ÎCCJ, Decizia nr. 156/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 decembrie 2004, G.M., prin apărător ales D.R., invocând art. 21 și 52 din Constituția României, precum și art. 5 din Legea nr. 29/1990, a solicitat reaprecierea aspectelor reținute în rezoluția nr. 7988/215/2002 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de combatere a corupției și criminalității organizate, prin care s-a respins plângerea formulată de aceeași parte privind indisponibilizarea autoturismului marca M., admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și restituirea autoturismului menționat, indisponibilizat de organele de poliție din cadrul Biroului Auto - Poliția sectorului 2 București.

Prin rezoluția menționată s-a reținut efectuarea de cercetări, în legătură cu autoturismul menționat, în dosarul penal nr. 119097/2001, înregistrat la Inspectoratul General de Poliție - Direcția Generală de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog - Brigada de Combatere a Crimei Organizate, față de numitul M.E. ș.a., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Autoturismul a fost indisponibilizat, întrucât la acea dată se efectuau cercetări în vederea stabilirii provenienței reale, împrejurărilor în care acesta a fost introdus în țară și condițiile în care a fost achiziționat de G.M., existând indicii că autovehiculul menționat a fost sustras. Petenta a învederat că ridicarea autoturismului, în baza procesului-verbal încheiat la data de 20 mai 2003, este abuzivă în raport cu dispozițiile art. 23 pct. 11 din Constituția României, coroborate cu cele ale art. 5 2 C. proc.

pen. În cauză neexistând o hotărâre definitivă de condamnare a petentei, pentru săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, ridicarea autoturismului este nejustificată în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (8) din Constituție. Totodată, prin ridicarea autoturismului au fost încălcate și dispozițiile alin. (1) al art. 44 din Constituția României. Cu adresa nr. 4988/2157/2002, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 26 noiembrie 2004, a comunicat petentei, că prin rezoluția nr. 253/P/2002 din 20 aprilie 2004, în temeiul art. 169 și 170 C. proc. pen., s-a dispus restituirea autoturismului către R.T., rezident din Pitești, în calitate de împuternicit al părții vătămate A. GmbH din Germania.

Or, persoana menționată nu are calitatea de împuternicit al părții vătămate, iar din comunicarea făcută de Parchet nu rezultă că este vorba de același autoturism, terminația seriei șasiului - ultimele trei cifre fiind diferite. Prin concluziile scrise s-a susținut că a fost atacat un act administrativ ilegal, împrejurare în raport cu care petenta a solicitat să se constate lipsa de atribuție funcțională a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, să fie scoasă cauza de pe rolul acestei secții și să fie trimis dosarul, secției de contencios administrativ. Prin sentința nr. 197 din 16 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea, ca nefondată.

S-a reținut că restituirea autoturismului, în condițiile art. 169 și 170 C. proc. pen., s-a dispus printr-un act procesual, și nu printr-un act administrativ. Pe de altă parte, plângerea împotriva actelor sau măsurilor procesuale se face conform art. 275-278 C. proc. pen. Or, deși plângerea privind indisponibilizarea autoturismului a fost respinsă la data de 19 august 2002, petiționara s-a adresat cu plângere instanței, abia la 27 decembrie 2004, cu mult peste termenul prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta a declarat recurs. Examinând cauza, în raport cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele: Din actele dosarului rezultă că autoturismul în litigiu a făcut obiectul unei măsuri asigurătorii dispusă în dosarul penal privind pe numitul M.E.

și alții, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. Petenta a contestat măsura asiguratorie dispusă de organul de urmărire penală. Potrivit art. 168 alin. (1) C. proc. pen., „în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, în orice fază a procesului penal”. Dincolo de caracterul alternativ al organului căruia îi poate fi adresată plângerea împotriva măsurii asigurătorii, fără relevanță juridică în prezenta cauză, urmează a se reține din dispoziția citată, cu referire la instanța de judecată, că nu este atribuită competența soluționării plângerii, unei anume instanțe.

Ca atare, plângerea împotriva măsurii asigurătorii va fi soluționată de instanța competentă a judeca cauza penală. Drept urmare, competența materială pe verticală și competența teritorială sunt determinate și în acest caz, potrivit dispozițiilor generale privind competența, stabilite de legea procesual-penală Or, în raport cu dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cu referire la infracțiunile care făcut obiectul urmăririi penale, precum și cu circumstanțele de loc determinate în art. 30 din același cod, competența soluționării cauzei în primă instanță revine Tribunalului București. Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., între altele, dispozițiile relative la competența după materie sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Drept urmare, soluționând plângerea, cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de petenta G.M., va casa sentința atacată și va trimite dosarul, Tribunalului București, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petenta G.M., în calitate de mandatar al numitului M.T., împotriva sentinței nr. 197 din 16 februarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7364/2004. Casează sentința atacată și trimite dosarul, Tribunalului București, spre competentă soluționare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.