ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2394/2021

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021

Analizând actele dosarului, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 2 iulie 2019, reclamanta S.C. CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta U.A.T. Municipiul Bacău, prin primarul Municipiului Bacău, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 611.124 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele produse prin utilizarea, cu titlu gratuit, a spațiilor din cadrul Centrului de Afaceri și Expozițional Mircea Cancicov, respectiv chirie și utilități aferente, consumate și neachitate, la care se adaugă dobânda legală.

Prin sentința civilă nr. 317 din 29 iunie 2020, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. A respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat apel.

Prin decizia nr. 91 din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune vizând pretențiile aferente perioadei 2011-2 iulie 2016 și, în consecință, a respins pretențiile aferente acestei perioadei; a menținut soluția de respingere a acțiunii vizând pretențiile corespunzătoare perioadei ulterioare datei de 2 iulie 2016; a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, recurenta a arătat că a fost încălcat principiul contradictorialității în fața instanțelor devolutive, deoarece acestea au considerat că acțiunea a fost formulată în afara cadrului reglementat de Legea nr. 85/2014, fiind, deci, inadmisibilă. Astfel, instanțele au sesizat că nu este posibil ca lichidatorul judiciar să fie mandatat de acționar pentru promovarea unei acțiuni în recuperarea pagubei de la el însuși, în condițiile în care nu au pus în dezbatere excepția inadmisibilității, încălcând principiul contradictorialității impus de regulile unui proces echitabil.

Următoarea critică din recurs a vizat neexaminarea elementelor de fapt și de drept invocate; astfel, în opinia recurentei intanțele devolutive au ignorat că dreptul intimatei de a folosi gratuit Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău a încetat la 21 decembrie 2014, prin adoptarea hotărârii A.G.A. nr. 13 din 21 decembrie 2014, niciun considerent al deciziei nefăcând referire la aceste apărări fundamentale. S-a susținut că instanța de apel a avut în vedere exclusiv hotărârea AGA nr. 4 din 7 octombrie 2011 prin care, în art. 6, se recunoștea acționarilor S.C. CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. dreptul să folosească spațiul gratuit, fără termen, deși acest acord a fost retras prin adoptarea hotărârii ulterioare.

A mai criticat recurenta faptul că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost greșit soluționată. Astfel, s-a arătat că acțiunea introductivă a avut ca obiect plata sumei de 611.124 euro cu titlu de despăgubire aferentă perioadei 2011-2018, însă instanța de apel a constatat că este prescris dreptul material la acțiune pentru pretențiile formulate corespunzător perioadei 2011-2 iulie 2016, evocând decizia nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

A subliniat recurenta că decizia în discuție a soluționat o problemă de drept incidentă în materia dreptului muncii și care nu este specifică acestei cauze, în care sunt aplicabile prevalent dispozițiile Legii nr. 84/2014. Astfel, a susținut autoarea căii de atac, nu se poate imputa pasivitatea de a acționa lichidatorului judiciar, care nu a condus activitatea comercială a recurentei anterior deschiderii insolvenței, atâta vreme cât lichidatorul a luat cunoștință de situația financiară și a creanțelor societății după întocmirea raportului de inspecție economico-financiară din 23 martie 2018.

După o largă expunere a situației de fapt care a generat disputa litigioasă, recurenta a arătat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru perioada cuprinsă în intervalul 21 decembrie 2014 (data adoptării hotărârii A.G.A. nr. 13, prin care a fost retras acordul de ocupare gratuită) - 2018, când pârâtul a continuat să ocupe, fără plata unei prestații, Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău.

De asemenea, a arătat că, la data intrării în insolvență, S.C. CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. cumula datorii de 8.259.718,73 RON, pentru plata cărora lichidatorul judiciar a formulat acțiuni civile pentru recuperarea creanțelor debitorului, cum este și acțiunea prezentă, chiar dacă unul dintre creditorii înscriși la masa credală este chiar pârâtul din cauză.

Recurenta consideră dovedite elementele răspunderii civile delictuale și greșita aplicarea legii în apel.

La 16 iunie 2021, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție examinează cu prioritate excepția nulității recursului, cu privire la care reține următoarele:

Constată că prin memoriul de recurs au fost invocate expres dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dar că, prin conținutul lor, motivele de recurs corespund atât motivelor de casare invocate, cât și celor prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., așa cum se va argumenta în cele ce succed. În acest caz, instanța supremă apreciază că nu sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care, constatând că recurenta formulează critici de nelegalitate a deciziei din apel, va respinge excepția nulității recursului.

Procedând la examinarea motivelor de casare formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție notează prioritar că, prin recurs, recurenta S.C. CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. formulează motive de casare, concomitent, împotriva sentinței și deciziei pronunțate în apel, ceea ce nu corespunde exigentelor art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) și. (3) C. proc. civ.

Subliniază, în acest sens, că, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul supune instanței competente analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, obiectul recursului, îl reprezintă în cauză hotărârea instanței de apel prin care s-a controlat sentința pronunțată de prima instanță în judecarea cauzei. Înalta Curte examinează deci, aplicarea legii în apel și, în acest sens, va raporta motivele de casare numai la hotărârea acestei instanțe; nu va fi examinată prin prisma aplicării regulilor de drept hotărârea primei instanțe, act de jurisdicție în raport cu care partea a avut și exercitat dreptul la apel.

Cu aceste precizări, Înalta Curte reține că un prim motiv al recursului a vizat încălcarea, în apel a principiului contradictorialității, dedus din împrejurarea că soluția în cauză s-a îndreptat către respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, întrucât s-a reținut că lichidatorul a fost mandatat să acționeze de către un acționar pentru recuperarea unei pagube de la chiar cel reprezentat, iar aceste chestiuni nu au făcut obiectul unei dezbateri.

Notând că încălcarea normelor de procedură, cu precădere a celor care reglementează principiile procesului civil, cum este contradictorialitatea, corespunde motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., această critică va fi examinată ca atare.

Înalta Curte subliniază, însă, că instanța de apel nu a reținut un asemenea considerent; o atare statuare a oferit prima instanță, iar ea nu a fost criticată pe calea apelului, în care reclamanta s-a referit exclusiv la modalitatea în care prima instanță a evaluat condițiile răspunderii civile delictuale. Or, în aceste condiții, formularea criticii direct în recurs, în condițiile în care acest lucru era posibil în apel, echivalează cu invocarea unui motiv de casare omisso medio, ceea ce atrage înlăturarea acestui motiv de casare fără o examinare pe fond, astfel cum impun dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Deosebit, trebuie subliniat și faptul că instanța de apel a arătat că prin acțiunea formulată reclamanta aflată în insolvență a urmărit angajarea răspunderii unui acționar pentru activitățile derulate în exercițiul administrării societății și că o asemenea pretenție nu poate fi formulată decât în baza temeiurilor specifice ale Legii nr. 31/1990 sau "eventual, în baza legii falimentului, nu pe calea unei acțiuni de drept comun", însă aceste statuări nu au fost criticare în mod specific în recurs.

În plus, instanța supremă notează și că aceste considerente sunt supraabundente în economia hotărârii date în cauză și în raport cu opțiunea instanței de apel de a examina chiar pe fond pretenția formulată pe baza temeiului de drept invocat de reclamant, anume răspunderea civilă delictuală. În această măsură, întrucât ele nu au funcția de a conduce spre soluția adoptată în apel, care a corespuns respingerii ca nefondată a acțiunii și nici pe cea de a o explica în mod conex, Înalta Curte subliniază că ele excedează atât obiectul acțiunii, cât și dezbaterile cauzei și sunt lipsite de semnificație în planul deciziei.

Următorul motiv de casare se referă, în esență, la ignorarea elementelor probatorii ale cauzei, considerate relevante de către recurentă, care ar fi determinat instanța la stabilirea unei alte stări de fapt determinante în adoptarea hotărârii. În alte cuvinte, recurenta critică în mod corespunzător aplicarea greșită a normelor de procedură referitoare la obligația instanței de a evalua toate probele, pe fiecare în parte și pe toate, în ansamblul lor, critică ce corespunde motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În mod specific, recurenta se referă la ignorarea, în apel, a probei cu înscrisuri, respectiv a celui care avea aptitudinea de a demonstra încetarea dreptului de folosință gratuită a Centrului de Afaceri și Expozițional Bacău constituit în 2011 în favoarea intimatei, potrivit hotărârii A.G.A. nr. 13 din 21 decembrie 2014.

Înalta Curte subliniază că reclamanta-recurentă a făcut referire la acest înscris numai în fața primei instanțe, prin răspunsul la întâmpinare, fiind atașat acesteia. Proba nu a fost considerată de prima instanță și niciun motiv nu s-a cuprins în motivarea apelului referitor la ignorarea acestei probe, tot așa cum aceasta nu a fost propusă ca atare în calea devolutivă de atac.

Cu toate acestea, în măsura în care instanța de apel a procedat la rejudecarea fondului, fie și în limitele considerate ale obiectului cauzei după soluționarea excepției prescripției, această instanță avea obligația, în conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. (1), coroborat cu art. 478 alin. (2) C. proc. civ. și în considerarea art. 482 C. proc. civ., să reexamineze probele administrate în fața primei instanțe după regula procesuală sus-amintită.

Instanța de apel a încălcat această obligație. Analiza elementelor răspunderii civile nu permite instanței de recurs verificarea modului în care instanța de apel s-a raportat la probe, care au fost probele administrate și evaluate și care au fost concluziile trase de instanța devolutivă cu privire la starea de fapt reținută. Nu se poate verifica dacă probele cu înscrisuri propuse și administrate în fața primei instanțe au fost avute în vedere ori înlăturate ori care a fost rezultatul interpretării lor de ansamblu, fiind, în acest context, nerelevant dacă probele au fost reiterate ori dacă partea a făcut ori nu referire expresă la ele în apel.

Această deficiență a motivării, derivată esențial din ignorarea normelor de procedură referitoare la obligația procedurală a instanței de a evalua materialul probator al cauzei în mod exhaustiv se repercutează decisiv și asupra calității motivării deciziei recurate, care nu corespunde conținutului pe care art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. i-l impune, dar ea poate fi examinată în egală măsură din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în măsura în care decizia atacată nu cuprinde motive referitoare la o apărare fundamentală a părții, bazată pe un anumit înscris, apărare legată de pierderea dreptului de folosință asupra imobilului, temei al pretențiilor deduse judecății.

Prin urmare, sunt apreciate ca fondate aceste motive de recurs, care impun casarea hotărârii instanței de apel.

Nu este, însă, fondat și va fi înlăturat motivul de casare referitor la modul în care instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, critica fiind încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Atât raportarea la dispozițiile art. 2.528 C. civ., cât și referirile la dezlegările de principiu oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 19/2019 sunt corecte.

Pe lângă împrejurarea că statuările instanței supreme în decizia evocată au valoare generală și sunt obligatorii în ordinea juridică, se cuvine subliniat că, prin dezlegarea oferită, emancipată de contextul în care divergența de jurisprudență a generat premisele intervenției mecanismului de unificare a practicii judiciare, în decizia nr. 19/2019 s-a stabilit în general și cu valoare de principiu că actul de control fiscal nu se poate interpune în cursul prescripției, dacă entitatea interesată avea pârghii suficiente să cunoască paguba și pe cel care răspunde de ea, ca unice elemente determinante pentru debutul prescripției.

Înalta Curte subliniază că, în acest context, este lipsit de relevanță că lichidatorul nu a condus activitatea S.C. CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. în perioada în care creanțele s-au generat și că acesta a luat cunoștință de raportul de inspecție financiară sau de alte acte întocmite de A.N.A.F. după numirea sa în funcție, dacă nu s-a demonstrat în demersul de probațiune judiciară că data la care societatea trebuia ori putea să ia cunoștință de pagubele afirmate s-a situat la un alt moment decât cel pretins de debitor în invocarea prescripției. Împrejurările determinate de recurentă, referitoare la starea specială în care se află, cauzată de intrarea în insolvență, de ridicarea dreptului de administrare și de numirea unui lichidator nu au relevanță în materia prescripției, în măsura în care toate aceste elemente au funcția de a produce o permutare în planul reprezentării societății, a modului de organizare și funcționare a acesteia, care nu au nicio legătură cu existența, scadența sau orice alte elemente ale creanțelor sociale preexistente.

Un ultim motiv al recursului a vizat modalitatea în care instanța de apel a soluționat pe fond pretenția afirmată pe premisele răspunderii civile delictuale, iar acesta poate fi circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., întrucât recurenta impută instanței de apel atât aplicarea greșită a legii, prin evaluarea greșită a elementelor răspunderii civile delictuale, cât și motivarea deficitară, lipsită de elemente esențiale care să reflecte care a fost situația de fapt reținută de această instanță în aplicarea legii.

Subliniind de la început că aprecierea întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale examinate în apel trebuie să fie un rezultat inerent al examinării stării de fapt pe baza probelor pe care judecătorii de fond le apreciază liber, potrivit propriei lor convingeri, Înalta Curte reamintește totuși că instanța are îndatorirea să motiveze convingător toate elementele care constituie premisa de fapt a raționamentului propriu, pe baza unui examen al probelor care să fie transparent și suficient.

Astfel, instanța de apel care evocă fondul are îndatorirea să evalueze probele administrate în cauză, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, obligație neîndeplinită, așa cum s-a reținut deja în considerentele precedente, dar și să explice modul în care aceste probe conduc la formarea convingerii proprii asupra faptelor examinate. O motivare care nu respectă aceste exigențe lipsește hotărârea judecătorească de un fundament legitim, ca parte esențială a acesteia, iar aplicarea legii nu poate fi util realizată în controlul judiciar al actului jurisdicțional.

Analiza instanței de apel este deficitară sub aceste aspecte. Lipsa unui examen al probelor lipsește de greutate premisele considerate asupra stării de fapt și motivarea deciziei nu lasă să se întrevadă cu suficientă claritate acuratețea raționamentului judiciar sau modul de aplicare a legii. Deși premisele analizei cauzei în apel au fost acelea ale răspunderii civile delictuale, această instanță a examinat lipsa de fundament a chiriei solicitate de reclamantă, care, ca premisă juridică, este specifică unui alt tip de răspundere.

De aceea, în lipsa unei motivări adecvate, care să întrunească criteriile minim considerate, Înalta Curte reține că și acest motiv de casare este fondat și conduce la admiterea recursului declarat în cauză.

În concluzie, în baza considerentelor prezentate în aceasta decizie, constatând fondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel, rejudecare în care vor fi examinate și pretențiile formulate de recurentă în recurs cu privire la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în această fază a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A., prin lichidator judiciar A.. împotriva deciziei nr. 91/2021 din 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 noiembrie 2021.