ÎCCJ, decizie (scj.ro #82363)

Imobil preluat de stat în baza Decretului n.

223/1974. Cerere fondată de restituire în natură. Caracterul nelegal al pct.1.4

lit.B al Normelor metodologice  de aplicare a Legii nr. 10/2001

.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de stat

în baza Decretului n. 223/1974. Cerere de restiutire în natură. Caracterul

nelegal al pct.1.4 lit.B al Normelor metodologice  de aplicare a Legii nr.

10/2001.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Proprietate.( Imobil preluat de stat în baza Decretului n. 223/1974

)

-

Imobil (preluat de stat în baza Decretului n. 223/1974)

-

Restituire.

Legea nr. 10/2001 repubicată: art. 2 lit.h (fost art. 2 lit. g)

Normele metodologice aprobate prin H.G, nr. 498/2003: pct. 1.4 lit.

B 2

Pentru imobilul preluat în baza Decretului nr. 223/2974, statul nu are un

titlu valabil și bunul este restituibil în natură, chiar dacă persoanei

deposedate i s-a plătit o sumă de bani, ca despăgubire, care nu poate fi

apreciată îndestulăoare în sensul prevăzut la pct. 1.4 lit. B2 din Normele

metodologice  de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

498/2003, care sunt  nelegale, pentru că prin acest act normativ de rang

inferior s-a adăugat la lege.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6494 din 8 septembrie

2005.

Prin sentința civilă nr. 399 din 8 aprilie 2004, Tribunalul Mureș a

admis contestația formulată de B.F. și B.I. în contradictoriu cu intimata

Primăria Târgu – Mureș, a anulat dispoziția nr. 1372 din 16 decembrie 2003,

emisă de intimată și a dispus restituirea în natură a imobilului apartament nr.

8, situat în Târgu – Mureș,, înscris în C.F. individual nr. 13328, condiționat

de restituirea despăgubirilor în sumă de 44.741 lei, actualizată la data plății

în raport de indicele inflației.

Tribunalul a reținut că imobilul, a fost preluat de Statul Român

prin decizia nr. 413 din 8 noiembrie 1988, emisă în baza Decretului nr.

223/1974. Despăgubirea stabilită a fost de 59.191 lei, dar contestatorii au

primit doar 44.741 lei, diferența fiind virată la C.E.C. Mureș; în urma

notificării transmise de contestatori la 12 februarie 2002, Primăria Târgu –

Mureș a emis dispoziția nr. 1372/2003, prin care, invocând art. 1 pct. 1.4 lit.

B pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a respins

cererea de restituire în natură, cu motivarea că s-au primit despăgubiri

îndestulătoare.

Constatând că Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în

natură și că textul invocat, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003,  adaugă la lege,

tribunalul a admis contestația.

Apelul declarat de Primăria municipiului Târgu – Mureș a fost

respins prin decizia nr. 628/A din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Târgu – Mureș.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Primăria municipiului

Târgu – Mureș susținând că hotărârile pronunțate în fond și în apel sunt

nelegale, deoarece, conform art. 1 pct. 1.4 lit. B din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea nu se consideră a fi abuzivă dacă persoana

legal plecată din țară a fost îndestulată rezonabil prin prețul primit.

Se mai arată că hotărârile instanțelor sunt greșite și în ceea ce

privește suma la restituirea căreia reclamanții au fost obligați, deoarece,

conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 184/2002, actualizarea sumei se face prin

raportarea cursului leu/dolar din data preluării la cursul leu/dolar din anul

emiterii dispoziției de soluționare.

Recursul nu este fondat.

Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada

6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este reglementat prin Legea nr. 10/2001

Articolul 2 al actului normativ în discuție stabilește domeniul de

aplicare al legii, printre ipotezele avute în vedere regăsindu-se la lit. g) și

imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6

alin. 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic

al acesteia.

Potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit

pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 4

alin. 3 din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea

legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită

ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului

reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic

modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de

rang inferior.

În condițiile în care, așa cum s-a arătat, textul din Legea nr.

10/2001, definind noțiunea de imobil preluat abuziv, nu face nici o distincție

cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul

preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4, lit. B din

Normele metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, ce

stabilește caracterul neabuziv al preluării în situația în care s-au achitat

despăgubiri îndestulătoare, este în mod evident în contradicție cu dispozițiile

actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice.

Prin urmare, atât tribunalul cât și curtea de apel au făcut o

corectă aplicare a legii, stabilind că și imobilele preluate conform decretului

nr. 223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Nici critica referitoare la susținerea tribunalului că, dacă

dispoziția primarului ar fi fost emisă în termenul legal, nu s-ar mai fi pus

problema interpretării normelor metodologice nu este întemeiată. Curtea de

apel, motivându-și decizia doar pe aplicabilitatea art. 12 din Legea nr. 10/2001

și constatând că textul invocat din normele metodologice adaugă la lege, în mod

implicit a înlăturat acest argument al instanței de fond.

Neîntemeiate sunt susținerile recurentei și în ceea ce privește

modalitatea de calcul a sumei la care au fost obligați intimații, deoarece art.

I alin. 1 din O.U.G. nr. 184/2002, care se referă la despăgubirile acordate în

perioada cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, vizează situația în

care soluționarea notificării prin completarea despăgubirii primite este

posibilă ca alternativă la restituirea în natură.

Pentru toate aceste considerente, recursul a fost respins.