ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6155/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 156 din 14 martie 2005 A.V.A.S. a

respins notificarea nr.211/2001 depusă în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care

P.M., M.E. și F.V. au solicitat măsuri reparatorii prin echivalent pentru un

teren în suprafață de 2877 mp situat în Municipiul Baia Mare, imobil înscris în

C.F. nr. 2800 Baia Mare nr. top 2718/5. în ceea ce privește cererea acelorași

notificatori de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

construcția ce a existat pe acest teren și care a fost demolată ulterior

trecerii imobilului în proprietatea statului prin exproprierea în baza

Decretului nr. 507 din 25 iunie 1962, aceasta a fost trimisă spre soluționare

Primăriei Municipiului Baia Mare, județul Maramureș.

S-a reținut că notificatorii au depus actele de proprietate

ale autorilor lor asupra terenului în litigiu după expirarea termenului

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv după data de 1 iulie 2003.

La 25 aprilie 2005 reclamanții P.M., M.E. și F.V. au

chemat în judecată A.V.A.S. și Ministerul Finanțelor Publice solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei

nr. 156 din 14 martie 2005 și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru terenul în suprafață de 2877 mp situat în Baia Mare, imobil înscris în

C.F. 2800 Baia Mare nr. top 2718/5.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin

sentința civilă nr. 1298 din 15 noiembrie 2005 a admis contestația, a anulat în

parte decizia nr. 156 din 14 martie 2005 și a obligat A.V.A.S. să emită o nouă

decizie prin care să facă propuneri de despăgubiri pentru terenul a cărui

restituire s-a solicitat prin notificarea nr. 211/2001 astfel cum a fost

precizată. A

menținut decizia

atacată în ceea ce privește declinarea către Primăria Baia Mare a competenței

de soluționare a notificării în ceea ce privește construcția expropriată și

demolată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut printre

altele că A.V.A.S. a respins în mod greșit notificarea reclamanților deoarece

nu a făcut dovada că le-a solicitat să depună și alte acte decât cele pe care

aceștia au înțeles să le depună inițial, că înscrierile din cartea funciară fac

dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamanților asupra terenului în

litigiu și că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005 actele doveditoare pot fi depuse până la

soluționarea notificării, „situație care se regăsește și în prezenta cauză,

întrucât notificarea nu este soluționată definitiv și irevocabil, contestația

fiind pe rol la momentul modificării Legii nr. 10/2001".

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin

decizia nr. 490 din 1 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de

A.V.A.S. împotriva sentinței instanței de fond.

Instanța de apel a reținut ca urmare modificării

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 reclamanții beneficiază de

prevederile legii noi și având în vedere caracterul devolutiv al contestației,

actele depuse de ei ulterior datei de 1 iulie 2003 pot fi avute în vedere de

instanța de judecată la soluționarea cauzei.

Împotriva ultimei hotărâri pronunțate în cauză a

declarat recursul de față pârâta A.V.A.S., recurs motivat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâta a arătat următoarele:

- instanța era chemată să se pronunțe asupra

legalității deciziei emise în cadrul procedurii administrative în baza

dispozițiilor legale în vigoare în momentul emiterii

- acesteia și în baza actelor existente la dosarul

administrativ, aferent notificării;

- potrivit alin. (2) al art. unic al O.U.G. nr.

10/2003 prin care s-a prelungit termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr.

10/2001 de depunere a actelor

doveditoare

în toate cazurile actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după

expirarea termenului prevăzut în alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru

soluționarea cauzei;

- acest termen este un termen de decădere, situație

în care înscrisurile depuse după data de 1 iulie 2003, precum și cele depuse

direct în instanță nu pot fi admise ca probe;

- dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001

republicată nu sunt incidente în cauză, acestea intrând în vigoare ulterior

emiterii deciziei de către A.V.A.S. și, prin urmare nu puteau fi avute în

vedere la soluționarea litigiului;

- dispoziția nr. 156 din 14 martie 2005 este perfect

legală, fiind emisă în strictă concordanță cu dispozițiile legale în vigoare la

momentul emiterii acesteia și în baza actelor depuse la dosarul administrativ,

aferent notificării.

Se solicită admiterea recursului și modificarea

deciziei atacate și a sentinței instanței de fond în sensul respingerii

contestației intimaților reclamanți.

Recursul este nefondat.

Termenul de depunere a actelor doveditoare prevăzut

la art. 22 din Legea nr. 10/2001 în redactarea sa de la data emiterii deciziei

recurentei pârâte a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr.

145/2001, O.U.G. nr. 184/2002 și O.U.G. nr. 10/2003 până la data de 1 iulie

2003.

Potrivit alin. (2) al art. unic al O.U.G. nr. 10/2003

aprobată prin Legea nr. 289/2003 publicată în M. Of. nr. 465 din 30 iunie 2003

în toate cazurile, actele depuse sau invocate de persoana îndreptățită după

expirarea termenului prevăzut la alin. (1) nu mai pot fi admise ca probe pentru

soluționarea cauzei.

Art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin

Legea nr. 247/2005, în timpul soluționării litigiului și a devenit art. 23 în

urma republicării legii în temeiul art. VII din Titlul I al ultimului act

normativ publicat în M. Of. nr. 653 din 22 iulie 2005.

Conform art. 23 actele doveditoare ale dreptului de

proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei

juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate

și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte

înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta

lege pot fi depuse până la data soluționării notificării.

În principiu, legea nouă se aplică imediat

situațiilor obiective (legale) adică acelor situații juridice al căror conținut

și efecte sunt imperativ stabilite de legiuitor.

Este avut în vedere momentul intrării în vigoare a

legii noi, prezentul și viitorul, ambele determinate prin prisma acestui moment

și materializate fie în situații juridice care urmează să se nască, să se

modifice ori să se stingă, fie în fapte juridice pendinte ori efecte viitoare

ale unor raporturi juridice trecute.

În speță, dreptul subiectiv reclamat își are

fundamentul direct și imediat în preluarea abuzivă de către stat a imobilului

pentru care se pretind măsuri reparatorii prin echivalent, adică într-un raport

juridic trecut. Efectele viitoare ale acestui raport sunt imperativ stabilite

de legea nouă, de imediată aplicare.

Întrucât în planul dreptului intertemporal

dispozițiile Legii nr. 247/2005, de imediată aplicare, sunt imperative și

obligatorii, rezultă că legea veche rămâne fără aplicare.

Ca atare, în mod corect instanța a soluționat

litigiul având în vedere dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001

republicată.

Interpretarea dată de recurenta-pârâtă textelor

legale cu caracter imperativ, pentru aspecte de ordin formal, anterior

modificării lor prin Legea nr. 247/2005, în considerarea situației de fapt a

cauzei, contravine finalității reparatorii a legii, care justifică principiul

interpretării acesteia în favoarea celor îndreptățiți și potrivit principiului

constituțional al protejării și garantării dreptului de proprietate.

Termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001

republicată de depunere a actelor doveditoare are caracter de recomandare,

natura lui rezultând din nevoia soluționării cu celeritate a unor astfel de

cereri și nu din nevoia limitării ori împiedicării formulării acestora.

Ca atare, actele doveditoare pot fi depuse și în fața

instanței de judecată, inclusiv în recurs, în condițiile art. 305 C. proc. civ.

Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a

legii, recursul este nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.,

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 490 din 1

noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2007.