actual ce s-a dispus a fi restituit în natură este

un imobil nou, în raport cu cel preluat de la proprietarul tabular, Curtea, în aplicarea

normei înscrise în art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., a dispus efectuarea, prin

comisie rogatorie, a unei expertize de specialitate având ca obiective identificarea

imobilului - clădire și teren - care a fost deținut în proprietate de autoarea reclamantei,

în raport de mențiunile contractului de vindere-cumpărare datat 2 aprilie 1939 și

de mențiunile din cartea funciară, stabilirea identității, în tot sau în parte,

a imobilului astfel identificat cu imobilul - teren și clădire - deținut în administrare

de pârâtă, prin predare de către Prefectura județului Baia Mare, astfel cum acesta

a fost identificat prin H.G. nr. 655/1994, cu analizarea și a mențiunilor din autorizațiunea

de construire din 19 noiembrie 1953 emisă de Sfatul popular al orașului de subordonare

Baia Mare și autorizația de construire din 22 noiembrie 1994 emisă de Primăria municipiului

Baia Mare.

Potrivit expertizei realizate

în cauză, imobilul în litigiu, are în prezent o suprafața construită la sol de 383,51

mp., iar suprafața terenului aflat în folosința apelantei este de 663,55 mp.

Construcția cu funcțiunea

general de birouri a fost realizată etapizat astfel: prin autorizația de construire

din 1953, a fost autorizată și executată o construcție având demisol general, parter

și etaj cu o suprafață construită la sol identică celei existente și în prezent,

respectiv 383,51 mp.

Prin autorizația de construire

din 1994, a fost autorizată executarea unor reparații capitale, amenajări funcționale

la construcția D+P+E existentă precum și realizarea unor lucrări de extindere pe

verticală a imobilului cu un etaj și amenajarea unor spații de tip mansardă, în

volumul șarpantei.

Potrivit expertizei, imobilul

a fost realizat în perioada 1953-1955, sistemul constructiv al clădirii prezentându-se

ca având fundații continue de zidărie de piatră brută, sub pereții demisolului,

elevațiile, pereții demisolului și ai nivelelor superioare dispuse pe două direcții

perpendiculare au o conformare unitară și simetrică, urmărindu-se dispunerea pe

aceeași verticală. De asemenea, demisolul imobilului are o configurație unitară

cu o înălțime liberă constantă în toate spa

ț

iile zidării portante sau de umplutură uniforme,

planșee având grinzi transversale dispuse la o travee constantă de 82,50 cm., pe

toată suprafața construită a imobilului, clădirea fiind unitară, fără rosturi de

tasare.

În temeiul acestor constatări

de specialitate a concluzionat că imobilul astfel cum a fost acesta transformat

și care reprezintă actualul sediu al Camerei de Conturi Maramureș nu are nicio legătură

cu construcția casă de locuit notată în din CF Baia Mare.

Referitor la suprafața

de teren aflată în folosința Camerei de Conturi Maramureș, expertul a concluzionat

că aceasta este de 663,55 mp.

Potrivit expertizei, există

o suprafață liberă de construcții de 193,21 mp, având funcțiunea de platformă de

parcare și spațiu pentru colectarea și depozitarea deșeurilor, alei pietonale și

auto, concluzionându-se că terenul liber de construcții este strâns legată funcțional

de clădirea deservită, neputând fi restituită în natură.

Prin decizia de recurs,

s-a statuat că în rejudecare, instanța de trimitere are sarcina de a stabili motivat

momentul la care a avut loc deposedarea autoarei reclamantei de imobilul în litigiu.

Întrucât potrivit probelor

administrate, construcția actualmente situată în Baia Mare, realizată pe terenul

întabulat în suprafața de 270 mp și pe cel întabulat în suprafața de 306 mp (așa

cum se menționează în chiar cartea funciară conform înscrierii din 1994), în perioada

1953-1955 a fost edificată de către stat, prin Întreprinderea Regională de Construcții

S., Curtea nu poate decât să prezume că deposedarea în fapt a autoarei intimatei

s-a realizat anterior acestei perioade de timp.

Curtea reține că potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele preluate în mod abuziv

de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii

nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în

echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei

legi.

Potrivit art. 10 alin.

(2) Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții

preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită

va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața

ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent.

Prin raportare la situația

de fapt anterior evidențiată, Curtea reține incidența acestor norme în cauză, imobilul

ce s-a solicitat a fi restituit prin notificarea formulată de intimata Z.K.A., fiind

o construcție nouă, autorizată, iar terenul aferent acesteia este afectat de dotările

necesare bunei funcționări a instituției publice care își desfășoară activitatea

la adresa menționată, destinat a deservi așadar nevoile comunității, fiind ocupat

și de platforme pietonale și auto, astfel că intimata reclamanta este îndreptățită

la a obține doar măsurile reparatorii în echivalent, pentru imobilul de care a fost

deposedată autoarea sa.

În temeiul art. 298 din

C. proc. civ. raportat la art. 274 din C. proc. civ., intimata contestatoare Z.K.A.,

căzând în pretenții, a fost obligată către apelantă la plata sumei de 2.400 RON

cheltuieli de judecată constând în onorariu expertiză, (achitat de către apelantă

așa cum rezultă din decontul expertului: suma de 1.000 RON la data de 28

decembrie 2011 și suma de 14.000 RON, potrivit ordinului de plata din 20 iunie 2012).

Împotriva deciziei men

ț

ionate anterior a declarat

recurs contestatoarea, solicitând modificarea în parte a deciziei în sensul de a

respinge cererea apelantei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 2.400 RON reprezentând onorariu expertului.

În motivarea recursului

s-a arătat că nu poate fi re

ț

inută

culpa sa procesuală întrucât în ordinul din 3 noiembrie 2006, contestat prin ac

ț

iune, nu a fost invocat

ca motiv de respingere a cererii de restituire în natură faptul că imobilul este

nou fa

ț

ă de cel preluat de stat,

iar motivele invocate în ordin, criticate prin cererea de chemare în judecată, au

fost apreciate ca neîntemeiate de către instan

ț

ele de judecată.

Recurenta a mai arătat

că expertiza a fost efectuată la cererea apelantului.

Înalta Curte a constatat

nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile de judecată.

Recurenta în spe

ț

ă a fost obligată la plata

către apelantul pârât a cheltuielilor de judecată efectuate în apel constând în

onorariul expertului.

Obiectivul expertizei

a fost determinarea dacă imobilul solicitat spre a fi restituit în natură este identic

cu cel preluat de stat din patrimoniul autorilor recurentei contestatoare sau este

un imobil nou. Prin raportul de expertiză s-a stabilit faptul că este un imobil

nou astfel că nu este întemeiată solicitarea contestatoarei de a-i fi restituit

în natură imobilul, ceea ce a avut ca efect admiterea apelului. Astfel, sub acest

aspect contestatoarea a căzut în pretenții.

Faptul că sus

ț

inerea impedimentului

la restituirea în natură, constând în aceea că imobilul în cauză este nou, a fost

invocat în fa

ț

a primei instan

ț

e,

ș

i reluat în apel, ulterior

ordinului atacat, nu reprezintă în sine un motiv de respingere a cererii apelantei

de a i se acorda cheltuielile de judecată reprezentate de onorariul de expert, atâta

timp cât nu s-a constatat că această cerere ar fi tardivă sau formulată cu încălcarea

legii.

Condi

ț

iile în care partea care

a căzut în preten

ț

ii nu este obligată să

plătească cheltuielile de judecată sunt reglementate de prevederile art. 275 C.

proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare

pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată,

afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

Or, aplicând mutatis mutandis

prevederile men

ț

ionate anterior, recurenta

contestatoare nu a recunoscut preten

ț

iile apelantei pârâte, în sensul că imobilul solicitat

a fi restituit în natură este un imobil nou fa

ț

ă de cel care a apar

ț

inut autorilor săi, sus

ț

inând că imobilul preluat

de la autoarea sa nu a fost demolat,

ș

i că doar a fost construit un etaj nou

ș

i o altă construc

ț

ie în curte, fiind necesară

efectuarea expertizei pentru a se proba faptul pretins de către apelanta pârâtă.

În consecin

ț

ă, în temeiul art. 312

alin. (1) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.civ., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat,

recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea

Z.K.A. împotriva deciziei nr. 351 A din 11 octombrie 2012 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2013.