ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9417/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 18 iunie 2004, S.A. și S.P. au contestat legalitatea dispoziției nr.2668 din 2 iunie 2004 a Primarului municipiului Târgu Mureș, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Târgu Mureș. În motivarea contestației, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au arătat că imobilul mai sus individualizat a trecut în proprietatea Statului Român, ca efect al Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 528 din 30 noiembrie 1985, aceștia primind despăgubiri în cuantum de 5.830 lei. Mai arată reclamanți că, de la data intrării în proprietatea Statului, imobilul nu fost ocupat de chiriași, nu a fost înstrăinat în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995, și că în prezent este liber.

La data de 23 august 2004, Primarul municipiului Târgu Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, arătând că trecerea în proprietatea Statului Român s-a realizat cu titlu, reclamanții primind despăgubiri. Prin sentința civilă nr. 1159 din 4 noiembrie 2004, Tribunalul Târgu Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC L. SA și a respins contestația în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis contestația în contradictoriu cu Primăria Târgu Mureș și Primarul municipiului Târgu Mureș, a anulat dispoziția nr. 2668 din 2 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș. A dispus restituirea în natură a imobilului situat în Târgu Mureș, înscris în C.F.

Târgu Mureș, nr. top 4928/1/9, condiționat de restituirea de către reclamanți a despăgubirilor în sumă de 5830 lei, primite în anul 1986, sumă ce va fi actualizată până la data efectivă a plății, prin raportare la indicele de inflație, conform prevederilor Legii 10/2001. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 498/2003 trebuie interpretate în înțelesul Legii 10/2001, în concordanță cu scopul reparator al acesteia și că, fiind un act normativ de putere inferioară legii, acesta nu poate modifica dispozițiile cuprinse de lege.

Ca atare, s-a apreciat că, în raport de suma modică primită de reclamanți, cu titlu de despăgubiri (5830 lei) este evident caracterul abuziv al măsurii de trecere în proprietatea Statului a imobilului și că, în consecință, sunt aplicabile prevederile art. 2 din Legea 10/2001 privind restituirea unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Totodată instanța a reținut că art. 1 și art. 7 alin. (1) din legea amintită instituie principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, că SC L. SA nu are calitate procesuală pasivă, aceasta având doar atribuții de administrare a fondului L. de stat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Primăria municipiului Târgu Mureș, prin Primar, cale de atac ce a fost respinsă ca nefondată, prin decizia nr. 122/A din 9 martie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, instanța de control judiciar ordinar păstrând soluția și motivarea Tribunalului Mureș.

Decizia din apel a făcut obiectul criticilor promovate de recurenta Primăria municipiului Târgu Mureș, prin Primar, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în sensul că instanța a calificat greșit raportul juridic dedus judecății sub aspectul cadrului procesual, a omis a indica motivele de fapt și de drept pe baza cărora și-a întemeiat convingerea, a ignorat dispozițiile H.G. nr. 498/2003, a analizat în mod nejustificat „cuantumul nerezonabil” al despăgubirilor acordate de Stat în raport cu valoarea de circulație a imobilului, a calificat eronat modalitățile de actualizare a sumelor ce vor fi restituite, prin raportarea la cursul leu/dolar sau prin aplicarea indicelui de inflație.

Recursul sub toate criticile promovate este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Primul motiv ce vizează stabilirea greșită a cadrului procesual nu subzistă unei analize pertinente. Astfel, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. În speță, instanța a fost investită cu o contestație împotriva dispoziției emisă de Primarul municipiului Târgu Mureș, acțiune reglementată de art. 24 alin. (7) din Legea 10/2001 și care urmărește înlăturarea nelegalității în soluționarea notificărilor, în cazul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, demers judiciar îndreptat împotriva unității emitente a deciziei contestate.

Ca atare, în mod corect instanța s-a raportat la obiectul acțiunii (contestației), astfel cum a fost fixat de reclamanți, iar modul de soluționare, în sensul admiterii contestației, anulării dispoziției emisă în baza Legii 10/2001 și restituirea imobilului reprezintă efectul examinării legalității deciziei. Cât privește consecința stabilirii caracterului abuziv al preluării imobilului, prin Decretul 223/1974, aprecierea realizată de instanță, este în sensul prevederilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 213/1988 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia „instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului” și constituie un atribut definitoriu pentru cercetarea domeniului de aplicare al Legii 10/2001, în raport de dispozițiile art. 2 din acest act normativ.

De altfel, invocarea de către intimat, prin întâmpinare și apoi, în motivele de apel a incidenței prevederilor H.G. nr. 498/2003, nu poate constitui un motiv de nelegalitate, pe o parte, pentru că printr-un act normativ de rang inferior nu pot fi aduse modificări ce contravin principiului restituirii în natură a imobilelor, statornicit prin art. 7 alin. (1) din Legea 10/2001 iar pe de altă parte este știut că normele metodologice adaugă la lege. Este nefondat motivul de recurs ce are în vedere omisiunea instanței de a indica conform art. 261 pct. 5 motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, întrucât, raportul juridic dedus judecății a fost pe larg analizat (a se vedea considerentele deciziei din apel, filele 2-6).

Referitor la analiza cuantumului despăgubirilor, este de observat că, în mod legal, instanța a socotit că 5.830 lei la data de 8 februarie 2002, când a fost primită suma, reprezintă mai mult decât o inechitate, în raport de valoarea unui apartament compus din 1 cameră, bucătărie, cămară și teren în suprafață de 173 mp situat în Târgu Mureș, deoarece contestatorii S.A. și S.P. au cumpărat același imobil la 1 septembrie 1983, pentru care au plătit 30.000 lei, așa încât, reproșul adus instanțelor că au considerat că „despăgubirile au un caracter nerezonabil” este părtinitor, în condițiile în care, motivul de respingere, reținut în cuprinsul actului atacat este altul, respectiv excluderea de către legiuitor, din domeniul de aplicare al legii reparatorii a imobilelor, care la momentul plecării din țară, în mod legal, puteau fi înstrăinate de către proprietar la prețul liber consimțit.

Astfel, nimic nu împiedica pe proprietar, de a vinde bunul la valoarea de circulație a acestuia, anterior părăsirii definitive a țării. Legea în vigoare la acea dată stipula acest drept în favoarea proprietarului care renunța la cetățenia română și pleca legal din țară. Cum, corect a apreciat instanța de apel, prin dispoziția primarului nu s-a reținut caracterul rezonabil al despăgubirilor încasate de contestatori, împrejurare care ar fi justificat o cercetare din partea instanței. La data preluării imobilului de către Statul Român, era în vigoare Constituția din anul 1965, în concordanță cu legislația internațională în materia libertății și drepturilor fundamentale ale omului. Potrivit deciziei nr. 528/1985, imobilul a fost preluat de Stat, contra plată, la un preț derizoriu, stabilit doar pentru construcții.

Cercetarea caracterului abuziv al preluării se impunea deoarece prin Decretul nr. 223/1974 a operat o preluare în proprietatea Statului Român, prin impunerea unui act normativ de proprietate, împotriva voinței înstrăinătorului, care, constrâns fiind de Stat a trebuit să se conformeze cerințelor acestui act normativ emis cu încălcarea prevederilor constituționale ce ocroteau și garantau dreptul de proprietate privată. Fără a aprecia că, raportarea la dispozițiile H.G. nr. 498/2003 este definitorie în raportul juridic, este de observat că, deși acest act normativ nu poate adăuga la lege, prevederile acestuia având a fi interpretate în lămurirea, explicitarea unor norme edictate de lege, în conținutul acestuia se face referire la situația în care s-a primit o plată rezonabilă, deci prețul nu este derizoriu, ci reflectă o echivalență a prestațiilor reciproce.

Modalitatea de cuantificare a despăgubirilor, raportat la indicele de inflație nu poate constitui o critică ce vizează nelegalitatea unei hotărâri judecătorești, fiind o chestiune legală, de netemeinicie a unei hotărâri, motiv încadrat la pct. 11 art. 304 C. proc. civ., și care a fost abrogat la 2 mai 2001. Având în vedere principiul restituirii în natură, consființit de Legea 10/2001, caracterul abuziv al preluării și împrejurarea că imobilul în litigiu este liber, neafectat de utilități publice și într-o stare avansată de degradare, datorită neocupării acestuia și neefectuării unor reparații obligatorii pentru întreținerea acestuia, Înalta Curte va respinge recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 122/A din 9 martie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.