ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 501/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. în contradictoriu cu pârâta UAT MUNICIPIUL BACĂU - prin primarul Municipiului BACĂU, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a Civilă la data de 2 iulie 2019 sub nr. x/2019, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 611.124 euro, reprezentând despăgubiri pentru daunele produse prin utilizarea, cu titlu gratuit, a spațiilor din cadrul Centrului de Afaceri și Expozițional Mircea Cancicov, respectiv contravaloare chirie și utilități aferente, consumate și neachitate, și la plata dobânzii legale.

Prin sentința civilă nr. 317 din 29 iunie 2020, pronunțată în dosarul cu nr. x/2019, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției invocată de pârâtă și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A., în contradictoriu cu pârâta UAT MUNICIPIUL BACĂU, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta cât și pârâta au declarat apel.

Prin decizia nr. 91din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamantă, a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescrpției dreptului la acțiune vizând pretențiile aferente perioadei 2011-2 iulie 2016 și, în consecință, a respins pretențiile aferente acestei perioade. A menținut soluția de respingere a acțiunii vizând pretențiile corespunzătoare perioadei ulterioare datei de 2 iulie 2016 și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Prin decizia nr. 2394 din 10 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă a respins excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A., prin lichidator judiciar, a casat decizia și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În rejudecare, prin decizia nr. 509 din 27 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă Centrul de Afaceri și Expozițional S.A., prin lichidator judiciar A., a fost admis apelul formulat de apelanta pârâtă UAT Municipiul Bacău împotriva sentinței civile nr. 317 din 29 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost schimbată în parte sentința civilă apelată în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune vizând pretențiile aferente perioadei 2011 - 2 iulie 2016 și, în consecință, au fost respinse ca prescrise pretențiile aferente acestei perioade. Totodată, a fost menținută soluția de respingere ca neîntemeiată a acțiunii vizând pretențiile aferente perioadei ulterioare datei de 2 iulie 2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL S.A., prin lichidator judiciar A., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei UAT MUNICIPIUL BACĂU-CONSILIUL LOCAL BACĂU la plata sumei de 611.124 euro, reprezentând daune pentru utilizarea cu titlu gratuit a spațiilor din cadrul Centrului de Afaceri și Expozițional Mircea Canciov Bacău, precum și la plata dobânzii legale de la data creării obligației de plată și până la plata efectivă a debitului.

În motivare, după expunerea etapelor procesuale parcurse, a hotărârilor pronunțate în cauză precum și a unor considerații teoretice vizând răspunderea delictuală, recurenta arată că în mod greșit instanța de apel a ajuns la concluzia că în cauză nu sunt aplicabile prevederile legale privind răspunderea delictuală ci ar fi aplicabile prevederile răspunderii contractuale. Susține recurenta că nu a invocat niciodată vreo încălcare a contractului nr. x/16.08.2011 în susținerea pretențiilor, iar instanța de apel a motivat hotărârea în sensul angajării unei răspunderi contractuale, evitând să motiveze din perspectivă răspunderii delictuale, respectiv a dispozițiilor art. 1357 din C. civ.. De asemenea, arată că între CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. și intimata pârâtă nu există niciun contract de închiriere sau de altă natură, astfel încât reclamanta să fie ținută în a invoca acel contract și a promova o acțiune în răspundere contractuală.

Se mai susține și că nu este relevant nici faptul că pârâta ar fi fost proprietarul spațiilor, câtă vreme aceasta este acționar al reclamantei și astfel este obligată să respecte principiul separației patrimoniale.

O altă critică vizează faptul că, în virtutea rolului activ, instanța de apel ar fi trebuit să solicite lămuriri cu privire la încetarea contractului de comodat, și nu să constate că pentru perioada de după 01.01.2017 recurenta reclamantă nu a depus înscrisuri care să probeze faptul că ar fi avut vreun drept de folosință asupra spațiilor din Centrul de Afaceri și Expozițional, care să-i fi fost încălcat. Arată că, după data de 31.12.2016, dreptul de administrare al spațiilor i-a fost atribuit în baza principiului tacitei relocațiuni prevăzute de art. 2155 alin. (1) și (2) din C. civ., până la restituirea efectivă a bunurilor către comodant.

Mai mult, arată că prin hotărârea AGA nr. 24/24.05.2017 a Centrului de Afaceri și Expozițional, în care pârâta este acționar cu 82% din capitalul social, la art. 7 se arată că se aprobă desfășuarea activității societății, conform obiectului de activitate, precum și continuarea activității de administrare a Centrului de Afaceri și Expozițional până la finalizarea procedurii de preluare de către Primăria Bacău a spațiilor obiectivului și a bunurilor proprietarului.

Rezultă astfel că reclamanta a avut în administrare spațiile până la data de 07.05.2018, când activitatea acesteia a încetat ca urmare a intrării în faliment, astfel că, din această perspectivă, hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

O ultimă critică se referă la faptul că analiza prezentei cauze în sfera contractuală nu-și are menirea, atâta timp cât obiecul cauzei este unul fundamentat pe prevederile art. 1357 din C. civ., așa cum în mod corect a arătat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia de casare, chiar dacă analiza făcută în acea decizie se referea la altă hotărâre dată în apel.

Intimata UAT Municipiul Bacău prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele care urmează:

Cu titlu prealabil se impune precizarea că recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie.

Așadar, criticile formulate de recurentă, ce tind la reanalizarea probelor administrate în cauză și la stabilirea, pe cale de consecință, a unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel, nu pot face obiectul prezentelor considerente și, prin urmare, vor fi exceptate de la analiză.

Cum cererea de recurs cuprinde o serie de afirmații și nu este structurată din punct de vedere juridic, pe motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenta reclamantă CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL BACĂU S.A. menționând doar în finalul cererii faptul că înțelege să își întemeieze recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea acestora, în măsura în care, așa cum s-a arătat, pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin acțiunea formulată, recurenta reclamantă a susținut că fapta ilicită a pârâtei este aceea de a folosi, cu titlu gratuit, o serie de spații din centrul de afaceri, astfel încât, în mod corect a constatat instanța de apel că dreptul subiectiv pretins a fi fost vătămat prin fapta intimatei pârâte este dreptul de folosință al recurentei reclamante în ceea ce privește spațiile din centrul de afaceri.

Sub aspectul situației de fapt, instanța de apel a constatat că prin contractul de comodat nr. x din 16.08.2011, încheiat între intimata pârâtă UAT Municipiul Bacău și reclamanta Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău S.A., a fost cedat recurentei reclamante, cu titlu gratuit, dreptul de folosință asupra Centrului de Afaceri și Expozițional Mircea Cancicov Bacău. Contractul a fost încheiat pentru perioada 15.08.2011 - 15.05.2012 și a fost prelungit apoi, succesiv, prin acte adiționale, până la data de 31.12.2016. În consecință, în ceea ce privește perioada 02.07.2016-30.12.2016, având în vedere raporturile dintre părți ca urmare a încheierii contractului de comodat, fapta intimatei pârâte de a folosi anumite spații din centrul de afaceri poate fi considerată ilicită doar în măsura în care se invocă încălcarea de către aceasta, în calitate de comodant, a obligației asumate prin contract de a asigura folosința bunului (a tuturor spațiilor din clădirile menționate în contract) pe toată durata contractului.

Or, reclamanta nu a invocat încălcarea contractului de comodat, respectiv răspunderea contractuală, nefiind prezentate nici motive de fapt, nici temeiuri de drept în acest sens, iar răspunderea civilă delictuală nu poate fi atrasă pentru o faptă ce constă în încălcarea unei obligații contractuale, astfel cum prevede art. 1350 alin. (3) din C. civ.

Ca atare, întrucât fapta intimatei pârâte care, în calitate de comodant, a folosit bunul dat în comodat și, astfel, a împiedicat reclamanta să obțină venituri din închirierea acestui bun, nu intră în sfera ilicitului delictual, și în consecință, pentru această perioadă, nu există o faptă ilicită ca element al răspunderii civile delictuale.

De asemenea, s-a mai reținut că, pentru perioada începând cu data de 01.01.2017 recurenta reclamantă nu a depus înscrisuri care să probeze că aceasta a avut, în continuare, dreptul de folosință asupra spațiilor din Centrul de Afaceri și Expozițional Mircea Cancicov Bacău, astfel că la încetarea contractului de comodat comodantul, intimata pârâtă UAT Municipiul Bacău, a recăpătat dreptul de folosință asupra clădirilor ce formau Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău. În consecință, pentru perioada 01.01.2017-30.03.2018, dreptul de folosință al intimatei pârâte a fost exercitat licit, ca prerogativă a dreptului de proprietate, astfel încât nici pentru această perioadă nu există o faptă ilicită.

O primă critică ce poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă la greșita neaplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1357 din C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală. Astfel, recurenta susține că în mod greșit instanța nu a analizat acțiunea formulată din perspectiva condițiilor angajării răspunderii civile delictuale, câtă vreme acesta a fost temeiul juridic invocat în susținerea cererii de chemare în judecată.

Critica este nefondată, prin raportare la considerentele instanței de apel prin care s-a argumentat de ce fapta intimatei pârâte nu este ilicită, în mod distinct, în funcție de situația juridică diferită existentă de-a lungul intervalului de timp indicat de recurenta reclamantă.

Contrar susținerilor recurentei, așa cum în mod corect a arătat și instanța de apel, potrivit dispozițiilor art. 1350 alin. (3) din C. civ., recurenta reclamantă nu are un drept de opțiune între răspunderea civilă delictuală și cea contractuală. De altfel, recurenta nici nu a criticat aceste considerente ale instanței de apel, rezumându-se la a susține doar că în condițiile în care a invocat, ca temei al acțiunii sale, dispozițiile art. 1357 din C. civ., în mod greșit instanța de apel nu a dat eficiență acestor dispoziții legale.

Următoarea critică ce ar putea fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este cea referitoare la lipsa de rol activ a instanței de apel, care nu ar fi solicitat recurentei reclamante lămuriri privind existența dreptului său de folosință asupra spațiilor din centrul de afaceri și pentru perioada ulterioară încetării contractului de comodat.

Nici această critică nu poate fi însă reținută.

Sub acest aspect, se constată că instanța de apel a constatat că "pentru perioada începând cu data de 01.01.2017 apelanta reclamantă nu a depus înscrisuri care să probeze că aceasta a avut, în continuare, dreptul de folosință asupra spațiilor din Centrul de Afaceri și Expozițional Mircea Cancicov Bacău, astfel că nu se poate reține că prin utilizarea cu titlu gratuit de către intimatul pârât a unor săli din centrul de afaceri în perioada 01.01.2017-30.03.2018 a fost încălcat un astfel de drept al apelantei reclamante cu privire la aceste spații."

Potrivit dispozițiilor art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. însă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Pe de altă parte, invocarea de către recurenta reclamantă a dispozițiilor art. 2155 din C. civ. și a Hotărârii AGA nr. 24/24.05.2017 este făcută pentru prima dată în recurs, ceea ce nu este permis, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Atunci când se exercită calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în apel, obiectul și cauza recursului constă în hotărârea atacă și, respectiv, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. De asemenea, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și, care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceaste considerente rezidă din aplicarea principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, în raport de exigențele devoluțiunii din apel - și anume, ca judecata să fie limitată la ceea ce a fost apelat - în recurs pot fi formulate doar critici care vizează aspectele ce au fost invocate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima dată de instanța de recurs, în contextul în care art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. se opune unei astfel de judecăți, așa cum s-a arătat deja.

Mai susține recurenta că motivarea instanței de apel ar fi contradictorie, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la această critică, instanța de recurs subliniază că ipoteza motivării contradictorii se referă la contradicția dintre considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluție, în timp ce dispozitivul conține soluția contrară, respectiv la contradicția dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora.

Niciuna dintre cele două situații nu se regăsește în privința deciziei atacate. Argumentele hotărârii instanței de apel sunt în deplină concordnță unele cu altele și fundamentează în mod corespunzător soluția cuprinsă în dispozitiv, de menținere a soluției cuprinsă în hotărârea primei instanțe cu privire la pretențiile aferente perioadei 2011-02.07.2016.

În realitate, din argumentarea recurentei vizând pretinsele motive contradictorii, rezultă că aceasta este de fapt nemulțumită de modalitatea de interpretare a probelor de către instanța de apel, care pentru prima perioadă de timp constată că a existat un contract de comodat, deci nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală, iar pentru perioada de timp succesivă, deși reține că nu a mai existat contract de comodat, totuși arată că nu s-ar fi încălcat niciun drept al reclamantei, întrucât nu exista contract. Recurenta apreciază că "întrucât de nicăieri din dosarul cauzei nu reiese că bunurile ar fi fost predate către Primăria Bacău la data de 01.01.2017 și că contractul de comodat nu și-ar mai fi produs efectele și pentru perioada până la 30.03.2018", în mod greșit ar fi ajuns instața de apel la concluzia că pentru această perioadă nu ar fi întrunite elementele răspunderii civile delictuale.

Aceste susțineri ale recurentei reclamante nu pot fi însă considerate ca argumente pertinete într-o critică de nelegalitate întrucât se referă la o situație de fapt ce ar fi fost greșit reținută pe baza unui probatoriu insuficient și greșit interpretat. Or, problemele ce țin de administrarea și interpretarea probelor excedează limitelor controlului judiciar de legalitate ce poate fi efectuat în recurs.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă CENTRUL DE AFACERI ȘI EXPOZIȚIONAL S.A., prin lichidator judiciar A., împotriva deciziei nr. 509/2023 din 27 iunie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2024.