ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 127/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la 28.02.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată Centrul Militar Județean Bacău, reprezentat prin Ministerul Apărării Naționale solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 143.028 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 3.200 mp teren și pentru suprafața de 865 mp construcții, respectiv pentru ocuparea abuzivă în perioada 01.01.2011 - 01.10.2013 a imobilului, proprietatea reclamantei, situat în Bacău, județul Bacău.

Suma solicitată de reclamantă a fost defalcată astfel: 53.484 euro pentru anul 2011, 50.916 euro pentru anul 2012 și 38.628 euro pentru anul 2013 (aferentă perioadei 01.01.2013-01.10.2013).

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555, 1349, 1357, 1381 alin. (1), (13)85 alin. (1) - (3) și art. 1386 alin. (1) C. civ., coroborate cu prevederile H.G. nr. 1886/2006 și ale Legii nr. 351/2001, precum și pe dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ.

Pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca reprezentant legal al Centrului Militar Județean Bacău (U.M. 02420 Bacău) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Centrului Militar Județean Bacău, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011.

Prin sentința civilă nr. 585 din 15 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău a fost admisă excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 3460/05 aprilie 2012, a deciziei civile nr. 92/8.04.2013 și a deciziei civile nr. 1771/0.12.2013 pronunțate în dosarul nr. x/2010 și a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Centrului Militar Județean Bacău. Totodată, a fost admisă excepția prescripției extinctive și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale și chematul în garanție Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Bacău, prin președintele Consiliului Județean Bacău având ca obiect plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în municipiul Bacău, județul Bacău, compus din construcție (865mp) și terenul aferent acesteia în suprafață de 3200 mp, pentru perioada 01.01.2011 - 01.10.2013, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

A fost respins, ca devenită fără interes, cererea de chemare în garanție a Județului Bacău, prin Consiliul Județean Bacău formulată de pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului suma de 1.870 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul expertului B..

Împotriva încheierilor din 11 mai 2018 și 15 iunie 2018 și sentinței civile nr. 585/15 iunie 2018 a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia nr. 230 din 4 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția 1 civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., a anulat, în parte, sentința civilă nr. 585 din 15 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției extinctive; a respins excepția prescripției și a admis, în parte, acțiunea, reclamantei, dispunând obligarea pârâtului să plătească reclamantei suma de 595.665 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, pentru perioada 01.01.2011 - 30.09.2013. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție și s-a dispus obligarea chematului în garanție să asigure pârâtului fondurile necesare plății sumei susmenționate, restul dispozițiilor referitoare la soluționarea excepției puterii de lucru judecat și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Centrului Militar Județean Bacău fiind mențiunute. Cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost admisă, în parte, în sensul că pârâta și chemata în garanție au fost obligate să plătească reclamantei suma de 14.039 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Bacău au declarat recurs reclamanta A., prin mandatar C., pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale și pârâta Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Bacău, prin Președintele Consiliului Județean Bacău.

Hotărârea instanței de fond este eronată în ceea ce privește suma acordată cu titlul de lipsă de folosință, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor pe care le-a formulat, pentru termenul din 16.02.2018, aflându-se, astfel, în imposibilitate de a critica, prin motivele de apel, aspecte asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat. În această situație, susține că instanța de apel s-a aflat într-o confuzie, soluționând cauza doar prin raportare la criticile intimatului-pârât.

În drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- Instanța de apel nu a examinat toate motivele invocate de pârât, prin întâmpinarea depusă în apel, aspect care atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Astfel, a arătat că instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011, invocată prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bacău și reiterată, prin întâmpinare, în apel.

Curtea de Apel a ignorat dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, norme incidente în speță, în conformitate cu art. 6 alin. (4) din C. civ., potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

- Instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la susținerile sale referitoare la inexistenta unei fapte culpabile săvârșite de Centrul Militar Județean Bacău, la faptul că vinovăția aparține în totalitate Consiliului Județean Bacău, nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru ca pârâtul să fie obligat la despăgubiri. Consideră greșită susținerea reclamantei potrivit căreia Centrul Militar Județean Bacău și-ar fi desfășurat activitatea în imobilul în discuție "fără nicio bază legală" și, că, pârâtul s-ar face vinovat de săvârșirea vreunei fapte culpabile, constând în ocuparea abuzivă a imobilului litigios. Arată că, vinovăția, ca element al răspunderii civile delictuale, aparține, în totalitate Consiliului Județean Bacău, întrucât acesta a emis Dispoziția nr. 138/17.05.2007 fără, însă, a pune la dispoziție un spațiu corespunzător pentru desfășurarea activității Centrul Militar Județean Bacău, deși avea această obligație legală, potrivit art. 35 din Legea nr. 45/1994 și art. 77 din Legea nr. 446/2006. De asemenea, nu a demarat nici lucrările de reabilitare și amenajare a imobilului în care a funcționat fosta Policlinică Militară Bacău, transmisă în administrarea Consiliului Județean Bacău, prin H.G. nr. 975/2009, cu destinația de sediu al Centrului Militar Județean Bacău, lucrări care au fost realizate abia la data de 03.10.2012. Or, considerentele hotărârii instanței de apel nu fac nicio referire la aceste apărări ale pârâtului, arătate în cuprinsul întâmpinării.

- Hotărârea atacată este nelegală, întrucât la stabilirea sumei acordate pentru lipsa de folosință, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la faptul că prin Raport de expertiză, întocmit de expertul B., astfel cum a fost refăcut conform obiecțiunilor admise de instanța de judecată, s-a calculat valoarea lipsei de folosință a terenului separat de valoarea lipsei de folosință a construcțiilor, pentru ca, apoi, în mod greșit, aceste valori să fie cumulate, în condițiile în care imobilul formează un tot unitar.

- Instanța de apel nu precizează concret modul de calcul al sumei acordate pentru lipsa de folosință, ceea ce face imposibilă verificarea cuantumului acesteia. Instanța de apel precizează doar că, la stabilirea cuantumului contravalorii lipsei de folosință, "(...) va reține valorile stabilite în raportul de expertiză tehnică judiciară, refăcut conform obiecțiunilor admise de instanța de judecată-întocmit de expert B. cu referire la valorile menționate la capitolul concluzii" și că "(...) din valoarea stabilită de expert pentru lipsă folosință teren, instanța va înlătura valoarea ce vizează lipsa de folosință a terenului de 865 mp pe care se află construcțiile deoarece acest teren este inclus în suprafața de 3.200 mp".

- Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel a respins greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu de instanța de fond, apreciind că ocuparea de către pârât a imobilului "(...) este o acțiune continuă, situație în care pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii se naște un termen de prescripție distinct".

Instanța de apel se contrazice, afirmând, pe de o parte, că acțiunea este continuă, deci unică, iar, pe de altă parte, că fiecare activitate producătoare de prejudicii naște un termen de prescripție distinct, de unde rezultă că ar exista mai multe activități producătoare de prejudicii, pe care instanța nu le precizează și nici nu arată data de la care curge termenul de prescripție pentru fiecare dintre acestea.

Susține că dreptul la acțiune al reclamantei, vizând repararea pagubei pricinuite prin pretinsa faptă ilicită a pârâtului Centrul Militar Județean Bacău, este supus unei termen unic de prescripție de 3 ani, reglementat de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termen care începe să curgă de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Cu privire la data de la care a început să curgă acest termen, așa cum corect a observat prima instanță, reclamanta a cunoscut persoana care răspunde de producerea pagubei încă din momentul la care i-a fost comunicată Dispoziția nr. 138/17.05.2007, emisă de președintele Consiliului Județean Bacău. La aceeași dată, reclamanta a luat la cunoștință de faptul că avea obligația de a menține afectațiunea imobilului pentru un termen de 3 ani, iar față de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, de la data expirării acestui termen, 17.05.2010, reclamanta avea posibilitatea de a solicita obligarea persoanei pretins vinovate de producerea prejudiciului la repararea acestuia, astfel că termenul de 3 ani era împlinit la data introducerii acțiunii, 28.02.2014.

Consideră greșită aprecierea instanței de apel potrivit căreia instanța de fond nu ar fi invocat corect prescripția dreptului la acțiune pentru perioada de după 01.10.2011. În conformitate cu dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. "Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit", în același sens sunt și dispozițiile art. 6 alin. (4) din C. civ. potrivit cărora prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

În speță, astfel cum a reținut și instanța de fond, dreptul la acțiune este supus unei termen unic de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data de 17.05.2010, anterioară intrării în vigoare a C. civ. vil, 01.10.2011. În sensul celor arătate sunt evocate statuările Deciziei nr. 1/17.02.2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011". Instanța de apel trebuia să aibă în vedere situația concretă în care imobilul a fost restituit reclamantei în temeiul unei legi speciale, precum și faptul că aceasta a cunoscut persoana care răspunde de producerea pretinsei pagube, adică din momentul la care i-a fost comunicată Dispoziția nr. 138/17.05.2007, emisă de președintele Consiliului Județean Bacău.

Și în ipoteza în care s-ar admite că instanța de fond nu ar fi fost îndreptățită să invoce prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada de după 01.10.2011, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2011, chiar instanța de apel recunoaște că aceasta a fost invocată corect, situație în care, raportat la data introducerii acțiunii, excepția prescripției dreptului la acțiune trebuia admisă, pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011. Soluția se impunea cu atât mai mult cu cât excepția prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011, a fost invocată de pârât, prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bacău și reiterată, prin întâmpinare, în apel.

S-a mai susținut că instanța de apel a acordat greșit despăgubiri pentru lipsa de folosință, într-un cuantum mult mai mare decât prejudicial suferit, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1385 din C. civ.. Instanța a utilizat Raportul de expertiză refăcut de expertul B., fără a da eficiență criticilor formulate de Ministerul Apărării Naționale, atât prin obiecțiunile depuse la instanța de fond, cât și prin întâmpinarea formulată în apel, prin care se arăta că, deși imobilul este un tot unitar, expertul a calculat valoarea lipsei de folosință a terenului separat de valoarea lipsei de folosință a construcțiilor, pentru ca, apoi, să cumuleze aceste valori. S-a ajuns, astfel, la dublarea sumei acordate, fără niciun temei legal. Reclamanta nu poate pretinde o sumă mai mare decât prejudiciul efectiv și nu poate să beneficieze și de lipsa de folosință a terenului atât timp cât acesta nu se poate închiria separat.

Solicită admiterea recursul, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, cu consecința respingerii apelului, ca nefondat.

Apreciază soluția instanței de apel ca fiind netemeinică și nelegală prin raportare la dispozițiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, reținută în sarcina pârâtului - C.M.J. prin M.A.P.N, cât și a normelor invocate ca temei al obligării chematului în garanție la asigurarea către pârât a sumei de 595.665 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință, pentru perioada 01.01.2011 - 30.09.2013, precum și la plata, în comun, cu pârâtul a sumei de 14.039 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Consideră că admiterea cererii de chemare în garanție este nelegală, întrucât legea nu poate fi reținută drept izvor al obligației de garanție. Prevederile legale, reținute de instanța de apel, nu stabilesc obligația consiliilor județene de a plăti pentru lipsa de folosință a imobilului, această obligație fiind în sarcina locatarului, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Mai mult decât atât, Consiliul Județean Bacău nu poate fi obligat la plata lipsei de folosință atât timp cât justifică efectuarea tuturor demersurilor pentru a asigura o altă locație, temporară, Centrului Militar Județean, iar acesta a refuzat, nejustificat, mutarea în noul spațiu. Cun în sarcina Consiliului Județean Bacău nu poate fi reținută nicio culpă cu privire la îndeplinirea obligațiilor privind asigurarea spațiului pentru desfășurarea activității Centrului Militar Județean, apreciază că autoritatea publică locală nu poate fi ținută la îndeplinirea obligației de a asigura pârâtului fondurile necesare plății sumei de 595.665 RON, obligație ce incumbă pârâtului, precum și de a plăti, împreună cu aceasta, cheltuieli de judecată, în sumă de 14.039 RON.

Apreciază că nu poate fi reținută nici existența vreunei garanții convenționale între Consiliul Județean Bacău și Centrul Militar Județean, potrivit căreia ar fi obligat cu privire la plata unor eventuale cheltuieli datorate de pârât, cu titlu de lipsă de folosință. Pretinde, astfel, că nu poate fi chemat în instanță în calitate de garant, nici legal și nici convențional, astfel încât solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în garanție, ca nefondată.

La 12 iunie 2019, pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului formulat de reclamanta A. iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Bacău, a solicitat respingerea, ca nefondat.

La 08 iulie 2019, recurenta reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat a recursului.

Pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 iulie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A., prin procurator C., de pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, și de chemata în garanție Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Bacău, prin Președintele Consiliului Județean Bacău, împotriva deciziei nr. 230 din 4 martie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă și a fixat termen de judecată a recursurilor la 15 octombrie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate, susceptibile de încadrare în art. 488, alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ. și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte va constata că recursurile declarate sunt întemeiate, având în vedere considerentele care succed:

În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a susținut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra obiecțiunilor formulate pentru termenul de judecată din 16.02.2018, situație ce a determinat imposibilitatea de a critica, prin motivele de apel, aspecte asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat. Întrucât instanța de apel s-a aflat într-o confuzie și a soluționat cauza doar prin raportare la criticile intimatului-pârât, apreciază că se impune casarea hotărârii atacate, pentru motivul de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ceea ce impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Critica formulată vizează încălcarea normelor de procedură civilă, fiind susceptibilă de încadrare în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. (și nu în pct. 8 din același cod, indicat de reclamantă în cererea de recurs) și se vădește a fi întemeiată.

În speță, urmare a obiecțiunilor formulate de către pârâtul - intimat Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale și a admiterii acestora, de către instanța de fond, raportul de expertiză întocmit de expert B. a fost refăcut, iar împotriva acestui din urmă reclamanta, la termenul de judecată din 16.02.2018, a formulat obiecțiuni prin care a arătat, pe de o parte, că valoarea lipsei de folosință, pentru terenul în suprafață de 216 mp, este rezultatul unei erori materiale, iar, pe de altă parte, că evaluarea lipsei de folosință pentru teren s-a efectuat prin aplicarea nejustificată a 3 corecții negative: pentru marjă negociere estimată, localizare și condiții de piață, iar în privința evaluării lipsei de folosință, pentru construcții, s-a pretins că expertul a aplicat, nejustificat, coeficienți negativi, pentru ecartul între ofertă și tranzacție, pentru gradul de neocupare și pentru condiții de piață.

Relativ la obiecțiunile formulate de reclamantă, instanța de fond a apreciat, la termenul de judecată din 02.03.2018, că acestea vor fi avute în vedere cu ocazia dezbaterilor orale asupra fondului și, ulterior, vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, însă la termenul din 11.05.2018 cauza a fost repusă pe rol pentru a fi discutată excepția puterii lucrului judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2010 și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport de art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Acordând cuvântul asupra acestor incidente procedurale, Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 585/15.06.2018, a admis excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 3460/5.04.2012, a deciziei civile nr. 92/8.04.2013 și a deciziei civile nr. 1771/0.12.2013 pronunțate în dosarul nr. x/2010, a admis excepția prescripției extinctive și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei A., ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis, prin decizia civilă nr. 230/04.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, sentința apelată fiind anulată, în parte, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției extinctive. Astfel, urmare a respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea de Apel a admis, în parte, acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 595.665 RON, cu titlu de lipsă de folosință, pentru perioada 01.01.2011- 30.09.2013. Totodată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție să asigure pârâtului fondurile necesare plății sumei la care pârâtul a fost obligat.

Întrucât cauza a fost soluționată, în primă instanță, prin admiterea excepțiilor, ca efect al admiterii apelului și a anulării sentinței atacate, probele au fost evaluate pentru prima dată în fața instanței de apel.

Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel, soluționând în fond acțiunea în despăgubiri, a avut în vedere, la stabilirea cuantumul contravalorii lipsei de folosință a imobilelor ocupate de pârâtă, valorile stabilite în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert B., astfel cum a fost refăcut conform obiecțiunilor admise de instanța de judecată și a apreciat, relativ la susținerile reclamantei în legătură cu corecțiile aplicate de expert la stabilirea contravalorii lipsei de folosință, că acestea nu pot fi reținute, atât timp cât expertul a avut în vedere aceste critici și a corectat valorile raportului de expertiză inițial, în raportul de expertiză refăcut.

Cum, obiecțiunile formulate de reclamantă, la raportul de expertiză refăcut, nu au fost analizate de instanța de fond, neregularitate pe care recurenta nu a avut posibilitatea de a o invoca prin motivele de apel, în raport de soluția pronunțată de prima instanță, și, întrucât, instanța de apel a reținut eronat că obiecțiunile reclamantei au fost avute în vedere la raportul de expertiză refăcut, deși la întocmirea acestuia din urmă au fost avute în vedere doar obiecțiunile intimatului-pârât, care au stat la baza refacerii raportului inițial de expertiză, rezultă că soluția criticată în recurs a avut drept consecință o limitare nejustificată a dreptului reclamantei de a supune analizei instanței de apel, în stabilirea valorii despăgubirilor, aceste mijloace de apărare ce sunt hotărâtoare pentru soluționarea cererii care face obiectul demersului său judiciar. Or, această neregularitate procedurală a produs recurentei o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea hotărârii astfel pronunțate, ceea ce denotă întrunirea, în cauză, a cerințelor motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

Drept urmare, pentru argumentele expuse, în baza art. 496 și 497 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi admis și, ce efect al casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere aspectele reținute deja de instanța de recurs și expuse în considerentele prezentei decizii.

Evocând motivul de recurs înscris în art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a susținut nelegalitatea deciziei atacate, întrucât instanța de apel nu a examinat și nu s-a pronunțat cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2011-28.02.2011, pe care a invocat-o prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Bacău și reiterată, prin întâmpinare, în apel.

Critica recurentului se vădește a fi întemeiată.

Garanția procesuală a motivării hotărârii judecătorești este stipulată atât în cuprinsul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează ansamblul garanțiilor procesuale privind desfășurarea procesului civil, inclusiv motivarea hotărârii judecătorești, aspecte care conturează conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil, cât și în dispozițiile de drept intern, înscrise în art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., care statuează, cu valoare de principiu, că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Prin urmare, în cazul în care hotărârea nu cuprinde examinarea cererilor și mijloacelor de apărare invocate de părțile litigante ori nu se arată de ce acestea au fost înlăturate, hotărârea este supusă cazului de casare înscris în art. 488 alin 1 pct. 6 C. proc. civ., cu consecința reluării judecății.

În speță, prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 143.028 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de 3.200 mp teren și suprafața de 865 mp construcții, respectiv pentru ocuparea abuzivă de către pârât, în perioada 01.01.2011 - 01.10.2013, a imobilului proprietatea reclamantei, situată în Bacău, județul Bacău.

Prin întâmpinarea formulată la instanța de fond, pârâtul Centrul Militar Județean Bacău (U.M. 02420 Bacău), prin reprezentant legal Ministerul Apărării Naționale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Centrului Militar Județean Bacău, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011.

Prin încheierea din 11.05.2018, Tribunalul Bacău a repus cauza pe rol pentru a se formula concluzii asupra excepției puterii lucrului judecat, precum și asupra excepției dreptului material la acțiune, invocată de instanță din oficiu, față de dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

Relativ la chestiunea privind prescripția dreptului material la acțiune, prin sentința civilă nr. 585 din 15.06.2018, Tribunalul Bacău a admis excepția prescripției extinctive și, în consecință, a respins, ca prescrisă, acțiunea reclamantei A. având ca obiect plata despăgubirilor, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului litigios, pentru perioada 01.01.2011 - 01.10.2013.

Apreciind greșit modul de soluționare a excepției prescripției extinctive, Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 230/04.03.2019, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond și anulând, în parte, sentința atacată a respins excepția prescripției și a admis, în parte, acțiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtului Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale la plata sumei de 595.665 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 01.01.2011 - 30.09.2013. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție și a obligat chematul în garanție să asigure pârâtului fondurile necesare plății sumei menționate.

În cuprinsul deciziei pronunțate, instanța de apel a stabilit că ocuparea de către pârât a imobilului litigios este o acțiune continuă, situație care generează prescripții succesive pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii, fiecare prescripție fiind supusă normelor în vigoare la momentul când a început să curgă. Astfel, sub aspectul determinării legii aplicabile, prin raportare la dispozițiile înscrise în art. 6 alin. (4) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum și decizia nr. 1/2014 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel a stabilit că prescripțiile succesive care au început să curgă în perioada 01.01.2011 - 01.10.2013 sunt supuse dispozițiilor noului C. civ. (art. 2500-2512).

Stabilind legea aplicabilă prescripției extinctive, sub aspectul verificării modului de soluționarea a excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a reținut greșita soluționare a excepției în raport de regimul juridic de invocare a prescripției extinctive stabilit de noul C. civ., al cărei specific constă în aceea că prescripția nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată doar de partea interesată.

Așadar, reținând greșita invocare, din oficiu, prin încheierea din 11.05.2018, a excepției prescripției de către instanța de fond, Curtea de Apel a apreciat că apelul formulat este întemeiat, se impune a fi admis, cu consecința respingerii excepției. În urma examinării cauzei în fond, instanța de apel a admis, în parte, acțiunea reclamantei, obligând pârâtul la despăgubiri, reprezentând lipsa de folosință, pentru perioada 01.01.2011-30.09.2013.

În considerentele deciziei recurate, deși sunt semnalate apărările și excepțiile formulate de pârât, expuse în cuprinsul întâmpinării și se reține îndreptățirea reclamantei la plata contravalorii lipsei de folosință pentru o perioadă de 3 ani anterioară depunerii cererii de chemare în judecată, Curtea de Apel admite acțiunea în despăgubiri formulată de reclamantă pentru întreaga perioadă solicitată prin cererea de chemare în judecată, fără a face vreo referire la despăgubirile solicitate pentru perioada 01.01.2011-28.02.2011 în legătură cu care pârâtul-intimat a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune.

Se constată, așadar, contrar susținerilor intimatei-reclamante, că intimatul-pârât, prin întâmpinare, a formulat apărări împotriva criticilor din cuprinsul cererii de apel, prin care reclamanta contesta atât dreptul instanței de a invoca, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și soluția pronunțată asupra excepției, cadru procesual ce impunea instanței de apel obligația procesuală de a examina și răspunde, motivat, susținerilor ce i-au fost ridicate atât în cuprinsul motivelor de apel, cât și a apărărilor formulate de intimat, prin întâmpinare, în scopul de a lămuri toate aspectele cauzei care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe.

Cum excepția procesuală este și rămâne, în toate circumstanțele unui litigiu, un mijloc procesual, prin care se valorifică o apărare, ce tinde la întârzierea sau chiar împiedicarea judecății, rezultă, astfel, din acest regim juridic al apărărilor din proces, că instanța de judecată era datoare a examina și a se pronunța, în soluționarea litigiului, asupra apărărilor formulate de pârâtul-intimat pe calea excepției procesuale.

Intimata-reclamantă a pretins că susținerea recurentului, referitoare la omisiunea pronunțării instanței de apel asupra excepției sale, nu putea fi invocată în prezentul recurs, întrucât instanța de fond s-a pronunțat doar asupra excepției prescripției invocată din oficiu, nu și în privința celei invocată de pârât, context în care o asemenea neregularitate nu putea fi invocată prin întâmpinarea depusă în apel, ci doar pe calea unui apel incident, pe care pârâtul nu l-a promovat.

Apărarea intimatei nu va putea fi primită, întrucât Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 585/15.06.2018, a respins acțiunea reclamantei, ca fiind prescris dreptul material la acțiune, pentru întreaga perioada solicitată prin cererea de chemare în judecată, inclusiv pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011, în privința căreia pârâtul, prin întâmpinare, a formulat apărări, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune.

Așadar, în contextul în care instanța de fond a admis excepția în discuție pentru întreaga perioada solicitată prin acțiune, un eventual apel incident ar fi fost lipsit de interes, întrucât recunoașterea dreptului părții de a recurge la apelul incident este realizat în scopul de a obține reformarea hotărârii, ipoteză care nu se regăsește în cauză, atât timp cât, în raport cu dispozitivul hotărârii, ce fusese apelat de reclamantă, pârâtului i-a fost dată o deplină satisfacție, în sensul că excepția examinată fusese încuviințată în legătură cu exercitarea dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri pentru întreaga perioada indicată în acțiune, inclusiv în privința celei în legătură cu care pârâtul a formulat apărări, opunând excepția în discuție, hotărârea judecătorească fiind, astfel, favorabilă pârâtului. Cum instanța de apel a reformat sentința apelată, stabilind obligația pârâtului-recurent de a plăti despăgubiri reclamantei, rezultă îndreptățirea recurentului de a supune analizei critica de față ce tinde la reformarea deciziei nefavorabile, pronunțate de instanța de apel.

În concluzie, cum instanța de apel a omis a se pronunța asupra excepției formulate, pârâtul aflându-se în imposibilitate de a-și exercita dreptul la apărare asupra celor stabilite în faza apelului, în legătură cu problema în discuție, iar analiza excepției nu poate fi realizată direct în recurs astfel încât, în absența acestor verificări, nu poate fi exercitat controlul judiciar, de prezenta instanță, în privința soluției pronunțate de Curtea de Apel, Înalta Curte urmează a casa decizia atacată și, ca efect al admiterii recursului declarat de pârât, cauza va fi trimisă, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, care va proceda efectiv la o examinare critică a tuturor susținerilor și apărărilor formulate în cauză, raportat la cele arătate în prezenta decizie.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat în legătură cu apărările dezvoltate în legătură cu neîntrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru a putea fi obligat la despăgubirile solicitate prin acțiune.

Atât în fața instanței de fond, cât și a instanței de apel, pârâtul-recurent a formulat apărări prin care a contestat existența vreunei fapte ilicite în sarcina sa și a pretins că vinovăția aparține Consiliului Județean Bacău, ocazie cu care a combătut susținerea reclamantei referitoare la împrejurarea că activitatea desfășurată de Centrul Militar Județean Bacău în imobilul litigios s-ar fi realizat fără nicio bază legală, sens în care a făcut referire la o serie de înscrisuri, cum ar fi: decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Bacău nr. 1141/1961, precum și contractul de administrare, înregistrat cu nr. x din 22.10.2004, încheiat cu Consiliul Județean Bacău, înscrisuri în baza cărora imobilul i-a fost transmis în administrare. De asemenea, a mai pretins că nu i se poate reține nicio faptă culpabilă, deoarece vinovăția aparține Consiliul Județean Bacău, atât timp cât acesta a emis Dispoziția nr. 138/17.05.2007, fără a-i pune la dispoziție un spațiu corespunzător pentru desfășurarea activității sale, deși această obligație îi revenea potrivit art. 35 din Legea nr. 45/1994 și art. 77 din Legea nr. 446/2006 și nici nu a demarat lucrările de reabilitate a imobilului ce i-a fost transmis în administrare, decât la 03.10.2012, astfel cum rezultă din ordinul de începere a lucrărilor.

Or, în cauza dedusă judecății, toate aceste aspecte esențiale nu au fost analizate, în concret, de către instanța de apel, ceea ce conduce la concluzia că nu au fost lămurite pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei, iar reținerea doar a împrejurării că pârâta a ocupat, fără acordul reclamantei, imobilele proprietatea acesteia din urmă, nu echivalează cu o examinare a apărărilor prin care pârâtul a contestat fapta ilicită imputată și vinovăția sa, ca elemente ale răspunderii civile delictuale, ce se impun a fi stabilite în persoana pârâtului, astfel încât, din perspectiva celor expuse, decizia recurată transpare a fi deficitară, atât timp cât omisiunea cercetării de către instanța de apel a aspectelor menționate, care sunt determinante pentru stabilirea elementelor de fapt ale judecății, împiedică exercitarea controlului judiciar cu referire la criticile subsumate aspectelor de fond ale judecății.

Cum o astfel de hotărâre face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității soluției pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii, ceea ce impune soluția de casare cu trimitere, astfel încât criticile propriu-zise din recursul pârâtului, prin care se contestă legalitatea soluției prin care a fost antrenată răspunderea sa delictuală, pentru inexistența faptei culpabile și a vinovăției, se circumscriu unor aspecte de fapt care nu pot fi analizate în recurs, urmând a fi examinate de instanța de trimitere, care va analiza și apărările intimatei-reclamante referitoare la efectele juridice determinate de hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Bacău.

În același sens, reținând incidența aceluiași temei de casare, instanța de recurs observă că se vădesc a fi întemeiate și susținerile recurentului vizând neanalizarea, de către instanța de apel, a susținerilor ce au fost formulate în privința modului de determinare a cuantumului valorii stabilite pentru lipsa de folosință a imobilului, determinare realizată în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de expertul B., astfel cum acesta a fost refăcut, ca urmare a obiecțiunilor admise în cursul judecății, desfășurate la instanța de fond.

În legătură cu determinarea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru lipsa de folosință a imobilului litigios, pârâta a susținut că valoarea determinată pentru teren a fost calculată separat de cea stabilită pentru contravaloarea lipsei de folosință a construcțiilor, cu toate că suprafața de teren ce reprezentă alei de acces și curtea imobilului nu ar putea fi închiriată separat de cea construită, iar suprafața terenului, raportat la suprafața construită, nu ar fi suficient de mare, pentru a justifica un calcul separat. S-a pretins, astfel, că s-a realizat o cumulare greșită a valorilor, în condițiile în care imobilul constituie un tot unitar. Totodată, pârâtul a mai susținut că acest mod de stabilire a despăgubirilor pentru lipsa de folosință a imobilului, compus din construcții în suprafață de 865 mp și 3200 mp teren, a condus la includerea în algoritmul de calcul utilizarea terenului de două ori, respectiv o dată la determinarea lipsei de folosință a acestuia, iar, a doua oară, la includerea acestuia în prețul chiriei construcțiilor, de vreme ce calculul chiriei pentru construcții a fost realizat prin raportare la oferte pentru imobile, care au în compunere și teren, procedeu care a determinat dublarea sumei stabilite.

Cu toate acestea, cuprinsul considerentelor deciziei pronunțate denotă că instanța de apel s-a limitat a expune că determinarea cuantumului contravalorii lipsei de folosință a imobilelor ocupate de pârâtă s-a realizat în funcție de valorile stabilite în raportul de expertiză tehnică judiciară refăcut de expert B., fără însă a se examina și explica rațiunea pentru care apărările formulate de pârâtul-intimat referitoare la modalitatea de determinare a cuantumul prejudiciului, stabilit în cuprinsul raportului de expertiză, astfel cum acesta a fost refăcut, nu s-ar circumscrie particularităților apreciate a fi relevante, din această perspectivă, în raport cu situația de fapt existentă în cauză.

În consecință, în lipsa unui răspuns specific și explicit la aceste apărări formulate în cauză, se vădește a fi întemeiată critica recurentului, ce va atrage incidența motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de recurs, pârâtul a susținut, în temeiul art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei recurate, întrucât instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. S-a pretins că instanța de apel a respins greșit excepția dreptului material la acțiune, invocată de instanța de fond din oficiu, apreciind că ocuparea de către pârât a imobilului este o acțiune continua, situație în care pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii se naște un termen de prescripție distinct. Afirmând că acțiunea este continuă, deci unică, instanța de apel se contrazice atunci când reține că fiecare activitate producătoare de prejudicii naște un termen de prescripție distinct, de unde ar rezulta că, în opinia instanței, există mai multe activități producătoare de prejudicii pe care, însă, instanța de apel nu le precizează și nu determină data de la care curge termenul de prescripție pentru fiecare dintre acestea.

Critica recurentului, ce va fi examinată din perspectiva incidenței motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (și nu a pct. 8 din același articol, cum eronat susține recurentul) se vădește a fi fondată.

În speță, acțiunea dedusă judecății este o acțiune în răspundere civilă delictuală, pentru paguba pretins cauzată prin fapta ilicită a pârâtului Centrul Militar Județean Bacău, reprezentat de Ministerul Apărării Naționale, reclamanta solicitând despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul compus din suprafața de 3200 mp teren și suprafața de 865 mp construcții, respectiv pentru ocuparea abuzivă, în perioada 01.01.2011-01.10.2013, a imobilului proprietatea reclamantei, situat în Bacău, județul Bacău.

Plecând de la premisa că acțiunea dedusă judecății este o acțiune în repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, ce este reprezentată de ocuparea abuzivă a imobilului litigios, reiese cu claritate că daunele materiale solicitate în cauză sunt aferente încălcării dreptului de folosință a imobilului proprietatea reclamantei. Prin urmare, dreptul subiectiv civil valorificat în cauză este un drept de creanță, evaluabil în bani, având o natură patrimonială, ceea ce reclamă, din perspectiva examinării prescripției dreptului material la acțiune, stabilirea duratei termenului de prescripție și a datei de la care începe să curgă termenul de prescripție.

Referitor la soluția dată excepției prescripției dreptului material la acțiune, din cuprinsul considerentelor deciziei pronunțate, rezultă că instanța de apel a apreciat că ocuparea de către pârât a imobilului litigios, proprietatea reclamantei, fără acodul acesteia, constituie o faptă cu caracter continuu, situație care a generat prescripții succesive, cu termene distincte, pentru fiecare activitate producătoare de prejudicii.

Acțiunea ilicită continuă cauzatoare de prejudicii, constând în ocuparea unui bun imobil, presupune existența unei acțiuni unice, ce se prelungește în timp și care este supusă unui termen unic de prescripție de 3 ani și nu unor prescripții distincte, succesive, care reclamă existența unor fapte ilicite distincte.

Reținând, pe de o parte, existența unei fapte ilicite cu caracter continuu, iar, pe de altă parte, existența unor prescripții succesive, specifice identificării unor fapte ilicite individuale, Înalta Curte constată, sub acest aspect, maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile instanței de apel care au stat la baza determinării legii aplicabile și regimul juridic de invocare a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Se impune, astfel, a se clarifica, din perspectiva modalității de săvîrșire a faptei ilicite imputate în cauză, dacă fapta are caracter continuu, ipoteză în care se impune a fi clarificată legea aplicabilă și regimul juridic de invocare a prescripției, ocazie cu care se va proceda la identificarea momentului de la care termenul de prescripție începe să curgă, prin raportare la perioada în care imobilul a fost ocupat fără drept, ținând cont, evident, de data introducerii acțiunii.

În ipoteza în care se va aprecia asupra existenței mai multor "activități producătoare de prejudicii", adică existența unor fapte ilicite distincte, ce implică prescripții succesive, se va determina regimul juridic aplicabil prescripțiilor succesive, ceea ce presupune, de asemenea, stabilirea legii aplicabile și regimul de invocare a excepției prescripției, în funcție de momentul de început al curgerii prescripției pentru fiecare dintre faptele ilicite.

Relativ la critica care vizează lipsa evidențierii, de către instanța de apel, a modului de calcul a sumei la care a fost obligat pârâtul cu titlu de daune acordate pentru lipsa de folosință, Înalta Curte va avea în vedere că susținerea recurentului nu poate fi analizată distinct în această fază procesuală, întrucât chestiunea întinderii prejudiciului constituie un aspect subsidiar examinării și constatării îndeplinirii, de către instanța de rejudecare, a elementelor răspunderii civile delictuale care pot conduce la obligarea pârâtului la despăgubiri.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488, alin. (1), pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanta A. (în prezent decedată, demers continuat de moștenitorul D.) și de pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, va casa decizia atacată și va trimite cauza, pentru rejudecare, la aceeași curte de apel, instanță ce va ține seama de cele reținute în prezenta decizie și va soluționa cauza prin analizarea tuturor chestiunilor omise anterior, astfel cum au fost identificate de Înalta Curte, în raport și de susținerile și apărările părților.

Drept consecință a soluției de admitere a recursurilor declarate de reclamantă și de pârât și a casării deciziei nr. 230 din 4 martie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, Înalta Curte urmează, în baza art. 497 C. proc. civ., să admită și recursul declarat de chemata în garanție Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Bacău, prin Președintele Consiliului Județean Bacău, întrucât examinarea cererii de chemare în garanție este condiționată de modalitatea de soluționare a acțiunii principale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A., în prezent decedată, și continuată de moștenitorul D., de pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, și de chemata în garanție Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Bacău, prin Președintele Consiliului Județean Bacău, împotriva deciziei nr. 230 din 4 martie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2021.