ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9965/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9965/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1677 din 7 octombrie 2008,

pronunțată de Tribunalul Mureș

a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta L.M. în

contradictoriu

cu Spitalul

Clinic Județean Mureș.

Prin apelul declarat de reclamantă a fost criticată hotărârea instanței

de

fond pentru că s-a refuzat obligarea

pârâtului să emită o dispoziție motivată în

raport de notificarea nr. 605/2001, prin care s-a solicitat restituirea

în natură a

imobilului situat în

Târgu Mureș, înscris în C.F. nr .800/II Târgu Mureș, nr. top 22, 23/1. In

opinia reclamantei, instanța de fond nu putea

reține ca neîntemeiată

cererea pentru că, prin sentința civilă nr. 379 din 31 aprilie 2004 a

Tribunalului Mureș a fost stabilit dreptul său la despăgubiri, deoarece, în

raport de data pronunțării hotărârii (8 iulie 2007) a intervenit

prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Această executare nici nu putea

fi

realizată, deoarece Fondul Proprietatea nu funcționează, iar, pe de altă parte,

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a putut fi parcursă

din

vina pârâtului.

Pârâtul Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș prin

întâmpinarea formulată

a

solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că notificarea

reclamantei a fost soluționată în mod irevocabil

prin sentința civilă nr. 379/2004

a

Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia nr. 627A/2004, hotărâre prin care

s-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri

pentru imobilul revendicat.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 48/A din 1

aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei L.M. împotriva

sentinței civile nr. 1677 din 7 octombrie 2008 a

Tribunalului Mureș.

Instanța de apel a reținut în esență că, în fapt,

reclamanta L.M. în calitate de moștenitoare a fostei proprietare tabulare a

imobilului înscris în C.F.

800/11 Târgu Mureș, nr.top 22,23/1, situat în Târgu

Mureș,

compus

din teren și construcție a solicitat prin notificarea nr. 605 din 29 iunie

2001 măsuri reparatorii,

respectiv restituirea în natură a imobilului, cu obligarea

sa corelativă de a

restitui despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995.

Î

ntrucât reclamanta nu a primit răspuns la notificare s-a adresat

Tribunalului Mureș și a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean

Mureș restituirea în natură a imobilului situat la adresa indicată mai sus.

Tribunalul Mureș investit cu cererea reclamantei a constatat că nu i se

poate restitui imobilul în natură, dar că este îndreptățită la despăgubiri

bănești în sumă de 7.294.217.986 lei vechi și 4.061.911.110 lei pentru

construcții și teren.

Adresându-se Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților la data de 9 august 2005,

reclamanta a primit răspuns prin care i se aduce la cunoștință că Legea nr.

10/2001 a fost modificată și, potrivit Legii nr. 247/2005 poate solicita

restituirea în natură a imobilului.

Î

n primul rând, Curtea a constatat că, potrivit deciziei nr. XX/2007,

pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

în cazul în care autoritatea investită cu soluționarea notificărilor emise în

temeiul Legii nr. 10/2001 refuză nejustificat să soluționeze o notificare,

instanța de judecată (secția civilă a tribunalului), este competentă sa

analizeze pe fond pretențiile reclamantei.

Î

n al doilea rând, s-a constatat că pârâtul nu a procedat la soluționarea

notificării reclamantei și, în această situație Tribunalul Mureș a fost

investit cu analiza pe fond a cererii reclamantei de a i se acorda măsuri

reparatorii pentru imobilul naționalizat.

Raportat la acest obiect, Curtea a constatat că printr-o hotărâre

definitivă și irevocabilă s-a stabilit forma prin care se acordă măsurile

reparatorii, precum și cuantumul acestor despăgubiri.

S-a mai reținut că, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii,

precizată mai sus și până la data modificării Legii nr. 10/2001 a trecut o

perioadă de aproape un an. Trecând peste aceste aspecte, s-a reținut că cele

stabilite de instanță au trecut în puterea lucrului judecat, iar reclamanta nu mai

poate pretinde printr-o nouă procedură deschisă în fața instanței de judecată

restituirea în natură a imobilului pentru că, ar însemna ca aceasta să

beneficieze de o dublă reparare.

O ultimă precizare se referă la

faptul că, Legea nr. 247/2005 a intrat în vigoare ulterior rămânerii

irevocabile a sentinței civile nr. 379/2004, pronunțată de Tribunalul Mureș și

nu poate avea efecte retroactive.

Î

mpotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta L.M.,

criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivului de recurs prev. de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Î

n dezvoltarea criticii formulate în recurs se susține că în mod greșit

instanța de apel a reținut că cele statuate prin hotărârea pronunțată au trecut

„în puterea lucrului judecat".

În același sens, se învederează

că, instanța de apel nu a ținut cont de

practica

instanței supreme, potrivit căreia „față de art. 16 din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005

și de dispozițiile art. II din ultimul act normativ, hotărârile judecătorești

pronunțate în această materie, în temeiul formei inițiale a reglementării nu au

autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite cerințele triplei identități

de părți, obiect și cauză, conform art. 1201

C. civ".

Se mai arată că în mod greșit instanța de apel a

reținut că, în cazul în care

s-ar

ajunge la restituirea în natură a imobilului, recurenta-reclamantă ar

beneficia de o dublă reparație (respectiv

acordarea despăgubirilor bănești, cât și

restituirea în natură),

susținere neadevărată.

Trebuie observat că obiectul cauzei constă în obligarea intimatei la

emiterea dispoziției de soluționare a notificării,

obligație ce nu a fost respectată și că Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților refuză acordarea

despăgubirilor cu motivarea că, pârâtul trebuie să emită decizie de

restituire în

natură.

Față de cele arătate, recurenta susține că au fost

încălcate prevederile art. 21

din

Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat pentru considerentele de mai

jos:

Recurenta-reclamantă s-a adresat instanței pentru

ca în contradictoriu cu

pârâtul

să dispună prin hotărâre judecătorească obligarea celui din urmă la

emiterea deciziei motivate asupra notificării nr. 605

din 25 iunie 2001, în sensul

restituirii

în natură a imobilului din Târgu-Mureș, înscris

în C.F. nr.800/II Târgu

Mureș, sub nr.top 22,33/1.

Conform actelor din dosar, vocația reclamantei de persoană îndreptățită

este de necontestat, având în vedere că în baza

Legii nr. 112/1995 a beneficiat

de despăgubiri.

Este adevărat că, urmare a acțiunii promovată de

reclamantă, prin sentința

civilă nr. 379 din 31 martie 2004, definitivă și

irevocabilă, instanța s-a pronunțat în

sensul că, întrucât unitatea deținătoare a imobilului nu s-a conformat

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța este

cea care are obligația să examineze notificarea, astfel că hotărârea se

substituie practic dispoziției sau deciziei ce

trebuia emisă de unitatea

deținătoare.

De asemenea, s-a mai avut în vedere că, modalitatea

de soluționarea a

notificării nu prezintă relevanță, esențial fiind faptul că instanța a

soluționat

notificarea.

In practica constantă a instanțelor, s-a statuat că

„procedura soluționării notificării, pe care persoana îndreptățită o adresează

deținătorului imobilului

preluat în mod abuziv de stat, reglementat prin art. 22

din Legea nr. 10/2001,

modificată,

este subsumată exercițiului unui drept subiectiv, are caracter contencios, dar

obligatoriu, astfel că, dacă este temporizată, deschide celui vătămat accesul

la justiție pentru a impune finalizarea ei".

Se constată că, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

a răspuns la adresa formulată de reclamantă, în care se precizează că Legea nr.

10/2001 a fost modificată și potrivit noii Legi nr. 247/2005 poate să solicite

restituirea în natură a imobilului.

Acțiunea introdusă de reclamantă ce face obiectul procesului de față are

ca temei juridic, expres precizat și invocat, dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Acest ultim act normativ a modificat esențial conținutul art. 16 din

Legea nr. 10/2001.

Prin art. II alin. (1) din lege, care nu este incorporat în textul Legii

nr. 10/2001 și care se aplică drept dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005

se prevăd următoarele:

,,

Deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor

autorităților administrației publice centrale având ca obiect acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și

nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12

luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Față de prevederile legale redate, hotărârile judecătorești date în

aplicarea art. 16 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, nu au

autoritatea lucrului judecat în raport cu o cerere dedusă judecății în temeiul

dispozițiilor modificatoare ori proprii conținute de Legea nr. 247/2005, neputând

fi primită cu temei excepția puterii de lucru judecat, nefiind întrunită

cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, reglementată prin art. 1201

C. civ.

Trebuie observat că obiectul

procesului constă în obligarea părții adverse la emiterea dispoziției de

soluționare a notificării. Pârâtul-intimat are numai obligația de a face, adică

să emită dispoziție administrativă, reclamanta urmărind tocmai satisfacerea

acestei obligații legale.

După modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, prevederile

ultimii legi devin aplicabile, iar entitățile investite cu soluționarea

notificărilor, sau, după caz, unitățile deținătoare vor trebui să aplice aceste

noi reglementări.

Î

n speță, este evident că de la data notificării și până în prezent nu s-a

răspuns cererii reclamantei, fiind încălcate în continuare dispozițiile art. 22

din Legea nr. 10/2001, modificată.

Ca urmare a celor arătate, se impune admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelului și în raport de cerințele art. 315 C. proc. civ., pe baza

probatoriului administrat să se

procedeze la

emiterea dispoziției sau deciziei motivate de către pârât, în sensul

prev. de art. 16, astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta L.M. împotriva deciziei

nr. 48/A din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie

2009.