ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1491/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17 mai 2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău S.A., reprezentată legal prin lichidator judiciar A.. a solicitat obligarea pârâtei B. Bacău la plata sumei de 5.138.919 RON, cu titlu de daune, dobânzii legale de la data nașterii obligației de plată până la plata efectivă a debitului, precum și a cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1357 alin. (1) și (2) din C. civ.

Prin încheierea din 6 decembrie 2019, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în garanție a Municipiului Bacău, formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 27 din 14 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate invocată de pârâtă ca inadmisibilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă și în consecință a fost respinsă cererea de chemare în judecată cu privire la pretențiile anterioarei datei de 17.05.2016 ca fiind prescrise iar, în ceea ce privește restul pretențiilor, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată. Totodată, reclamanta a fost obligată să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON.

Prin decizia nr. 40 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă a respins apelul formulat de reclamantă și a obligat-o la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 RON.

În drept, recurenta și-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă reia, în cuprinsul motivelor de recurs, situația de fapt prezentată atât prin cererea de chemare în judecată cât si prin motivele de apel și prezintă istoricul cauzei.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a confundat contractele pe care și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, reținând că reclamanta a "atacat" contractul de comodat încheiat între părți.

Susține recurenta că în mod greșit instanța de apel a reținut aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 85/2014 și momentul curgerii termenului de prescripție prevăzut de această lege, în situația în care reclamanta a invocat ca temei de drept al acțiunii prevederile art. 1357 alin. (1) și (2) din C. civ.

În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a motivat, în mod greșit, faptul că pârâta a ocupat spații din incinta clădirii Incubatorul de afaceri în temeiul Contractului de servicii nr. x din 27.10.2010, cu titlu gratuit, întrucât din dispozițiile art. 12.2 din contract nu rezultă că spațiile au fost puse la dispoziția pârâtei cu acest titlu.

În continuare, recurenta susține că sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 1357 din C. civ., respectiv fapta ilicită constă în acțiunea pârâtei de a ocupa spațiul în suprafață de 1.749 m.p. din cadrul clădirii Incubatorul de afaceri fără a achita contravaloarea folosinței acestui spațiu, prejudiciul îl reprezintă contravaloarea chiriei neîncasate pentru acest spațiu, evaluat la suma de 5.138.919 RON, între fapta ilicită și prejudiciu există un raport de cauzalitate iar vinovăția pârâtei rezultă din acțiunea sa, întrucât consideră că deține spațiul cu titlu gratuit.

Recurenta mai arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție a Municipiului Bacău ca inadmisibilă.

La 15 februarie 2021 intimata-pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat iar la 22 martie 2021 recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apărarilor formulate de pârâtă prin întâmpinare, admiterea recursului, trimiterea cauzei spre o nouă judecată și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Cauza a fost înregistrată la 26 noiembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

La termenul din 15 iunie 2021, în ședință publică, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură civilă sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită și recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural astfel încât nu satisface exigențele pentru validarea sa, operează sancțiunea nulității.

În ceea ce priveste critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra motivului privind respingerea greșită a cererii de chemare în garanție a Municipiului Bacău, Înalta Curte constată că recurenta a formulat apel împotriva sentinței, fără însă a exercita calea de atac și împotriva încheierii din 6 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanție, astfel că acesta a achiesat la soluția pronunțată de tribunal în ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în garanție.

Nu se pot invoca direct în recurs critici aduse soluției primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție, câtă vreme aceste critici nu au fost formulate printr-un apel promovat împotriva încheierii prin care a fost soluționată cererea de chemare în garanție.

Prin urmare, contestarea în recurs a soluției primei instanțe de respingere a cererii de chemare în garanție a Municipiului Bacău, în virtutea principiului omisso medio prevăzut de art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., este inadmisibilă.

În cauză, Înalta Curte constată că motivele din recursul formulat de apelanta-reclamantă sunt întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., dar nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 din același cod.

Înalta Curte reține că cererea de recurs cuprinde 15 pagini, din care 11 pagini conțin descrierea situației de fapt și istoricul cauzei de la instanțele de fond iar, în cuprinsul celorlalte pagini sunt vizate aspecte de netemeinicie cu privire la titlul sub care folosește pârâta spațiul în litigiu, fără însă a prezenta critici punctuale în ceea ce privește aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În devoltarea motivului invocat, recurentul susține că instanta de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la obiectul cererii, ci ar fi analizat contractul de comodat înregistrat sub nr. x/12.03.2012, încheiat între părți.

Înalta Curte reține că, pe de o parte, instanța de apel analizează hotărârea atacată prin raportare la criticile invocate iar, pe de altă parte, în considerentele hotărârii pronunțate instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată a fost învestită cu o acțiune în pretenții, și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera răspunderea pârâtei întemeiată pe dispozițiile art. 1357 din C. civ., iar o parte a pretențiilor formulate sunt prescrise.

În cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea sau contradictorialitatea considerentelor din decizia atacată, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. fiind invocat formal.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Astfel trebuie subliniat că, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., respectiv dispozițiile legale încălcate de către instanța de apel, prin respingerea apelului formulat de aceasta și că nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Potrivit art. 483 alin. (3) și (4) din C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să reformeze greșelile de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ., per a contrario aspectele de fapt și criticile din conținutul căii de atac care privesc stabilirea situației de fapt de către instanțele devolutive nu pot face obiectul recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău S.A., prin lichidator A.., împotriva deciziei nr. 400/2020 din 23 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata-pârâtă privind acordarea cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 din C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că deși intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind cheltuielile de judecată, din cuprinsul acestora nu rezultă că ar fi fost efectuate pentru prezentul litigiu.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău S.A., prin lichidator A.., împotriva deciziei nr. 400/2020 din 23 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte B. Bacau privind cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.