ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2066/2022

Ședința publică din data de 01 noiembrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2014 pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, sub nr. x/2014, reclamanta A. a chemat în judecată Centrul Militar Județean Bacău, reprezentat prin Ministerul Apărării Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata echivalentului lipsei de folosință pentru suprafața de 3.200 mp teren și pentru suprafața de 865 mp construcții, respectiv pentru ocuparea abuzivă în perioada 01.01.2011 - 01-10-2013 a imobilului proprietatea reclamantei situată în Bacău, județul Bacău, în cuantum de 53.484 euro pentru anul 2011, 50.916 euro pentru anul 2012 și 38.628 euro pentru anul 2013 (perioada 01.01.2013 - 0110.2013), respectiv în cuantum total de 143.028 euro.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555, art. 1349, art. 1357, art. 1381 alin. (1), art. 1385 alin. (1) - (3) și art. 1386 alin. (1) C. civ., coroborate cu prevederile H.G. nr. 1886/2006 și ale Legii nr. 351/2001, precum și pe dispozițiile art. 430-431 C. proc. civ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Bacău

Prin sentința nr. 585 din 15 iunie 2018, Tribunalul Bacău, secția 1 civilă a admis excepția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 3460/5.04.2012, a deciziei civile nr. 92/8.04.2013 și a deciziei civile nr. 1771/10.12.2013 pronunțate în dosarul nr. x/2010; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Centrului Militar Județean Bacău; a admis excepția prescripției extinctive și, în consecință, a respins acțiunea privind pe reclamanta A., prin procurator B. și pe pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, și chematul în garanție Unitatea Administrativ Teritorială -Județul Bacău, prin Președintele Consiliului Județean Bacău, având ca obiect obligarea pârâtului Centrul Militar Județean Bacău reprezentat de Ministerul Apărării Naționale la plata către reclamanta A. a despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în municipiul Bacău, județul Bacău, constând în construcție (865 mp) și în terenul aferent acesteia în suprafață de 3.200 mp, pentru perioada 01.01.2011-01.10.2013, ca fiind prescris dreptul material la acțiune; a respins, ca devenită fără interes, cererea de chemare în garanție a Județului Bacău, prin Consiliul Județean Bacău, formulată de pârâtul Ministerul Apărării Naționale; a obligat reclamanta să plătească pârâtului Ministerul Apărării Naționale suma de 1.870 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariul expertului C..

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău

Prin decizia nr. 230 din 04 martie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul civil formulat de apelanta-reclamantă A., prin procurator B. împotriva sentinței civile nr. 585/15.06.2018, pronunțate de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2014; a anulat în parte sentința civilă nr. 585/15.06.2018, pronunțată de Tribunalul Bacău, cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției extinctive; a respins excepția prescripției; a admis acțiunea în parte; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 595.665 RON lipsă de folosință pentru perioada 01.01.2011-30.09.2013; a admis cererea de chemare în garanție; a obligat chematul în garanție să asigure pârâtului fondurile necesare plății sumei susmenționate; a menținut dispozițiile referitoare la soluționarea excepției puterii de lucru judecat și a excepției lipsei calității procesuale pasive a Centrului Militar Județean Bacău; a admis, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată; a obligat pârâta și chematul în garanție să plătească reclamantei suma de 14.039 RON cheltuieli de judecată.

I.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 127 din 28 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. (în prezent, decedată) și continuată de moștenitorul D., de pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, și de chemata în garanție Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Bacău, prin Președintele Consiliului Județean Bacău, împotriva deciziei nr. 230 din 4 martie 2019 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă; a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

II. Al doilea ciclu procesual

II.1. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Bacău

Prin decizia civilă nr. 375 din 28 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul formulat de apelant-reclamant D., în calitate de moștenitor al defunctei A., împotriva încheierii din 11.05.2018, ca nefondat; a admis apelul promovat de apelant-reclamant D., în calitate de moștenitor al defunctei A., împotriva sentinței civile nr. 585/15.08.2018, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul-pârât Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, și intimata-chemată în garanție U.A.T. - Județul Bacău, prin președintele Consiliului Județean Bacău; a anulat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 28.02.2011-01.10.2013, ca nefondată; a extins efectele apelului și asupra soluției referitoare la cererea de chemare în garanție; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii; a reținut cauza spre judecată și a acordat termen la data de 09.07.2021, complet Al, ora 9:00, pentru când s-au citat părțile, pentru a se pune în discuție probatoriul.

Prin decizia nr. 589 din 06 octombrie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul D. în calitate de moștenitor al defunctei A., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Militar Județean Bacău - prin Ministerul Apărării Naționale și pârâtul-chemat în garanție U.A.T. - Județul Bacău - prin președintele Consiliului Județean Bacău; a obligat pârâtul Centrul Militar Județean Bacău prin Ministerul Apărării Naționale să achite reclamantului suma de 148.504,96 euro (echivalentul în RON la data plății) cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pentru imobilul teren și construcții din Bacău, str. x pentru perioada 28.02.2011 - 01.10.2013; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârât în contradictoriu cu UAT - Județul Bacău; a obligat chematul în garanție să asigure pârâtului fondurile necesare pentru plata despăgubirilor în cuantum de 148.504,96 euro (echivalentul în RON la data plății); a obligat pârâtul și chematul în garanție să achite reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 RON reprezentând onorariu avocat; a obligat reclamantul să achite pârâtului cheltuieli de judecată în cuantum de 5.680,82 RON din care 4.880,82 RON taxă judiciară de timbru din recurs și 800 RON, parte din onorariul de expert; a dispus compensarea cheltuielilor de judecată până la concurența sumei de 2.000 RON; a obligat reclamantul să achite pârâtului cheltuieli de judecată de 3.680,82 RON.

III. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 375 din 28 mai 2021 și a deciziei nr. 589 din 06 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 02420 Bacău (Centrul Militar Județean Bacău).

Împotriva deciziei nr. 589 din 06 octombrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul D., în calitate de moștenitor al defunctei A., și chemata în garanție U.A.T. -Județul Bacău, prin președintele Consiliului Județean Bacău.

III.1. Motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 02420 Bacău (Centrul Militar Județean Bacău)

Recursul declarat de pârâtului Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 02420 Bacău (Centrul Militar Județean Bacău) a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei civile nr. 375 din 28 mai 2021 a Curții de Apel Bacău, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii apelului promovat de către apelantul D., în calitate de moștenitor al defunctei A., ca nefondat, și menținerii în tot a sentinței apelate, inclusiv în ceea ce privește admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru întreaga perioadă, 28.02.2011 - 01.10.2013.

Totodată, a solicitat casarea, în parte, a deciziei civile nr. 589 din 06 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantul D., în calitate de moștenitor al defunctei A., ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

Cu privire la decizia civilă nr. 375 din 28 mai 2021 a Curții de Apel Bacău a susținut că instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 28.02.2011 - 01.10.2013, respingând-o ca nefondată, menținându-și opinia exprimată prin decizia nr. 230 din 04 martie 2019, pronunțată în această cauză, dar casată de instanța de recurs, în sensul că deși pretinsa acțiune ilicită este unică, aceasta ar produce prejudicii succesive, iar în încercarea de a justifica existența unor momente diferite de timp de la care curge prescripția, a pus, fără temei legal, semnul egalității între caracterul cert al prejudiciului și caracterul viitor al acestuia. Or, față de dispozițiile art. 1385 alin. (2) C. civ., existența unei perioade de ocupare a imobilului nu duce la concluzia că prejudiciul este incert.

A arătat că în cazul faptelor ilicite, nu pot exista momente succesive de la care curge prescripția, așa cum a susținut instanța de apel, ci numai ipotezele expres prevăzute de art. 8 din Decretul nr. 167/1958, respectiv de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, dată care, în cazul de față, este 17.05.2010.

De altfel, instanța de apel nu precizează concret care sunt aceste momente succesive de la care ar curge prescripția, astfel că verificarea împlinirii termenului de prescripție nu este posibilă.

Prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat nu numai dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, cât și pe cele ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care a reținut existența unei acțiuni unice ale cărei efecte se prelungesc în timp, deși trebuia să constate că operează un termen unic de prescripție de 3 ani, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 127/28.01.2021, și să stabilească termenul de la care curge prescripția, nu să încerce să demonstreze existența unor prejudicii succesive, supuse unor prescripții distincte, contrar celor statuate de instanța de recurs.

Așa cum în mod corect a reținut Tribunalul Bacău în considerentele sentinței civile nr. 585/15.06.2018, reclamanta s-a prevalat în susținerea pretențiilor formulate nu de principiile răspunderii contractuale, ci de cele ale răspunderii civile delictuale, situația în care sunt aplicabile prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 și nu cele ale art. 12 din același act normativ.

În speță, dreptul la acțiune al reclamantei vizând repararea pagubei pricinuite prin pretinsa faptă ilicită a pârâtului Centrul Militar Județean Bacău, este supus unei termen unic de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data când reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Cu privire la data de la care a început să curgă acest termen, așa cum corect a reținut prima instanță, reclamanta a cunoscut persoana care răspunde de producerea pagubei încă din momentul la care i-a fost comunicată dispoziția nr. x/17.05.2007, emisă de președintele Consiliului Județean Bacău. La aceeași dată, reclamanta a luat la cunoștință de faptul că avea obligația de a menține afectațiunea imobilului pentru un termen de 3 ani și față de dispozițiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, iar de la data expirării acestui termen, 17.05.2010, reclamanta avea posibilitatea de a solicita obligarea persoanei pretins vinovate de producerea prejudiciului, la repararea acestuia, astfel că termenul de 3 ani era împlinit la data introducerii acțiunii, 28.02.2014.

Cu privire la decizia civilă nr. 589 din 06 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău a susținut că instanța de apel, în mod eronat, a reținut că în speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în sensul în care aspectele ce țin de răspunderea civilă au fost stabilite cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 3460/5.04.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010 de Judecătoria Bacău, menținută de Tribunalul Bacău prin decizia civila nr. 92/08.04.2013 și de Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 1771/09.12.2013, fără a observa însă că prin respectivele hotărâri au fost analizate elementele răspunderii civile delictuale numai pentru perioada 01.06.2010 - 31.12.2010, pentru care s-au solicitat despăgubiri în acel dosar.

Pentru perioada pentru care se solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință în prezenta cauză, instanța de apel trebuia să analizeze, în mod distinct, dacă elementele răspunderii civile delictuale sunt întrunite în ceea ce privește Centrul Militar Județean Bacău.

Or, în opinia recurentului-pârât, vinovăția aparținând în totalitate Consiliului Județean Bacău, în condițiile în care a emis dispoziția nr. x/17.05.2007, fără a pune la dispoziție, până la data de 01.10.2013, un spațiu corespunzător pentru desfășurarea activității Centrul Militar Județean Bacău, deși avea această obligație legală, potrivit art. 35 din Legea nr. 45/1994 și art. 77 din Legea nr. 446/2006, și nu a demarat lucrările de reabilitare și amenajare a imobilul în care a funcționat fosta Policlinică Militară Bacău, transmisă în administrarea Consiliului Județean Bacău, prin H.G. nr. 975/2009, cu destinația de sediu al Centrului Militar Județean Bacău, decât la data de 03.10.2012, așa cum atestă ordinul de începere a lucrărilor nr. 12664/02.10.2012.

A precizat că la stabilirea sumei acordate pentru lipsa de folosință, instanța de apel a înlăturat în mod nejustificat criticile formulate de recurent, atât prin întâmpinarea depusă, cât și prin concluziile scrise, cu privire la raportul de expertiză refăcut, conform obiecțiunilor admise de instanța de judecată, întocmit de expertul C., deși trebuia să aibă în vedere numai suma calculată de expert, conform Anexei nr. 2 la raport, cu privire la clădiri rezidențiale și anexe gospodărești fără a lua în calcul în mod separat lipsa de folosință a terenului (Anexa nr. 1) și numai pentru perioada pentru care nu a fost admisă prescripția.

Dacă instanța ar fi considerat că trebuie acordate despăgubiri în mod separat și pentru lipsa de folosință a terenului, trebuia să ia în considerare numai suprafața de 2.335 mp. rezultată după scăderea din suprafața de 3.200 mp a suprafeței construite de 865 mp.

De asemenea, a arătat că din suprafața de 2.335 mp, reclamanta a vândut, anterior datei de la care se solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință, o cotă parte din parcela de 216 mp, cu nr. cadastral x, iar în conformitate cu dispozițiile art. 637 C. civ., nu poate beneficia de despăgubiri decât proporțional cu cota deținută, fapt reținut corect de instanța de apel.

Cu privire la raportul de expertiză refăcut întocmit de expertul C., a învederat instanței de apel că expertul a răspuns doar parțial obiectivelor stabilite de către prima instanță, obiecțiunilor formulate de M.Ap. N. și admise de către instanță prin încheierea din 05 iulie 2017, expertul calculând valoarea lipsei de folosință a terenului separat de valoarea de folosință a construcțiilor, pentru ca apoi să le cumuleze, deși imobilul în discuție este un tot unitar, iar reclamanta nu poate beneficia de o sumă mai mare decât prejudiciul efectiv.

A precizat că la calculul sumei stabilite pentru lipsa de folosință, instanța de apel nu a diminuat suprafața terenului de 3.200 mp cu suprafața ocupată de construcții de 865 mp, după cum a reținut Curtea de Apel Bacău în decizia nr. 230/04.03.2019, iar luarea în calcul a lipsei de folosință și pentru terenul de sub clădiri este eronată, având în vedere că, în mod evident, acest teren nu poate fi folosit atât timp cât pe el sunt edificate construcții, modul de calcul menționat nefiind criticat de reclamantă prin recursul formulat împotriva acestei decizii.

A arătat că sumele reținute de instanța de apel ca echivalent al lipsei de folosință pentru suprafața de 2.984 mp teren, cât și pentru suprafața clădirilor rezidențiale de 310 mp este mai mare decât cea reieșită din calcule.

A susținut că suma stabilită de instanța de apel a fi achitată de către reclamant pârâtului cu titlu de cheltuieli de judecată nu este corect calculată, întrucât cuprinde numai onorariul de expert achitat de Ministerul Apărării Naționale în sumă de 800 RON, nu și diferența de onorariu în cuantum de 1.070 RON achitată de aceeași instituție, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul instanței de fond.

III.2. Motivele de recurs formulate de chemata în garanție U.A.T. - Județul Bacău, prin președintele Consiliului Județean Bacău

Recursul declarat de chemata în garanție U.A.T. - Județul Bacău, prin președintele Consiliului Județean Bacău a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) Cod procedură civilă, fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-chemată în garanție a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 589 din 06 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

Hotărârea atacată este netemeinică prin raportare la dispozițiile art. 35 din Legea nr. 45/1997 și a celor ale art. 77 din Legea nr. 446/2006, invocate ca temei legal al obligării chematului în garanție la asigurarea către pârât a sumei de 148.504,96 euro reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 28.02.2011-01.10.2013, reținându-se și întrunirea condițiilor răspunderii delictuale, aspecte ce au fost stabilite cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 3460/05.04.2012 pronunțată în dosarul nr. x/2010 al Judecătoriei Bacău și prin decizia civilă nr. 92/08.04.2013, respectiv prin decizia civilă nr. 1771/09.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Raportându-se la situația de fapt și la prevederile art. 72 C. proc. civ., având în vedere și clasificarea doctrinară a garanțiilor, în legale și convenționale, soluția instanței de apel privind admiterea cererii de chemare în garanție este nelegală.

Sub acest aspect, a susținut că prevederile legale reținute de instanța de apel nu stabilesc obligația consiliilor județene de a plăti pentru lipsa de folosință a imobilului, această obligație fiind în sarcina locatarului, potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Mai mult decât atât, Consiliul Județean Bacău nu poate fi obligat la plata lipsei de folosință, atât timp cât a efectuat toate demersurile pentru a asigura o altă locație temporară Centrului Militar Județean, iar acesta a refuzat nejustificat mutarea în noul spațiu.

În consecință, în sarcina Consiliului Județean Bacău nu poate fi reținută nicio culpă cu privire la neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 76 din Legea nr. 446/2006, actualizată, referitoare la asigurarea spațiului pentru desfășurarea activității Centrului Militar Județean, fapt pentru care autoritatea publică locală nu poate fi ținută la îndeplinirea obligației de a asigura pârâtului fondurile necesare plății sumei de 148.504,96 euro, obligație ce incumbă exclusiv acestuia.

De asemenea, nu se poate reține nici existența vreunei garanții convenționale între Consiliul Județean Bacău și Centrul Militar Județean, în baza căreia să fie obligată cu privire la plata unor cheltuieli datorate de aceștia cu titlu de lipsă de folosință.

III.3. Motivele de recurs formulate de reclamantul D., în calitate de moștenitor al defunctei A.

Recursul declarat de reclamantul D., în calitate de moștenitor al defunctei A. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate cu privire la modul de calcul al contravalorii lipsei de folosință, rejudecarea cauzei, cu consecința obligării pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință pentru suprafața de 3.200 mp teren și pentru suprafața de 865 mp construcții, ca urmare a ocupării abuzive a imobilului proprietatea autoarei sale A., situat în Bacău, județul Bacău, în perioada 01.03.2011-01.10.2013, pe care a apreciat-o a fi în cuantum de 177.576 euro.

Totodată, a solicitat casarea, în parte, a deciziei recurate cu privire la modalitatea de compensare a cheltuielilor de judecată și, în rejudecare, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 273,18 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, la care urmează să se adauge, dacă va fi cazul, cheltuielile de judecată efectuate în recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate pentru lipsa de folosință, respectiv modul de calcul al contravalorii lipsei de folosință, instanța de apel a avut în vedere că prin apelul promovat reclamantul nu a mai făcut vorbire de aplicarea corecțiilor, ci a solicitat doar acordarea despăgubirilor, conform rapoartelor de expertiză, și abia prin notele scrise în apel s-a raportat la despăgubiri având în vedere obiecțiunile sale privind corecțiile.

În realitate, după cum a arătat și prin concluziile scrise la care făcut trimitere instanța de apel, aceasta era ținută în rejudecarea cauzei de considerentele deciziei civile nr. 127/28.01.2021, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că,,(...) obiecțiunile formulate de reclamantă, la raportul de expertiză refăcut, nu au fost analizate de instanța de fond, neregularitate pe care recurenta nu a avut posibilitatea de a o invoca prin motivele de apel, în raport de soluția pronunțată de prima instanță, și, întrucât, instanța de apel a reținut eronat că obiecțiunile reclamantei au fost avute în vedere la raportul de expertiză refăcut, deși la întocmirea acestuia din urmă au fost avute în vedere doar obiecțiunile intimatului-pârât, care au stat la baza refacerii raportului inițial de expertiză, rezultând că soluția criticată în recurs a avut drept consecință o limitare nejustificată a dreptului reclamantei de a supune analizei instanței de apel, în stabilirea valorii despăgubirilor aceste mijloace de apărare ce sunt hotărâtoare pentru soluționarea cererii care face obiectul demersului său judiciar.'"

În aceste condiții, probele au fost pentru prima dată evaluate și analizate cu ocazia rejudecării cauzei după admiterea apelului, astfel că a putut formula efectiv apărări prin raportare la obiecțiunile privind corecțiile aplicate de către expert abia cu ocazia dezbaterilor orale de la momentul rejudecării cauzei în apel, respectiv abia prin notele scrise formulate cu această ocazie.

Din această perspectivă, considerentele instanței de apel în sensul că sunt neîntemeiate obiecțiunile autoarei recurentului-reclamant, întrucât nu au fost invocate prin motivele de apel, sunt vădit netemeinice și nelegale, pe de o parte, întrucât obiecțiunile nu puteau fi în mod obiectiv reluate prin motivele de apel, iar pe de altă parte, întrucât încalcă dezlegările date chiar de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare.

Prin obiecțiunile formulate pentru termenul din 16 februarie 2018, a arătat faptul că expertul a aplicat la evaluarea lipsei de folosință pentru teren 3 corecții negative nejustificate, pentru marja de negociere estimată, localizare și condiții de piață, iar la evaluarea lipsei de folosință pentru construcții, expertul a aplicat în mod nejustificat coeficienți negativi pentru ecartul între ofertă și tranzacție (10%), pentru gradul de neocupare (10%) și pentru condiții de piață.

Prin raportare la conținutul obiecțiunilor, cât și prin raportare la faptul că instanța de apel nu face nici o referire la criticile efective aduse de autoarea recurentului-reclamant raportului de expertiză refăcut, se poate concluziona că și în rejudecare instanța de apel a omis să aibă în vedere obiecțiunile la raportul de expertiză tehnică judiciară refăcut de expertul C..

Eliminând corecțiile aplicate în mod nejustificat de către expert rezultă o valoare a lipsei de folosință de 3,5 euro/mp/lună pentru clădirile cu destinație rezidențială, similar cu cel stabilit și prin raportul de expertiză E., respectiv o valoare a lipsei de folosință de 2,6 euro/mp/lună pentru anexe, valori pe care le apreciază a fi juste și echitabile, precum și o valoarea pentru lipsa de folosință aferentă terenului de 1 euro/mp/lună.

Având în vedere că prin decizia civilă nr. 375/28.05.2021 a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2011 - 28.02.2011, apreciază valoare totală a lipsei de folosință la suma totală de 177.576 euro (din calculul inițial realizat pentru 33 de luni s-au scăzut 2 luni, astfel că actualmente calculul s-a realizat pentru 31 de luni).

Cu referire la motivul de casare prevăzut de ari. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de către pârât în recurs (taxa judiciară de timbru) și în apelul, în primul ciclu procesual (onorariu expertiză parțial), cu cele efectuate de către recurentul-reclamant în rejudecare, în condițiile în care s-ar fi impus cu prioritate compensarea cheltuielilor pârâtului din recurs cu cheltuielile efectuate de către reclamanta inițială și, ulterior, de reclamant în recurs, iar apoi, dacă mai era cazul, cu cheltuielile efectuate de către reclamant în rejudecare.

În condițiile în care reclamanta inițială, A., a achitat prin virament bancar suma de 1.954 RON cu titlul de taxă judiciară de timbru, respectiv suma de 2.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată, având în vedere faptul că și recursul formulat de către autoarea recurentului a fost admis în totalitate, s-a fi impus cu prioritate compensarea taxei de timbru achitate de către recurentul-pârât în recurs, de 4.880,82 RON, cu cheltuielile efectuate de către recurentul-reclamant în recurs, în cuantum de 3.954 RON, rezultând o diferență de 926,82 RON, de achitat către recurentul - pârât.

Dacă se ia în calcul onorariul parțial pentru expertiză de 800 RON și diferența de 926,82 RON cheltuieli de judecată din recurs, rezultă că ar mai fi de compensat cheltuieli de judecată efectuate de către pârât în cuantum total de 1.726,82 RON cu cheltuieli de judecată efectuate de către recurent în rejudecarea apelului în cuantum de 2.000 RON, respectiv că pârâtul ar trebui să mai achite o diferență de 273,18 RON drept cheltuieli de judecată și nu recurentul să îi achite acestuia cheltuieli de judecată în cuantum de 3.680,82 RON.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

III.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă de recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 02420 Bacău (Centrul Militar Județean Bacău), în termenul legal, la recursurile declarate de recurentul-reclamant D. și recurenta-chemată în garanție U.A.T. - Județul Bacău, prin președintele Consiliului Județean Bacău, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate; recurenții din urmă nu au depus răspuns la întâmpinare.

III.5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 24 mai 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul D. și de chemata în garanție U.A.T. – Județul Bacău, prin președintele Consiliului Județean Bacău, împotriva deciziei nr. 589 din data de 6 octombrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, precum și de pârâtul Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 02420 Bacău (Centrul Militar Județean Bacău) împotriva deciziilor nr. 375 din data de 28 mai 2021 și nr. 589 din data de 6 octombrie 2021 ale Curții de Apel Bacău, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

III.6. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale pentru U.M. 02420 Bacău (Centrul Militar Județean Bacău) a formulat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 375 din 28 mai 2021 a Curții de Apel Bacău, cât și împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel în evocarea fondului, decizia nr. 589 din 6 octombrie 2021.

Cu referire la decizia civilă nr. 375 din 28 mai 2021, recurentul-pârât se prevalează pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură, însă, Înalta Curte constată că acesta dezvoltă și critici prin care susține nesocotirea, în rejudecare, a dispozițiilor art. 501 din C. proc. civ. (dezlegările date de instanța de casare), astfel că, acestea din urmă, vor fi analizate pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit circumstanțelor de fapt reținute de instanțele de fond, prin cererea de chemare în judecată, fundamentată pe instituția răspunderii civile delictuale, reclamanta a solicitat despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință pentru ocuparea abuzivă de către pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, reprezentat de Ministerul Apărării Naționale, în perioada 01.01.2011-01.10.2013, a imobilului proprietatea sa, compus din suprafața de 3.200 mp teren și 865 mp construcții, situat în municipiul Bacău, județul Bacău.

Pentru dezlegarea chestiunilor deduse judecății în cauza de față, curtea de apel a pornit de la cele statuate în litigiul anterior, în care reclamanta a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a aceluiași pârât, pentru ocuparea abuzivă a imobilului proprietatea sa, în intervalul 1.06.2010-31.12.2010.

Astfel, prin sentința civilă nr. 3460/5.04.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Judecătoria Bacău a respins ca nefondate exceptiile lipsei calitatii procesuale active a pârâtului-reclamant recoventional Ministerul Apărării Naționale pentru Centrul Militar Judetean Bacău, a tardivitatii cererii reconventionale și a exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive, invocate de Județul Bacău prin Consiliul Județean Bacău; a admis acțiunea pricipală formulată, modificată și precizată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Centrul Militar Judetean Bacău, Ministerul Apărării Naționale pentru Centrul Militar Judetean Bacău și chematul în garanție - Județul Bacău prin Consiliul Județean Bacău; în consecintă, a dispus evacuarea pârâtului Centrul Militar Județean Bacău din imobilul proprietaea reclamantei, situat în Bacău, str. x, jud. Bacău și a obligat pe pârâții Centrul Militar Județean Bacău și Ministerul Apărării Naționale pentru Centrul Militar Județean Bacău la plata către reclamanta a sumei de 21.000 euro, echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloare lipsă de folosință imobil (construcție 865 mp și teren aferent 3.477 mp), pentru perioada 01.06.2010-31.12.2010.

Prin aceeași sentință, s-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de Ministerul Apărării Naționale pentru Centrul Militar Județean Bacău privind nulitatea absolută a dispozitiei nr. 138/17.05.2007 emisă de Consiliul Județean Bacău și procesului-verbal de predare–primire nr. x/26.05.2010 și, admițând cererea de chemare în garanție a Județului Bacău prin Consiliul Județean Bacău, a obligat chematul în garantie să asigure pârâtului Ministerul Apărării Naționale pentru Centrul Militar Județean Bacău fondurile necesare achitarii despăgubirilor civile către reclamantă în suma de 21.000 euro/echivalent RON, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pe pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, prin Ministerul Apărării Naționale, și chematul în garanție - Județul Bacău, prin Consiliul Județean Bacău la plata către reclamantă a sumei de 2.488 RON, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocat.

Soluția a fost menținută de Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 92/8.04.2013 și de Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 1771/0.12.2013

Astfel, prin hotărârea menționată s-a reținut că reclamanta este proprietară asupra imobilului situat în Bacău, str. x, jud. Bacau, compus din suprafată de 3.478 mp teren și 865 mp constructii, potrivit Dispozitiei nr. 138/17.05.2007 emise de către Consiliul Judetean Bacău, fiind pusă în posesia acestuia, prin procesul-verbal de predare-primire nr. x/26.05.2010, după expirarea termenului legal de 3 ani prevăzut de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Acest termen de 3 ani, în care imobilul a avut aceeași afectațiune, a curs de la data emiterii dispoziției de restituire, conform cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, menționat ca atare în art. 2 din dispoziție, termen ce a fost respectat de către reclamantă.

Începând din 17.05.2010, imobilul a fost înregistrat în evidențele fiscale ale Municipiului Bacău, însă acesta a fost ocupat în continuare de către pârâtul Centrul Militar Județean Bacău, fără niciun titlu legal.

În cauza de față, instanța de apel a constatat că această hotărâre (pronunțată sub imperiul C. proc. civ. din 1865) a intrat sub autoritate de lucru judecat, astfel încât, chestiunile litigioase deja tranșate prin hotărârea judecătorească irevocabilă din dosarul anterior, se impun în prezentul litigiu cu efectului lucrului judecat, astfel încât, acestea nu vor putea fi contrazise în această nouă judecată.

Sub un prim aspect, instanța de apel a reținut că, începând cu data de 17.05.2010 imobilul a fost ocupat de pârâtul Centrul Militar Județean Bacău fără un titlu legal, până la data eliberării sale de către pârât, respectiv 01.10.2013.

În litigiul de față, înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 28.02.2014, reclamanta a solicitat despăgubiri, cu același titlu, pentru intervalul 01.01.2011-01.10.2013.

Pentru perioada 1.01.2011-28.02.2011, recurentul-pârât Ministerul Apărării Naționale (pentru Centru Militar Județean Bacău) a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar prin decizia de casare, s-a reținut că aceasta nu a fost analizată distinct de excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu de prima instanță pentru întregul interval al cauzei, excepție care nu a fost analizată în coordonate legale, astfel încât, în rejudecare, aceasta trebuia reevaluată, în raport cu cele dezlegate de instanța de casare prin decizia civilă nr. 127 din 28 ianuarie 2021.

Prin decizia civilă nr. 375 din 28 mai 2021, curtea de apel a admis excepția invocată de pârât (pretențiile pentru intervalul 1.01.2011-28.02.2011), reținând că pentru restul perioadei (28.02.2011-01.10.2013) nu poate fi reținută incidența excepției dreptului material la acțiune.

Înainte de analizarea criticilor recurentului-pârât referitoare la modalitatea de dezlegare dată de instanța de apel excepției prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte constată că este necesar a se porni de la determinarea legii aplicabile rationae temporis, cel puțin, avându-se în vedere că, în intervalul dedus judecății, a intrat în vigoare Legea nr. 287/2020 privind C. civ., anume la 1 octombrie 2011.

Sub acest aspect, se constată că prin decizia recurată, curtea de apel a apreciat că dispozițiile din C. civ. anterior sunt cele aplicabile speței, iar, referitor la prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune, regulile instituite prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar nu noul C. civ. (prescripția dreptului material la acțiune, fiind integrată în dispozițiile noului cod).

Înalta Curte constată că instanța de apel a rezolvat în mod corect acest conflict de legi în timp și a stabilit că pentru rezolvarea raportului juridic litigios, dispozițiile din reglementările anterioare sunt cele incidente în speță, pornind de la regulile ce operează în materie în cazul unei cereri întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.

De aici pornind, Înalta Curte constată că recurentul-pârât invocă în mod nefondat încălcarea prevederilor art. 1385 alin. (2) din Legea nr. 287/2010 în ceea ce privește caracterul cert al prejudiciului (aspect care, până la adoptarea noilor reglementări, era statuat în același fel în doctrină și consolidat printr-o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești).

O altă consecință a acestei premise este aceea că regimul de invocare a excepției prescripției dreptului material la acțiune este cel atașat reglementărilor anterioare, astfel cum au fost clarificat prin Decizia nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii; prin urmare, și instanța din oficiu avea posibilitatea de a invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Potrivit celor reținute de instanța de apel, începând din data de 17.05.2010, când a expirat perioada celor 3 ani în care reclamanta era ținută de obligația legală prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de a menține aceeași afectațiune pentru imobilul ce i-a fost restituit în natură în baza legii speciale de reparație, pârâtul a ocupat fără titlu, deci, în mod abuziv, imobilul proprietatea sa, aspect de fapt care corespunde unei fapte juridice ilicite.

Atare calificare a conduitei pârâtului, precum și celelalte condiții de antrenare a răspunderii civile delictuale, comune cu cele din cauza pendinte (vinovăție, legătură de cauzalitate), au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat în litigiul anterior, în care reclamanta a fost despăgubită cu o sumă corespunzătoare contravalorii lipsei de folosință pentru intervalul 1.06.2010-31.12.2010, astfel că, în mod corect curtea de apel nu a procedat la o evaluare nemijlocită și directă a acestora, respectând și aplicând efectul pozitiv al lucrului anterior judecat.

Ceea ce are o existență juridică distinctă și trebuia dezlegat în mod nemijlocit în cauza de față, privește întinderea prejudiciului a cărui reparare a solicitat-o reclamanta în acest nou dosar (inițiat la 28.02.2014), anume pentru intervalul 1.01.2011-1.10.2013 (când imobilul a fost eliberat de pârât).

Așadar, prin acțiunea de față, precum și prin cea anterioară, reclamanta a urmărit repararea unui prejudiciu produs în aceleași circumstanțe de către pârât prin ocuparea abuzivă, fără titlu a imobilului proprietatea sa, un interval de timp neîntrerupt și, deci, continuu.

Cum solicitarea de a fi despăgubită este generată de săvârșirea unei fapte ilicite, prescripția dreptului material la acțiune este supusă în primul rând, regulii de la art. 8 din Decretul nr. 167/1958 care statuează că prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Recurentul-pârât contestă dezlegarea dată de curtea de apel, care, deși a reținut existența unei fapte ilicite unice ale cărei efecte se prelungesc în timp (astfel încât trebuia să constate că operează un termen de prescripție unic de 3 ani), cu toate acestea, a reținut că efectele faptei ilicite se prelungesc în timp și a creat prejudicii succesive.

Or, mai arată recurentul, în cazul faptelor ilicite, nu pot exista momente succesive de la care curge prescripția, așa cum a susținut instanța de apel.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte constată că sunt necesare câteva clarificări, întrucât deși legală dezlegarea la care instanța de apel s-a oprit, există anumite inadvertențe în structura raționamentului-logico juridic pentru demonstrarea soluției referitoare la calculul termenului, în baza regulilor de drept identificate ca aplicabile.

Astfel, se poate constata că fapta juridică ilicită este reprezentată de ocuparea abuzivă, fără titlu, a imobilului proprietatea reclamantei.

Caracterul abuziv al ocupării este dat de lipsa acordului reclamantei de a ocupa în continuare imobilul (după expirarea perioadei de 3 ani, la data de 17.05.2010, astfel cum s-a arătat).

Pe de altă parte, faptul ocupării unui imobil, cu consecința intrinsecă a folosirii lui de către cel care are o atare conduită, nu este o acțiune care se consumă uno ictu, ci este una care, prin natura sa, are caracter continuu și dăinuie fie până la data la care cel ce ocupă imobilul îl eliberează (astfel cum s-a întâmplat în speță), moment la care fapta ilicită se epuizează, fie până la momentul la care proprietarul îi acordă celui care îi ocupă imobilul, dreptul de a-l folosi.

În cel din urmă caz, un astfel de acord al proprietarului va genera raporturi contractuale între părți; astfel, fie proprietarul este de acord să asigure folosința gratuită a proprietății sale – raporturi specifice unui contract de comodat, fie este de acord să asigure folosința imobilului contra unei chirii – ceea ce s-ar circumscrie unor raporturi contractuale de locațiune.

Întrucât în speță se verifică exclusiv varianta faptei ilicite (iar nu existența unor raporturi contractuale), având loc ocuparea abuzivă a imobilului de către pârât, prin formularea acțiunilor succesive (a celei anterioare și a celei de față), rezultă că reclamanta a solicitat repararea prejudiciului creat de către pârât prin faptul continuu al ocupării fără drept a imobilului său.

Or, această ocupare a imobilului, pentru reclamantă, înseamnă lipsirea de atributul folosinței (usus) dintre prerogativele ce intră în conținutul juridic al dreptului său de proprietate; întrucât solicită repararea prejudiciului astfel creat (neperceperea unei chirii corespunzătoare punerii la dispoziția unui terț a folosinței imobilului), înseamnă că aceasta nu a fost de acord cu asigurarea unei folosințe gratuite pentru ocupantul imobilului, iar, pe de altă parte, reiese că a înțeles să valorifice criteriul chiriei pe care ar fi putut să o perceapă pentru imobilul proprietatea sa, în temeiul unor raporturi contractuale de locațiune, stabilite fie cu pârâtul, fie cu un terț, raporturi contractuale care sunt cu executare succesivă pentru debitor (chiriaș).

Cum acțiunea în repararea prejudiciului faptei ilicite continue de ocupare este unul care se produce în timp, și cum termenul de prescripție este în legătură cu acțiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, deci, pentru absența unor raporturi contractuale de locațiune care au generat neîncasarea unei chirii corespunzătoare, rezultă că în mod legal instanța de apel a reținut că fiecare prestație (lunară, astfel cum este regula în materie de plată a chiriei) este supusă unei prescripții distincte, așa cum stabilește art. 12 din Decretul nr. 167/1958 pentru cazul în care debitorul este obligat la prestații succesive.

În acest condiții, cum acțiunea în cauza de față a fost pornită la 28.02.2014, rezultă că în mod corect curtea de apel a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune doar pentru intervalul 1.01.2011-28.02.2011, întrucât, în aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958, prescripția era împlinită pentru chiria pe care pârâtul ar fi trebuit să o achite pentru folosirea imobilului cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea acțiunii, astfel încât cererea nu era prescrisă pentru perioada 28.02.2011-1.10.2013 (data la care pârâtul a părăsit imobilul și reclamanta a redobândit prerogativa folosinței acestuia).

În plus, se poate constata că reclamanta a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea lună de lună când nu a încasat chiria la care ar fi avut dreptul în schimbul acordării folosinței imobilului, în cazul în care îl închiria pe piața liberă, acesta fiind motivul pentru care, neîncadrându-se în termenul de 3 ani pentru contravaloarea lipsei de folosință pretinse și pentru perioada 1-01.2011-28.02.2011, pretenția sa a fost respinsă ca prescrisă.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu se verifică motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. analizate în recursul pârâtului împotriva deciziei intermediare, pronunțate de instanța de apel.

Referitor la decizia pronunțată de curtea de apel în evocarea fondului, recurentul-pârât, pe temeiul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., susține că greșit a reținut instanța de apel că în cauză este întrunită condiția vinovăției în antrenarea răspunderii sale civile delictuale.

A mai arătat că, în opinia sa, vinovăția aparține în totalitate Consiliului Județean Bacău, în condițiile în care a emis Dispoziția nr. 138/17.05.2007, fără a-i pune la dispoziție Centrului Militar Județean Bacău, un spațiu corespunzător pentru desfășurarea activității, deși avea această obligație legală, potrivit art. 35 din Legea nr. 45/1994 și art. 77 din Legea nr. 446/2006, dar și pentru că nu a demarat lucrările de reabilitare și amenajare a imobilul în care a funcționat fosta Policlinică Militară Bacău, transmisă în administrarea Consiliului Județean Bacău prin H.G. nr. 975/2009, cu destinația de sediu al Centrului Militar Județean Bacău, decât la data de 03.10.2012, așa cum atestă ordinul de începere a lucrărilor nr. 12664/02.10.2012.

Înalta Curte constată că aceste critici nu pot fi primite, având în vedere (așa cum deja s-a arătat), că această condiție a răspunderii civile delictuale a fost reținută de instanța de apel în aplicarea celor deja dezlegate în litigiul anterior, în condițiile în care, circumstanțele factuale au rămas neschimbate sub acest aspect - pârâtul a ocupat în continuare imobilul, fără ca autoritatea publică locală să îi pună la dispoziție un spațiu corespunzător, obligație îndeplinită abia la 1.10.2013, când a eliberat imobilul.

În plus, se apreciază că această critică este și lipsită de finalitate, întrucât instanța de apel, în decizia dată pe fondul raportului litigios, a admis cererea de chemare în garanție pe care pârâtul a formulat-o împotriva Consiliului Județean Bacău, care, în mod culpabil, nu și-a îndeplinit față de pârât obligațiile legale imperative stabilite prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 45/1994 și art. 77 din Legea nr. 446/2006.

Ca atare, prin admiterea cererii de chemare în garanție Consiliul Județean Bacău a fost obligat să asigure pârâtului Centrul Militar Județean Bacău fondurile necesare pentru plata despăgubirilor în cuantum de 148.504 euro (echivalent în RON la data plății) la care pârâtul a fost obligat în favoarea moștenitorului reclamantei inițiale (decedată în timpul procesului), cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pentru imobilul din Bacău, județul Bacău, compus din teren și construcție.

Referitor la chestiunea obiecțiunilor pe care le-a formulat la raportul de expertiză refăcut de expertul C., critici susținute, de asemenea, prin cererea de recurs de către pârât, Înalta Curte constată că acestea sunt susceptibile de evaluare pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Critica analizată și în această etapă procesuală nu va putea fi însă primită, având în vedere, pe de o parte, că prin susținerea ei se tinde la demonstrarea netemeiniciei decizie recurate, iar, pe de altă parte, că cele invocate de către pârât cu valoarea unor obiecțiuni la raportul de expertiză au fost analizate de expertul C..

Din perspectiva controlului de legalitate ce poate fi exercitat de instanța de recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a avut în vedere, pentru determinarea întinderii prejudiciului încercat de reclamantă, doar perioada pentru care s-a constatat că nu operează prescripția dreptului material la acțiune (28.02.2011-1.10.2013), fără lua în considerare calculele efectuate de expert pentru întreg intervalul dedus judecății (1.01.2011-1.10.2013).

Recurentul susține că instanța de apel nu trebuia să acorde lipsa de folosință și pentru teren ori (3.200 mp) dacă se considera și contravaloarea lipsei de folosință a terenului este parte componentă a prejudiciului cauzat reclamantei, nu trebuia a se lua în considerare și amprenta construcției (865 mp), astfel încât, aceasta trebuia dedusă din totalul suprafeței de teren, iar calcului efectuat numai pentru diferența de teren (2.335 mp).

O astfel de susținere contrazice constatările făcute de instanțele de fond cu privire la structura reală a imobilului proprietatea reclamantei, iar, pe de altă parte, aceeași structură și întindere a dreptului de proprietate al reclamantei a fost avută în vedere și de instanțele anterioare care au acordat despăgubiri reclamantei pentru intervalul 1.06.2010-31.12.2010; or, din acest punct de vedere, în litigiul de față nu s-a reținut o schimbare a situației de fapt, întrucât pârâtul nu a susținut că a intervenit vreo modificare a suprafețelor ocupate abuziv, fie în privința construcției, fie în privința terenului.

În acest context, este de precizat că funcția pozitivă a autorității de lucru judecat acoperă nu numai chestiunile de drept dezlegate într-un litigiul soluționat anterior în mod definitiv (sau, irevocabil, dacă este o cauză soluționată sub i