ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4158/2018

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin încheierea civilă din 31.01.2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. x/2010 s-a respins cererea formulată de pârâta Societatea A. S.A., privind recuzarea doamnei judecător B.

Prin Sentința civilă nr. 597/14.03.2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. x/2010 s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de către reclamantul Municipiul Baia Mare prin Primar în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., și în consecință:

Pârâta S.C. A. S.A. a fost obligată să lase reclamantului Municipiul Baia Mare, în deplină proprietate și pașnică folosință terenurile - piețe în suprafață de 10.077 mp, situat în Baia Mare, cuprins în CF vechi x Baia Mare, nr. cadastral x - CF nou x Baia Mare; în suprafață de 1039 mp teren situat în Baia Mare, cuprins în CF vechi x Baia Mare nr. cadastral x, CF nou x Baia Mare și respectiv teren în suprafață de 335 mp identificat în CF x Baia Mare, nr. cadastral x.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.366.254,21 RON reprezentând lipsa de folosință a terenurilor.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 31.01.2017 a declarat apel A. S.A.

În motivarea apelului apelanta a arătat că, încheierea din 31 ianuarie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/2010, prin care s-a respins cererea de recuzare a d-nei judecător B., este nelegală. Recuzarea a fost pe nedrept respinsă. A invocat, în cererea de recuzare, dubiul cu privire la imparțialitatea judecătorului în cauză.

Inițial, în cauză, a judecat dl. judecător C. După plecarea acestuia la Curtea de Apel Cluj, cauza a fost repartizată d-nei judecător B., judecător care a judecat Dosarul nr. x/2013, până la strămutarea dosarului la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

În cererea de strămutare a Dosarului nr. x/2013 apelanta a invocat imparțialitatea judecătorilor Tribunalului Maramureș, în sensul că sunt părtinitori primarului și autorității locale, influențați de circumstanțele procesului și calitatea părților.

Procesele dintre autoritățile locale și S.C. A. S.A. sunt de notorietate pe plan local, desfășurarea acestora a fost adusă la cunoștința publică de către primarul municipiului prin intermediul site-ului și televiziunii Maramureș, mijloace mass-media deținute în fapt de primar (prin persoane interpuse potrivit unui comunicat D.N.A, Cluj din iunie 2013), prin care se promova fals ideea că societatea comercială folosește ilegal terenurile aferente piețelor agroalimentare aparținând domeniului public.

Apelanta a mai invocat faptul că judecătorul trebuie să fie un om detașat de oraș, fără implicare emoțională. Judecătorul trebuie să soluționeze problema orașului imparțial. Judecătorul merge în piețele agroalimentare, ceea ce-i poate afecta obiectivitatea și imparțialitatea.

Deoarece cauza din Dosarul nr. x/2013 a fost strămutată pe motiv de imparțialitate, iar judecătorul din dosarul strămutat este același și în prezenta cauză, există suspiciunea și chiar indicii că judecătorul este părtinitor primarului și autorității locale, influențat de circumstanțele procesului și calitatea părților.

În speță, după ce în cauză a intrat d-na judecător B., la primul termen de judecată cu părțile reprezentate, aceasta a pus din oficiu în discuția părților faptul că a judecat în cauza strămutată, chestiunea rămânând fără "soluție".

Apelanta a arătat că există bănuială legitimă, respectiv există îndoială cu privire la imparțialitatea judecătorului din cauza circumstanțelor procesului, a calității părților ori unor relații conflictuale locale.

O parte din motivele prevăzute de art. 27 C. proc. civ. se referă la interesul pe care-l poate avea judecătorul sau soțul acestuia în soluționarea cauzei. Pârâta are o astfel de bănuială. Soțul d-nei judecător B. este angajat în cadrul Poliției Locale Baia Mare, structură aliată la îndemâna Primarului Municipiului Baia Mare, reprezentantul legal al părții din proces - Municipiul Baia Mare.

Prin intermediul Poliției Locale Baia Mare, societății comerciale i-a fost violat sediul profesional, a fost tulburată în posesie, i-au fost demolate clădiri iar Președintele Consiliului de Administrație, D., este hărțuit, a fost lovit și lipsit de libertate în mod ilegal, așa cum rezultă din Adresa I.P.J. Maramureș nr. x/04.04.2017, cu privire la stadiul cercetărilor în Dosarul nr. x/2016.

D-na judecător a judecat Dosarul nr. x/2010 deși existau motive de abținere (soțul judecătorului este angajat al Poliției Locale, în funcția de polițist local principal; a judecat în dosarul strămutat, până la strămutare).

D-na judecător B. nu s-a abținut de la judecarea Dosarului nr. x/2010, deși, s-a abținut în mai multe cauze în care, parte era una dintre entitățile administrație locale din Baia Mare.

D-na judecător B. nu s-a abținut de la judecarea Dosarului nr. x/2010, deși, și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă în prezentul dosar.

A pronunțat Sentința civilă nr. 3894/17.11.2008 în Dosar nr. x/2008, în care a s-a reținut:

"(...) reclamantul (același reclamant ca și din prezentul dosar) putea să solicite pârâtei (aceeași pârâtă) restituirea lucrului închiriat (același teren, revendicat în prezentul dosar) și daune interese, întrucât aceasta a continuat să folosească, fără vreun titlu (același motiv, de admitere a cererii în revendicare în prezentul dosar), bunurile ce au făcut obiectul contractului" și că "este nejustificată atitudinea reclamantului de a continua să permită folosința bunurilor sale (...)" .

Părerea judecătorului B. în Sentința civilă nr. 3894/17.11.2008, dată în Dosarul nr. x/2008, este una clară și fără echivoc:

- judecătorul a "arătat" reclamantului ce să solicite pârâtei: restituirea lucrului închiriat;

- a motivat, pentru reclamant, cererea de restituire (revendicare), cu aceea că pârâta a continuat să folosească bunurile fără vreun titlu (același motiv, ca și cel de admitere a cererii în revendicare în prezentul dosar);

- condamnând atitudinea reclamantului, reține ca "nejustificată atitudinea reclamantului de a continua să permită folosința bunurilor sale (...)".

Judecătorul care știe că există un motiv de recuzare în privința sa este dator să se abțină de la judecarea pricinii.

Judecătorul recuzat a respins pârâtei două cereri în probațiune, cu motivarea simplă că "dosarul are vechime" (încheierea din 31.01.2017).

În cauză, în cadrul dezbaterilor, reclamantul a contestat/nu a recunoscut suprafața efectiv folosită de pârâtă în (...) și nici calculul despăgubirii pe perioada solicitată în acțiune și pe perioada 16.09.2007 - 16.09.2010 (3 ani anteriori introducerii acțiunii), reieșind nevoia dovezii din dezbateri.

S-au efectuat două expertize de specialitate: una topografică, pentru a determina suprafața folosită/ocupată efectiv de construcțiile pârâtei în (...), probă ce vizează și revendicarea și una contabilă, pentru a efectua calcului despăgubirii pe cele două perioade (perioada solicitată în acțiune și pe perioada 16.09.2007 - 16.09.2010 - 3 ani anteriori introducerii acțiunii).

Relevante în soluționarea cererii sunt și motivele de abținere și motivarea încheierii din 11 septembrie 2014 dată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2014.

Aparența imparțialității este la fel de importantă ca și imparțialitatea însăși.

În opinia apelantei au fost nesocotite prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede, în art. 6 pct. l, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:

"Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa".

Rezultă că, în accepțiunea Convenției, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente și anume: accesul liber la justiție, examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial, stabilit prin lege.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, imparțialitatea se definește ca fiind absența oricărei prejudecăți sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluția unui proces.

În această materie, aparențele au un rol deosebit deoarece, într-o societate democratică, tribunalele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere.

Cu privire la apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 597 din 14 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2010, prin care s-a admis cererea în revendicare și, în parte, cererea în despăgubiri, apelanta a solicitat admiterea apelului, în principal, desființarea ori anularea Sentinței civile nr. 597 din 14 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2010, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, iar în subsidiar, schimbarea, în parte, a Sentinței civile nr. 597 din 14 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2010, în sensul respingerii cererii privind revendicarea imobiliară, de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenurile - piețe - care fac parte din domeniul public, respectiv suprafața de 10.157 m.p. - (...), suprafața de 335 m.p. - (...) și suprafața de 1.039 m.p. - (...), ca nefondată; admiterii în parte a capătului de cerere privitoare la despăgubiri, până la concurența sumei de 980.162,48 RON și obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel.

În motivarea apelului apelanta a arătat că Sentința civilă nr. 597 din 14 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosar nr. x/2010 este nelegală.

Toate reținerile primei instanțe/considerente ale hotărârii atacate, sunt corecte, mai puțin următoarele, decisive în ce privește soluția adoptată în cererea de revendicare.

Dreptul de proprietate al apelantei asupra construcțiilor este dovedit cu următoarele înscrisuri depuse la dosar: Decizia nr. 284/17.05.1991 emisă de Prefectura Maramureș; Protocolul de predare-primire activ și pasiv, din 01 iunie 1991; H.C.L. Baia Mare nr. 212/1997, Protocolul predare-primire activ și pasiv nr. 2747/1998; Situații mijloace fixe, anexă la Protocolul nr. 2747/1998, protocol anexă la H.C.L. nr. 212/1997.

Apelanta este o societate comercială înființată în anul 1991 în temeiul Deciziei Prefectului Județului Maramureș nr. 284/17 mai 1991.

Apelanta a fost înființată la data de 01 iunie 1991 ca societate pe acțiuni prin transformarea "Administrației Pieții Baia Mare", care s-a desființat pe aceeași dată (art. 1. din Decizia nr. 284/17.05.1991).

Activele au fost dobândite de apelantă de la fosta Administrație a Pieții Baia Mare, în temeiul art. 5 din Decizia nr. 284/17.05.1991, emisă de Prefectura Maramureș, act administrativ individual.

Protocolul de predare-primire activ și pasiv, încheiat la 01 iunie 1991, încheiat în executarea Deciziei Prefecturii Maramureș nr. 284/17.05.1991, face dovada transmiterii posesiei asupra activului, (inclusiv imobilele și construcțiile speciale, de orice fel) a cărui drept de proprietate a fost transmis prin art. 5 din Decizia nr. 284/17.05.1991.

Urmare pronunțării Deciziei civile nr. 40/28.01.1997 a Curții de Apel Cluj, prin art. 1 din H.C.L. nr. 212/1997, Consiliului local Baia Mare a hotărât că, începând cu 01.01.1998, societatea comercială să funcționeze ca societate comercială pe acțiuni de sine stătătoare, așa cum a fost înființată prin Decizia Prefecturii Maramureș nr. 284/17.05.1991.

În executarea H.C.L. nr. 212/1997, la 01.01.1998, s-a încheiat protocolul de predare-primire activ și pasiv nr. 2747/1998, pe baza balanțelor de verificare și a conturilor analitice anexate protocolului, între R.A.P.S. K. R.A. și S.C. A. S.A.

S.C. A. S.A. are în proprietate activele individualizate sub număr de inventar în protocolul încheiat la 01 iunie 1991 și în anexele protocolului de predare-primire activ și pasiv nr. 2747/01 ianuarie 1998, anexă la H.C.L. nr. 212/1997.

Dreptul de proprietate asupra bunurilor societății este reținut în considerentele Deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 401/05.02.1998.

Toate construcțiile apelantei au fost edificate de către Municipiul Baia Mare/"Administrația Pieții Baia Mare", înainte de anul 1990, iar dreptul de proprietate asupra acestora a fost transmis pârâtei prin act administrativ individual și prin lege.

Toate construcțiile fac parte din capitalul social și din patrimoniul societății pârâte.

Afirmația primei instanțe, că nu a făcut demersuri în sensul dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 pentru a nota dreptul de proprietate asupra construcțiilor în CF, nu are relevanță în cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, "Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu".

Înscrisurile evocate mai sus, Decizia Prefectului Județului Maramureș nr. 284/17 mai 1991 cu protocolul aferent și H.C.L. Baia Mare nr. 212/1997 cu anexele aferente, sunt opozabile autorității locale, de la emitere ori semnare, actele fiind emise de autoritate.

Dreptul de proprietate asupra construcțiilor este opozabil autorității locale (art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 și opozabilitatea actului administrativ).

Apelanta a dobândit activele de la fosta Administrație a Pieții Baia Mare, în temeiul art. 5 din Decizia nr. 284/17.05.1991, emisă de Prefectura Maramureș, act administrativ individual.

Actul administrativ este opozabil părții care l-a emis/încheiat. Drepturile și obligațiile părților din actul juridic emis/încheiat trebuie respectate.

Actul administrativ constă într-o manifestare de voință unilaterală și formală a administrației făcută cu scopul de a produce efecte juridice.

Actul administrativ a produs efecte de la comunicare.

Înscrierea dreptului de proprietate asupra construcțiilor în cartea funciară este declarativă și nu constitutivă de drepturi.

Apelanta are intabulat dreptul de proprietate asupra unei construcții-aprozar în CF x Baia Mare, sub B2.

Societatea comercială are în proprietate imobilele (clădirile) și construcțiile speciale (platforme betonate/asfaltate, împrejmuiri, rețele apă și canalizare, rețea de iluminat, etc.), drept dobândit prin Decizia Prefecturii Maramureș nr. 284 din 17.05.1991, act administrativ individual neatacat în justiție, care produce efecte juridice de la comunicarea acestuia particularului și prin lege, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Potrivit art. 44 alin. (2) din Constituția României "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

Prima instanță a reținut:

"Pârâta nu a opus reclamantului, pe cale reconvențională, existența vreunui drept de superficie asupra terenurilor din litigiu, mărginindu-se la a susține că are un drept de folosință asupra acestora în temeiul art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997"

Referitor la argumentul instanței, potrivit căruia "pârâta nu a opus reclamantului, pe cale reconvențională, existența vreunui drept de superficie asupra terenurilor din litigiu", apelanta a arătat următoarele:

În general, acțiunii în revendicare îi poate fi opusă superficia. Pricina de față este un caz special.

Apelanta a dovedit dreptul de proprietate al pârâtei asupra supraedificatelor de pe terenurile revendicate, drept dobândit de la autoritatea locală pe cale administrativă și ex lege, precum și calitatea pârâtei de societate privatizată.

În cazul de față (special), "superficia" pârâtei este prevăzută de lege.

La data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/1997 (29 decembrie 1997), Statul Român deținea 70% din capitalul social al pârâtei.

Actul de cesiune a 19.506 acțiuni nominative ale S.C. A. S.A., de la Fondul Proprietății de Stat (cedent) la Societatea de Investiții Financiare Banat Crișana (cesionar), s-a realizat la 24 martie 1999.

Art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul juridic pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare".

Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997", prevederile prezentei ordonanțe de urgenta se aplică: a) "societăților comerciale înființate în baza prevederilor cap. III din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare".

Apelanta a demonstrat că pârâta a fost înființată în baza prevederilor cap. III din Legea nr. 15/1990, iar procesul de privatizare a început sub incidența Legii nr. 58/1991, O.U.G. nr. 88/1997 fiind dată de Guvernul României pentru accelerarea și finalizarea procesului.

Prin dispozițiilor art. 44 alin. din O.U.G. nr. 88/1997, la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, Legea nr. 58/1991 se abrogă.

Din acest moment, legislația privatizării o constituie O.U.G. nr. 88/1997, continuatoarea Legii nr. 58/1991; "pentru accelerarea și finalizarea procesului început sub Legea nr. 58/1991".

La data încheierii procesului de privatizare (transferul integral al proprietății de stat în proprietatea privată a persoanelor juridice-finalmente, în cazul pârâtei), 24 martie 1999, erau în vigoare dispozițiile art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997.

Art. 32 alin. (1) a fost introdus de pct. 43 al art. 1, Titlul 1 din Legea nr. 99/26 mai 1999, publicată în M. Of. nr. 236/27 mai 1999.

Art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997: (1) "Societățile comerciale care dețin în administrare terenuri a căror situație juridică nu este clarificată se privatizează fără includerea valorii acestora în structura capitalului social. Până la clarificarea regimului juridic al acestor terenuri, societățile comerciale vor avea un drept de concesiune asupra acestora, prin decizii ale autorităților administrației publice locale sau centrale, după caz, în schimbul unei redevențe. După clarificarea regimului juridic, terenurile care se află în exploatarea societăților comerciale mai sus menționate vor fi utilizate în baza unui drept de superficie ori vor fi concesionate sau vândute acestora, după cum sunt clasificate ca terenuri ce aparțin domeniului public sau privat al statului".

La data de 24.03.1999, data transferului integral al proprietății de stat (dreptul de proprietate al Statului Român asupra acțiunilor pârâtei) în proprietatea privată a persoanelor juridice (finalmente, S.I.F. Banat Crișana, în cazul pârâtei), pârâta avea în proprietate bunurile din patrimoniul transmis de fosta Administrație a piețelor Baia Mare, drept dobândit în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și art. 5 și art. 7 din Decizia nr. 284/1991; avea un drept de concesiune asupra terenurilor, drept prevăzut de art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997.

Cele două suprafețe de teren revendicate sunt folosite de societatea pârâtă, de la înființare și până în prezent, în limitele împrejmuirii existente și cerute de desfășurarea normală a activității, potrivit obiectului său de activitate.

Terenurile au făcut obiectul Contractului de închiriere nr. x/15.02.2001, contract ajuns la termen la data de 01.11.2005.

După ajungerea contractului de închiriere la termen, societatea pârâtă a început demersurile de concesiune a celor trei suprafețe de teren.

Consiliul Local al Municipiului Baia Mare a hotărât, prin H.C.L. nr. 364/2006, aprobarea concesionării terenurilor strict aferente celor trei piețe pe o perioadă de 10 ani.

Temeiul de drept al concesiunii îl constituie: art. 32

1

alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997 (art. 35 fiind abrogat de pct. 49 al art. 1, Titlul 1 din Legea nr. 99/26 mai 1999, publicată în M. Of. nr. 236/27.05.1999) și art. 130, art. 132, art. 135 lit. c), art. 136 din H.G. nr. 577/2002.

Societatea pârâtă are dreptul să folosească cele două terenuri ope legis, nefiindu-i necesară o hotărâre de consiliul local cu privire la folosința acestuia, ci numai cu privire la negocierea și încheierea contractului de concesiune (titlul).

Dreptul de folosință decurge din lege, respectiv din prev. art. 32

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997, care au preluat dispozițiile art. 35 din aceeași ordonanță.

În acest sens, Consiliul Local Baia Mare a adoptat H.C.L. nr. 364/10.07.2006 de aprobare a concesionării terenurilor - piețe, care fac parte din domeniul public, respectiv suprafața de 10.157 m.p. - (...), suprafața de 335 m.p. - (...) și suprafața de 1.039 m.p. - (...), pe o perioadă de 10 ani.

În H.C.L. nr. 364/2006 și în toate HCL de numire a comisiilor de negociere a redevenței sunt reținute și invocate dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și ale H.G. nr. 577/2002.

În executarea art. 2 a H.C.L. nr. 364/10.07.2006 s-au purtat negocieri și s-a stabilit redevența în conformitate cu prevederile art. 138 lit. b) din H.G. nr. 577/2002 (Proces-verbal nr. x/19.11.2012).

Sub Dosar nr. x/2013 se judecă: cererea de anulare a H.C.L. nr. 292/07 august 2013 prin care s-a hotărât încetarea efectelor H.C.L. nr. 364/2006 și cererea de obligare a autorității locale de a încheia contractul de concesiune a terenurilor aferente piețelor agroalimentare (...) și (...), acțiune "echivalentă uneia în constatarea dreptului de superficie".

Cauza a fost strămutată la Tribunalul Bistrița-Năsăud, suspendată până la soluționarea prezentului dosar.

Referitor la:

"Instanța apreciază, pe baza înscrisurilor de la dosar că dreptul de concesiune al pârâtei nu este ope legis, ci putea fi constituit în favoarea pârâtei în condițiile prevăzute de art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997", înscrisul de la dosar certifică transmiterea de la Statul Român a 70% din acțiuni către FPS și a 30% către FPP.

Înscrisurile de la dosar certifică vânzarea acțiunilor de la privat (SIF Banat Crișana) la privat (S.C. E. S.R.L.) și nu au relevanță în ce privește dreptul la concesiune. Dreptul la concesiune era născut și prevăzut înainte de încheierea Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. N-12/23.09.2009.

Înscrisul de la dosar certifică faptul că, societatea pârâtă nu a fost privatizată de AAAS, în sensul că nu a vândut acțiunile pârâtei, ci SIF Banat Crișana a devenit acționar unic pe calea procesului de regularizare-compensare a portofoliului între FPS și SIF.

Înscrisul de la dosar constituie dovadă a înregistrării la ORC a mențiunilor din actul de transmitere, așa cum s-a dispus prin acesta.

Înscrisurile de la dosar sunt acte de transmitere a capitalului social al pârâtei (acțiunile) de la Statul Român la Fondul Proprietății Private.

Instanța a apreciat greșit că, pe baza înscrisurilor de la dosar dreptul de concesiune al pârâtei nu este ope legis, ci putea fi constituit în favoarea pârâtei, în condițiile prevăzute de art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997.

Instanța a apreciat dispozițiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997 ca fiind norme dispozitive și nu imperative.

Apelanta a susținut că dreptul la concesiune (folosință/superficie) este imperativ: textele de lege invocate cuprind sintagma: vor avea un drept de concesiune asupra acestora; art. 35: vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic, (...) rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege - art. 32

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997, dispoziții ce se încadrează în categoria normelor imperative.

Prima instanță conchide "în aceste condiții, vânzarea-cumpărarea de acțiuni fiind ulterioară modificării O.U.G. nr. 88/1997 și prevăzută de art. 130 - 137 din H.G. nr. 577/2002 se apreciază că pârâta nu se încadrează în ipoteza definită de dispozițiile art. 2, respectiv art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997 raportat la finalizarea procedurii de privatizare și trecerea patrimoniului în proprietatea unor persoane juridice de drept privat".

Apelanta a arătat că este greșită concluzia primei instanțe.

Patrimoniul apelantei-pârâte a trecut în proprietatea unor persoane juridice de drept privat (Fondurile Proprietății Private, transformate în societăți de investiții financiare, au fost înființate ca societăți comerciale pe acțiuni, conform art. 4 din Legea nr. 58/1991).

Indiferent de aprecierea datei la care s-a încheiat procesul de privatizare, 24 martie 1999 - data cesiunii ultimului pachet de acțiuni ori 23 septembrie 1999 - data vânzării întregului pachet de acțiuni de la SIF Banat-Crișana la S.C. E. S.R.L., pârâta se încadrează în ipoteza definită de art. 2 respectiv art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997, actual, art. 32

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997.

Potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997:

"Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică: a) "societăților comerciale înființate în baza prevederilor cap. III din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat în regii autonome și societăți comerciale, cu modificările ulterioare".

La data de 24 martie 1999 erau în vigoare dispozițiile art. 35 iar, din 23 septembrie 1999 în prezent, sunt în vigoare dispozițiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 88/1997.

Ambele dispoziții legale prevăd folosința terenurilor deținute de societățile comerciale înființate în baza prevederilor cap. III din Legea nr. 15/1990, așa cum este și cazul pârâtei:

- vor avea un drept de concesiune (prevăzut de art. 35 din O.U.G. nr. 88/1997, dispoziții preluate de art. 32

1

alin. (1) și (3), în vigoare);

- vor continua să folosească/rămân în folosința societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate (art. 32

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 88/1997).

Cu privire la capătul de cerere reprezentând despăgubiri, apelanta a menționat că acțiunea a fost introdusă la data de 16.09.2010.

Prima instanță a reținut cu temei că termenul pentru care pot fi acordate despăgubirile este de 3 ani, anteriori introducerii cererii.

Redevența din concesiuni are natura juridică a unei "chirii", nefiind vorba de o creanță fiscală, întrucât nu derivă dintr-un raport de drept fiscal existent între părți, ci din convenția părților, supusă normelor de drept privat.

Creanța fiscală are ca izvor un titlu de creanță, în cazul de față nu este vorba de un astfel de titlu, ci de o obligație născută din delict.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ., invocând un delict civil.

Soluția primei instanțe este greșită în ce privește suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri - lipsa de folosință a terenurilor.

Prima instanță a respins cererea pârâtei în probațiune, de efectuare a unei expertize topografice, probă ce a rezultat din dezbateri, respectiv din împrejurarea că părțile nu au căzut de acord asupra suprafeței de teren efectiv folosită de societatea pârâtă în (...).

Din Planul de situație realizat de ing. F. la data de 25 ianuarie 2017, plan comunicat reclamantului cu solicitarea de a-și exprima punctul de vedere, pentru (...), rezultă suprafața de teren ocupată efectiv de societatea pârâtă, de 9682 m,p., motivat de împrejurarea că suprafața de 250 m.p. este afectată de clădirea aparținând S.C. G. S.A. și suprafața de 225 m.p. este afectată de o baracă metalică situată în spatele clădirii de birouri a societății pârâte, în care-și desfășoară activitatea altă societate comercială.

Astfel, din suprafață de 10.157 m.p. apelanta a dedus suprafața de 475 m.p., și astfel rezultă suprafața ocupată și folosită efectiv de S.C. A. S.A., în raport de care a fost calculată despăgubirea pentru amplasamentul - (...). Suprafața rezultată este de 9.682 m.p. și nu 10.077 m.p. cum susține reclamantul-intimat.

Tribunalul a validat suprafața arătată de reclamant, care nu relevă suprafața efectiv folosită de S.C. G. S.A. și nici de cealaltă construcție, situată în spatele clădirii de birouri a societății pârâte.

Tribunalul a înlăturat Planul de situație realizat de ing. F. la data de 25 ianuarie 2017, proba pârâtei, cu motivarea:

"în lipsa altor probe".

Prima instanță a greșit la determinarea/validarea modului de calcul al reclamantului. Din înscrisul aflat dosar, validat de prima instanță, rezultă o sumă calculată peste perioada de 3 ani anteriori introducerii acțiunii și la suprafața de 10.157 m.p. în (...) (expertiză H.) deși a "admis" reducerea suprafeței la 10.077 m.p.

În aceste împrejurări, sunt necesare și utile 2 expertize de specialitate: una topografică, pentru a determina suprafața folosită/ocupată efectiv de construcțiile pârâtei în (...) și una contabilă, pentru a efectua calculul despăgubirii pe cele, două perioade (perioada solicitată în acțiune și pe perioada 16.09.2007 - 16.09.2010 - 3 ani anteriori introducerii acțiunii).

În temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., apelanta a solicitat încuviințarea acestor probe.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Municipiul Baia Mare, a solicitat respingerea apelului și menținerea Sentinței civile nr. 597/14.03.2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș; respingerea solicitării privind anularea încheierii din 31.01.2017 din Dosar nr. x/2010 și respingerea pretențiilor privind cheltuielile de judecată, arătând următoarele:

Afirmațiile apelantei cu privire la faptul că o alta cauză a fost strămutată pe motiv de imparțialitate, susținându-se că există suspiciunea și chiar indicii că judecătorul ar fi părtinitor autorității locale, sunt simple alegații nefiind aduse dovezi în sprijinul acesteia.

În ceea ce privește fondul apelului declarat împotriva Sentinței civile nr. 597/2017 intimatul a arătat că Municipiul Baia Mare este proprietar tabular al terenurilor care fac obiectul cauzei identificate în: CF x, Baia Mare, număr cadastral x; din CF x, nr. cadastral x, Baia Mare; CF x, nr. cadastral x, Baia Mare, terenuri din domeniul public al Municipiului Baia Mare. Conform H.G. nr. 934/2002 din 29 august 2002 privind atestarea domeniului public al județului Maramureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Maramureș și conform Hotărârii nr. 310 din 16.07.2001, modificată prin Hotărârea nr. 356 din 27.08.2001, la poziția 235 sunt identificate terenurile aferente Piețelor agroalimentare amplasate în str. x, y, z. Aceste terenuri aparțin domeniului public al Municipiului Baia Mare.

S.C. A. S.A., societate cu capital privat a folosit terenurile-piețe aparținând domeniului public, fără a plăti vreo taxă sau fără a avea încheiat contract de închiriere. Fapta pârâtului - de a lipsi intimatul de folosința bunurilor - se situează în sfera ilicitului, fiind fără echivoc un procedeu nelegal, prin urmare, din perspectiva legii civile, ea este socotită drept o "faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu".

În opinia intimatului o asemenea faptă este ilicită, pornind de la o regulă, cu valoare de principiu, potrivit cu care: nimănui nu-i este permis să aducă, prin fapta sa vreo vătămare unei alte persoane, ori drepturilor acesteia.

Or, fapta, de a lipsi persoana îndreptățită, în speță Municipiul Baia Mare de folosința bunului său, este direct vătămătoare acesteia, încălcându-i-se, prin urmare, un drept, respectiv acela în puterea căruia avea posibilitatea de a se folosi de bunul respectiv. Un element esențial în caracterizarea faptei ca fiind ilicită, este acela că această acțiune - de a ocupa un bun al altuia - ori inacțiune - de a refuza eliberarea unui spațiu al altuia - să se fi săvârșit fără drept.

Reținând caracterul ilicit al faptei, intimatul se situează în planul răspunderii civil delictuale, determinată tocmai de caracterul ilicit al faptei, în condițiile în care art. 998 din C. civ. stipulează în mod expres, aceea că: orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe cel din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara".

Deși apelanta avea obligația stabilită prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, ca împreună cu cererea de înmatriculare în registrul comerțului să depună la capitalul social subscris și cel vărsat, valoarea bunurilor constituite ca aport în natură și modul de evaluare, reclamanta nu a dovedit că respectivele construcții fac parte din capitalul social al societății, cu toate că Legea nr. 31/1990 prevede că la înmatricularea societății în registrul comerțului trebuiau depuse și actele privind proprietatea asupra aporturilor în natură. În cazul de față, prin Adresa nr. x/02.07.2014, Oficiul Registrul Comerțului a confirmat că nu există depusă la dosarul societății A. S.A. dovada aportului în natură la capitalul social. Susținerile referitoare la aplicabilitatea în cauză a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale sau a celorlalte acte normative invocată de apelantă sunt neîntemeiate și lipsite de relevanță pentru soluționarea cauzei.

Sunt neîntemeiate și nerelevante susținerile apelantei referitoare la incidența în cauza a legislației speciale referitoare la privatizarea societăților comerciale, respectiv Legea nr. 58/1991 privind privatizarea societăților comerciale, Legea nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietății Private în Societăți de Investiții Financiare, H.G. nr. 457/1997 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind procedurile de privatizare și condițiile de organizare și desfășurare a vânzărilor pe acțiuni, de părți sociale și de active, O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale sau H.G. nr. 55/1996 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, precum și a Regulamentului de organizare și funcționare a Fondului Proprietății de Stat. Din înscrisurile de la dosar rezultă că A. S.A. Baia Mare a fost înființată la 17 mai 1991, prin transformarea Administrației Pieții Baia Mare, prin Decizia nr. 284 a Prefecturii Municipiului Baia Mare, capitalul social fiind deținut în integralitate de către stat.

În anul 1993, statul a transmis către FPS 70%, iar către Fondul Proprietății Private 30% din capitalul social al A. S.A.

Începând cu 1 noiembrie 1996, cele cinci fonduri ale Proprietății Private, infinitate în baza Legii nr. 58/1991 au fost transformate în societăți de investiții financiare - la 15 iunie 1999, Fondul Proprietății de Stat a cesionat toate acțiunile pe care le deținea la A. S.A. către Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana S.A., care a devenit acționar unic al S.C. A. S.A.

Cesiunile de acțiuni ulterioare au avut loc doar între persoane fizice și persoane juridice. Apelanta face afirmații în sensul ca fost supusa privatizării, fără a furniza vreo dovada în sensul aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997.

Mai mult, din Contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. N.-12/23.09.1999, încheiat cu SIF Banat Crișana S.A., rezultă contrariul. SIF Banat Crișana S.A. este o persoană juridică română, constituită ca societate pe acțiuni cu capital integral privat și funcționează ca societate de investiții de tip închis cu o politică de investiții diversificată. SIF Banat-Crișana S.A. s-a constituit ca o societate pe acțiuni în noiembrie 1996, prin reorganizarea și transformarea Fondului Proprietății Private 1 Banat-Crișana, în temeiul Legii nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietății private în Societăți de Investiții Financiare.

Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. N-12/23.09.1999 a fost încheiat între două societăți private, fără nicio implicare din partea Statului Român, ceea ce exclude aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997.

S.C. A. S.A. nu s-a aflat în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997: la data de 23.09.1999 Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana a vândut toate acțiunile deținute la S.C. A. S.A. Baia Mare în baza Contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. N-12/23.09.1999, așadar a avut loc o tranzacție intre doua societăți private și nu o privatizare.

Prin urmare S.C. A. S.A. nu este una dintre societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale era acționar și căreia să îi fie aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, așa cum rezultă și din relațiile furnizate de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

În concluzie, S.C. A. nu a fost supusă privatizării în sensul vizat de către O.U.G. nr. 88/1997, ceea ce exclude aplicarea temeiului legal invocat de apelantă.

Apelanta nu îndeplinește nici dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 referitoare la concesionarea terenurilor și nici pe cele prevăzute de către art. 130 - 136 din Normele metodologice de aplicare a ei aprobate prin H.G. nr. 577/2002.

Din analiza acestor condiții rezultă că S.C. A. nu a îndeplinit niciodată condițiile pentru a putea solicita concesiunea terenurilor în cauză.

Intimatul a prezentat un istoric al S.C. A. S.A.:

La data întocmirii protocolului, S.C. A. S.A. nu exista din punct de vedere juridic, în consecință administratorul-reprezentant al societății nu avea calitate oficială pentru semnarea protocolului menționat.

Înmatricularea acestei societății la Oficiul Registrului Comerțului s-a efectuat sub nr. x/15.08.1991, dată la care a dobândit personalitate juridică conform Legii nr. 26/1990.

În conformitate cu art. 36 din Legea nr. 31/1990, cererea de înmatriculare la ORC a societății trebuia însoțită, în cazul aporturilor în natură la capitalul social, de actele privind proprietatea, iar în cazul în care figurează și imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate.

Cu Adresa nr. x/02.07.2014 ORC Maramureș informează că s-a efectuat o evaluare a aportului în natură fără ca, la dosarul societății să fi fost depusă dovada proprietății acestor bunuri.

În consecință, la dosarul societății de la ORC nefiind depus protocolul mai sus menționat, utilizat totuși ca mijloc de probă în procese civile de către reprezentanții societății pentru a crea aparența proprietății clădirilor ca aport la capitalul social, nu există dovada legală a proprietății S.C. A. S.A. asupra unor imobile situate pe terenul din Piețe, excepție o singură clădire (teren intabulat proprietar fiind Municipiul Baia Mare), cu identificarea topografică a acestora și nici dovada intabulării conform Legii nr. 7/1996.

Prin O.G. nr. 71/2002 (art. 2 lit. e) infrastructura edilitar-urbană (clădiri, construcții destinate desfășurării unor activități edilitari gospodărești) face parte din domeniul public sau privat al UAT și este supusă regimului juridic al proprietății publice sau private, după caz.

Prin art. 3 alin. (1) lit. e) din ordonanță, construirea, modernizarea, întreținerea și exploatarea piețelor agroalimentare, a bazarelor, târgurilor și oboarelor sunt incluse în categoria serviciilor de administrare a domeniului public sau privat iar organizarea, coordonarea și reglementarea acestora intră în atribuțiile exclusive ale autorităților administrației publice locale. Totodată, prin art. 4 din ordonanță se interzice amplasarea construcțiilor de orice fel pe terenurile aparținând domeniului public al unităților administrativ teritoriale (cu unele excepții stipulate expres prin lege: rețele subterane, destinații desfășurării unor servicii sau instituții publice de interes local). În perioada 01.11.2001 - 01.11.2005 a existat un contract de închiriere a terenurilor aferente unui nr. de 9 piețe agroalimentare, prin care Serviciul Public Administrație Patrimoniu a închiriat aceste spații S.C. A. S.A contra sumei de 1500 euro/lună prin care chiriașul avea dreptul să execute lucrări de construcții sau investiții numai cu acordul proprietarului iar la terminarea contractului să ridice echipamentele și să predea ternul închiriat în aceeași stare. Contractul a expirat prin ajungerea la termen iar chiriașul a continuat să folosească terenul fără a-l preda proprietarului și fără plata unei chirii, concesiuni sau alte asemenea obligații.

Prin HCL nr. 364/2006 s-a hotărât aprobarea concesionarii terenurilor aparținând piețelor (...), (...) și (...), pe o perioadă de 10 ani, sub rezerva întocmirii de către concendent a unui regulament de organizare și funcționare a celor trei piețe și a unui program de reabilitare urmând să se stabilească o redevență și să se supună spre aprobare consiliului local contractual de concesiune.

Inițial, prin H.C.L. nr. 260/2006 s-a respins o solicitare de avizare a unui asemenea regulament.

Deoarece, un plan de reamenajare a piețelor și un nou regulament nu s-a mai prezentat consiliului și nu s-a stabilit o redevență, nu s-a mai încheiat și nu s-a mai supus spre aprobare consiliului local un contract de concesiune. Societatea a continuat să funcționeze pe terenul domeniul public fără titlu și fără contract. Prin H.C.L. nr. 179/2014 s-au instituit tarife de utilizare temporară a domeniului public aferent piețelor izvoare și albina, care în prezent este în vigoare și produce efecte.

S.C. A. S.A. nu a depus niciodată la Oficiul Registrul Comerțului dovada proprietății asupra acestor bunuri în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 945/1990 privind inventarierea și reevaluarea patrimoniului unităților economice de stat, așa cum ar fi avut obligația. Acest fapt este atestat și de către Adresa nr. x/02.07.2014 a ORC de pe lângă Tribunalul Maramureș, aflată la dosarul cauzei.

Prin Decizia civila nr. 850/2017 a Curții de Apel Cluj, se arată la pagina 16 și următoarele, ca referirile pieței Aliment S.A. la Decizia Prefectului Județului Maramureș din 17 mai 1991 și la Decizia Curții Supreme nr. 401/05.02.1998 nu fac, de asemenea, dovada existenței respectivelor imobile în patrimoniul societății.

A. arată că intimatul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile H.G. nr. 577/2002, ori Municipiul Baia Mare a făcut o precizare de acțiune în data de 24.04.2015, precizare care apare și în încheierea de ședință de la termenul din 28.04.2015. Prin această precizare intimatul a arătat că referitor la cuantumul beneficiului nerealizat cerut cu titlu de despăgubiri, conform petitului 2 din cererea de chemare în judecată, acesta a solicitat ca instanța să dea o hotărâre prin care să ia în calcul valoarea terenului așa cum a fost stabilită prin raportul de evaluare al terenurilor, înmulțit cu dobânda B.N.R. calculată până la zi. Pretențiile intimatului nu se întemeiază pe H.G. nr. 577/2002.

În concluzie, intimatul arată că cererea de apel nu aduce o critică fondată și pertinentă a Sentinței civile nr. 597/14.03.2017 pronunțată de Tribunalul Maramureș și pe cale consecință solicită respingerea apelului.

Municipiul Baia Mare a depus la dosar note scrise și elemente probatorii care reies din natura dezbaterilor, solicitând respingerea probatoriului și, pe cale de consecință, modul de calcul asupra sumelor datorate de apelantă, depus de aceasta la termenul anterior.

În motivarea notelor scrise intimatul a arătat că își menține pretențiile asupra sumei de 1.366.254,21 RON reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului proprietatea publică Municipiului Baia Mare, utilizat fără drept de către apelantă, despăgubiri calculate cu ocazia dezbaterii fondului cauzei și acordate, în parte de către instanță, conform dispozitivului Sentinței civile nr. 597/14.03.2017. Cuantumul acestora este contestat, tot în parte, de către apelantă.

În cuprinsul notelor scrise nr. 24867/16.07.2016 depuse la dosarul instanței de fond la termenul din 19.10.2016, în urma raportului de expertiză tehnică judiciară a expertului H. s-a calculat suma datorată în cuantum total de 1.387.265,65 RON. Instanța de fond a redus această sumă la nivelul celei mai sus menționate de 1.366.254,21 RON.

Această reducere s-a efectuat luând în calcul reducerea suprafeței ocupate la Piața Izvoarele de S.C. G. S.R.L., respectiv din totalul suprafeței ocupate de 10157 mp, s-a scăzut suprafața de 80 mp, rezultând suprafața de 10.077 mp luată ca bază de calcul pentru evaluare imobil, la care s-a aplicat dobânda de referință a B.N.R. S-a validat astfel modul de calcul depus de reclamantă la dosar.

În notele scrise depuse la termenul din 27.02.2018 apelanta a precizat că S.C. G. S.R.L. folosește o suprafață de 168 mp. Afirmația nu este reală.

În realitate, conform raportului de expertiză depus la dosar în apel de către expertul I. la termenul din 17.10.2017, la pct. a) - pag. 4 se concluzionează:

"Astfel spus există o dublare a suprafeței de 80 mp, suprafață care este înscrisă atât în CF x Baia Mare cât și în CF x Baia Mare ca parte din nr. cadastral x." Afirmația este confirmată de O.C.P.I. Maramureș în Adresa nr. x/03.09.2015 (anexată prezentelor note) care precizează la pag. 1 alin. penultim că:

" (...) același imobil aflat în (...), este înscris în două cărți funciare distincte (...) notat spațiu comercial parter în favoarea S.C. G. S.R.L. Baia Mare."

În plus, la termenul din 27.02.2018, intimatul a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 4058/28.09.1998 din care rezultă că S.C. G. S.R.L. a cumpărat un spațiu comercial aflat pe o suprafață construită de 80 mp.

În conformitate cu aceste înscrisuri rezultă că suprafața ocupată de S.C. G. S.R.L. este de 80 mp și nu 168 mp cât a afirmat apelanta.

Această suprafață de 80 mp a fost luată în calcul (respectiv scăzută din totalul de 10.157 mp) la calculul despăgubirilor discutate la fond, așa cum rezultă din considerentele menționate la pag. 17 din sentință, respectiv:

"se vor acorda despăgubiri reclamantului cât privește suprafața de 10.077 mp reprezentând (...)".

În consecință, orice calcul care are în vedere o suprafață mai mare decât cei 80 de mp folosiți de S.C. G. S.R.L. nu este susținut de elemente probatorii concludente.

În înscrisul "calcul despăgubiri" depus de către apelantă la termenul anterior, precizează că, la (...), există o suprafață de 219 mp folosită de S.C. J. S.R.L. și, în consecință, acesta trebuie scăzută din totalul suprafeței la care se raportează calculul despăgubirilor.

Această apărare nu a fost solicitată la fond, fiind o chestiune de noutate care reiese din constatările raportului de expertiză efectuat în apel.

Într-adevăr, la pct. III.2 lit. b) se identifică o:

"construcție baracă metalică proprietatea S.C. J. S.R.L. care are suprafața construită de 129 mp și suprafața totală în folosință de 219 mp".

În obiectivul expertizei această baracă a fost exclusă de la expertizare. Instanța a dispus "determinarea suprafeței folosite de beneficiarii (...) altor construcții existente acolo, folosite de terțe persoane și nu de părțile în litigiu (nu și a barăcii metalice aflate în spatele birourilor apelantei). Prin urmare, constatările din raport referitor la această baracă vor trebui înlăturate, nefiind dispuse de către instanța.

De asemenea, expertul a precizat, depășind obiectivul expertizei, că această baracă metalică se află în proprietatea S.C. J. S.R.L., fără a face trimitere la documente de proprietate pe care se sprijină afirmația.

Pe de altă parte, suprafața de teren pe care își desfășoară activitatea comercială societatea, deși aparține domeniului public, a fost închiriată periodic, fără drept, de către S.C. A. S.A. către S.C. J. S.R.L. În sprijinul acestei afirmații este Contractul de închiriere nr. x/14.01.2013 anexat în probatoriu prezentelor note de ședința.

În concluzie, intimatul apreciind că, calculele apelantei care iau în considerare scăderea suprafețelor pretinse a fi ocupate de cele două societăți comerciale, S.C. G. S.R.L. și S.C. J. S.R.L., în afara celor lămurite la fond, sunt lipsite de suport probatoriu, solicitând respingerea lor.

Intimatul a mai arătat că, pentru îndreptarea unor pretinse erori de calcul efectuate la/de către instanța de fond sau pentru lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului raportat la considerentele hotărârii, apelanta avea la dispoziție procedura reglementată de art. 281 și următoarele din C. proc. civ., nu direct în cadrul dezbaterilor din faza de atac a apelului.

S.C. A. S.A. a depus la dosar concluzii scrise, solicitând, în cazul respingerii apelului împotriva încheierii din 31 ianuarie 2017 și admiterii apelului împotriva Sentinței civile nr. 597 din 14 marile 2017, obligarea reclamantului-intimat la plata, cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 36,464 RON, formate din: cheltuieli de judecată la fond: 12.570 RON, din care, 6.570 RON onorariu expert H. și 6.000 RON - onorariu avocat; cheltuieli de judecată în apel: .23.894 RON, din care, 8.888,77 RON - taxă judiciară de timbru, 5.000 RON - onorariu expert I. și 10.000 RON - onorariu avocat.

Prin Decizia nr. 167 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a respins apelul declarat de S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 31.01.2017 și Sentinței civile nr. 597 din 14.03.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Maramureș.

Curtea de Apel a reținut următoarele:

Motivele de imparțialitate pe care le invocă petenta, inclusiv bănuiala legitimă, pot constitui motive de strămutare a cauzei.

Apelanta nu a respectat condițiile impuse de art. 29 din vechiul C. proc. civ. privind introducerea cererii de strămutare. Textul precizează:

"Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute", ori, apelanta S.C. A. a depus cererea de recuzare la data de 31.01.2017, d-na judecător B., a cărei recuzare s-a cerut a intrat în complet la data de 09 iulie 2014. Cererea de recuzare a fost introdusă la 2 ani peste termen, aceasta fiind tardivă.

Municipiul Baia Mare este proprietar tabular al terenurilor care fac obiectul cauzei identificate în: CF x, Baia Mare, număr cadastral x; din CF x, nr. cadastral x, Baia Mare; CF x, nr. cadastral x, Baia Mare, terenuri din domeniul public al Municipiului Baia Mare. Conform H.G. nr. 934/2002 din 29 august 2002 privind atestarea domeniului public al județului Maramureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Maramureș și conform Hotărârii nr. 310 din 16.07.2001, modificată prin Hotărârea nr. 356 din 27.08.2001, la poziția 235 sunt identificate terenurile aferente Piețelor agroalimentare amplasate în str. x, y, z. Aceste terenuri aparțin domeniului public al Municipiului Baia Mare.

S.C. A. S.A. a fost înființată în urma emiterii Deciziei Prefectului Județului Maramureș nr. 284/15.05.1991, care precizează, la art. 1 că se înfiin