ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9417/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La data de 18 iunie 2004, S.A. și S.P.

au contestat legalitatea dispoziției nr.2668 din 2 iunie 2004 a Primarului

municipiului Târgu Mureș, prin care li s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului situat în Târgu Mureș.

În motivarea contestației,

întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că

imobilul mai sus individualizat a trecut în proprietatea Statului Român, ca

efect al Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 528 din 30 noiembrie 1985,

aceștia primind despăgubiri în cuantum de 5.830 lei.

Mai arată reclamanți că, de la data

intrării în proprietatea Statului, imobilul nu fost ocupat de chiriași, nu a

fost înstrăinat în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, și că în prezent

este liber.

La data de 23 august 2004, Primarul

municipiului Târgu Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea contestației, arătând că trecerea în proprietatea Statului Român

s-a realizat cu titlu, reclamanții primind despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 1159 din 4

noiembrie 2004, Tribunalul Târgu Mureș a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a SC L. SA și a respins contestația în contradictoriu cu

aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A admis contestația în

contradictoriu cu Primăria Târgu Mureș și Primarul municipiului Târgu Mureș, a

anulat dispoziția nr. 2668 din 2 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului

Târgu Mureș.

A dispus restituirea în natură a

imobilului situat în Târgu Mureș, înscris în C.F. Târgu Mureș, nr. top

4928/1/9, condiționat de restituirea de către reclamanți a despăgubirilor în

sumă de 5830 lei, primite în anul 1986, sumă ce va fi actualizată până la data

efectivă a plății, prin raportare la indicele de inflație, conform prevederilor

Legii 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 498/2003 trebuie interpretate în

înțelesul Legii 10/2001, în concordanță cu scopul reparator al acesteia și că,

fiind un act normativ de putere inferioară legii, acesta nu poate modifica

dispozițiile cuprinse de lege.

Ca atare, s-a apreciat că, în raport

de suma modică primită de reclamanți, cu titlu de despăgubiri (5830 lei) este

evident caracterul abuziv al măsurii de trecere în proprietatea Statului a imobilului

și că, în consecință, sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea 10/2001

privind restituirea unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

Totodată instanța a reținut că art. 1

și art. 7 alin. (1) din legea amintită instituie principiul restituirii în

natură a imobilelor preluate abuziv, că SC L. SA nu are calitate procesuală

pasivă, aceasta având doar atribuții de administrare a fondului L. de stat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Primăria municipiului Târgu Mureș, prin Primar, cale de atac ce a

fost respinsă ca nefondată, prin decizia nr. 122/A din 9 martie 2005 a Curții

de Apel Târgu Mureș, instanța de control judiciar ordinar păstrând soluția și

motivarea Tribunalului Mureș.

Decizia din apel a făcut obiectul

criticilor promovate de recurenta Primăria municipiului Târgu Mureș, prin

Primar, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., în sensul că instanța a calificat greșit raportul juridic dedus

judecății sub aspectul cadrului procesual, a omis a indica motivele de fapt și

de drept pe baza cărora și-a întemeiat convingerea, a ignorat dispozițiile H.G.

nr. 498/2003, a analizat în mod nejustificat „cuantumul nerezonabil” al

despăgubirilor acordate de Stat în raport cu valoarea de circulație a

imobilului, a calificat eronat modalitățile de actualizare a sumelor ce vor fi

restituite, prin raportarea la cursul leu/dolar sau prin aplicarea indicelui de

inflație.

Recursul sub toate criticile

promovate este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce

succed:

Primul motiv ce vizează stabilirea

greșită a cadrului procesual nu subzistă unei analize pertinente.

Astfel, potrivit art. 129 alin. (6) C.

proc. civ. „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului

cererii deduse judecății”.

În speță, instanța a fost investită

cu o contestație împotriva dispoziției emisă de Primarul municipiului Târgu

Mureș, acțiune reglementată de art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 și care

urmărește înlăturarea nelegalității în soluționarea notificărilor, în cazul

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, demers judiciar

îndreptat împotriva unității emitente a deciziei contestate.

Ca atare, în mod corect instanța s-a

raportat la obiectul acțiunii (contestației), astfel cum a fost fixat de

reclamanți, iar modul de soluționare, în sensul admiterii contestației,

anulării dispoziției emisă în baza Legii 10/2001 și restituirea imobilului reprezintă

efectul examinării legalității deciziei.

Cât privește consecința stabilirii

caracterului abuziv al preluării imobilului, prin Decretul 223/1974, aprecierea

realizată de instanță, este în sensul prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea

nr. 213/1988 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia

„instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea

titlului” și constituie un atribut definitoriu pentru cercetarea domeniului de

aplicare al Legii 10/2001, în raport de dispozițiile art. 2 din acest act

normativ.

De altfel, invocarea de către

intimat, prin întâmpinare și apoi, în motivele de apel a incidenței

prevederilor H.G. nr. 498/2003, nu poate constitui un motiv de nelegalitate, pe

o parte, pentru că printr-un act normativ de rang inferior nu pot fi aduse

modificări ce contravin principiului restituirii în natură a imobilelor,

statornicit prin art. 7 alin. (1) din Legea 10/2001 iar pe de altă parte este

știut că normele metodologice adaugă la lege.

Este nefondat motivul de recurs ce

are în vedere omisiunea instanței de a indica conform art. 261 pct. 5 motivele

de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, întrucât, raportul

juridic dedus judecății a fost pe larg analizat (a se vedea considerentele

deciziei din apel, filele 2-6).

Referitor la analiza cuantumului despăgubirilor,

este de observat că, în mod legal, instanța a socotit că 5.830 lei la data de 8

februarie 2002, când a fost primită suma, reprezintă mai mult decât o

inechitate, în raport de valoarea unui apartament compus din 1 cameră,

bucătărie, cămară și teren în suprafață de 173 mp situat în Târgu Mureș,

deoarece contestatorii S.A. și S.P. au cumpărat același imobil la 1 septembrie

1983, pentru care au plătit 30.000 lei, așa încât, reproșul adus instanțelor că

au considerat că „despăgubirile au un caracter nerezonabil” este părtinitor, în

condițiile în care, motivul de respingere, reținut în cuprinsul actului atacat

este altul, respectiv excluderea de către legiuitor, din domeniul de aplicare

al legii reparatorii a imobilelor, care la momentul plecării din țară, în mod

legal, puteau fi înstrăinate de către proprietar la prețul liber consimțit.

Astfel, nimic nu împiedica pe

proprietar, de a vinde bunul la valoarea de circulație a acestuia, anterior

părăsirii definitive a țării.

Legea în vigoare la acea dată

stipula acest drept în favoarea proprietarului care renunța la cetățenia română

și pleca legal din țară.

Cum, corect a apreciat instanța de

apel, prin dispoziția primarului nu s-a reținut caracterul rezonabil al

despăgubirilor încasate de contestatori, împrejurare care ar fi justificat o

cercetare din partea instanței.

La data preluării imobilului de

către Statul Român, era în vigoare Constituția din anul 1965, în concordanță cu

legislația internațională în materia libertății și drepturilor fundamentale ale

omului.

Potrivit deciziei nr. 528/1985,

imobilul a fost preluat de Stat, contra plată, la un preț derizoriu, stabilit

doar pentru construcții.

Cercetarea caracterului abuziv al

preluării se impunea deoarece prin Decretul nr. 223/1974 a operat o preluare în

proprietatea Statului Român, prin impunerea unui act normativ de proprietate,

împotriva voinței înstrăinătorului, care, constrâns fiind de Stat a trebuit să

se conformeze cerințelor acestui act normativ emis cu încălcarea prevederilor

constituționale ce ocroteau și garantau dreptul de proprietate privată.

Fără a aprecia că, raportarea la

dispozițiile H.G. nr. 498/2003 este definitorie în raportul juridic, este de

observat că, deși acest act normativ nu poate adăuga la lege, prevederile

acestuia având a fi interpretate în lămurirea, explicitarea unor norme edictate

de lege, în conținutul acestuia se face referire la situația în care s-a primit

o plată rezonabilă, deci prețul nu este derizoriu, ci reflectă o echivalență a

prestațiilor reciproce.

Modalitatea de cuantificare a

despăgubirilor, raportat la indicele de inflație nu poate constitui o critică

ce vizează nelegalitatea unei hotărâri judecătorești, fiind o chestiune legală,

de netemeinicie a unei hotărâri, motiv încadrat la pct. 11 art. 304 C. proc. civ.,

și care a fost abrogat la 2 mai 2001.

Având în vedere principiul restituirii

în natură, consființit de Legea 10/2001, caracterul abuziv al preluării și

împrejurarea că imobilul în litigiu este liber, neafectat de utilități publice

și într-o stare avansată de degradare, datorită neocupării acestuia și

neefectuării unor reparații obligatorii pentru întreținerea acestuia, Înalta

Curte va respinge recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 122/A

din 9 martie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 noiembrie 2005.