ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9344/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe cale de notificare formulată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, P.P., D.A., P.G. și P.V. au solicitat Primăriei Baia Mare acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești în echivalentul unui teren în suprafață de 6385 mp și a unei case demolate, arătând că au fost expropriate prin Decretul nr. 268/1966, iar restituirea în natură nu este posibilă. Primarul municipiului Baia Mare a emis dispoziția nr. 791 din 9 septembrie 2003, prin care a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 1.385.000.000 lei sub forma titlurilor de valoare sau acțiuni.

Solicitanții au formulat contestație prin care au cerut modificarea parțială a dispoziției în sensul ca măsurile reparatorii în valoarea stabilită să fie sub forma despăgubirilor bănești, iar nu sub forma titlurilor de valoare sau acțiunilor oferite, întrucât sunt incidente prevederile art. 1, art. 24, art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001, și titlurile de valoare sunt lipsite de substanță, iar acțiunile sunt lipsite de valoare. Tribunalul Maramureș, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1108 din 17 decembrie 2003, prin care a admis contestația și a obligat pe Primarul municipiului Baia Mare să emită o dispoziție de acordare de despăgubiri în sensul de a acorda despăgubiri bănești și de a transmite apoi dispoziția către Prefectura județului Maramureș pentru a proceda potrivit Cap. V, art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.

Sentința a fost atacată cu apel de Primarul municipiului Baia Mare. Prin decizia civilă nr. 529/A din 5 martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins „plângerea formulată de reclamanții P.P., P.V., P.G. și D.A. în contra dispoziției nr. 791 din 9 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Baia Mare, pe care o păstrează”. Instanța de apel a statuat că prima instanță a aplicat în speță dispoziții legale neincidente, în realitate fiind aplicabile numai prevederile art. 11 alin. (3) și (8) din Legea nr. 10/2001. Contestatorii au declarat recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., astfel: Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală încălcând prevederile art. 1, art. 24, art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile art. 36 și urm. din H.G. nr. 498/2003, redând conținutul acestora. Aceeași instanță nu s-a pronunțat asupra apărărilor referitoare la lipsa de valoare economică, de interes și de viabilitate a titlurilor de valoare și acțiunilor oferite, ceea ce echivalează cu o nouă expropriere. Recursul este nefondat. Nu s-au contestat în cauză exproprierea terenului și casei, nici demolarea casei după expropriere și nici faptul că terenul nu este restituibil în natură. În atare împrejurare, sunt incidente numai prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, singurele care reglementează regimul juridic al imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, celelalte prevederi ale legii vizând regimul juridic ale altor categorii de imobile.

Ori, alin. (2) al art. 11, referindu-se la construcțiile expropriate și demolate, precum și alin. (4), care se referă la terenurile expropriate și care sunt ocupate funcțional de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, prevăd în mod expres că, în asemenea cazuri, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Prin alin. (8), art. 11 al legii dispune că, pentru situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.

Pentru aceleași situații, dar în ipoteza în care imobilele expropriate aveau numai altă destinație decât aceea de locuință, alin. (9) al art. 11 prevede că măsurile reparatorii prin echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2), constând adică, pe lângă cele două enunțate și în art. 11 alin. (8), și în măsura compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător cu acordul persoanei îndreptățite. Analiza prevederilor legale de mai sus impun concluzia că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză în raport cu starea de fapt pe deplin lămurită, iar prevederile legale invocate de contestatori pe calea recursului nu sunt aplicabile în această pricină, reglementând alte situații decât cele legate de expropriere.

Ca urmare, sunt nefondate criticile subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Consecința directă a celei din urmă constatări este netemeinicia secundului motiv de recurs utilizat de contestatori, întrucât oferta făcută acestora conține singurele măsuri reparatorii legale în această pricină, iar instanțele de judecată nu au competența de a verifica oportunitatea și funcția lor economică, neputând astfel să se impute cu temei instanței de apel că nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare a cărui cercetare nu este de competența sa. Pentru toate cele ce preced și în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii P.P., P.V., P.G. și D.A. împotriva deciziei nr. 529/A din 5 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.