ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2918/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 19 ianuarie 2004, petentul

M.G. s-a adresat cu plângere împotriva numiților B.M.C., subcomisar în cadrul

I.P.J. Argeș și B.M., tatăl primului, plângere adresată Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și justiție, care a înaintat-o spre competentă

soluționare în baza art. 278/1 C. proc. pen., Curții de Apel Pitești,

înregistrată fiind la această instanță la data de 25 februarie 2004.

Prin această plângere, M.G. solicita

infirmarea rezoluției nr. 23/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Pitești, privind pe recurenții B.M. și B.M.C., sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 215 și art. 213 C. pen., rezoluție prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia, deoarece faptele reclamate nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor menționate.

Din motivarea rezoluției atacate,

rezultă că petentul s-a adresat cu plângere pentru infracțiunile prevăzute de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., reclamând în esență următoarele:

În anul 2001, a înființat SC M.M.C.

SRL Pitești, după ce s-a asociat cu B.M., căruia i-a cesionat 15% din părțile

sociale ale societății, fără să primească contravaloarea acestora de 1.500.000

lei. Asociații au instalat o presă de ulei de floarea-soarelui în punctul „H.”

într-un imobil moștenit de nora lui B.M., însă B.M. nu a ținut o evidență

contabilă reală și neobținând profit, activitatea a încetat.

Totodată, în plângerea adresată,

M.G. susține că a predat numitului I.M., gestionar la ARO Câmpulung,

autoturismul ARO proprietatea firmei, în vederea pregătirii pentru vânzare, dar

acesta refuză în mod nejustificat să i-l restituie, refuzul fiind datorat

ofițerului de poliție B.M.C., fiul lui B.M. care, s-a implicat nu numai în

nerestituirea autoturismului, dar și în activitățile firmei de la puntul H.,

ceea ce a condus la o activitate neprofitabilă firmei.

Petentul a solicitat astfel,

tragerea la răspundere penală a subcomisarului B.M.C. și a colonelului în

rezervă B.M.C. și a colonelului în rezervă B.M., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 26, cu

referire la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. și art. 213 C. pen.

Parchetul, prin rezoluția nr. 23/ P

din 24 iulie 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile

menționate, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora.

S-a apreciat în esență, de către

parchet că modul în care au acționat și colaborat cei doi asociați, nu

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor, nefăcându-se dovada că

asociatul B.M. l-a indus în eroare pe petent cu ocazia încheierii contractului

de asociere și nici ulterior, întrucât toate acțiunile au avut caracter de

afacere, au fost inițiate de comun acord, iar nereușita acestora nu-i este

imputabilă nici unuia dintre ei.

În ceea ce privește refuzul de

restituire a autoturismului se menționează că există o hotărâre judecătorească

și, deși s-a încercat punerea în executare a acestei sentințe prin executorul

judecătoresc, o atare încercare a rămas fără rezultat.

Împotriva acestei soluții, petentul,

în condițiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a făcut plângere la organul

ierarhic superior, plângere înregistrată sub nr. 845/2003 la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Pitești, care a fost respinsă ca neîntemeiată,

apreciindu-se că soluția pronunțată de procuror este legală și temeinică.

După respingerea plângerii, petentul

s-a adresat din nou cu plângere în condițiile art. 278

1

C. proc.

pen., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care a

înaintat-o spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești.

Prin această plângere critică

soluția pronunțată de procuror, mai exact rezoluția nr. 23/ P din 24 iulie 2003

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în esență, pentru următoarele

motive:

- procurorul s-a pronunțat prin

rezoluție asupra infracțiunii prevăzută de art. 213 C. pen., deși nu era

competent, pentru că instrumentarea unei asemenea infracțiuni era de competența

instanței de judecată, fiind o infracțiune ce se judecă la plângerea

prealabilă;

- subzistă infracțiunea de

înșelăciune, interesele petiționarului fiind vătămate, deoarece cei reclamați

l-au indus în eroare la achiziționarea presei, spunându-i că este vorba de o

vânzare, banii fiind dați de către petent lui B.M.;

- în legătură cu fapta prevăzută de

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, procurorul nu a pronunțat nici o

soluție.

Prin sentința penală nr. 25 din 28

martie 2004, pronunțată în dosarul nr. 190/2004, Curtea de Apel Pitești a

respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului M.G.

Curtea a reținut că, în legătură cu

faptul că infracțiunea prevăzută de art. 213 C .pen., nu a fost cercetată de

instanța de judecată, cum era corect, ci de procuror, această critică, nu este

întemeiată.

Este adevărat că

infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., se judecă la plângerea prealabilă,

competentă fiind instanța în instrumentarea cauzei, dar în speța dedusă

judecății, o atare infracțiune este conexă cu altă infracțiune, și anume,

infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., ce se instrumentează din oficiu,

sesizarea instanței cu privire la această infracțiune, făcându-se prin

rechizitor.

Această conexitate este determinată,

în primul rând, de aceleași părți care sunt reclamate și în general același

obiect al sesizării, vizând pretinsele nereguli și ilegalități comise de B.M.

și B.M.C. în legătură cu activitatea societății comerciale SC M.M.C. SRL.

În ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 213 C. pen., instanța de fond a constatat că nu subzistă

elementele acestei infracțiuni, întrucât dispunerea pe nedrept sau refuzul de a

restitui autoturismul, nu privește pe cei reclamați, ci o altă persoană I.M.

Referitor la infracțiunea prevăzută

de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu privire la achiziționarea presei de

ulei, s-a considerat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni, deoarece aceasta a fost procurată de B.M. în baza unui contract de

comodat.

De asemenea, pentru a exista

elementele infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., se

impunea a se demonstra că B.M. a avut intenția de a induce în eroare cu privire

la încheierea acestui contract sau a acordului vizând asocierea în firmă, în

momentul încheierii acestora și nu ulterior ceea ce nu rezultă din nici o probă

a dosarului.

În ceea ce privește critica vizând

nepronunțarea în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din

Legea nr. 31/1990, instanța de fond a apreciat că atâta vreme cât procurorul nu

s-a pronunțat prin rezoluție, nu se poate considera că a fost sesizată cu

privire la verificarea legalității și temeiniciei acestei infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs M.G. care a criticat-o sub următoarele aspecte:

- nu au fost respectate dispozițiile

referitoare la competența după materie, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen., deoarece pentru infracțiunea prevăzută de art. 213 C.

pen., competența de soluționare trebuia să revină instanței de judecată;

- prin hotărâre s-a făcut o greșită

aplicare a legii, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., deoarece nu a fost reținută infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen., probele administrate dovedind existența acestei

infracțiuni în legătură cu achiziționarea presei de ulei;

- nu a fost verificată legalitatea

și temeinicia infracțiunii prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990,

motiv de casare prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc.

pen.;

- S-a comis o gravă eroare de fapt,

motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.,

deoarece instanța a reținut greșit neimplicarea celor doi inculpați în

nerestituirea autoturismului ARO.

Verificând hotărârea atacată prin

prisma motivelor invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de

drept, consideră că aceasta este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.

Prima instanță a reținut în mod

corect că infracțiunea prevăzută de art. 213 C. pen., se judecă la plângerea

prealabilă, competentă fiind instanța în instrumentarea cauzei, dar în speță,

această infracțiune este conexă cu o altă infracțiune și anume, infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., care se instrumentează din

oficiu, sesizarea instanței făcându-se prin rechizitor.

Este de reținut că această

conexitate este determinată în primul rând de aceleași părți care sunt

reclamate și, în al doilea rând, de același obiect al sesizării care vizează

pretinsele nereguli și ilegalități comise de B.M. și B.M.C. în legătură cu

activitatea SC M.M.C. SRL.

Rezultă că, în cauză operează

conexitatea prevăzută de art. 34 lit. d) C. proc. pen., între cele două

infracțiuni reclamate, art. 213 C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.,

existând o legătură, reunirea cauzelor impunându-se pentru o mai bună

înfăptuire a justiției.

Este evident că, pentru buna

înfăptuire a justiției o astfel de conexare poate opera și atunci când există

legătură între infracțiuni care se judecă la plângerea prealabilă și

infracțiuni care se instrumentează din oficiu, când sesizarea instanței are loc

prin rechizitoriu.

În raport de această situație,

Curtea consideră că prima instanță a apreciat corect că procurorul de la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești era organul competent să

instrumenteze cauza pentru ambele infracțiuni sesizate, competență atrasă de

prevederile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360 din 6 iunie 2002, privind

statutul polițistului.

Curtea consideră că prima instanță a

apreciat corect legalitatea și temeinicia rezoluției procurorului, întrucât din

probe nu rezultă că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 213 C. pen., întrucât dispunerea pe nedrept sau refuzul de a

restitui autoturismul ARO nu privește pe cei reclamați, ci o altă persoană

I.M., care deține autoturismul și care susține că nu-l restituie până nu îi

este restituită contravaloarea reparațiilor ce le-a afectat.

De altfel, între petiționar și

numitul I.M. a existat un proces civil în urma căruia, prin sentința civilă nr.

1487/2003 a Judecătoriei Giurgiu, acesta din urmă a fost obligat să restituie

autoturismul ARO.

De asemenea, se consideră că în mod

corect s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 215

alin. (1) și (3) C. pen., cu privire la achiziționarea presei de ulei folosită

la punctul de lucru H., pentru că aceasta a fost procurată de B.M. în baza unui

contract de comodat încheiat la 1 septembrie 2001, prin care firma SC M.M.C.

SRL a încredințat acestuia presa de ulei.

De altfel, această cauză îmbracă

forma unui litigiu comercial, pe rolul Tribunalului Argeș, secția comercială, aflându-se

dosarul nr. 4526/2002 ce are ca obiect ieșirea din societate și împărțirea

patrimoniului acesteia.

Referitor la motivul invocat care

vizează nepronunțarea în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2

din Legea nr. 31/1990, în mod corect instanța de fond s-a considerat ca fiind

nesesizată cu privire la verificarea legalității și temeiniciei acestei

infracțiuni atâta vreme cât procurorul nu s-a pronunțat prin rezoluție.

Din conținutul art. 278

1

C. proc. pen., rezultă că se poate face plângere în fața instanței împotriva

rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Având în vedere această situație,

Curtea consideră că recursul declarat este nefondat astfel că, în conformitate

cu art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să-l

respingă.

Potrivit art. 192 C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.G. împotriva sentinței penale nr. 25/F din 2004 a

Curții de Apel Pitești.

Obligă recurentul petiționar să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 mai 2004.