ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6494/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 399 din 8 aprilie 2004, Tribunalul Mureș a admis contestația formulată de B.F. și B.I. în contradictoriu cu intimata Primăria Târgu–Mureș, a anulat dispoziția nr. 1372 din 16 decembrie 2003, emisă de intimată și a dispus restituirea în natură a imobilului apartament nr. 8, situat în Târgu–Mureș, înscris în C.F. individual nr. 13328 Târgu–Mureș, condiționat de restituirea despăgubirilor în sumă de 44.741 lei, actualizată la data plății în raport de indicele inflației. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul, proprietatea soților B.F. și I., a fost preluat de Statul Român prin decizia nr. 413 din 8 noiembrie 1988, emisă în baza Decretului nr. 223/1974.

Despăgubirea stabilită a fost de 59.191 lei, dar contestatorii au primit doar 44.741 lei, diferența fiind virată la C.E.C. Mureș. În urma notificării transmise de contestatori la 12 februarie 2002, Primăria Târgu–Mureș a emis dispoziția nr. 1372 din 16 decembrie 2003, prin care, invocând art. 1 pct. 1.4 lit. B) pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că s-au primit despăgubiri îndestulătoare. Constatând că imobilul nu a fost înstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, că Legea nr. 10/2001 instituie principiul restituirii în natură și că textul invocat din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, adaugă la lege, tribunalul a admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a dispus restituirea în natură a imobilului. S-a mai arătat că dacă notificarea ar fi fost soluționată de Primărie în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001, nu s-ar fi pus problema interpretării normelor metodologice, deoarece H.G. nr. 498/2003 nu era în vigoare. Apelul declarat de Primăria municipiului Târgu–Mureș a fost respins prin decizia nr. 628/A din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Târgu–Mureș. Instanța de apel a reținut că tribunalul a stabilit corect situația de fapt și a făcut o corectă aplicare a legii. Chiar dacă prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003 s-a considerat că preluarea imobilului în baza Decretului nr. 223/1974, în cazul în care persoana a părăsit în mod legal țara, nu se consideră abuzivă, aceste norme nu vin decât să adauge la Legea nr. 10/2001, care nu face nici o distincție în acest sens. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului Târgu–Mureș. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta–pârâtă a susținut că hotărârile pronunțate în fond și în apel sunt nelegale, deoarece, conform art. 1 pct. 1.4 lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea nu se consideră a fi abuzivă dacă persoana legal plecată din țară a fost îndestulată rezonabil prin prețul primit.

Recurenta combate susținerea instanței de fond că dacă ar fi soluționat în termen contestația nu s-ar fi pus problema interpretării normelor metodologice, arătând că legea civilă prevede numai pentru viitor, iar termenul „lege” trebuie interpretat în sensul general, de act normativ. Se mai arată că hotărârile instanțelor sunt greșite și în ceea ce privește suma la restituirea căreia reclamanții au fost obligați, deoarece, conform art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002, actualizarea sumei se face prin raportarea cursului leu/dolar din data preluării la cursul leu/dolar din anul emiterii dispoziției de soluționare. Recursul nu este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989 este reglementat prin Legea nr. 10/2001 Art. 2 al actului normativ în discuție stabilește domeniul de aplicare al legii, printre ipotezele avute în vedere regăsindu-se la lit. g) și imobilele preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Potrivit Constituției României, hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, iar potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.

Prin urmare, dispozițiile constituționale, care stabilesc o anumită ierarhie a actelor normative și o limită determinată a conținutului reglementărilor, preluate de legea cadru privind tehnica legislativă, interzic modificări sau completări ale dispozițiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior. În condițiile în care, așa cum s-a arătat, textul din Legea nr. 10/2001, definind noțiunea de imobil preluat abuziv, nu face nici o distincție cu privire la diferitele categorii de legi ce au putut constitui temeiul preluării cu titlu al unui imobil, reglementarea de la pct. 1.4, lit. B) din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, ce stabilește caracterul neabuziv al preluării în situația în care s-au achitat despăgubiri îndestulătoare, este în mod evident în contradicție cu dispozițiile actului normativ de rang superior pe care trebuie să o aplice.

Prin urmare, atât tribunalul cât și curtea de apel au făcut o corectă aplicare a legii, stabilind că și imobilele preluate conform decretului nr. 223/1974 intră în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001. Nici critica referitoare la susținerea tribunalului că, dacă dispoziția primarului ar fi fost emisă în termenul legal, nu s-ar mai fi pus problema interpretării normelor metodologice nu este întemeiată. Curtea de apel, motivându-și decizia doar pe aplicabilitatea art. 12 din Legea nr. 10/2001 și constatând că textul invocat din normele metodologice adaugă la lege, în mod implicit a înlăturat acest argument al instanței de fond. Neîntemeiate sunt susținerile recurentei și în ceea ce privește modalitatea de calcul a sumei la care au fost obligați intimații, deoarece art. I alin. (1) din O.U.G.

nr. 184/2002, care se referă la despăgubirile acordate în perioada cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, vizează situația în care soluționarea notificării prin completarea despăgubirii primite este posibilă ca alternativă la restituirea în natură. Pentru toate aceste considerente, recursul va fi privit ca nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primăria municipiului Târgu–Mureș împotriva deciziei civile nr. 628/A din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Târgu–Mureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 septembrie 2005.