ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9344/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Pe cale de notificare formulată

potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, P.P., D.A., P.G. și P.V. au solicitat

Primăriei Baia Mare acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor

bănești în echivalentul unui teren în suprafață de 6385 mp și a unei case

demolate, arătând că au fost expropriate prin Decretul nr. 268/1966, iar

restituirea în natură nu este posibilă.

Primarul municipiului Baia Mare a

emis dispoziția nr. 791 din 9 septembrie 2003, prin care a dispus acordarea de

măsuri reparatorii în echivalent în valoare de 1.385.000.000 lei sub forma

titlurilor de valoare sau acțiuni.

Solicitanții au formulat contestație

prin care au cerut modificarea parțială a dispoziției în sensul ca măsurile

reparatorii în valoarea stabilită să fie sub forma despăgubirilor bănești, iar

nu sub forma titlurilor de valoare sau acțiunilor oferite, întrucât sunt

incidente prevederile art. 1, art. 24, art. 36 și urm. din Legea nr. 10/2001,

și titlurile de valoare sunt lipsite de substanță, iar acțiunile sunt lipsite de

valoare.

Tribunalul Maramureș, secția civilă,

a pronunțat sentința civilă nr. 1108 din 17 decembrie 2003, prin care a admis

contestația și a obligat pe Primarul municipiului Baia Mare să emită o

dispoziție de acordare de despăgubiri în sensul de a acorda despăgubiri bănești

și de a transmite apoi dispoziția către Prefectura județului Maramureș pentru a

proceda potrivit Cap. V, art. 36-40 din Legea nr. 10/2001.

Sentința a fost atacată cu apel de

Primarul municipiului Baia Mare.

Prin decizia civilă nr. 529/A din 5

martie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a admis apelul și a schimbat

în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins „plângerea formulată de

reclamanții P.P., P.V., P.G. și D.A. în contra dispoziției nr. 791 din 9

septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Baia Mare, pe care o păstrează”.

Instanța de apel a statuat că prima

instanță a aplicat în speță dispoziții legale neincidente, în realitate fiind

aplicabile numai prevederile art. 11 alin. (3) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Contestatorii au declarat recurs,

invocând cazurile de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

astfel:

Instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală încălcând prevederile art. 1, art. 24, art. 36 și urm. din

Legea nr. 10/2001, coroborate cu prevederile art. 36 și urm. din H.G. nr.

498/2003, redând conținutul acestora.

Aceeași instanță nu s-a pronunțat

asupra apărărilor referitoare la lipsa de valoare economică, de interes și de

viabilitate a titlurilor de valoare și acțiunilor oferite, ceea ce echivalează

cu o nouă expropriere.

Recursul este nefondat.

Nu s-au contestat în cauză

exproprierea terenului și casei, nici demolarea casei după expropriere și nici

faptul că terenul nu este restituibil în natură.

În atare împrejurare, sunt incidente

numai prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, singurele care reglementează

regimul juridic al imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945–22

decembrie 1989, celelalte prevederi ale legii vizând regimul juridic ale altor

categorii de imobile.

Ori, alin. (2) al art. 11,

referindu-se la construcțiile expropriate și demolate, precum și alin. (4),

care se referă la terenurile expropriate și care sunt ocupate funcțional de

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, prevăd în mod expres că, în asemenea

cazuri, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

Prin alin. (8), art. 11 al legii

dispune că, pentru situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile

reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societăți

comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei

îndreptățite.

Pentru aceleași situații, dar în

ipoteza în care imobilele expropriate aveau numai altă destinație decât aceea

de locuință, alin. (9) al art. 11 prevede că măsurile reparatorii prin

echivalent se stabilesc potrivit art. 9 alin. (2), constând adică, pe lângă

cele două enunțate și în art. 11 alin. (8), și în măsura compensării cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător cu acordul persoanei

îndreptățite.

Analiza prevederilor legale de mai

sus impun concluzia că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale

incidente în cauză în raport cu starea de fapt pe deplin lămurită, iar

prevederile legale invocate de contestatori pe calea recursului nu sunt

aplicabile în această pricină, reglementând alte situații decât cele legate de

expropriere.

Ca urmare, sunt nefondate criticile

subscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Consecința directă a celei din urmă

constatări este netemeinicia secundului motiv de recurs utilizat de

contestatori, întrucât oferta făcută acestora conține singurele măsuri

reparatorii legale în această pricină, iar instanțele de judecată nu au

competența de a verifica oportunitatea și funcția lor economică, neputând

astfel să se impute cu temei instanței de apel că nu s-a pronunțat asupra unui

mijloc de apărare a cărui cercetare nu este de competența sa.

Pentru toate cele ce preced și în

temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de

contestatorii P.P., P.V., P.G. și D.A. împotriva deciziei nr. 529/A din 5

martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2005.