ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6155/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 156 din 14 martie 2005 A.V.A.S. a respins notificarea nr.211/2001 depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care P.M., M.E. și F.V. au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru un teren în suprafață de 2877 mp situat în Municipiul Baia Mare, imobil înscris în C.F. nr. 2800 Baia Mare nr. top 2718/5. în ceea ce privește cererea acelorași notificatori de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția ce a existat pe acest teren și care a fost demolată ulterior trecerii imobilului în proprietatea statului prin exproprierea în baza Decretului nr. 507 din 25 iunie 1962, aceasta a fost trimisă spre soluționare Primăriei Municipiului Baia Mare, județul Maramureș.

S-a reținut că notificatorii au depus actele de proprietate ale autorilor lor asupra terenului în litigiu după expirarea termenului prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv după data de 1 iulie 2003. La 25 aprilie 2005 reclamanții P.M., M.E. și F.V. au chemat în judecată A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 156 din 14 martie 2005 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 2877 mp situat în Baia Mare, imobil înscris în C.F. 2800 Baia Mare nr. top 2718/5. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1298 din 15 noiembrie 2005 a admis contestația, a anulat în parte decizia nr. 156 din 14 martie 2005 și a obligat A.V.A.S.

să emită o nouă decizie prin care să facă propuneri de despăgubiri pentru terenul a cărui restituire s-a solicitat prin notificarea nr. 211/2001 astfel cum a fost precizată. A menținut decizia atacată în ceea ce privește declinarea către Primăria Baia Mare a competenței de soluționare a notificării în ceea ce privește construcția expropriată și demolată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut printre altele că A.V.A.S.

a respins în mod greșit notificarea reclamanților deoarece nu a făcut dovada că le-a solicitat să depună și alte acte decât cele pe care aceștia au înțeles să le depună inițial, că înscrierile din cartea funciară fac dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamanților asupra terenului în litigiu și că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 actele doveditoare pot fi depuse până la soluționarea notificării, „situație care se regăsește și în prezenta cauză, întrucât notificarea nu este soluționată definitiv și irevocabil, contestația fiind pe rol la momentul modificării Legii nr. 10/2001". Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 490 din 1 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S.

împotriva sentinței instanței de fond. Instanța de apel a reținut ca urmare modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 reclamanții beneficiază de prevederile legii noi și având în vedere caracterul devolutiv al contestației, actele depuse de ei ulterior datei de 1 iulie 2003 pot fi avute în vedere de instanța de judecată la soluționarea cauzei. Împotriva ultimei hotărâri pronunțate în cauză a declarat recursul de față pârâta A.V.A.S., recurs motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului pârâta a arătat următoarele: - instanța era chemată să se pronunțe asupra legalității deciziei emise în cadrul procedurii administrative în baza dispozițiilor legale în vigoare în momentul emiterii - acesteia și în baza actelor existente la dosarul administrativ, aferent notificării; - potrivit alin. (2) al art. unic al O.U.G.

nr. 10/2003 prin care s-a prelungit termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 de depunere a actelor doveditoare în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut în alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei; - acest termen este un termen de decădere, situație în care înscrisurile depuse după data de 1 iulie 2003, precum și cele depuse direct în instanță nu pot fi admise ca probe; - dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată nu sunt incidente în cauză, acestea intrând în vigoare ulterior emiterii deciziei de către A.V.A.S. și, prin urmare nu puteau fi avute în vedere la soluționarea litigiului; - dispoziția nr. 156 din 14 martie 2005 este perfect legală, fiind emisă în strictă concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii acesteia și în baza actelor depuse la dosarul administrativ, aferent notificării.

Se solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate și a sentinței instanței de fond în sensul respingerii contestației intimaților reclamanți. Recursul este nefondat. Termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzut la art. 22 din Legea nr. 10/2001 în redactarea sa de la data emiterii deciziei recurentei pârâte a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 184/2002 și O.U.G. nr. 10/2003 până la data de 1 iulie 2003. Potrivit alin. (2) al art. unic al O.U.G. nr. 10/2003 aprobată prin Legea nr. 289/2003 publicată în M. Of. nr. 465 din 30 iunie 2003 în toate cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după expirarea termenului prevăzut la alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru soluționarea cauzei.

Art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, în timpul soluționării litigiului și a devenit art. 23 în urma republicării legii în temeiul art. VII din Titlul I al ultimului act normativ publicat în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005. Conform art. 23 actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege pot fi depuse până la data soluționării notificării. În principiu, legea nouă se aplică imediat situațiilor obiective (legale) adică acelor situații juridice al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor.

Este avut în vedere momentul intrării în vigoare a legii noi, prezentul și viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment și materializate fie în situații juridice care urmează să se nască, să se modifice ori să se stingă, fie în fapte juridice pendinte ori efecte viitoare ale unor raporturi juridice trecute. În speță, dreptul subiectiv reclamat își are fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului pentru care se pretind măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite de legea nouă, de imediată aplicare. Întrucât în planul dreptului intertemporal dispozițiile Legii nr. 247/2005, de imediată aplicare, sunt imperative și obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.

Ca atare, în mod corect instanța a soluționat litigiul având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată. Interpretarea dată de recurenta-pârâtă textelor legale cu caracter imperativ, pentru aspecte de ordin formal, anterior modificării lor prin Legea nr. 247/2005, în considerarea situației de fapt a cauzei, contravine finalității reparatorii a legii, care justifică principiul interpretării acesteia în favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate. Termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată de depunere a actelor doveditoare are caracter de recomandare, natura lui rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de cereri și nu din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.

Ca atare, actele doveditoare pot fi depuse și în fața instanței de judecată, inclusiv în recurs, în condițiile art. 305 C. proc. civ. Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, recursul este nefondat. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 490 din 1 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2007.