Decizia nr. 2266/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 214/2019 a Tribunalului Bacău

Prin cererea înregistrată la 13 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bacău la plata sumei de 881.441,02 RON constând în lucrări executate și neachitate conform facturii seria x nr. x din 21.11.2014 și a dobânzii legale de la 29.12.2014 până la data plății efective. În drept, au fost invocate prevederile art. 1345-1348, art. 1516, art. 1270, art. 1535 C. civ., art. 12.2, art. 19.1 din contractul de lucrări nr. x din 28.12.2012, art. 3 și 4 din Legea nr. 72/2013 și art. 3 din O.G. nr. 13/2011. Prin sentința civilă nr. 214 din 03.04.2019, pronunțată de Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. solicitând, în temeiul art. 480 alin. (3) Cod procedură civilă, anularea hotărârii și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată. Prin decizia nr. 686/2019 din 14 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin decizia civilă nr. 1313 din 09.07.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel. În motivarea deciziei, Înalta Curte a reținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2539 alin. (2) teza a II-a C. civ. întrucât acestea nu impun ca a doua cerere să fie identică cu prima și numai după soluționarea pe fond a pricinii se poate analiza dacă prima cerere de chemare în judecată este sau nu un act întreruptiv de prescripție.

Prin decizia civilă nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020, pronunțată în rejudecare de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins apelul promovat de reclamantă ca nefondat. La 25 februarie 2021 apelanta-reclamantă A. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei civile nr. 713 din 15.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019. Astfel, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale din cuprinsul considerentelor hotărârii instanței de apel în sensul înlocuirii sintagmei "nu se poate constata" cu "nu se poate contesta", potrivit Ordonanței din data de 15 martie 2017 emisă de DNA Serviciul Teritorial Bacău în dosarul nr. x/2014. Prin încheierea din 15 martie 2021, instanța de apel a admis excepția lipsei de interes invocată din oficiu de instanță și s-a respins cererea de îndreptare eroare materială ca fiind lipsită de interes.

Atât împotriva deciziei civile cât și împotriva încheierii prin care s-a soluționat cererea de îndreptare a erorii materiale, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. Prin recursul formulat la 5 aprilie 2021, împotriva încheierii din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a solicitat admiterea acestuia. Recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a reținut lipsa interesului în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale, întrucât este evident că aceasta are un interes atât timp cât instanța a preluat un citat din ordonanța DNA emisă de Serviciul Teritorial Bacău însă a înlocuit cuvântul "contesta" cu "constată", ceea ce a condus la schimbarea fundamentală a întelesului și concluziei frazei citate. Prin recursul formulat la 25 februarie 2021, împotriva deciziei civile nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. a solicitat casarea hotărârii recurate, iar pe fond admiterea apelului și a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta consideră că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1345-1348 C. civ., având în vedere că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză. Recurenta susține că instanța de apel a încercat să demonstreze că nu sunt întrunite condițiile acțiunii în restituire, analizând excepțiile de la regula îmbogățirii fără justă cauză. Referitor la reaua-credință a intimatului Municipiului Bacău, având în vedere că temeiul juridic al acțiunii în despăgubiri îl reprezintă îmbogățirea fără justă cauză, recurenta consideră nu este necesar ca îmbogățitul să fie de rea-credință, întrucât fundamentul acțiunii nu constă într-o conduită culpabilă a debitorului, ci rezidă în îndatorirea generală de a nu se îmbogăți în dauna altuia. Potrivit recurentei instanța de apel în mod greșit procedează la motivarea deciziei din perspectiva unei analize întemeiată pe răspunderea contractuală, reluând aspecte specifice acestui tip de răspundere, examinate și soluționate prin sentința civilă nr. 547/2018, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul x/2016 Instanța de apel trebuia sa analizeze condițiile îmbogațirii fără justă cauză invocate de reclamantă și nu să analizeze alte condiții extrinseci actiunii cu care a fost învestită. Recurenta arată că instanța de apel în mod eronat a reținut ca fiind incident în cauză art. 1346 lit. b) C. civ., întrucât aceasta nu a înțeles să renunțe la niciun drept în favoarea pârâtului, ci dimpotrivă, a întreprins toate demersurile judiciare pentru prezervarea acestuia. De asemenea, nici dispozițiile art. 1346 lit. c) C. civ. nu sunt aplicabile în cauză deoarece interesul pentru efectuarea lucrărilor suplimentare este al pârâtei, care, de altfel, le-a solicitat și acceptat. Recurenta consideră că în situația în care instanța de apel a inclus în motivare considerentele din ordonanța DNA, înseamnă că și-a însușit cercetările și concluziile acestora, iar soluția pronunțată trebuia să fíe în acord cu acestea. În acest sens, recurenta susține că din cercetările efectuate a rezultat că vor fi achitate integral lucrările suplimentare, acționând astfel de la premisa că este îndreptățită să-și recupereze sumele cheltuite cu aceste lucrări. Prin urmare, potrivit recurentei nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1346 lit. c) C. civ., întrucât nu a executat lucrările suplimentare pe riscul său. Recurenta precizează că din cercetările efectuate de DNA Serviciul Teritorial Bacău rezultă că i s-au dat asigurări, de către pârâtă, că vor fi achitate integral toate lucrările suplimentare, anterior executării acestora. Prin urmare, recurenta susține că nu a executat lucrările suplimentare pe riscul său, ci având convingerea că se va găsi o modalitate pentru achitarea acestora. Precizează recurenta că pârâta a insistat ca lucrarea contractată și implicit lucrările suplimentare, să fie finalizate până la termenul prevăzut inițial în contract deoarece altfel s-ar fi pierdut fondurile europene puse la dispozitive pentru acest obiectiv. Recurenta susține că lucrările suplimentare nu au făcut obiectul unui act adițional din vina exclusivă a beneficiarului întrucât a urgentat finalizarea lucrărilor iar prin efectuarea acestora este evident că și-a sporit patrimoniul cu contravaloarea lucrărilor suplimentare și pentru înlăturarea dezechilibrului creat între patrimoniul executantului și cel al beneficiarului, se impune obligarea la restituire în limita îmbogățirii. De altfel, precizează recurenta că întreaga valoare a lucrărilor, inclusiv cele suplimentare a fost inclusă în patrimoniul Municipiului Bacău. De asemenea, potrivit recurentei beneficiarul lucrărilor anticipase necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, astfel că a bugetat proiectul și din venituri proprii, pentru a suporta în totalitate cheltuielile suplimentare, imprevizibile la început, fapt care conduce la concluzia că recurenta nu a executat lucrarea pe riscul său, ci cu convingerea că va încasa prețul lucrărilor suplimentare. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: În ceea ce privește recursul formulat de reclamantă împotriva încheierii din 15 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat. Instanța de apel, în mod just, a reținut că recurenta nu justifică un interes în formularea cererii de îndreptare a erorii materiale întrucât apare ca lipsit de finalitate practică demersul acesteia cu privire la eroarea materială sesizată, care nu schimbă cu nimic sensul considerentelor prin care s-a argumentat amplu respingerea apelului promovat, răspunzându-se integral apărărilor formulate. Înalta Curte constată că eroarea materială sesizată, respectiv solicitarea de înlocuire a cuvântului "constată" cu "contesta", nu este în măsura a schimba silogismul juridic al instanței de prim control judiciar, care a reținut ca fiind incidente situațiile de excepție în care îmbogățirea este justificată, potrivit dispozițiilor art. 1346 lit. b) și c) C. civ. Referitor la recursul formulat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca nefondat. Critica recurentei privind analiza în mod greșit de către instanța de apel a acțiunii întemeiată pe răspunderea contractuală, soluționată prin sentința civilă nr. 547/2018, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul x/2016, deși a fost învestită cu o acțiune în restituire în temeiul îmbogațirii fără justă cauză, este nefondată. Înalta Curte constată că instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii contractuale ci a reținut, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 547 din 14 mai 2018, pronunțată de Tribunalului Bacău, în dosarul nr. x/2016, cu putere de lucru judecat faptul că lucrările suplimentare nu au fost recepționate de beneficiar și că valoarea acestora excede obiectului contractului, nefiind depuse înscrisuri care să reflecte că aceste lucrări au făcut obiectul procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006. Aceste situații au fost avute în vedere de instanța de prim control judiciar la analiza cazurilor în care îmbogățirea este justificată potrivit prevederilor art. 1346 lit. b) și c) C. civ. Prin urmare, instanța de apel nu a analizat condițiile răspunderii contractuale și nici ale îmbogățirii fără justă cauză reglementate de art. 1345 C. civ., ci a cercetat cazurile în care îmbogățirea este justificată potrivit prevederilor art. 1346 C. civ. Critica recurentei privind aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1346 lit. b) C. civ., întrucât aceasta nu a înțeles să renunțe la niciun drept în favoarea pârâtului, ci dimpotrivă, a întreprins toate demersurile judiciare pentru prezervarea acestuia, este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 1346 lit. b) C. civ. îmbogățirea este justificată atunci când rezultă din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit. Înalta Curte constată că între părți, în temeiul O.U.G. nr. 34/2006, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x din 28.12.2012, prin care recurenta în calitate de executant s-a obligat să efectueze lucrarea constând în "Reabilitare pasaj Letea din Municipiul Bacău". Pe parcursul derulării contractului recurenta a efectuat lucrări suplimentare fără însă a respecta procedura obligatorie prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, deși avea dreptul să întrerupă executarea lucrărilor și să ceară beneficiarului să întocmească dispoziția de șantier sau să îi solicite organizarea unei noi licitații pentru lucrările suplimentare. Se constată că recurenta nu a exercitat acest drept, efectuând lucrările suplimentare fără a avea o justificare și cu consecința asumată a refuzului beneficiarului de a efectua plata contravalorii acestora potrivit prevederilor art. 19.1 din contractul de lucrări încheiat între părți. Înalta Curte constată că prin neexercitarea drepturilor prevăzute în legislația privind achizițiile publice și în contractul încheiat între părți, privind întocmirea de către beneficiar a dispoziției de șantier sau după caz organizarea unei noi licitații pentru executarea lucrărilor suplimentare, îmbogățirea este justificată potrivit dispozițiilor art. 1346 lit. b) C. civ. De asemenea, critica recurentei privind aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1346 lit. c) C. civ. întrucât interesul pentru efectuarea lucrărilor suplimentare este al intimatului, iar lucrările suplimentare nu au fost executate pe riscul recurentei, este nefondată. Potrivit art. 1346 lit. c) C. civ. îmbogățirea este justificată atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, cu intenția de a ratifica. Instanța de apel în mod corect a reținut, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă cu putere de lucru judecat din sentința civilă menționată, faptul că lucrările suplimentare nu au fost recepționate de beneficiar și că valoarea acestora excede obiectului contractului, nefiind depuse înscrisuri care să reflecte că aceste lucrări au făcut obiectul procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 În consecință, în mod corect s-a argumentat că pentru efectuarea lucrărilor suplimentare recurenta nu a respectat procedura achizițiilor publice prevăzută de O.U.G. nr. 34/2006, precum și prevederile din contractul încheiat între părți, executând aceste lucrări pe riscul său, fără a avea încuviințarea intimatului Municipiul Bacău, dispozițiile de șantier nefiind semnate de beneficiar și fără a parcurge o nouă licitație pentru realizarea acestor lucrări. Astfel, prin neîndeplinirea acestor proceduri obligatorii pe care recurenta le cunoștea, și-a asumat riscul de a nu putea deconta contravaloarea lucrărilor suplimentare în lipsa documentelor justificative. Critica recurentei privind neefectuarea lucrărilor suplimentare pe riscul său întrucât din considerentele ordonanței DNA rezultă că i-au fost date asigurări că vor fi achitate integral toate lucrările suplimentare, anterior executării acestora, nu va fi analizată întrucât nu reprezintă o critică de nelegalitate a hotărârii atacate. De asemenea, criticile recurentei privind solicitarea intimatei-pârâte de a efectua lucrările suplimentare de urgență pentru a nu pierde fondurile europene, lipsa perfectării actului adițional din culpa exclusivă a intimatei-pârâte, care sa cuprindă și aceste lucrări și bugetarea din fondurile proprii de către beneficiar a veniturilor pentru lucrările suplimentare, privesc aspecte ce țin de aprecierea situației de fapt, prin care nu se identifică dispoziția legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greșitei aplicări de către instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. Bacău împotriva deciziei nr. 713/2020 din 15 decembrie 2020 și a încheierii din 15 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, ca nefondate.