ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1492/2021

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1357 alin. (1) și (2) din C. civ.

Pârâta a formulat la data de 19 iunie 2019 întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesual active și lipsei calității procesual pasive iar, în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin cererea formulată la data de 2 septembrie 2019 reclamanta a solicitat chemarea în garanție a Municipiului Bacău.

Prin sentința civilă nr. 346/2019 din 2 octombrie 2019 Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a Municipiului Bacău formulată de reclamantă, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins ca prescrise pretențiile anterioare datei de 17.05.2016. De asemenea, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și a respins acțiunea fomulată de reclamantă, având ca obiect pretenții, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesual activă.

Prin decizia civilă nr. 413/2020 din 28 septembrie 2020 Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă a respins apelul reclamantei ca nefondat și a luat act că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

În drept, recurenta și-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta reia situația de fapt expusă atât prin cererea de chemare în judecată cât si prin motivele de apel și prezintă istoricul cauzei.

Recurenta susține că instanța de apel, deși invocă prevederile art. 476-481 din C. proc. civ. și reține că reclamantei îi rămâne deschisă prima teza a alin. (3) de la art. 480 din același cod, aceasta nu anulează hotărârea atacată și nu judecă cauza evocând fondul ci se rezumă la analiza excepțiilor soluționate de instanța de fond.

În ceea ce priveste excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Municipiului Bacău recurenta consideră că instanța de apel a dat o interpretare greșită acestei cereri întrucât nu a verificat și nu a argumentat dacă, în raport de natura litigiului ar fi admisibil ca reclamantul să se îndrepte cu o cerere în garanție sau în despăgubiri împotriva terțului intervenient forțat, limitându-se la a aprecia că o astfel de cerere este inadmisibilă. Susține recurenta că instanța de apel nu a analizat dacă există o legătură suficientă între cererea principală și cererea de chemare în garanție, pentru a se pune în discuție judecarea pe fond a cererii de chemare în garanție.

Recurenta consideră că în situația căderii sale în pretenții putea să se îndrepte cu o cerere separată în despăgubiri împotriva Municipiului Bacău, însă era posibil ca această cerere să nu mai fie în termenul de prescripție.

Mai arată recurenta că, potrivit jurisprudenței, dacă necesitatea introducerii și a altui pârât în cauză apare în timpul judecății reclamantul are la îndemână formularea unei cereri de chemare în garanție, chiar dacă inițial îl putea introduce în cauză în calitate de pârât.

Recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a considerat prescris dreptul la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 17.05.2016, motivând că pentru răspunderea civilă delictuală termenul de prescripție este de 3 ani iar data de la care începe să curgă este cea de la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Referitor la calitatea procesual activă, recurenta consideră că instanța de apel nu a interpretat corespunzător situația juridică și faptică a acesteia în raportul juridic dedus judecății, în sensul că aceasta a administrat clădirile din cadrul Centrului de Afaceri și Expoziții C. până la 07.05.2018, chiar în absența unui act adițional prin care să prelungească termenul stabilit prin contractul de comodat.

Recurenta menționează că a folosit spațiul în temeiul contractului de comodat până la data de 07.05.2018, când l-a predat Muncipiului Bacău potrivit procesului-verbal înregistrat sub nr. x/1117.

Prin urmare, recurenta susține că are calitate procesuală activă în cauză întrucât a administrat spațiul în temeiul contractului de comodat până la data predării acestuia către Municipiul Bacău, respectiv la 07.05.2018.

Pe fond, recurenta consideră că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin. (1) din C. civ.

Fapta ilicită a intimatei-pârâte constă în perfectarea unui contract de închiriere cu Municipiul Bacău în condițiile în care acesteia îi era interzisă perfectarea unui astfel de contract, spațiul fiind dat în folosință reclamantei potrivit contractului de comodat încheiat cu Municipiul Bacău.

Prin încheierea contractului de închiriere între intimata-pârâtă și Municipiul Bacău a fost creat un prejudiciu recurentei ce constă în veniturile neîncasate pentru spațiul ocupat de intimată. Între fapta ilicită și prejudiciu există legătură de cauzalitate iar vinovăția intimatei rezultă din însăși fapta sa de ocupare a spațiului fără drept.

La data de 15 februarie 2021, intimata prin reprezentant convențional avocat D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea recursului ca fiind nul iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeincă și legală a hotărârii atacate. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a depus la 19 martie 2021 note scrise prin care consideră neîntemeiate apărările intimatei și solicită, în esență, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Cauza a fost înregistrată la 14 decembrie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă.

La termenul din 15 iunie 2021, în ședință publică, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege. Astfel, recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., rezultă că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită și recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural astfel încât nu satisface exigențele pentru validarea sa, operează sancțiunea nulității.

În cauză, Înalta Curte constată că motivele din recursul formulat de apelanta-reclamantă sunt întemeiate formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., dar nu corespund exigențelor prevăzute la art. 488 din același cod.

Înalta Curte reține că cererea de recurs este o copie fidelă a cererii de apel, fiind reluate întocmai situația de fapt, istoricul cauzei de la instanțele de fond și aspectele de netemeinicie cu privire la excepțiile soluționate de prima instanță, fără însă a prezenta critici punctuale în ceea ce privește aspectele de nelegalitate a hotărârii recurate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reține că în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea sau cu privire la motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. fiind invocat formal.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care, prin decizia atacată, ar fi fost încălcate norme de drept material.

Astfel, prin cererea de recurs recurenta reia în totalitate motivele din cererea de apel, respectiv criticile privind respingerea în mod greșit a cererii de chemare în garanție a Municipiului Bacău și admiterea în mod eronat a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și a calității procesual active de către prima instanță, fără a prezenta în mod concret în ce modalitate nu au fost respectate prevederile legale prin hotărârea pronunțată în apel.

Susținerile recurentei privind îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin. (1) din C. civ. nu reprezintă veritabile critici ale hotărârii atacate, întrucat instanțele de fond au soluționat cererea de chemare în judecată fără a intra în judecata fondului urmare a admiterii excepțiilor prescripției și lipsei calității procesual active.

Mai mult, aceste motive, astfel cum au fost enunțate de recurentă, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei atacate, reiterându-se poziția părții față de drepturile deduse judecății, care nu pot fi analizate din perspectiva art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

În acest sens, trebuie subliniat că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a indicat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., respectiv dispozițiile legale încălcate de către instanța de apel, prin respingerea apelului formulat de aceasta și că nu au fost identificate nici motive de casare de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se astfel a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin (1) din C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău S.A., prin lichidator A.., împotriva deciziei civile nr. 413/2020 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. Centrul de Afaceri și Expozițional Bacău S.A., prin lichidator A.., împotriva deciziei civile nr. 413/2020 din 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iunie 2021.