ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2769/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 1

august 2004, reclamantul B.U.R. a chemat în judecată pe pârâtul M.D.F. pentru a

se dispune rezoluțiunea parțială a contractului de cesiune părți sociale

autentificat sub nr. 1044 din 23 iulie 2003 la birou notar public.

În motivarea acțiunii reclamantul

arată că s-a încheiat contractul de cesiune nr. 1044/2003 fără respectarea

prevederilor art. 114 – art. 117 din Legea nr. 31/1990 republicată prin legea

societăților comerciale, deoarece nu s-a întrunit A.G.A. pentru a aproba

modificarea actului constitutiv.

Tribunalul Comercial Argeș, prin

sentința comercială nr. 253/ C din 29 noiembrie 2004, a respins acțiunea

formulată de reclamant cu motivarea că deși în cauză au fost acordate 3 termene

de judecată pentru administrarea probelor, reclamantul nu a înaintat dovezi

pentru a susține obiectul cererii, cum este reglementat de art. 109 coroborat

cu art. 167 C. proc. civ., în sensul că, oricine pretinde un drept împotriva

altei persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente și să

administreze probe pentru dovedirea acesteia.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul a declarat apel susținând că instanța a fost lipsită de rol activ

deoarece în măsura în care a apreciat ca insuficiente probele, trebuia să pună

în discuția părților necesitatea suplimentării lor.

Sub aspectul fondului litigiului,

reclamantul a arătat că trebuia observat faptul că pârâtul nu a formulat

întâmpinare și apărări cu privire la pretențiile din acțiune, așa încât a

apreciat că acestea sunt dovedite.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 20/ A-C din 23 februarie 2006,

a respins, ca nefondat, apelul reclamantului cu motivarea că reclamantul era

dator să-și dovedească pretențiile iar probele ce se impun administrate trebuie

cerute în condițiile art. 112 și 132 C. proc. civ.

În termen legal, reclamantul B.U.R. a

declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel.

Prin motivele de recurs invocate,

reclamantul a arătat că în speță apreciază că nu au fost luate în considerare toate

aspectele legale aferente unei corecte soluționări a cauzei.

Astfel, susține că potrivit

dispozițiilor art. 195 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile

comerciale, era necesară întrunirea A.G.A. întrucât se află în situația

modificării actului constitutiv al societății, unul dintre asociați renunțând

la drepturile sale asupra părților sociale prin transmiterea acestora către o

altă persoană nu dobândea calitatea de asociat.

Mai susține recurentul că în urma

contractului de cesiune intervenit între părți, trebuiau îndeplinite

formalitățile prevăzute de art. 203 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și anume,

înscrierea transmiterii părților sociale în registrul comerțului și în registrul

de asociați ai societății, formalitățile de esența contractului de părți

sociale, fără de care calitatea sa de asociat era doar una formală, teoretică,

fără aplicabilitate în plan practic, neavând nici o semnificație în fața

societății, a asociaților și nici în fața legii.

Recurentul apreciază că motivarea instanței

de apel conform căreia din redactarea contractului de cesiune nu rezultă că

intimatul și-ar fi asumat o obligație pe care nu a îndeplinit-o, nu este pe

deplin corectă și în conformitate cu regulile de interpretare aplicabile

contractelor.

Astfel, consideră că nu era necesară

stipularea în contractul de cesiune și a altor clauze deoarece legea stabilește

obligații de la care nu se poate deroga, indiferent că sunt sau nu menționate

într-un contract, prevedere care se regăsește în art. 970 alin. (2) C. civ.,

care precizează că „ele obligă nu numai la ceea ce este expres întrânsele, dar

la toate urmările ca echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura

sa”.

Pentru motivele invocate prin recurs

motivat în drept pe dispozițiile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurentul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond

admiterea acțiunii.

Recursul declarat de reclamant nu

este fondat.

Analizând decizia atacată, în raport

de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că hotărârea este legală.

Susținerile recurentului că era

necesară întrunirea A.G.A. pentru că era vorba de o modificare a actului

constitutiv al societății și că trebuiau îndeplinite formalitățile de

înregistrare și înscriere a mențiunilor privitoare la aceste modificări la

Oficiul Registrului Comerțului sunt întemeiate, dar din contractul de cesiune

încheiat nu rezultă că aceste obligații îl priveau exclusiv pe intimatul-pârât.

Astfel, corect a reținut instanța de

apel că reclamantul nu a probat că a uzat de căile legale pentru convocarea A.G.A.

cât și pentru înregistrarea modificărilor în registrul comerțului.

În consecință, hotărârea atacată

fiind legală, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.U.R., împotriva deciziei nr. 20/ A/C din 23 februarie 2005 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie  2006.