ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5013/2005

Deliberând asupra recursului de

față:

Reclamanta M.F., a solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâții P.L., Ș.E. și SC A. SA Pitești, să se constate că

deține la SC A. SA Pitești un număr de 1.725 acțiuni cu obligarea la cheltuieli

de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că a cumpărat, prin metoda M.E.B.O. un nr. de 2.250 acțiuni și a constatat

că nu mai este acționar, deoarece acțiunile i-au fost vândute pârâților P.L. și

Ș.E.

Tribunalul Argeș, prin sentința

comercială nr. 493 din 19 aprilie 2004 a respins acțiunea reclamantei ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond reține că reclamanta are la îndemână acțiunea în realizare și

ca urmare a cesiunii întregului pachet de acțiuni reclamanta nu mai are

calitate procesuală activă, care presupune existența unei identități între

persoana reclamantei și cel care ar fi titularul dreptului aferent.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta susținând că a fost judecată cauza cu lipsă de

procedură privind pe pârâta SC A. SA, care nu putea fi reprezentată legal de C.I.,

că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor, astfel reclamanta a fost privată

de un grad de jurisdicție, și că în mod greșit s-a reținut că prin contractele

de cesiune au fost înstrăinate acțiunile proprietatea sa, din moment ce nu

există în registrul acționarilor nici o mențiune privind această transmisiune

de proprietate.

Motivele de apel au fost completate

ulterior arătându-se că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei

capacității de exercițiu a pârâtei SC A. SA, deoarece reprezentantul legal al

acesteia este M.I. și nu C.I.

Și interpretarea că există o acțiune

în realizare, aceea de a ataca actele de cesiune, a fost considerată ca eronată

deoarece nu s-a transmis proprietatea, neexistând un interes pentru anularea

actelor de cesiune.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

nr. 187 din 23 iunie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reținând

următoarele:

Cu privire la excepția lipsei de

procedură ca urmare a neprezentării s-a apreciat că mențiunea privind decizia

adunării generale referitoare la administrator nu există, iar la judecată au participat

atât fostul administrator cât și cel numit la 30 martie 2004.

De altfel lipsa de procedură nu

putea fi invocată decât de partea care se consideră vătămată și aceasta este SC

A. SA nu reclamanta.

Referitor la admisibilitatea

acțiunii s-a considerat că, în mod corect a apreciat instanța de fond că exista

o acțiune în realizare și anume, în măsura în care actele de cesiune erau

socotite ca nefiind translative de proprietate, în raport de prevederile art. 98

din Legea nr. 31/1990, se putea solicita desființarea lor.

Reclamanta a și formulat o acțiune

de acest gen împotriva pârâtului Ș.E., care a fost respinsă.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către reclamantă care invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susținând că actele de cesiune nu sunt valabile neîndeplinind condițiile

prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990 și în mod greșit s-a reținut că

pentru realizarea drepturilor sale reclamanta poate ataca cesiunea din

contracte.

Recurenta mai susține și că, în

condițiile în care actele invocate de intimați nu sunt valide, desființarea lor

nu influențează dreptul său de proprietate și nu are nici un interes să

solicite anularea lor.

Recursul reclamantei este nefondat

pentru următoarele considerente:

În cauză nu se discută valabilitatea

actelor de cesiune pentru a aprecia dacă acestea îndeplinesc sau nu condițiile

prevăzute de art. 98 din Legea nr. 31/1990 și că instanțele ar fi aplicat

greșit aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește admisibilitatea

acțiunii în constatare corect au apreciat instanțele că nu se poate aplica art.

111 C. proc. civ., dacă există acțiunea în realizare.

Faptul că reclamanta a încercat să

folosească o astfel de acțiune în realizare și a eșuat nu este un argument pentru

admisibilitatea acțiunii în constatare care este subsidiară, putând fi

promovată doar atunci când o acțiune în realizare nu este posibilă.

Cum dreptul reclamantei pare a fi

influențat esențial de contractele de cesiune acestea pot fi atacate și oricare

din acțiunile prin care s-ar tinde la desființarea acestor impedimente în calea

recunoașterii dreptului reclamantei la acțiunile pretinse, reprezintă acțiunea

în realizare.

Inadmisibilitatea acțiuni în

realizare în aceste condiții rezultă din însăși textul art. 111 C. proc. civ.

(teza finală) și textul a fost corect interpretat și aplicat de instanțe astfel

că recursul reclamantei se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta M.F., împotriva deciziei nr. 187/ A-C din 23 iunie 2004

a Curții de Apel Pitești, secția comercială și contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 26 octombrie 2005.