ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9965/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1677 din 7 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta L.M. în contradictoriu cu Spitalul Clinic Județean Mureș. Prin apelul declarat de reclamantă a fost criticată hotărârea instanței de fond pentru că s-a refuzat obligarea pârâtului să emită o dispoziție motivată în raport de notificarea nr. 605/2001, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Mureș, înscris în C.F. nr .800/II Târgu Mureș, nr. top 22, 23/1. In opinia reclamantei, instanța de fond nu putea reține ca neîntemeiată cererea pentru că, prin sentința civilă nr. 379 din 31 aprilie 2004 a Tribunalului Mureș a fost stabilit dreptul său la despăgubiri, deoarece, în raport de data pronunțării hotărârii (8 iulie 2007) a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.

Această executare nici nu putea fi realizată, deoarece Fondul Proprietatea nu funcționează, iar, pe de altă parte, procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu a putut fi parcursă din vina pârâtului. Pârâtul Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că notificarea reclamantei a fost soluționată în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 379/2004 a Tribunalului Mureș, definitivă prin decizia nr. 627A/2004, hotărâre prin care s-a recunoscut reclamantei dreptul la despăgubiri pentru imobilul revendicat. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, prin decizia nr. 48/A din 1 aprilie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei L.M.

împotriva sentinței civile nr. 1677 din 7 octombrie 2008 a Tribunalului Mureș. Instanța de apel a reținut în esență că, în fapt, reclamanta L.M. în calitate de moștenitoare a fostei proprietare tabulare a imobilului înscris în C.F. 800/11 Târgu Mureș, nr.top 22,23/1, situat în Târgu Mureș, compus din teren și construcție a solicitat prin notificarea nr. 605 din 29 iunie 2001 măsuri reparatorii, respectiv restituirea în natură a imobilului, cu obligarea sa corelativă de a restitui despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 112/1995. Î ntrucât reclamanta nu a primit răspuns la notificare s-a adresat Tribunalului Mureș și a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean Mureș restituirea în natură a imobilului situat la adresa indicată mai sus.

Tribunalul Mureș investit cu cererea reclamantei a constatat că nu i se poate restitui imobilul în natură, dar că este îndreptățită la despăgubiri bănești în sumă de 7.294.217.986 lei vechi și 4.061.911.110 lei pentru construcții și teren. Adresându-se Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la data de 9 august 2005, reclamanta a primit răspuns prin care i se aduce la cunoștință că Legea nr. 10/2001 a fost modificată și, potrivit Legii nr. 247/2005 poate solicita restituirea în natură a imobilului. Î n primul rând, Curtea a constatat că, potrivit deciziei nr. XX/2007, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în cazul în care autoritatea investită cu soluționarea notificărilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 refuză nejustificat să soluționeze o notificare, instanța de judecată (secția civilă a tribunalului), este competentă sa analizeze pe fond pretențiile reclamantei.

Î n al doilea rând, s-a constatat că pârâtul nu a procedat la soluționarea notificării reclamantei și, în această situație Tribunalul Mureș a fost investit cu analiza pe fond a cererii reclamantei de a i se acorda măsuri reparatorii pentru imobilul naționalizat. Raportat la acest obiect, Curtea a constatat că printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă s-a stabilit forma prin care se acordă măsurile reparatorii, precum și cuantumul acestor despăgubiri. S-a mai reținut că, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precizată mai sus și până la data modificării Legii nr. 10/2001 a trecut o perioadă de aproape un an. Trecând peste aceste aspecte, s-a reținut că cele stabilite de instanță au trecut în puterea lucrului judecat, iar reclamanta nu mai poate pretinde printr-o nouă procedură deschisă în fața instanței de judecată restituirea în natură a imobilului pentru că, ar însemna ca aceasta să beneficieze de o dublă reparare.

O ultimă precizare se referă la faptul că, Legea nr. 247/2005 a intrat în vigoare ulterior rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 379/2004, pronunțată de Tribunalul Mureș și nu poate avea efecte retroactive. Î mpotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamanta L.M., criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Î n dezvoltarea criticii formulate în recurs se susține că în mod greșit instanța de apel a reținut că cele statuate prin hotărârea pronunțată au trecut „în puterea lucrului judecat". În același sens, se învederează că, instanța de apel nu a ținut cont de practica instanței supreme, potrivit căreia „față de art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și de dispozițiile art. II din ultimul act normativ, hotărârile judecătorești pronunțate în această materie, în temeiul formei inițiale a reglementării nu au autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite cerințele triplei identități de părți, obiect și cauză, conform art. 1201 C. civ". Se mai arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că, în cazul în care s-ar ajunge la restituirea în natură a imobilului, recurenta-reclamantă ar beneficia de o dublă reparație (respectiv acordarea despăgubirilor bănești, cât și restituirea în natură), susținere neadevărată.

Trebuie observat că obiectul cauzei constă în obligarea intimatei la emiterea dispoziției de soluționare a notificării, obligație ce nu a fost respectată și că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților refuză acordarea despăgubirilor cu motivarea că, pârâtul trebuie să emită decizie de restituire în natură. Față de cele arătate, recurenta susține că au fost încălcate prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Recursul este fondat pentru considerentele de mai jos: Recurenta-reclamantă s-a adresat instanței pentru ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună prin hotărâre judecătorească obligarea celui din urmă la emiterea deciziei motivate asupra notificării nr. 605 din 25 iunie 2001, în sensul restituirii în natură a imobilului din Târgu-Mureș, înscris în C.F.

nr.800/II Târgu Mureș, sub nr.top 22,33/1. Conform actelor din dosar, vocația reclamantei de persoană îndreptățită este de necontestat, având în vedere că în baza Legii nr. 112/1995 a beneficiat de despăgubiri. Este adevărat că, urmare a acțiunii promovată de reclamantă, prin sentința civilă nr. 379 din 31 martie 2004, definitivă și irevocabilă, instanța s-a pronunțat în sensul că, întrucât unitatea deținătoare a imobilului nu s-a conformat dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța este cea care are obligația să examineze notificarea, astfel că hotărârea se substituie practic dispoziției sau deciziei ce trebuia emisă de unitatea deținătoare. De asemenea, s-a mai avut în vedere că, modalitatea de soluționarea a notificării nu prezintă relevanță, esențial fiind faptul că instanța a soluționat notificarea.

In practica constantă a instanțelor, s-a statuat că „procedura soluționării notificării, pe care persoana îndreptățită o adresează deținătorului imobilului preluat în mod abuziv de stat, reglementat prin art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată, este subsumată exercițiului unui drept subiectiv, are caracter contencios, dar obligatoriu, astfel că, dacă este temporizată, deschide celui vătămat accesul la justiție pentru a impune finalizarea ei". Se constată că, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a răspuns la adresa formulată de reclamantă, în care se precizează că Legea nr. 10/2001 a fost modificată și potrivit noii Legi nr. 247/2005 poate să solicite restituirea în natură a imobilului.

Acțiunea introdusă de reclamantă ce face obiectul procesului de față are ca temei juridic, expres precizat și invocat, dispozițiile Legii nr. 247/2005. Acest ultim act normativ a modificat esențial conținutul art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Prin art. II alin. (1) din lege, care nu este incorporat în textul Legii nr. 10/2001 și care se aplică drept dispoziții proprii ale Legii nr. 247/2005 se prevăd următoarele: ,, Deciziile sau dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi". Față de prevederile legale redate, hotărârile judecătorești date în aplicarea art. 16 alin. (l) din Legea nr. 10/2001 în forma inițială, nu au autoritatea lucrului judecat în raport cu o cerere dedusă judecății în temeiul dispozițiilor modificatoare ori proprii conținute de Legea nr. 247/2005, neputând fi primită cu temei excepția puterii de lucru judecat, nefiind întrunită cerința triplei identități de părți, obiect și cauză, reglementată prin art. 1201 C. civ.

Trebuie observat că obiectul procesului constă în obligarea părții adverse la emiterea dispoziției de soluționare a notificării. Pârâtul-intimat are numai obligația de a face, adică să emită dispoziție administrativă, reclamanta urmărind tocmai satisfacerea acestei obligații legale. După modificarea Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, prevederile ultimii legi devin aplicabile, iar entitățile investite cu soluționarea notificărilor, sau, după caz, unitățile deținătoare vor trebui să aplice aceste noi reglementări. Î n speță, este evident că de la data notificării și până în prezent nu s-a răspuns cererii reclamantei, fiind încălcate în continuare dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, modificată.

Ca urmare a celor arătate, se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului și în raport de cerințele art. 315 C. proc. civ., pe baza probatoriului administrat să se procedeze la emiterea dispoziției sau deciziei motivate de către pârât, în sensul prev. de art. 16, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta L.M. împotriva deciziei nr. 48/A din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2009.