ÎCCJ, decizie (scj.ro #170678)

Prescripție extinctivă. Admiterea excepției în apel. Efecte

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: acțiune în pretenții

apel

excepția prescripției dreptului material la acțiune

fondul cauzei

C. proc. civ., art. 248 alin. (1), art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 pct. 5 - 6

C. civ., art. 2523

În cazul în care instanța de apel, admițând apelul pârâtei, cu consecința schimbării în tot a sentinței pronunțate în primă instanță, în sensul respingerii ca prescrise a cererii de chemare în judecată, a inserat în considerentele hotărârii un raționament juridic ce privește analiza în fond a cauzei deduse judecății, sunt încălcate normele de procedură privind soluționarea excepțiilor [art. 248 alin. (1) C. proc. civ.], precum și cele privind conținutul hotărârii [art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.].

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1408 din 21 iulie 2020

Prin cererea înregistrată la data de 30 mai 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință a construcției în natură "platformă betonată" proprietatea reclamantei, edificată pe terenul pârâtei în suprafață de 7.620 mp situat în Baia Mare, str. X nr. 3, înscris în CF102549 Baia Mare, nr. cad. l 1795, începând cu data de 02.06.2011 și până la plata contravalorii acesteia, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii construcției în natură "platformă betonată" edificată pe terenul său în suprafață de 7.620 mp situat în Baia Mare, str. X nr. 3, înscris în CF 102549 Baia Mare, nr. cad. l 1795, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 1463/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/100/2008, rămasă irevocabilă la data de 29.11.2010, s-a admis cererea SC B. SRL și, în consecință, societatea debitoare SC A. SRL a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință a pârâtei terenul în suprafața de 7620 mp situat în Baia Mare, str. X nr. 3.

În motivarea sentinței civile nr. 1463/03.05.2010 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a reținut că pe această suprafață de teren se află o platformă betonată proprietatea SC A. SRL, achiziționată prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 19.12.2000. Situația juridică a acestei platforme, deși se afla pe terenul proprietatea SC B. SRL, nu a fost reglementată. Societatea reclamantă din dosarul nr. x/100/2008, SC B. SRL, a solicitat și i s-a admis constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 7620 mp, iar în ceea ce privește construcțiile, dreptul de proprietate prin accesiune doar asupra construcției, benzinărie cu 3 pompe, deși pe aceeași suprafață de teren de 7620 mp se afla și platforma betonată.

Deși SC B. SRL a devenit, în ceea ce privește construcțiile, proprietara numai asupra benzinăriei cu 3 pompe, aceasta folosește și platforma betonată, fără a deține vreun titlu asupra acesteia. Mai mult decât atât, din informațiile pe care le deține, se arată că această societate a închiriat platforma betonată Primăriei municipiului Baia Mare, încasând chiria aferentă.

În drept, s-au invocat prevederile art.577-597 NCC, art. 453 C. proc. civ.

La data de 01.08.2014, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Maramureș, excepția puterii de lucru judecat și excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele pretinse de către reclamantă, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/100/2014, s-au respins excepțiile privind puterea lucrului judecat și prescripția dreptului la acțiune invocate de pârâta SC B. Baia Mare.

În fundamentarea acestei soluții,  tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1463 din 3.05.2010, pronunțată în dosarul nr. x/100/2008, devenită irevocabilă prin respingerea recursului, Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL Baia Mare și a respins cererea reconvențională formulată și precizată de pârâta  SC A. SRL Șurdești în contradictoriu cu SC B. SRL Baia Mare și pârâții persoane fizice.

Din considerentele hotărârii reiese că prin cererea reconvențională s-a solicitat a se constata că pârâta reclamantă - reconvențional este proprietara supraedificatelor situate în Baia Mare str. X nr. 3 și superficie asupra terenului pe care sunt amplasate aceste supraedificate, printre acestea nefiind menționată și platforma betonată în suprafață de 7620 mp.

Această împrejurare fiind confirmată de cele reținute în penultimul aliniat de la pagina 5 în sensul că „În ceea ce privește platforma betonată existentă pe terenul proprietatea reclamantei (5.548 mp.) s-a reținut că în cadrul acestui proces părțile nu au înțeles să reglementeze situația acesteia, astfel încât pe de o parte reclamanta nu a solicitat constatarea  dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune și asupra platformei betonate, iar pe de altă parte nici pârâta nu a formulat nici o pretenție prin cererea reconvențională în ceea ce privește platforma, situație în care instanța a avut în vedere principiul disponibilității potrivit căruia părțile sunt cele care stabilesc cadrul procesual, respectiv obiectul cererilor”.

Față de cele arătate și reținând că în dosarul nr. x/182/2011 al Judecătoriei Baia Mare s-a soluționat o contestație la executare, s-a apreciat că aceasta nu poate influența soluția în prezentul dosar.

În contextul celor arătate și raportat la înscrisurile depuse la dosar, în cauză nu a putut fi reținută apărarea pârâtei referitoare la puterea lucrului judecat cu privire la această platformă.

Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune tribunalul a constatat că aceasta este nefondată având în vedere că reclamanta a avut posesia platformei betonate până la data de 2 iunie 2011, dată la care s-a întocmit procesul verbal de punere în posesie cu privire la terenul în suprafață de 7620 mp. în dosar execuțional nr. x/2011 al executorului judecătoresc C.

Prin sentința civilă nr. 1191 din 28.06.2018, pronunțată în dosarul nr. x/100/2014 al Tribunalului Maramureș s-a respins în integralitate acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, prin lichidator judiciar D. IPURL, în contradictoriu cu pârâta  SC B. SRL.

Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei, suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În considerentele acestei hotărâri instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Finalitatea demersului juridic vizează plata echivalentului lipsei de folosință a construcției în natură „platformă betonată”, edificată pe terenul proprietatea pârâtei, în suprafață de 7620 mp, situat în localitatea Baia Mare, str. X nr. 3, înscris în cartea funciară nr. 102549 Baia Mare, număr cadastral 11795, începând cu data de 02.06.2011 și până la achitarea integrală.

Instanța a luat act că prin sentința civilă nr. 1463, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/100/2008, societatea reclamantă a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință pârâtei terenul în suprafață de 7620 mp, situat în localitatea Baia Mare, str. X nr. 3, înscris în cartea funciară nr. 102549 Baia Mare, număr cadastral 11795.

Prin sentința mai sus indicată s-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă SC A. SRL în contradictoriu  cu SC B. SRL. În considerentele acestei sentințe s-a reținut că „în ceea ce privește platforma betonată existentă pe terenul proprietatea reclamantei (5.548 mp), s-a reținut că în cadrul acestui proces părțile nu au înțeles să reglementeze situația acesteia, astfel încât, pe de o parte, reclamanta nu a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune și asupra platformei iar, pe de altă parte, nici pârâta nu a formulat nicio pretenție prin cererea reconvențională în ceea ce privește platforma, situație în care instanța a avut în vedere principiul disponibilității potrivit căruia părțile sunt cele care stabilesc cadrul procesual, respectiv obiectul cererilor”.

Cererea reconvențională a vizat constatarea faptului că pârâta-reclamantă reconvențional este proprietara supraedificatelor situate în localitatea Baia Mare, str. X nr. 3, în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 19.12.2000, respectiv hală de întreținere în suprafață de 1334 mp, platformă betonată în suprafață de 12567 mp, platformă tehnologică în suprafață de 1388 mp, punct de distribuție carburant în suprafață de 63,26 mp, clădire administrativă stație Peco în suprafață de 54,62 mp, bazine subterane pentru carburanți, atelier tâmplărie în suprafață de 144,14 mp, gheretă poartă în suprafață de 12,15 mp, baracă metalică în suprafață de 160,40 mp, atelier mecanic în suprafață de 267,25 mp, atelier vulcanizare în suprafață de 144,05 mp.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat să se constate că pârâta-reclamantă reconvențional a dobândit drept de superficie asupra terenului pe care sunt amplasate aceste supraedificate, în baza deciziei nr. 574 din 28.07.1980 emisă de fostul Consiliu Popular al Județului Maramureș.

Reflectarea în plan material a dispozitivului sentinței civile mai sus menționate s-a realizat prin procesul verbal de punere în posesie întocmit de BEJ C. în data de 2.06.2011.

Instanța a luat act că prin cererea având ca obiect contestație la executare, promovată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta, s-a solicitat anularea procesului verbal de punere în posesie din data de 2.06.2011 și obligarea intimatei să lase în deplină proprietate și pașnică folosință platforma betonată. Acțiunea a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2451 pronunțată de Judecătoria Baia Mare la data de 7 martie 2012 în dosar nr. x/182/2011.

Prima instanță a considerat că, în prim-plan transpare observația inserată și valorificată în cuprinsul  considerentelor sentinței civile nr. 2451 din 7 martie 2012, conform căreia, prin hotărârea nr. 1463 din 3.05.2010, s-a considerat că reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra platformei betonate ca urmare a cumpărării de la SC E. SA.

De asemenea, instanța a avut în vedere și mențiunea conform căreia „chiar dacă în considerentele sentinței nr. 1463/2010 se reține că părțile nu au înțeles să reglementeze situația platformei betonate, totuși se respinge în totalitate cererea reconvențională, având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra platformei în litigiu”.

A fost luată în considerare și rațiunea care a fundamentat soluția de respingere a cererii având ca obiect contestație la executare și reprezentată de împrejurarea că „reclamanta nu are un drept de proprietate asupra platformei”, motiv pentru care „nu se impune nici anularea procesului verbal de punere în posesie din 2.06.2011”.

Raportându-se la încheierea din 19.11.2014, prin care instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția puterii de lucru judecat, s-a reținut că instanța a analizat puterea de lucru judecat doar în raport de sentința civilă nr. 1463 din 3.05.2010 a Tribunalului Maramureș , fără a fi în vizorul examinării inclusiv decizia civilă nr. 3119 din 29.11.2010 emisă de Curtea de Apel Cluj.

În al doilea rând, în privința dosarului nr. x/182/2011, având ca obiect contestație la executare, s-a reținut că acesta nu poate influența soluția în prezentul dosar din perspectiva cadrului legal specific contestației la executare, dar valabilitatea acestei concluzii nu poate fi extinsă în privința considerentelor acestei hotărâri, sentința civilă nr. 2451 din 7 martie 2012 a Tribunalului Maramureș valorificând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1463/2010 a Tribunalului Maramureș.

S-a reținut, în consonanță cu prima observație, că instanța a integrat efectului puterii de lucru judecat, în privința modului de abordare a dreptului de proprietate asupra construcției, de care reclamanta se prevalează, în virtutea contractului de vânzare cumpărare din 19.12.2000, considerentele expuse în cuprinsul Deciziei civile nr. 3119 din 29.11.2010 emisă de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/100/2008, cu precădere fiind vizată mențiunea „cum recurenta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii reglementate de H.G. nr. 834/1991 și nici dovada emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea antecesoarelor sale nu se poate prevala de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și ca urmare nu poate face dovada că a dobândit construcțiile enumerate în contractul din 19.12.2000 de la un proprietar care deține un titlu preferabil titlului exhibat de către reclamanta  SC B. SRL.

Pe de altă parte, a apreciat instanța de fond, chiar dacă s-ar considera că soluția de respingere a excepției puterii de lucru judecat atinge inclusiv decizia civilă nr. 3119 din 19.12.2000, argumentele instanței privind lipsa probării emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea antecesoarelor și neparcurgerea procedurii reglementate de H.G. nr. 834/1991 își prezervă valabilitatea și în cauza dedusă judecății.

Mai mult, s-a reținut, concluzia absenței unui transfer al dreptului de proprietate prin intermediul contractului de vânzare cumpărare din 19.12.2000 a fost anunțată, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 4105 pronunțată de Judecătoria Baia Mare la data de 12.09.2007 în dosar nr. x/182/2007, prin care s-a respins acțiunea promovată de reclamantă având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 10338 mp, situat în localitatea Baia Mare, str. X nr. 3, județ Maramureș, prin uzucapiune.

În considerentele acestei sentințe, s-a reținut că „pretinzând că prin contractul din 19.12.2000, vânzătoarea SC E. SA Baia Mare i-a vândut, sub denumirea de „platformă betonată nr. Inventar 20010”, imobilul teren în suprafață de 10338 mp, înscris în cartea funciară nr. 425 Baia Mare, nr. Topografic 3259-2-1-6-4, reclamanta a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil, însă nu prin vânzare cumpărare, căci actul încheiat sub semnătură privată cu un vânzător neproprietar nu era apt a-i transfera proprietatea, ci prin prescripție achizitivă”.

Adițional aspectelor precedente, instanța de fond a remarcat că în finalul contractului de vânzare cumpărare din 19.12.2000 s-a inserat clauza conform căreia intrarea în posesie are loc în data de 19.12.2000 și în proprietate de drept la data achitării integrale a sumei de 446250000 conform facturii nr. 2389623 din 19.12.2000.

S-a subliniat faptul că, în cauză, nu s-a probat achitarea integrală a prețului stipulat în convenția mai sus amintită.

A fost considerată pertinentă observația pârâtei conform căreia platforma betonată a fost executată de IJTL Maramureș, titularul unui drept de administrare operativă directă asupra terenului și, în condițiile în care, în speță, nu s-a probat un drept de proprietate asupra construcției în legătură cu care se emit pretenții, s-a apreciat că referirile la relevanța concluziilor rapoartelor de expertiză administrate în cauză se înscriu într-un registru superfluu.

În raport de art. 453 C. proc. civ. și luând act de caracterul real, necesar și rezonabil al sumelor pretinse cu titlu de judecată, instanța a obligat reclamanții să plătească pârâților suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând onorariu avocațial).

Împotriva acestei sentințe și a încheierii interlocutorii din 19 noiembrie 2014, pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/100/2014, a formulat apel S.C. B. S.R.L., solicitând schimbarea în parte a sentinței în sensul anulării încheierii civile interlocutorii din 19.11.2014 și, în consecință, admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune, respectiv consecutiv a puterii lucrului judecat, astfel cum au fost formulate, respingerea cererii de chemare în judecată în considerarea unuia dintre aceste temeiuri juridice, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 595/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/100/2014 al Tribunalului Maramureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost schimbată în parte, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune. Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii.

Prin aceeași decizie a fost admis apelul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva sentinței nr. 1191 din 28 iunie 2018, pronunțată de Tribunalului Maramureș, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost schimbată în tot, în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Totodată, a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva  aceleiași sentințe.

A fost obligată intimata să plătească apelantei SC B. SRL suma de 2900 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Apelul formulat de către reclamanta SC B. SRL a fost apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta a calculat împlinirea/neîmplinirea termenului de prescripție din 2.06.2011 când s-a adresat procesul-verbal de punere în posesie de către BEJ C., ca o continuare a efectelor juridice ale sentinței civile nr. 1463/2010, în faza executării silite.

Cu toate acestea, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cu totul altul decât un act de executare oarecare pe care reclamanta l-a preferat.

În temeiul art. 2523 C. civ. regula generală privind începutul curgerii termenului de prescripție este că aceasta începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Reclamanta a cunoscut neechivoc acest aspect cel mai târziu de la data pronunțării deciziei civile de respingere a recursului său de către Curtea de Apel Cluj - 29.11.2010. Momentul începerii curgerii termenului de prescripție ar fi acela al exigibilității creanței, momentul prim la care reclamanta putea să pretindă sumele de bani. Începând cu data de 30.11.2010, reclamanta avea deschisă această posibilitate, neexistând vreun impediment care să o limiteze în acțiunea sa. Apelanta a precizat consecvent în cauză că indiferent dacă s-ar raporta la data de 3.05.2010, când s-a pronunțat sentința civilă nr. 1463/2010 - hotărâre judecătorească definitivă, sau la data de 29.11.2010 când Curtea de Apel Cluj a respins recursul promovat împotriva acesteia, hotărârea rămânând și irevocabilă, concluzia e aceeași: dreptul la acțiune este prescris. În mod rațional acesta este momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.

Prin decizia civilă nr. 3119/29.11.2010 pronunțată în dosarul nr. x/100/2008 al Curții de Apel Cluj s-a respins recursul declarat de pârâta-reclamantă reconvențională SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 1463  din 3 mai  2010, pronunțată în dosarul nr. x/100/2008 al Tribunalului Maramureș, care a fost menținută în întregime.

Recurenta  a fost obligată să plătească intimatei SC B. SRL suma de 1500 lei, iar intimaților F., G., H., I., J., K. și L. suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

În considerente se reține că, prin sentința civilă nr. 1463 din 3 mai 2010 pronunțată în dosarul nr. x/100/2008 al Tribunalului Maramureș, îndreptată prin încheierea din 8 iunie 2010, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL și cu administratorul judiciar D. IPURL, fiind obligată pârâta SC A. SRL prin administrator judiciar D. IPURL să lase în deplină proprietate și pașnică folosință reclamantei, terenul în suprafață de 7.620 mp situat în Baia Mare, str. X nr. 3, înscris în CF 102549 Baia Mare nr. cad 11795, delimitat de punctele 1-2-3-13-12-11-10-9-8-7-1 în anexa nr. l la Raportul de expertiză întocmit de ing. M. De asemenea, s-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune asupra construcției „benzinărie cu 3 pompe” cu o suprafață construită de 56 mp și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 71.553 lei reprezentând contravaloarea construcției.

Totodată, a fost obligată pârâta să își ridice următoarele construcții aflate pe teren: vulcanizare (93 mp), atelier l (144 mp), atelier 2 (272 mp), clădire portar (12mp ). În baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii privind plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.

S-a mai respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC A. SRL, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC B. și cu  pârâții: F., G., I., H., J., K., N., O., L. și P.

Totodată, pârâta SC A. SRL a fost obligată să plătească reclamantei SC B. SRL suma de 19.486 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, pârâților F., G., suma de 600 lei cheltuieli de judecată, pârâților H. și J. suma de 750 lei cheltuieli de judecată, iar pârâtului L. suma de 750 lei cheltuieli de judecată.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3726/22.08.2008 reclamanta SC B. SRL a cumpărat de la pârâți terenul în suprafață de 8.770 mp, situat în intravilanul localității Baia Mare, str. X nr. 3. Prin încheierea CF nr. 31116/28.08.2008 s-a dispus înscrierea în CF 102549 Baia Mare, nr. cadastral 11795 a suprafeței de 8770 mp în favoarea reclamantei, cu titlu de cumpărare.

În cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară  se arată că din suprafața totală de teren de 8770 mp suprafața de 7620 mp, materializată în planul de situație din anexa nr. l prin conturul delimitat de punctele 1,2,3,13,12,11,10,9,8,7,1 - hașuri de culoare albastră, este folosită de către pârâta SC A. SRL, motiv pentru care, în baza art. 480 C. civ., pârâta va fi obligată să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință această suprafață de teren.

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 19.12.2000 pârâta SC A. SRL a cumpărat de la SC E. SA, fostă SC R. SA, supraedificatele existente pe terenul sus menționat, proprietatea reclamantei.

Potrivit expertizei tehnico judiciare întocmită de expert tehnic judiciar în specialitatea topografie-cadastru-geodezie M. pe parcela cu nr. cad. 11795, cu suprafața totală de 8.770 mp se găsesc edificate mai multe construcții printre care și o benzinărie cu suprafața construită de 56 mp (construcție în privința căreia s-a solicitat de către reclamantă a se constata dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune), o vulcanizare cu suprafața construită de 93 mp, atelier l cu suprafața construită de 144 mp, atelier 2 cu suprafața construită de 272 mp, clădire portar cu suprafața construită de 12 mp (clădiri în privința cărora reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a le ridica).

Reclamanta a solicitat a se constata că a devenit proprietara construcției ce reprezintă „benzinăria” prin accesiune imobiliară artificială. Dreptul de accesiune prevede că proprietarul terenului pe care au fost făcute construcții, plantații sau lucrări devine proprietarul lor având obligația unei anumite despăgubiri față de constructor.

Art. 494 C. civ. permite proprietarului terenului să aleagă una din două soluții și anume: a) să invoce accesiunea și să dobândească astfel dreptul de proprietate asupra construcției, având obligația de a dezdăuna pe constructor cu valoarea materialelor incorporate și a prețului muncii prestate; b)  să-l oblige pe constructor să desființeze sau să ridice construcțiile executate, pe cheltuiala sa, cu obligarea acestuia să-i plătească despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.

La stabilirea despăgubirii datorate de reclamantă pârâtei s-au avut în vedere concluziile din expertiza întocmită de expert tehnic judiciar S.

Din cuprinsul completării la raportul de expertiză tehnică judiciară a reieșit faptul că la construcția sus menționată, în natură benzinărie, societatea reclamantă a executat o serie de lucrări în baza autorizației de construire nr. 749/22.12.2009, lucrări care au sporit valoarea construcției, acestea fiind în sumă de 33.238 lei.

Astfel, în final, la stabilirea valorii despăgubirilor datorate de reclamantă pârâtei din valoarea de 104.791 lei s-a scăzut valoarea lucrărilor executate de reclamantă în sumă de 33.238 lei în baza autorizației de construire nr. 749/2009, situație în care suma pe care reclamanta va fi obligată să o plătească pârâtei cu titlu de despăgubiri pentru benzinăria asupra căreia reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune este de 71.553 lei.

La stabilirea valorii despăgubirilor nu s-a avut în vedere suma de 546 lei trecută în lista mijloacelor fixe, reprezentând valoarea de inventar, propusă de reclamantă, apreciindu-se că aceasta nu este de natură a acoperi valoarea despăgubirilor la care este îndreptățită pârâta.

Ca efect al admiterii acțiunii în revendicare, în baza art. 480 C. civ., pârâta a fost obligată să ridice de pe terenul proprietatea reclamantei următoarele construcții: vulcanizarea (93 mp), atelier l (144 mp), atelier 2 (272 mp), clădire portar (12 mp).

În ceea ce privește platforma betonată existentă pe terenul proprietatea reclamantei (5.548 mp), în cadrul acestui proces părțile nu au înțeles să reglementeze situația acesteia, astfel încât, pe de o parte, reclamanta nu a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune și asupra platformei, iar, pe de altă parte, nici pârâta nu a formulat nici o pretenție prin cererea reconvențională în ceea ce privește platforma, situație în care instanța a avut în vedere principiul disponibilității potrivit căruia părțile sunt cele care stabilesc cadrul procesual, respectiv obiectul cererilor.

Apelul formulat de către pârâta-reclamantă SC A. SRL a fost apreciat nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 și 5 din H.G. nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană, iar societăților comerciale li se vor elibera certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, care sunt supuse regimului de publicitate imobiliară.

Cum aceasta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii reglementate de H.G. nr. 834/1991 și nici dovada emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea antecesoarelor sale nu se poate prevala de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 și, ca urmare, nu poate face dovada că a dobândit construcțiile enumerate în contractul din 19.12.2000 de la un proprietar care deține un titlu preferabil titlului exhibat  de către reclamanta SC B. SRL.

De vreme ce nu s-a probat că SC E. SA era titulara unui drept de superficie asupra terenului, nu se poate susține cu succes că aceasta i-ar fi transmis pârâtei SC A. SRL un astfel de drept prin contractul de vânzare-cumpărare din 19.12.2000.

În mod temeinic a reținut prima instanță că lucrările executate în baza autorizației de construire nr. 749/22.12.2009 au adus un spor de valoare construcției cu destinație de benzinărie, evaluat de expertul judiciar la 33.238 lei, această statuare fiind în concordanță cu raportul de expertiză judiciară  efectuat de doamna expert tehnic S. în specialitatea  „evaluarea proprietății imobiliare” aflat la filele 236- 243 care cuprinde constatările personale ale expertului referitoare la lucrările identificate în teren care aduc un spor valoric construcției în sine.

Critica apelantei potrivit căreia terenul ce a format obiectul contractului de cumpărare autentificat sub nr. 3726/22.08.2008 ar fi fost expropriat înainte de anul 1989 nu a fost primită cu motivarea că expertul tehnic judiciar M., prin raportul de expertiză efectuat, a stabilit pe baza încheierii CF nr. 1902/1974, cât și a operațiunilor ulterioare din CF 425 Baia Mare, că numărul topografic care a făcut obiectul  Decretului de expropriere nr. 214/1973 a fost 3259/1 care a trecut  în CF  nr. 5293 Baia Mare în proprietatea Statului Român, iar nu numărul topografic 3259/2 care a rămas înscris în aceeași carte funciară în proprietatea vechilor proprietari tabulari din care a rezultat prin dezmembrări succesive  actualul număr cadastral 11795  care face obiectul prezentului litigiu. Aceeași concluzie poate fi dedusă și în urma unui studiu amănunțit al colii CF 425 Baia Mare unde sub B11 se precizează în mod expres că în baza decretului de expropriere nr. 214/1973 și a schiței de dezmembrare parcela cu nr. top. 3259/1 în suprafață de 650 mp se înscrie în  CF  nr. 5293 în favoarea Statului Român, iar parcela nr. 3259/2 se înscrie în prezenta coală în favoarea vechilor proprietari.

De asemenea, pârâții persoane fizice au probat că acest teren nu a făcut obiectul legilor fondului funciar și nu a fost cooperativizat prin răspunsul nr. 14251/28.05.2008 dat de Primăria municipiului Baia Mare - Comisia de aplicare a Legii fondului funciar.

Nu a putut fi primită teza potrivit căreia încheierea contractului de cumpărare autentificat sub nr. 3726/22.08.2008 de către intimați s-ar fi realizat cu fraudarea legii și a intereselor recurentei, cât timp intimații persoane fizice au înstrăinat dreptul de proprietate asupra unui teren pe care l-au dobândit cu titlu de partaj și moștenire prin sentința  civilă nr. 7851/17 decembrie 2004 a Judecătoriei Baia Mare care se impune a fi respectată inclusiv de recurentă, chiar dacă nu a fost parte în dosarul nr. x/2004 în care aceasta a fost pronunțată, cât timp apelanta nu a reușit să probeze că deține asupra terenului în litigiu un titlu preferabil titlului invocat de către pârâții persoane fizice.

Dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate  pe terenul înscris în CF 102549 Baia Mare a fost recunoscut în favoarea intimatei SC B. SRL în virtutea dispozițiilor art. 494 C. civ. și a constatărilor efectuate de domnul expert M. în conformitate cu care clădirea cu destinație de benzinărie cu trei pompe este amplasată pe terenul proprietatea acesteia, iar nu în baza contractului de închiriere nr. 81/78 din 1 mai 2005, așa cum în mod eronat susține recurenta.

În esență, apelanta s-a bazat pe contractul de vânzare cumpărare din data de 10.12.2000, sens în care s-a prevalat de dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul proprietatea intimatei, drept de proprietate volatil, neevidențiat în regim de carte funciară și negat definitiv și consecvent de către instanțele de judecată care s-au pronunțat cu privire la raporturile dintre părți.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 1463 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. x/100/2008, societatea A. SRL a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință pârâtei terenul în suprafață de 7620 mp, situat în localitatea Baia Mare, str. X nr. 3, înscris în cartea funciară nr. 102549 Baia Mare, număr cadastral 11795. Prin aceeași sentință s-a respins cererea reconvențională formulată de SC A. SRL în contradictoriu cu SC B. SRL.

Raportat la aceste elemente de drept, Curtea a apreciat că reclamanta nu are nici măcar o aparență a dreptului de proprietate, această concluzie fiind neechivocă în cuprinsul hotărârilor indicate.

În considerarea argumentelor expuse s-a considerat că reclamanta SC A. SRL nu și-a probat legitimitatea și nici aparența unui drept de proprietate asupra platformei betonate.

La 9 ianuarie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar D. IPURL a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 595/2018 din 13 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă a arătat că în raport cu motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei recurate se susține din perspectiva aplicării greșite de către instanța de apel a normelor de drept material ce vizează instituția prescripției extinctive, în privința momentului de la care începe curgerea termenului acesteia, fiind incident.

În susținerea acestei critici recurenta a arătat că momentul de la care curge termenul de prescripție, respectiv când se naște dreptul la acțiune al recurentei având ca obiect plata despăgubirii pentru lipsa de folosință a bunului imobil, este cel al pierderii folosinței bunului. S-a mai arătat că petitul subsidiar vizează încetarea acestei stări juridice, în care există un proprietar asupra terenului și altul asupra construcției, prin aplicarea dispozițiilor art. 577-597 C. proc. civ. Or, folosința platformei betonate a fost pierdută de reclamantă la 2 iunie 2011, când s-a efectuat predarea silită a terenului către pârâtă, teren pe care se află platforma betonată.

Recurenta-reclamantă a mai subliniat că nu au relevanță în soluționarea excepției prescripției extinctive hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/100/2008 al Tribunalului Maramureș care a pronunțat sentința civilă nr. 1463/2010 și nici decizia civilă nr. 3119/2010 a Curții de Apel Cluj, întrucât platforma betonată nu a făcut obiectul acelui dosar.

În opinia recurentei-reclamante, nu poate fi reținută teza instanței de ape, care leagă momentul începerii curgerii termenului prescripției, echivalent celui al exigibilității creanței, de data de 29 noiembrie 2010, momentul rămânerii definitive a sentinței civile nr. 1463/2010 a Tribunalului Maramureș, cu justificarea că de la acea dată reclamanta putea pretinde sumele de bani. Se arată că începând cu 30 noiembrie 2010 recurenta avea deschisă această posibilitate, neexistând vreun impediment care să o limiteze în acțiunea sa, deoarece reclamanta nu a fost obligată prin această sentință să predea posesia platformei betonate, S.C. A. S.R.L. nefiind deposedată de bun decât la 2 iunie 2011, concomitent cu predarea silită a terenului pe care aceasta este edificată.

În ceea ce privește considerentele instanței de apel cu privire la dreptul de proprietate al reclamantei asupra platformei betonate, recurenta a învederat că acesta nu face obiectul prezentului litigiu și nici nu a făcut obiectul dosarului nr. x/100/2008.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a precizat că instanța de apel, în mod greșit, a aplicat normele de drept material în ceea ce privește prescripția, și anume aspectele referitoare la momentul de început al curgerii termenului prescripției. Astfel, s-a subliniat că prescripția începe să curgă de la momentul la care se naște dreptul la acțiune. Or, în ceea ce privește situația dedusă judecății, reclamanta nu avea un drept la acțiune anterior punerii în executare a hotărârii de revendicare, acest drept luând naștere în momentul în care reclamanta a pierdut posesia bunului a cărei lipsă de folosință este solicitată în litigiul

pendinte

.

La data de 29 martie 2019, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind lipsit de interes, raportat la faptul că recurenta-reclamantă a atacat doar soluția pronunțată pe apelul pârâtei, cu privire la greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune în sens material, nu și soluția privind apelul reclamantei, soluție care privește fondul raportului juridic dedus judecății.

În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, având în vedere că a intervenit prescripția extinctivă în ceea ce privește dreptul material la acțiune al recurentei-reclamante, instanțele pronunțându-se definitiv în privința dreptului de proprietate al reclamantei asupra platformei betonate.

La 19 aprilie 2019, recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019 Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 3 martie 2020, a respins excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-pârâtă SC B. S.R.L. și a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a constatat următoarele:

În primul rând, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă susține ca fiind incident motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. referitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, în susținerile sale, prin care dezvoltă argumentele privind nelegalitatea deciziei recurate, face referire și la împrejurarea că instanța de apel a reținut motive străine de natura pricinii, contradictorii, respectiv cele privind dreptul de proprietate al reclamantei asupra platformei betonate, critică ce se subsumează practic motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., precum și faptul că în condițiile în care s-a pronunțat asupra excepției prescripției nu putea analiza și fondul cauzei (critică subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.)

Aceste critici sunt întemeiate, în sensul că Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate, deși instanța de apel a soluționat apelul pârâtei SC B. SRL împotriva sentinței civile nr. 1191/28.06.2018, pronunțând o soluție de admitere, cu consecința schimbării în tot a sentinței pronunțate în primă instanță, în sensul respingerii ca prescrise a cererii de chemare în judecată, în motivare face unele referiri la fondul dreptului de proprietate al reclamantei.

O atare motivare a hotărârii încalcă, pe de o parte, dispozițiile procedurale reglementate de art. 248 alin. 1 C. proc. civ., sub aspectul necesitării soluționării cu prioritate a excepțiilor procesuale (cum este în cauză excepția prescripției, care a fost admisă de către instanța de apel), fapt ce face de prisos cercetarea în fond a cauzei, astfel că prin inserarea în considerente a unui raționament juridic ce privește analiza în fond a dreptului de proprietate al reclamantei asupra platformei betonate s-au încălcat aceste forme de procedură privind modul de soluționare a excepțiilor.

De asemenea, prin acest mod de formulare a considerentelor, care practic contrazic soluția dată exclusiv asupra prescripției dreptului material la acțiune, deoarece se referă la aspecte nejudecate de către instanță, instanța de apel a încălcat și normele procedurale referitoare la motivarea hotărârii (art. 425 alin. 1 lit. b) C.proc.civ.) în ce privește ”... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția...”.  În acest sens, se constată că deși soluția dată a fost ”Respinge cererea ca prescrisă...”, considerentele se referă la inexistența unei ”aparențe a dreptului de proprietate al reclamantei...” ori la faptul că reclamanta nu ”și-a probat legitimitatea ... unui drept de proprietate”, ceea ce încalcă exigențele procedurale impuse de textul mai sus evocat.

Așa cum susține și recurenta-reclamantă, instanța de apel a încălcat și limitele învestirii, prin inserarea în considerentele deciziei a unor argumente privind inexistența unui drept de proprietate, cătă vreme cererea de chemare în judecată nu avea ca obiect revendicarea unui bun imobil (platforma betonată), ci valorificarea unui drept de creanță (acțiune personală) constând în contravaloarea lipsei de folosință asupra acestei platforme betonate, situație în care, riguros exact, nu se pune problema dreptului de proprietate însuși (pe calea unei acțiuni reale în revendicare), cu atât mai mult cu cât nici dosarul nr. x/100/2008, la care instanța de apel face referire, nu a avut ca obiect revendicarea platformei betonate.

Și cu privire la aceste considerente, hotărârea instanței de apel este nelegală, de vreme ce aspectele privind prescripția dreptului la acțiune, în sens material, pentru valorificarea unui drept de creanță nu privesc, de plano, analiza în fond a dreptului de proprietate asupra imobilului, cu atât mai mult cu cât soluția dată a fost aceea de a respinge cererea introductivă ca prescrisă.

Toate aceste încălcări ale instanței de apel atrag incidența sub două aspecte a motivului reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în sensul încălcării normelor de procedură privind soluționarea excepțiilor (art. 248 alin. 1 C. proc. civ.), precum și a celor privind conținutul hotărârii (art. 425 alin. 1 lit. b C.proc.civ.), astfel că recursul reclamantei va fi admis.

De asemenea, pornind de la aceste încălcări, practic este incident și motivul de casare privind motivarea contradictorie a hotărârii (art. 488 pct. 6 C.proc.civ.) de vreme ce instanța de apel, deși a pronunțat soluția ca efect al admiterii apelului pârâtei și al schimbării sentinței apelate în sensul admiterii excepției prescripției și respingerii cererii ca prescrise, a motivat hotărârea cu argumente ce țin de lipsa legitimității dreptului de proprietate asupra imobilului, ceea ce depășea limitele analizei procedurale a excepției, după cum am dezvoltat mai sus.

Mai mult, așa cum susține și recurenta-reclamantă, considerentele instanței de apel cuprind o motivare neclară și omisivă și în ceea ce privește analiza momentului de la care începe să curgă prescripția dreptului material la acțiune, în raport de dreptul subiectiv de creanță ce se dorește a fi valorificat în cauză, fapt ce conduce la concluzia aplicării greșite și a normelor de drept material reglementate de art. 2523 C.civ. (trecute eronat de către instanța de apel ca fiind art. 2523 C. civ.) sub aspectul clarificării momentului la care reclamanta putea pretinde de la pârâtă sumele de bani solicitate pe cale de acțiune, caz în care este incident și motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C.proc.civ.

În această privință, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a făcut o analiză motivată a susținerilor apelantei-reclamante în ce privește aplicarea art. 2523 C.civ., în sensul nașterii dreptului la acțiune de la momentul pierderii posesiei asupra platformei betonate, iar nu de la momentul pronunțării deciziei de către Curtea de Apel Cluj (29.11.2010), ceea ce conduce la concluzia că sub acest aspect lipsește motivarea deciziei asupra criticilor și apărărilor formulate în apel.

Redarea trunchiată în motivarea deciziei din apel a unor aspecte de fapt, fără înlăturarea motivată a aspectelor contrare susținute de părțile în cauză, nu este de natură a suplini motivarea hotărârii sub aspectul criticilor formulate, care trebuie să se refere în special la încălcările săvârșite de către prima instanță, deoarece apelul este o a doua etapă a judecății, un al doilea grad de jurisdicție supus unor rigori speciale, iar acesta nu presupune de plano o reluare a analizei situației de fapt, în lipsa aprecierii, în prealabil, ca fondate a unor critici formulate în apel (art. 477 și art. 478 C.proc.civ.).

Așadar, Înalta Curte a constatat că sunt incidente motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C.proc.civ., astfel că a admis recursul reclamantei, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.