ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3266/2014

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 22 decembrie 2011, sub nr. 8621/102/2011, reclamanta T.A.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC C.P. SA Târgu Mureș și Primăria Târgu Mureș, obligarea primei pârâte la predarea terenului cuprins în CF nr. x1/II Târgu Mureș cu nr. topo nr. x2/2/15, nr. x3/2/5 și nr. x4/2/1, reprezentând loc de casă intravilan, în suprafață de 795 mp, situat în municipiul Târgu Mureș, str. V. Prin Sentința civilă nr. 1496 din 17 mai 2012, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria Târgu Mureș și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta T.A.D., împotriva acestei pârâte, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta T.A.D. împotriva pârâtei SC C.P. SA Târgu Mureș. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, primarul reprezintă comuna sau orașul în raporturile cu alte autorități publice, persoane și în justiție. Prin urmare, orașul ori comuna își valorifică capacitatea de exercițiu prin primar, primăria fiind o structură funcțională la nivelul municipiului Târgu Mureș, fără personalitate juridică. Mai mult, în speță, primăria nu are calitate de unitate deținătoare față de imobilul în litigiu, astfel că excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Târgu Mureș este întemeiată și determină respingerea acțiunii.

Cu referire la cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC C.P. SA, s-a reținut că potrivit Sentinței civile nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunțate de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 800/43/2007, a fost anulată Dispoziția nr. 2735 din 21 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș, prin care fusese respinsă cererea reclamantei T.A.D. de restituire în natură a imobilului situat în Târgu Mureș, str. V., și a fost obligat primarul la înaintarea notificării din 26 septembrie 2004, formulată de aceasta cu privire la imobil, unității deținătoare SC C.P. SA, în vederea soluționării potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001. La data de 19 decembrie 2011 primarul municipiului Târgu Mureș a emis Dispoziția nr. 9090, prin care a pus în executare hotărârea judecătorească anterior menționată, înaintând notificarea și întreaga documentație unității deținătoare.

Unitatea deținătoare SC C.P. SA a emis la data de 19 ianuarie 2012 o dispoziție de respinge a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, în care a arătat că, pentru imobilul (compus din teren) situat în Str. V., reclamanta a fost trecută în anexa 39, poziția nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei Județene de Fond Funciar; prin urmare, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul nu intră sub incidența acestui act normativ. S-a mai reținut că pârâta SC C.P. SA a făcut dovada că deține un titlu de proprietate asupra imobilului, înscris în CF nr. x1/II Târgu Mureș, fiind titulara unui certificat de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991 și că cererea reclamantei de obligare a SC C.P.

SA la predarea imobilului este lipsită de temei legal, în cauză nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile în care procedura de restituire inițiată prin notificarea din 26 septembrie 2004 este în curs, la data de 19 ianuarie 2012 fiind emisă o dispoziție de către unitatea deținătoare SC C. SA, care poate fi atacată în condițiile și potrivit procedurii prevăzute de această lege specială. A mai reținut tribunalul că acțiunea în revendicare nu este întemeiată, întrucât reclamanta nu a făcut dovada titlului în temeiul căruia pretinde predarea imobilului. Prin Decizia civilă nr. 42A din 20 noiembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă T.A.D., împotriva Sentinței civile nr. 1496 din 17 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanta T.A.D. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgu Mureș, care a fost introdusă ca parte în proces iar prima instanță a analizat calitatea procesuală pasivă a acesteia, iar nu a municipiului Târgu Mureș. Referitor la acțiunea în revendicare prima instanță în mod întemeiat a reținut că pârâta SC C.P. S.A. deține un titlu de proprietate asupra imobilului, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate conform H.G. nr. 834/1991, care a fost înscris în C.F. 579/II Târgu Mureș.

Pe de altă parte, potrivit Hotărârii nr. 131/2 din 21 martie 2001 a Comisiei județene de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș au fost validate propunerile de reconstituire a dreptului de proprietate privată, iar pentru imobilul - teren situat în municipiul Târgu Mureș, str. V., reclamanta a fost trecută în anexa nr. 39, poziția nr. 599 a hotărârii mai sus arătate, astfel că devin incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, modificată, conform cărora nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 18/1991. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T.A.D., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că imobilul în litigiu a fost proprietatea autorului său, a fost inițial rechiziționat iar ulterior a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 511/1955. Recurenta-reclamantă a reiterat cererile formulate și soluțiile pronunțate în cauză în fazele procesuale anterioare și a menționat că, în apel, a formulat critici cu privire la calitatea procesuală pasivă a municipiului Târgu Mureș, care, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, este reprezentat prin primar, susținând că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu municipiul Târgu Mureș, prin organele de conducere.

A arătat că, sub un al doilea aspect, a criticat sentința cu referire la aplicarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a prevederilor art. 8.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, însă Curtea de Apel Târgu Mureș, prin Decizia nr. 42/A din 20 noiembrie 2012 nu a dat o dezlegare acestora, limitându-se la a reține că, pentru imobilul - teren din str. V., reclamanta e fost trecută în anexa 39 poziția nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei județene de Fond Funciar, astfel că imobilul respectiv nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

În opinia recurentei-reclamante, decizia dată în apel este nelegală, deoarece terenul în litigiu nu s-a situat în perimetrul C.A.P., condiție esențială, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 18/1991 și, în consecință, regimul juridic al terenului este acela de teren intravilan; împrejurarea că se regăsește în anexa 39 a hotărârii Comisiei județene de fond funciar a județului Mureș este lipsită de relevanta juridică în cauză, deoarece terenul nu are regimul juridic stabilit de Legea nr. 18/1991 ci pe cel stabilit de Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește temeinicia acțiunii în revendicare, recurenta-reclamantă a susținut că și-a dovedit vocația succesorală din punct de vedere probator prin testamentul autentificat sub nr. 14593/1989 de fostul Notariat de Stat Județean Mureș și prin certificatul de moștenitor depus în dosar.

Intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin Decizia civilă nr. 5221 din 13 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de apel. Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanta T.A.D. a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SA la restituirea în natură a unui bun pentru care a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001; cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile acestui act normativ.

Prezentul demers judiciar este subsecvent unui proces în care aceeași reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Târgu Mureș, anularea Dispoziției nr. 2735 din 21 iunie 2004, emisă de primar, de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului (teren) situat în municipiul Târgu Mureș, str. V. Prin Sentința civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în Dosarul nr. 800/43/2007, a fost admisă, în parte, contestația formulată de reclamanta T.A.D., în sensul că a fost anulată dispoziția contestată și a fost obligat Primarul municipiului Târgu Mureș să înainteze notificarea din 26 iulie 2001, unității deținătoare SC C.P.

SA, în vederea soluționării. Din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe a rezultat că municipiul Târgu Mureș, prin primar, a pus în executare Sentința civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, sus-menționată, fiind emisă Dispoziția nr. 9090/19 decembrie 2011. La rândul său, pârâta SC C.P. S.A., a emis, la data de 19 ianuarie 2012, o dispoziție de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Târgu Mureș, str. V. Cu privire la critica de recurs, privind calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a chemat în judecată pe pârâții SC C.P. S.A. și Primăria Municipiului Târgu Mureș, prin reprezentantul său legal.

Atât la judecata în primă instanță, cât și în căile de atac, această din urmă pârâtă a fost reprezentată prin primar, care a formulat întâmpinări. A arătat instanța de recurs că, în contextul în care cu prilejul judecății anterioare, finalizate cu Sentința civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă, în Dosarul nr. 800/43/2007, calitatea procesuală pasivă a fost reținută în privința pârâtei Primăria municipiului Târgu Mureș, reprezentată prin primar, este excesiv a se aprecia, în situația particulară a speței, că cererea a fost formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, cu atât mai mult cu cât argumentele care susțin această excepție vizează în realitate excepția lipsei capacității procesuale.

Înalta Curte a dat îndrumări instanței de trimitere în sensul de a analiza, cu prilejul rejudecării, sub aspectul calității procesuale pasive a intimatei-pârâte Primăria municipiului Târgu Mureș, dacă prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat vreo pretenție împotriva acesteia care să justifice atragerea sa în proces. Cu referire la critica prin care s-a susținut, în esență, că imobilul solicitat intră sub incidența Legii nr. 10/2001, Înalta Curte a reținut că situația de fapt nu este pe deplin lămurită, pentru a putea da, potrivit dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., o dezlegare cu referire la modul de aplicare a dispozițiilor legale în speța dedusă judecății. Astfel, instanța de apel, ca și prima instanță, au concluzionat că terenul solicitat de reclamantă nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, pornind de la constatarea că T.A.D.

figurează înscrisă în anexa nr. 39, poziția nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei Județene de Fond Funciar, fără verificarea modalității în care s-a făcut această înscriere și a se stabili dacă reclamanta a beneficiat de măsuri reparatorii pentru imobilul menționat în cererea de chemare în judecată, în temeiul legii fondului funciar.

În speță, situația bunului nu a fost stabilită, nefiind administrate probe care să contureze regimul juridic al acestuia; de asemenea, instanțele anterioare, față de pretenția dedusă judecății (cerere de restituire în natură a unui teren), de temeiurile de drept invocate de reclamantă, respectiv Legea nr. 10/2001, și de împrejurarea că ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată unitatea deținătoare a emis o dispoziție de respingere a cererii de restituire în natură, nu au clarificat dacă reclamanta a contestat formal dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului situat în municipiul Târgu Mureș, str. V., emisă de pârâta SC C.P.

S.A., la data de 19 ianuarie 2012. A mai arătat Înalta Curte că față de dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată (art. 1 - 3, art. 6 - 7, art. 9 - 11, art. 21, art. 22 - 25 și art. 27 - 28 din Legea nr. 10/2001), considerentele sumare ale instanțelor de fond și apel cu referire la acțiunea în revendicare, apar ca fiind străine de natura pricinii. Pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș cauza a fost reînregistrată la data de 12 februarie 2014, sub nr. 8621/102/2011*. Cu prilejul rejudecării, instanța de apel a administrat proba cu înscrisuri, respectiv actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș.

De asemenea, instanța de apel a stabilit că reclamanta nu a încasat nicio sumă cu titlu de despăgubiri în baza Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, întrucât dosarul nu a fost transmis ANRP, precum și că reclamanta nu a contestat Dispoziția din data de 19 ianuarie 2012 emisă de unitatea deținătoare SC C.P. SA, prin care a fost respinsă notificarea. Prin Decizia civilă nr. 320R din 19 iunie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta T.A.D., împotriva Sentinței civile nr. 1496 din 17 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 8621/102/2011.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că reclamanta a formulat notificare, în baza Legii nr. 10/2001, la data de 26 iulie 2001, prin care a solicitat restituirea, în natură, a imobilului teren situat în Târgu Mureș, str. V., în suprafață de 795 mp. Prin Dispoziția nr. 2735 din 21 iunie 2004 Primăria municipiului Târgu Mureș a respins cererea reclamantei, reținând incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Această dispoziție a fost anulată prin Sentința civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011 a Tribunalului Mureș, rămasă irevocabilă prin nerecurare, pe considerentul că Primăria municipiului Târgu Mureș nu este unitate deținătoare, această calitate aparținând SC C.P. SA, căreia i-a fost înaintată notificarea formulată de reclamantă, în vederea soluționării.

Cum până la data de 22 decembrie 2011 SC C.P. SA nu soluționase notificarea reclamantei, aceasta a promovat acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, solicitând obligarea pârâților SC C.P. SA și Primăria municipiului Târgu Mureș la restituirea în natură a terenului cuprins în CF nr. x1/II Târgu Mureș, nr. top. nr. x2/2/15, nr. x3/2/5, nr. x4/2/1, loc de casă intravilan în suprafață de 795 mp, situat în Târgu Mureș str. A. Pe parcursul judecării procesului, respectiv la data de 19 ianuarie 2012, SC C.P. SA a emis o dispoziție prin care a respins cererea de restituire a imobilului solicitat de reclamantă, reținându-se incidența prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta fiind cuprinsă în anexa nr. 39 la poziția nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș.

Dispoziția a fost depusă la dosarul cauzei în fața primei instanțe la data de 20 aprilie 2012. Din actele dosarului, precum și din susținerile reprezentantului reclamantei, consemnate în încheierea din data de 17 aprilie 2014, a rezultat că reclamanta nu a contestat în mod formal dispoziția emisă de SC C.P. SA la data de 19 ianuarie 2012, aceasta rămânând definitivă.

Prin Hotărârea nr. 131/L din 21 martie 2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, reclamanta a fost cuprinsă în anexa nr. 39 la poziția 599, în vederea acordării de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 795 mp, situat în Târgu Mureș, str. V. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 373/L din 20 iunie 2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, reținându-se că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât pentru terenul în cauză s-a emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea SC C.P.

SA. De asemenea, prin Hotărârea nr. 451 din 27 iulie 2006 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș s-a respins contestația reclamantei formulată împotriva soluției de respingere a cererii formulate de aceasta la data de 23 septembrie 2005, înregistrată sub nr. 168, prin care solicita din nou, în baza Legii nr. 245/2005, restituirea în natură a aceluiași teren, reținându-se împrejurarea că Hotărârea nr. 131/L/2001 a rămas definitivă, reclamanta urmând să primească despăgubiri. Reclamanta a solicitat la data de 31 ianuarie 2007 anularea Hotărârii nr. 131/L/2001, pe considerentul că terenul din str. V. nu face obiectul Legii nr. 18/1991, ci al Legii nr. 10/2001, cererea sa fiind respinsă prin Sentința civilă nr. 1831 din 26 martie 2008 a Judecătoriei Târgu Mureș, pronunțată în Dosarul nr. 858/320/2007.

Această hotărâre a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 434 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Mureș. Cu ocazia rejudecării apelului s-au depus la dosar actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 131/L/2001, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri reclamantei, pentru terenul în discuție, în baza Legii nr. 18/1991. Potrivit acestor înscrisuri a rezultat că la data de 26 martie 1998 reclamanta a solicitat Comisiei locale de fond funciar Târgu Mureș restituirea terenului intravilan în suprafață de 795 mp, situat în Târgu Mureș, str. V. Imobilul în discuție s-a aflat în proprietatea defunctului M.L., de la care a trecut în proprietatea Statului Român; dreptul de proprietate al statului a fost înscris în baza Sentinței nr. 1010/1959, ulterior fiind înscris dreptul de administrare operativă al Consiliului popular al municipiului Târgu Mureș.

Astfel, prin Sentința civilă nr. 1010 din 19 februarie 1959 a Tribunalului Popular al orașului Târgu Mureș s-a dispus trecerea în proprietatea statului a terenului în litigiu, reținându-se că bunul a fost rechiziționat în baza Decretului nr. 184/1949 și a trecut în proprietatea statului ca efect al Decretului nr. 511/1955. Moștenitoarea testamentară a defunctului M.L. a fost M.M., reclamanta fiind moștenitoarea testamentară a acesteia din urmă, conform testamentelor depuse la dosar și certificatului de moștenitor nr. 1407/1993.

A concluzionat instanța de apel că terenul în discuție a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, fiind incidente prevederile art. 36 alin. (5) din acest act normativ, potrivit cărora terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere. Atribuirea în proprietate a terenurilor prevăzute de alin. (2) - (5) ale art. 36 menționat anterior se putea face, potrivit alin. (6) al aceluiași text legal, prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.

În situația particulară a reclamantei restituirea în natură nu a fost posibilă, întrucât prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, acest teren a fost dat în proprietatea exclusivă a SC C.P. SA în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, dispunându-se acordarea de despăgubiri, prin Hotărârea nr. 131/L/2001. Reclamanta nu a contestat și nu a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate menționat anterior.

În consecință, imobilul solicitat de reclamantă a făcut obiectul legii fondului funciar, fiind incidente în cauză prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora nu intră sub incidența acestui act normativ terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare.

A apreciat instanța de apel că nu pot fi primite argumentele reclamantei-apelante în susținerea aplicabilității dispozițiilor Legii nr. 10/2001, neavând relevanță faptul că terenul solicitat este intravilan, sau că nu a fost preluat în fosta Cooperativă Agricolă de Producție, întrucât prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 vizează o situație particulară a terenurilor intravilane aflate în administrarea consiliilor locale. De asemenea, instanța a constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, întrucât nu este incidentă niciuna din situațiile reglementate de art. 2 din actul normativ menționat. În ceea ce privește legitimarea procesuală a pârâtei Primăria municipiului Târgu Mureș, instanța de apel a reținut că, prin precizarea făcută de reprezentantul reclamantei la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2014, s-a solicitat obligarea ambelor pârâte, Primăria municipiului Târgu Mureș și SC C.P.

SA la restituirea în natură a terenului în litigiu. Față de obiectul cererii de chemare în judecată, cum Primăria municipiului Târgu Mureș nu are calitatea de unitate deținătoare, aspect fiind stabilit anterior printr-o hotărâre irevocabilă, aceasta nu are calitate procesuală pasivă, neputând fi obligată la restituirea bunului solicitat de reclamantă. Din această perspectivă, înlăturând argumentele instanței de fond referitoare la lipsa capacității procesuale a primăriei ca structură funcțională la nivelul municipiului, curtea de apel a păstrat soluția de respingere a acțiunii față de Primăria municipiului Târgu Mureș ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără legitimare procesuală pasivă.

În consecință, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta T.A.D. împotriva Sentinței civile nr. 1496 din 17 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Mureș. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta T.A.D., solicitând modificarea, în tot, a hotărârii atacate iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv, să fie obligată pârâta SC C.P. S.A. să-i predea în deplină proprietate, posesie și folosință terenul înscris în CF nr. x1/II - Târgu Mureș, nr. top. nr. x2/2/15, nr. x3/2/5, nr. x4/2/1, reprezentând loc de casa intravilan în suprafață de 795 mp, situat în municipiul Târgu Mureș, strada V., județul Mureș. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. (1),(2), (3) și (5), 315 (1) și 129 pct. (4) și (5) din același act normativ, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel nu a lămurit cadrul procesual în ceea ce privește obiectul cauzei, temeiul de drept și calitatea procesuală a părților. Astfel, recurenta a susținut că prin Sentința civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Mureș, a fost anulată Dispoziția nr. 2735/21/06/2004, emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș iar în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a somat-o pe pârâta SC C.P. SA, prin notificarea emisă în dosarul de executare din 10 noiembrie 2011 al B.E.J. P.I., să îi restituie imobilul.

La rândul ei, Primăria municipiului Târgu Mureș a pus în executare Sentința civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011, somând-o pe SC C.P. SA, să predea imobilul reclamantei. Acest demers judiciar a fost întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, ceea ce dovedește că reclamanta nu a înțeles să formuleze o acțiune în revendicare, așa cum greșit a apreciat curtea de apel, ci o acțiune îndreptată împotriva dispoziției pârâtei SC C.P. SA, de respingere a cererii de restituite în natură a imobilului, prin urmare o acțiune de contestare formală a dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului. S-a mai arătat că pârâta SC C.P.

SA, în calitate de persoană juridică obligată la restituire, care nu are atribuții jurisdicționale, prin dispoziția de respingere, a contestat dreptul reclamantei la restituirea în natură invocând faptul că aceasta a fost trecută în anexa 39 la poziția 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei de fond funciar, respectiv că are dreptul la despăgubiri în condițiile Legii nr. 18/1991. Drept urmare, reclamanta a înțeles să cheme în judecată pe pârâta Primăria municipiului Târgu Mureș, prin organele sale de conducere, în calitate de persoană care a înstrăinat imobilul în favoarea dobânditorului, în condițiile în care imobilul nu a fost dobândit cu just titlu de către pârâtă.

În acest sens, reclamanta a precizat în fața instanței motivul pentru care l-a chemat în judecată pe municipiul Târgu Mureș, respectiv pentru opozabilitate și pentru a se discuta în contradictoriu și cu acest pârât aspectele cauzei referitoare la dovada calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001 și la anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 17 septembrie 1997, eliberat sub semnătura Primarului municipiului Târgu Mureș în favoarea paratei SC C.P. SA. În opinia recurentei, instanța de apel era obligată să sesizeze și să verifice aceste aspecte în conformitate cu dispozițiile art. 129 pct. (1) și (4) și 315 (1) C. proc.

civ. Printr-o altă critică s-a arătat că sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât hotărârea a fost dată în baza unor motive străine de natură pricinii. Astfel, Primăria municipiului Târgu Mureș nu a fost chemată în judecată în calitate de unitate deținătoare, cum în mod eronat a reținut instanța de apel ci în calitate de unitate care a înstrăinat un imobil care nu-i aparținea, din această perspectivă având legitimare procesuală pasivă. Pe de altă parte, instanța de apel a considerat că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, ci prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991. În opinia recurentei-reclamante hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 6.1 din Legea nr. 10/2001 și ale H.G.

nr. 498/2003 care stabilesc că prin imobile în sensul legii se înțeleg terenuri din intravilan neocupate de construcții denumite terenuri disponibile. Imobilul din litigiu intră în categoria imobilelor abuziv preluate de stat, întrucât a făcut obiectul Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor. A susținut, de asemenea, recurenta că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul nu se afla în administrarea consiliului municipal, nu a fost restituit în natură în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea fondului funciar, iar, pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 și normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, terenurile din intravilan neafectate de construcții se restituie numai în natură, nefiind prevăzută în lege posibilitatea de a se acorda despăgubirii, indiferent cine este deținătorul actual al imobilului.

De altfel, cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, Curtea de Apel Târgu Mureș s-a pronunțat și prin Decizia nr. 13/A din 28 ianuarie 2009, dată în Dosarul nr. 800/43/2007 prin care a fost desființată sentința civilă a Tribunalului Mureș nr. 909/2005 (Dosar nr. 3926/2004), reținând că "simplul fapt al depunerii unei cereri în baza legii fondului funciar, chiar și soluționată fiind, nu constituie un argument pentru a se concluziona în privința incidenței prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001". În opinia recurentei-reclamante, terenul este disponibil deoarece actul de înstrăinare este lovit de nulitate absolută iar principiul de bază al Legii nr. 10/2001 este restituirea în natură a imobilelor; prin urmare, instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, respectiv dată cu aplicarea greșită a legii, cea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Intimata-pârâtă SC C.P. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A susținut intimata că, având în vedere că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991, acest teren a fost dat în proprietatea exclusivă a intimatei SC C.P. SA, reclamanta-recurentă a fost trecută în anexa nr. 39, poziția nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei județene de fond funciar Mureș, dispunându-se acordarea de despăgubiri. Hotărârea mai sus evocată produce efecte juridice depline, câtă vreme toate demersurile juridice ale recurentei în sensul anulării acestui act au fost respinse.

Distinct de cererea formulată de reclamanta-recurentă în baza Legii nr. 18/1991 (finalizată cu dispoziția de acordare de despăgubiri), aceasta a încercat să uzeze și de prevederile Legii nr. 10/2001, Primăria municipiului Târgu Mureș respingând, prin Dispoziția nr. 2735 din 21 iunie 2004, cererea acesteia. Astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, această dispoziție a fost anulată prin Sentința civilă nr. 1190 din 15 iunie 2011 a Tribunalului Mureș. Conformându-se celor reținute prin această sentință, municipiul Târgu Mureș, reprezentat prin primar, a procedat prin Dispoziția nr. 9090 din 19 decembrie 2011, la înaintarea notificării depuse de recurentă către C.P. SA. Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, SC C.P.

SA, prin dispoziția motivată din data de 19 ianuarie 2012, s-a pronunțat asupra cererii de restituire a imobilului în litigiu formulată de recurentă, în sensul respingerii acesteia, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. Cu referire la susținerilor recurentei, potrivit cărora ar fi îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 10/2001, și că, prin urmare ar fi îndreptățită la restituirea în natură a imobilului în litigiu, intimata-pârâtă a arătat că, pe de o parte, dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt incidente în prezenta cauză întrucât recurenta a beneficiat de prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, câtă vreme aceasta figurează în anexa nr. 39, poziția nr. 599 a Hotărârii nr. 131/2001 a Comisiei județene de fond funciar Mureș.

Or, în aceste condiții, recurenta nu se mai poate prevala de dispozițiile Legii nr. 10/2001 deoarece art. 8 alin. (1) din acest act normativ prevede în mod expres că "nu intră sub incidența prezentei legi terenurile (...) al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 (...)". Pe de altă parte, în condițiile în care intimata SC C.P.

SA a dobândit dreptul de proprietate cu privire la terenul în discuție, cu bună-credință, în cadrul procesului de privatizare, aceasta nu poate fi ținută să restituie în natură imobilul în litigiu, fiind incidente dispozițiile 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora: "Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate". În opinia intimatei-pârâte SC C.P.

SA este lipsită de relevanță susținerea recurentei în sensul că terenul solicitat este situat în intravilan, sau că nu a fost preluat în fosta cooperativă agricolă de producție (C.A.P.), întrucât, astfel cum în mod corect a subliniat instanța de apel, prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 vizează situația particulară a terenurilor intravilane aflate în administrarea consiliilor locale; în acest sens instanța de control judiciar a reținut, tot în mod just, faptul că nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001. A subliniat intimata-pârâtă că reprezentantul reclamantei a menționat la termenul din data de 17 aprilie 2014 faptul că reclamanta nu a contestat dispoziția emisă de SC C.P.

SA la data de 19 ianuarie 2012 (prin care a fost respinsă cererea de restituire), aceasta rămânând definitivă și producând efecte juridice depline. Cu referire la critica recurentei privitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a municipiului Târgu Mureș, intimata-pârâtă SC C.P. SA a susținut că este nefondată. Și intimatul Municipiul Târgu Mureș a formulat întâmpinare la recursul declarat de către recurenta-reclamantă T.A.D., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru. În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, astfel că urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Recurenta-reclamantă și-a întemeiat, în drept, cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct 8 C. proc. civ., care devine incident atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte reține că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, acesta nu este, prin ipoteză, un motiv de nelegalitate care să poată fi reținut în speță.

Astfel, acest motiv de recurs sancționează nerespectarea de către instanță a principiului conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce presupune ca, prin cererea de chemare în judecată, să se fi solicitat interpretarea unui act juridic. În speță, așa cum s-a reținut cu prilejul soluționării recursului în primul ciclu procesual, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SA la restituirea în natură a terenului situat în Târgu Mureș str. V., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, nefiind dedusă judecății cererea de interpretare a clauzelor vreunei convenții existente între părți. În consecință, criticile de nelegalitate cu referire la care recurenta-reclamantă a invocat generic atât dispozițiile art. 304 pct. 8, cât și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vor fi cercetate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu a lămurit cadrul procesual sub aspectul obiectului pretențiilor formulate, a temeiului de drept și a calității procesuale pasive. Critica nu este fondată. Recurenta-reclamantă susține în mod greșit că instanța de apel, rejudecând această cale de atac, a apreciat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o acțiune în revendicare. În acest sens, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut corect care sunt limitele învestirii sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată și s-a conformat dispozițiilor cuprinse în decizia de casare, administrând probe pentru lămurirea situației de fapt în scopul determinării regimului juridic al imobilului în litigiu.

Împrejurarea că instanța de apel a constatat că, din punct de vedere formal, apelanta-reclamantă nu a contestat dispoziția emisă de intimata-pârâtă SC C.P. SA, la data de 19 ianuarie 2012 (pe parcursul soluționării prezentei cauze), de respingere a cererii de restituire a imobilului, în considerarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu are semnificația nesocotirii limitelor învestirii. Instanța de apel nu a respins calea de atac sub motiv că dispoziția sus-menționată ar fi devenit definitivă prin neexercitarea dreptului de a formula contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, ci a cercetat fondul cauzei, chiar sub aspectul incidenței dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pe fond, instanța de apel a reținut în mod corect că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere că a fost solicitat de către reclamantă în temeiul Legii nr. 18/1991, a fondului funciar, în cauză fiind emisă o hotărâre judecătorească prin care s-a stabilit cu putere de lucru judecat, că imobilul are regimul juridic al legii fondului funciar (Decizia nr. 434 din 05 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din acest act normativ, "nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare." Instanța de apel a reținut că în speță sunt aplicabile aceste dispoziții întrucât reclamanta a solicitat terenul în litigiu în temeiul legilor nr. 18/1991 și 247/2005, iar prin Sentința civilă nr. 1831 din 26 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, în Dosarul nr. 858/320/2007, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 434 din 05 iunie 2008 a Tribunalului Mureș, a fost respinsă cererea de anulare a Hotărârii nr. 131/L/2001 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mureș, prin care reclamanta a fost înscrisă în anexa nr. 39, la poziția 5999, în vederea acordării de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 795 mp, situat în municipiul Târgu Mureș, str. V.,

instanța de recurs reținând că "s-a stabilit că terenul face obiectul Legii nr. 18/1991". Distinct de aceste considerente, curte de apel a făcut propria analiză și a reținut că imobilul în litigiu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, intrând sub incidența art. 36 alin. (5) din acest act normativ. Astfel, terenul nu a putut fi restituit în natură deoarece anterior fusese emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în temeiul Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, certificat care nu a fost contestat de reclamantă. A mai reținut instanța de apel că nu sunt pertinente susținerile apelantei în sensul că terenul este situat în intravilan sau că nu a fost preluat în fosta cooperativă agricolă de producție (ceea ce ar atrage incidența Legii nr. 10/2001, republicată), deoarece art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, vizează o situație particulară a terenurilor aflate în administrarea consiliilor locale.

Înalta Curte reține că în combaterea tuturor acestor considerente, recurenta-reclamantă a susținut că intimata-pârâtă SC C.P. SA nu are atribuții jurisdicționale, că a chemat în judecată și municipiul Târgu Mureș, în calitate de persoană care a înstrăinat imobilul, pentru opozabilitatea hotărârii, că a făcut dovada că este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001 și că instanța de apel era obligată, conform dispozițiilor art. 129 alin. (1) și (4) și 315 alin. (1) C. proc. civ., să se sesizeze cu privire la anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Susținerile recurentei-reclamante nu pot fi primite. Rolul activ al instanței de judecată, consacrat de dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., nu permite acesteia să soluționeze cereri cu care nu a fost legal învestită. În acest sens, alin. (6) din textul legal menționat prevede că "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Art. 129 alin. (1) C. proc. civ. instituie obligații în sarcina părților, nu a instanței, iar cu privire la alin. (4), recurenta-reclamantă nu a arătat în concret sub ce aspect era necesar să îi solicite explicații instanța de apel, având în vedere și stadiul procesual în care s-a desfășurat judecata în faza procesuală anterioară. Înalta Curte reține că instanța de apel, cu prilejul rejudecării, a dat eficiență dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că a lămurit situația de fapt, administrând probele indicate de instanța de casare.

Cu referire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitoare la interpretarea și aplicarea art. 6 alin. (1), (8) alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, a H.G. nr. 483/2003 și art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, Înalta Curte reține, de asemenea, că nu sunt fondate. Sub un prim aspect se impune mențiunea că normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 483/2003, au fost abrogate prin art. 3 din H.G. nr. 250/2007, astfel că instanța de recurs se va raporta la acest din urmă act normativ, în vigoare la data sesizării instanței (22 decembrie 2011). Sub un alt aspect, se reține că pentru a se putea analiza dispozițiile art. 6 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001, este necesar să se stabilească că acest act normativ este aplicabil în cauză.

În consecință, se impune examinarea, cu prioritate, a modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că: "nu intră sub incidența acestei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare." Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în vigoare, prevăd, de asemenea, că nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, pe de o parte, terenurile situate în extravilan, iar pe de altă parte, terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 1/2000, care au fost solicitate în temeiul acestor acte normative.

Așadar, și terenurile situate în intravilan pot face obiectul Legii nr. 18/1991. Așa cum s-a reținut în mod corect de către instanța de apel, terenul în litigiu a intrat sub incidența art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și a fost solicitat de către reclamantă în temeiul legii fondului funciar, astfel că acesta nu are deschisă și calea Legii nr. 10/2001, republicată. Se constată că recurenta-reclamantă a susținut că terenul nu s-a aflat în realitate la dispoziția Consiliului local al municipiului Târgu Mureș, ignorând înscrisurile depuse la dosar care atestă parcurgerea procedurii prevăzute de legea fondului funciar și hotărârile judecătorești prin care a fost respinsă contestația sa, în considerarea incidenței dispozițiilor Legii nr. 18/1991, republicată.

Cu referire la considerentele cuprinse în Decizia nr. 13/A din 28 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Mureș, Înalta Curte reține că prin această hotărâre a fost admis apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 909/2005, a Tribunalului Mureș, desființându-se sentința și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin această decizie nu s-a dat o dezlegare care să poată fi opusă cu autoritate de lucru judecat în cauza de față, ci s-au dat indicații în sensul ca prima instanță să verifice incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Împrejurarea că instanța sus-menționată a arătat că simplul fapt al depunerii unei cereri în temeiul legii fondului funciar nu este suficient pentru a concluziona că sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu sunt în contradicție cu soluția de respingere a apelului deoarece, în cauza pendinte, s-a reținut existența unei hotărâri judecătorești anterioare (Decizia nr. 434/2008 a Tribunalului Mureș) care conține statuări privitoare la regimul juridic al bunului, opozabile recurentei-reclamante; de asemenea, instanța de apel a făcut o analiză proprie cu privire la incidența dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., se constată că recurenta a susținut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii. Critica nu este fondată. Astfel, calitatea procesuală pasivă este analizată de instanță pe baza susținerilor părților, însă instanța este obligată să facă propria analiză a îndeplinirii acestei condiții de exercițiu a acțiunii civile. Față de obiectul cererii de chemare în judecată, curtea de apel a reținut în mod corect că municipiul Târgu Mureș nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu este unitatea deținătoare, aspect care a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească anterioară. Cum recurenta-reclamantă nu a învestit instanța cu o cerere de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în favoarea intimatei-pârâte, municipiul Târgu Mureș nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă T.A.D. împotriva Deciziei nr. 320R din 19 iunie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN